Puma albă

Îţi arunci capa zdrenţuită peste coroana de aur de pe perniţa de purpură, îţi torni licoarea din flacon, miraculosul extract de plante cărora numai vrăjitoarele le cunosc numele, peste strania schiţă sângerie de pe mâna muşcată, vezi cum i se închide şi i se albeşte, rând pe rând, fiecare dungă de carne vie, apoi iei harfa şi cânţi. Cânţi despre clipele în care tu şi puma, fără a fi actori, aţi îngrozit spectatorii, întreaga ta escortă, de la scribul cu mapa sub braţ până la mai marele vânătorilor, cu ghioaga pe umeri. Cânţi înainte de a scrie în tainicul tău jurnal despre inima muşcată de sabie a sălbăticiunii. Scrii că ai iubit-o când a azvârlit în apa albă, albă ca rochia ei, o floare roşie, roşie ca fluturele vrăjit din iarbă. Credea că face-o vrajă care-o să şteargă din amintirea ta păcatul ei. Dar a şters-o pe ea din rândul oamenilor, i-a dat gheare perfide ca minciuna sfruntată şi colţi cruzi ca iubirea calpă. Pentru că vrăjitoarele care cunosc numele tuturor văzutelor şi nevăzutelor sunt în slujba ta, le hrăneşti cu susur de harfă şi cu suflete de femei prefăcute. Scrii că ai iubit-o şi când ai înfipt-o în inima ei nestatornică pe vrăjitoarea preschimbată în sabie. Scrii că ai lăsat puma să-ţi muşte mâna în clipa când şi-a pierdut sufletul, ca să ştie că încă o mai iubeai.

Ştiu tot ce face maiestatea ta imperială, şi tu ştii acum că ştiu. Ştii că sunt mai puternică decât bătrânele tale călăreţe de mături, că am pătruns în ele şi că licoarea lor ţi-a închis rănile, ajutându-mă să pătrund în tine.

Nu mai am trup, am trupuri.
Nu mai am suflet, stăpânesc suflete.
Sunt puma albă din sufletele negre.
Fiara din om, fiara din oameni.

Anunțuri

Unsprezece pisici au mare nevoie de ajutor

VERONICISME

V-am mai vorbit, aici, despre moştenirea noastră: casă bună de băgat în reparaţii capitale, soacră, câine bătrâior, 11 pisici (4 mari şi 7 mici).

Recent, lucrurile s-au schimbat – s-a agravat starea soacrei.

Nu, nu e pe moarte. E doar mai puţin mobilă, are nevoie de cineva puternic şi priceput care s-o poată sălta, spăla, schimba. N-avem bani pentru azil sau pentru plata unui ajutor, dar am găsit o rudă de departe – şi vecină de aproape – cu experienţă şi apetenţă pentru casă.

Prin urmare, îi lăsăm pe mână soacra, casa, câinele şi pisicile – pentru care nuare o apetenţă deosebită. Am stabilit c-o să le hrănească (o să avem grijă şi noi s-aducem daruri comestibile pentru ele când vom vizita soacra) şi-o să le lase în camera soacrei şi în pod, la căldura hornului. E o viaţă ceva mai bună decât a unei pisici maidaneze/tomberoneze –…

Vezi articol original 728 de cuvinte mai mult

Pelerinul

Jocul nostru cel de toate săptămânile trage din nou să moară. De-aia m-am gândit să mă fac luntre şi punte ca să pun, de bine, de rău, mâna pe tastatură, dar nu ca acoperământ, cum îi e uneori motanul – blajin, părând să se simtă de minune pe post de icoană a nevinovăţiei, aducătoare de iubire în orice ochi de mamă adoptivă bipedă.

Însă toate ideile întrezărite mi se par vechi, răsuflate, şi, decât să scriu ceva cu parfum desuet, de clişeu duios, mai bine-mi salt degetele de pe taste şi-mi trimit gândul pe tărâmul muzelor, în pelerinaj. Sper că va fi bine primit şi se va întoarce revigorat.

Un pod fără sfârşit

Un moment surprins şi întipărit în memoria telefonului (mai nou, fotografiez când simt nevoia să aplaud la scenă deschisă natura – sau Creaţia fără cabină de montaj) s-a potrivit cu tema jocului cuvintelor: „un pod fără sfârşit”.

Cu o asemenea anvergură, fireşte că, din balcon, nu l-am putut cuprinde în cadru, dar toată lumea ştie că podul ROGVAIV n-are sfârşit. Şi nici început. Punctul de pornire şi destinaţia îi lipsesc cu desăvârşire.

Oare greşesc spunând că faptul e.… simptomatic? Că nu-ţi trebuie vreo calificare specială ca să-ţi treacă prin cap că e vorba de un criteriu ce defineşte fantasma? Fantasma fascinantă*?


* Văzduh perturbat spre a se înrudi cu fascinanta Fată Morgana, fascinantul curcubeu e pod celest peste „apa morţilor”, trasat cu viteza optimismului de aripa albă a unui înger care nu ştie să moară, ci doar să străbată un purgatoriu acvatic, plătindu-le un tribut efemer refracţiei, reflexiei şi difuziei.

Elucubraţie… colegială

—  Tinere, crede-mă că-ţi vorbesc cu respect şi consideraţie, ca între colegi de breaslă; şi, mai presus de orice, cu sinceritate, fiindcă e întotdeauna mai sănătos să afli adevărul, exprimat cu claritate, decât una dintre numeroasele variante ale contrariului său.
Pune-ţi aşadar armura peste orgoliu şi ascultă-mă.
„Femeia din tablou”, romanul tău de debut, n-are nevoie de nicio modificare. Îl poţi azvârli aşa cum e! Nu-şi merită locul sub soare. E maculatură, ca şi „Care e ţeava ta?”, chestia aia pe care-ai lansat-o de curând. Pen’ că n-ai resurse! Eşti un biet scrib, scriitor n-o să fii niciodată!




Amatorilor de literatură de calitate le recomand „Tabelul lui Eddie”, o culegere de folclor WEB contemporan – în foileton.

Ilustrator coperţi:
http://funny.pho.to/

Caruselul timpului

Caruselul timpului a fost… comprimat.

S-a întâmplat în vremuri imemoriale, când a impus-o economia de energie.

De fapt, modul de alimentare a fost omis când i-au întocmit noul prospect, scris într-un cod cu grave carenţe în exprimare.

Dar cui îi trebuie material documentar pentru o rablă?! Căluţii s-au deprins să scape din dispozitivele de fixare şi pleacă cu tine în zbor, fiecare în alt ritm, care-ncotro. Numai că toate drumurile lor duc în acelaşi loc şi de foaaarte multă vreme n-a mai avut niciun călăreţ destul noroc ca să nu-şi piardă sufletul în locul ăla, lăsând în şa doar jalnicele-i rămăşiţe pământeşti.

Olé!

Olele! Care furaşi nemurirea, breee?! Cui i-o vânduşi, neamuleee?!