Tot înainte de pauză…

… şi tot pentru jocul găzduit de Eddie, pentru că poezia era gata scrisă; nu i-am modificat (parţial) decât ultima strofă.

Nu-ţi cer nimic, nu vreau nimic –
Sărută-mă, şi-atât.
Nu, între noi n-a fost nimic –
Un joc, nimic mai mult.

A fost un joc ce mi-a plăcut,
Dar, dacă s-a sfârşit,
Nu vreau să-l luăm de la-nceput;
Prea mult am suferit!

Sărută-mă de bun rămas.
Nu-mi pare rău, nu plâng
Şi nici nu am durere-n glas.
Sper să te uit curând!

Atât ar trebui să-ţi spun
Ş-apoi să plec, să fug.
Nu pot să-ţi spun nimic acum.
Ţi-aş spune… de-ai fi surd!

Nu-ţi cer nimic, nu vreau nimic
Mai mult decât a fost.
Nu, între noi nu e nimic –
E-un simplu joc… frumos!

E doar un joc… Să nu-l lăsăm
A se sfârşi vreodată –
Nimic nu-i viu la nesfârşit,
Dar poate fi… de piatră.

26 mai 1981
2 august 2015

Umbra unei iubiri

Inima lui e o gară, un loc potrivit pentru început şi pentru sfârşit. Unul şi acelaşi loc, în două capete de spirală pe care li s-a-nşirat iubirea, moment după moment, strâmbând-o, aducând-o de unde a plecat. La început au savurat muzica sferelor. La sfârşit a bătut în tobe războiul. La început i-a zâmbit cu ochi azurii, de păpuşă inocentă. La sfârşit a fugit cu crivăţul în plete de harpie, fluturându-le peste sufletul lui zbuciumul umbrelor. Au fost de-ajuns zece paşi ca să se piardă în zbuciumul lumii. Nu i-a rămas decât poza ei. Pe telefon. O biată imagine digitală. Ca o umbră fără trup. Umbra unei iubiri.


Iar am amestecat jocul cu duzina de cuvinte cu jocul provocărilor de luni. Alţii, mai disciplinaţi, au scris (sau vor scrie) câte un articol pentru fiecare. Puteţi ajunge la ei pornind din tabele lui Eddie.

Joacă de Anul Nou

Aceasta e o participare întrucâtva nonconformistă la jocul Vienelei – imaginea a reuşit să-mi aducă aminte de o poezie de demult.

Aceeaşi imagine m-a purtat cu gândul şi la o altă poezie, de dată mult mai recentă:

Şi tot imaginea asta mi s-a părut potrivită şi pentru o urare:

 

Fantezie macabră – cu 12 cuvinte impuse…

Pentru că SuperBlogu’ îmi umple blogu’ şi mintea de prea multă dulcegăreală, aş zice că e nevoie să scot de la naftalină şi de câte ceva de la antipozi 🙂

VeroVers

… inspirată de  Mitza şi Carmen
– variaţiune pe aceeaşi temă –

Iubirea mea, femeie, pentru tine

N-a însemnat nimic, nicicând, o ştiu.

Dar trupul ce-l primim poartă, în sine,

O poftă ce erupe-ntr-un târziu.

 .

Piroanele-şi înfige, crunte gheare,

Şi truda mi-e zadarnică, nu pot,

Oricât îmi spun că oamenii nu-s fiare,

Din carnea-mi chinuită să le scot.

 .

Relaţii n-am la sfinţi, ca să-i gonească

Pe demonii ce la pământ te pun

Cu mâna mea, ce poate să lovească

Ce nu i-ai dat s-alinte pân-acum.

 .

Iar furia mea-şi permite să sugrume

Ca să îţi stingă ţipetele toate,

Şi dacă aur aş primi, anume,

Tu tot mi-ai fi datoare cu o moarte.

 .

Pe urmă plâng, cu fruntea asudată,

Când îţi aprind la cap o lumânare

Dar nu, nu pentru viaţa-ţi sfărâmată,

Ci fiindcă mă şi văd la închisoare…

.

16 mai…

Vezi articol original 19 cuvinte mai mult

Noiembrie

Motto:

„Iti mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă…”
(Cincinat Pavelescu – Intimă)

Eu mi-amintesc, îmi amintesc, desigur.
Erai tăcut, timid, păreai nesigur,
Aşa cum nu te mai văzusem niciodată.
Iar faţa îţi era împurpurată.
Seara era tristă, de târzie toamnă,
Şi becul avea o lucire ce-ndeamnă
La sumbră visare. Alean şi suspin
Pluteau, cumva, în aer, din senin…

… … …


ACTUALIZARE (06.10.2016):

Fiindcă şi-a încheiat stagiul de advertorial, poezia s-a mutat aici, unde o puteţi citi da capo al coadă. 😛



Articol scris pentru Superblog şi pentru „provocarea de luni”, al cărei tabel se află aici.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 90 de puncte

Eu şi morile de vânt

După ce-am văzut că ultimul articol premiat la SuperBlog se cheamă „Iubesc să citesc”, am încropit mesajul de mai sus cu gândul să-l pun pe Facebook[1], prin cât mai multe locuri. Însă pe urmă m-am întrebat:

Cine mă cred? Am impresia că sunt buricul pământului, că pot să schimb eu oamenii şi lumea, că le pot impune părerea mea, că-i pot trage, cu vreo forţă fabuloasă, în susul pantei pe care-au început să alunece? Hai să fim serioşi! Nu-i mai bine să-mi văd de belele mele în loc să mă bat cu morile de vânt?

(Uneori am impresia că-ncep să semăn din ce în ce mai mult cu mătuşa Pia. Ea se credea înzestrată cu un soi de drept de veto.)

COMPLETARE:

Recitindu-mi azi această mică tentativă de luptă cu morile de vânt, m-am gândit că, poate, i-aş putea da mai multă amploare transformând-o într-un articol pentru mai sus-pomenitul Spring SuperBlog 2014, şi anume în cel destinat probei sponsorizate de Reeija, magazin online care oferă genti de piele.

Sponsorul vrea să ştie cum pregătim elevii pentru viaţă, iar eu dau următorul răspuns:

1. Pornind de la cele menţionate în prima parte a acestui articol, propun să-i învăţăm pe elevi să fie patrioţi altfel decât urându-şi unul altuia „La mulţi ani!” pe Facebook de 1 Decembrie. Să fie patrioţi iubind limba română, învăţând să gândească româneşte, nu maimuţărind limbile la modă. Nouă, românilor, ne place să citim! Nu iubim să citim! (Şi nici măcar englezii nu iubesc să citească, de vreme ce „to love” înseamnă şi „a plăcea”.) Şi să-i învăţăm să nu le fie ruşine de limba lor! Pentru că… De ce se cheamă concursul ăsta Spring SuperBlog, când nu li se adresează vorbitorilor de limbă engleză? Nu s-ar fi putut chema SuperBlogul de Primăvară? Sau Superblogul din Martie? Etc, şamd.

2. Apropo de „to love”, care înseamnă şi „a plăcea”, să-i învăţăm pe elevi să nu fie superficiali, să aprofundeze lucrurile, să nu se grăbească s-adopte cea mai facilă soluţie, fără să le pese dacă e sau nu corectă.

3. Şi tot pornind de la SuperBlog, şi anume de la faptul că o parte dintre jurii au urcat pe treapta de sus a podiumului articole execrabile, să-i învăţăm pe elevi că, atunci când sunt puşi să dea un verdict de acest gen, trebuie s-o facă cu simţ de răspundere, având grijă să nu promoveze nonvalorile – care şi aşa erau cu nasul pe sus, fiindcă „prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”.

4. Elevii ar trebui învăţaţi şi să nu mai maltrateze animalele, fie ele cu sau fără stăpân. Să fie dezbăraţi de cruzimea şi de răutatea gratuită.

5. Ar mai trebui să-i învăţăm şi se poarte în societate, să nu mai umble pe străzi şi prin mijloacele de transport în comun în grupuri gălăgioase, care-şi fac un titlu de glorie din a striga în gura mare obscenităţi de genul „băga-mi-aş …”.

6. Elevii n-ar trebui să mai iasă de pe băncile şcolii lipsiti de cunoştinţele elementare. De exemplu, la un curs de pregătire organizat de fabrica la care lucrează soţul meu s-au prezentat absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat, care habar n-aveau să facă adunări şi scăderi cu numere cu două sau trei zecimale! 😦

7. Şcoala n-ar mai trebui să fie ruptă de practică. Eu una, după ce am terminat facultatea de mecanică, m-am trezit într-o fabrică în care mi s-a părut că oamenii vorbeau în limbi străine. De exemplu, de strunjire „eboş” n-auzisem în viaţa mea – şi mi-a fost ruşine să spun că habar n-am ce-i aia, aşa că am avut nevoie de câteva zile ca să mă prind că „eboş” înseamnă „degroşare”!


[1] Oricum o s-ajungă acolo, prin intermediul acestui articol 😛

___________________

  • nota primită: 90 de puncte

Duzina de cuvinte: Întrebare

Cioburi de chihlimbar



Ne-am albăstrit cerurile, ne-am înverzit poienile, ne-am albit zăpezile, ne-am înroşit obrajii, ne-am ghicit dorurile, ne-am sorbit lacrimile.

Ai încolţit în mine, ne-am dorit rodul, am zidit din noi.

Am ruginit împreună.

Oare de aceea s-o fi zvonit că ne-am iubit?


Găsiţi alte duzini în tabelul lui psi, mâţul de pe pervazul unui club care sărbătoreşte azi trei ani de existenţă.

Vezi articol original