„Are, da, şi caş, şi urdă…”

„- Ziua bună, babă Floare!
– La Neacşu, cu demâncare.
– Da ce, babo, ori eşti surdă?
– Are, da, şi caş, şi urdă.”

Versurile sunt dintr-o carte care se chema „Snoave şi Ghicitori”. Mama mi le citea înainte de a fi învăţat eu însămi buchile. Dar cum se numea oare snoava asta în versuri? Şi ce s-o fi ales de carte? Îmi aduc aminte doar că se jerpelise, că îi lipseau copertele…

Însă nu numele are importanţă, ci faptul că, datorită ei, am asociat pentru prima oară versurile cu… brânza. V-am povestit aici, pe blogul ăsta, cât de mofturoasă sunt. Dar ce-mi place – adică brânza – îmi place până-n pânzele albe (dus-întors)! Titlul ales de Delaco Distribution SA pentru proba cu numărul 19 din concursul Superblog 2013 (pe care o sponsorizează şi pentru care scriu acest articol) mi se potriveşte, fără nicio exagerare, ca o mănuşă: „Sunt fan brânză, susţin şi semnez!”

Bun, o să spuneţi, adică tu te declari fan al brânzeturilor, iar noi trebuie să te credem pe cuvânt? Cum susţii şi cum semnezi? Te-ai filmat înfulecându-le? Şi chiar şi aşa, de unde ştim noi că eşti tu în filmul ăla? Ne-arăţi şi poza din buletin?

Nu, nu m-am filmat. O să fac altceva. Nefind doar fan brânză, ci şi mare amatoare de versuri (citite şi, mai ales, scrise – după puterile mele; cred c-aţi remacat că şi pe blogul ăsta sunt foarte multe), o să profit de descoperirea că am două pasiuni ce se pot îmbina, că rimele pe care-mi place să le încropesc în momente de răgaz pot vorbi despre plăcerea cu care savurez eu sau cu care savurează alţii acest aliment gustos, hrănitor şi atât de diversificat.

Pentru că există tot soiul de brânzeturi, nu? Aşa cum există şi tot soiul de poezii: rondele, sonete, balade, epigrame, acrostihuri, ode… şi aşa mai departe.

Ei bine, eu am decis să mă folosesc aici o parte dintre ele, toate semnate de mine, ca să-mi susţin pasiunea pentru brânză.

Încep, aşadar, cu o epigramă:

Se zice că în raiul lui Alah
Sunt munţi enormi de pilaf.
Dar, pentru mine, raiul ideal
E plin cu munţi de caşcaval!

Continui cu:

– o poezie în stilul popular:

Lele, lele, dragă leliţă,
Mie nu-mi da halviţă,
Adu brânza de oi,
S-o mâncăm amândoi.
Fă mămăligă pe vatră
Şi-adu brânza de capră,
Dă-mi caş dulce-ori sărat
Şi-n zori şi pe înserat.
Şi urdă vreau, din belşug,
Când mă întorc de la plug,
Şi fă-mi plăcinte pufoase,
Cu brânză grasă, gustoase,
Că zi şi noapte mi-e dor,
Să văd cum le scoţi din cuptor!

– un acrostih:

Calea-i lungă pân’ la stână.
Am umblat o săptămână!
Şi-aş mai umbla încă şapte
Ca să mânc caş şi zi şi noapte!
Am ajuns dup-un drum lung.
Vreau şi urdă să mănânc!
Aduceţi şi jintiţa,
Lăcomia mea o vrea!

– un haiku:

Doresc uneori
să gust ceva minunat:
caş gras, frământat…

Şi închei cu o odă adresată caşcavalului (preferatul meu, cred că v-aţi dat seama :)):

O, tu, brânză-fluier, caş-caval,
Cântec pentru mioare,
Pentru ciobani savoare,
Pentru mine-ncântare,
Te ador, gustul tău mă inundă, e-un val
De plăcere care abundă,
Îl preţuiesc secundă cu secundă!

O, tu, cel cu multe nume, caşcaval
Delaco, Penteleu, Rucăr, Dalia
Atât de bine îţi stă pe felia
Mea de pâine, eşti fenomenal!
Eşti alimentul ideal!
Aş fi în stare să te mănânc ceas de ceas
În toate zilele care mi-au mai rămas!

Ei bine, oda e, ca să zic aşa, în lucru, în sensul că vreau să-i aduc îmbunătăţiri, s-o apropii de perfecţiune. Dar sper că vă place ideea – la fel de mult cum îmi place mie caşcavalul! 🙂