Arhive pe etichete: Floarea de Loldilal
Povestea poveştilor mele cu parfum de loldilal – 3 (cu includerea duzinii de cuvinte)
Ei, mă apropii de fundul sacului… 🙂 Din cărticica mea au mai rămas patru poveşti despre care nu v-am vorbit încă – şi o s-o fac acum:
13. Scrisoarea lui Zwiat
V-aţi întrebat vreodată cum ar fi lumea dacă am fi telepaţi cu toţii? Cum v-aţi simţi dacă gândurile celorlalţi v-ar înconjura ca nişte cascade? Dacă la baza comunicării n-ar mai sta cuvântul rostit, ci cuvântul gândit? Dacă v-aţi bucura, savurând o asemenea existenţă ca pe o căpşună şi considerând că astfel chipul vieţii e mai bogat în culori, sau dacă v-aţi transforma într-un căutător al intimităţii pierdute, dacă propriile gânduri expuse nu v-ar face cumva să vă simţiţi ca o căprioară hăituită, dacă nu v-aţi dori să vi le puteţi ascunde sub ceva negru şi opac, ca praful de cărbune, sau să aveţi un cal fermecat, care să vă poarte într-o lume mai calmă, unde…
Vezi articolul original 373 de cuvinte mai mult
Povestea poveştilor mele cu parfum de loldilal – 2 – Ploaia… de concursuri
Aproape că uitasem cum am continuat. 😀 Aşa cum nu-mi mai amintesc nici ce-am scris în a 3-a parte, pe care o s-o reboghez mâine.
Aşa cum povesteşte Liviu Radu în fragmentul din prefaţă redat mai sus, după prima ediţie a concursului organizat de Nemira au urmat vreo patru sau chiar cinci ani în care concursurile s-au ţinut lanţ – şi acesta e contextul în care am scris povestirile despre care am de gând să vorbesc în continuare.
6. Sfinte Dumnezeule!
Am început să scriu povestea asta într-o seară în care eram singură acasă – şi ştiam că urma să fiu singură toată noaptea. Şi nu mi-a plăcut niciodată să stau noaptea singură; în copilărie mi-era grozav de frică de întuneric, iar acum încă mai am coşmaruri în care apăs zadarnic pe toate întrerupătoarele din apartament, pentru că niciun bec nu vrea să se-aprindă. Aşa că m-am apucat să scriu – fiindcă atunci când scriu timpul trece întotdeauna atât de repede.
Vezi articolul original 1.187 de cuvinte mai mult
Povestea poveştilor mele cu parfum de loldilal – 1 (cu includerea duzinii de cuvinte)
Nu-mi fac iluzii, adică nu-mi imaginez că interesează pe cineva cele de mai jos, dar n-am nici timp, nici chef să scriu altceva şi vreau să las seria asta de articolaşe şi aici înainte de a-i da blogului o pauză, sau chiar de a-l pune pe chituci.
Înţelept din partea mea ar fi să-mi pun mai multe bloguri pe chituci, dacă nu chiar pe toate, încurc cam degeaba locul prin blogosferă – noroc că e destul, măcar nu stau în calea altora.
clic pe poză ca să găsiţi cartea pe site-ul editurii
Loldilalul nu e o băutură pe care aţi putea s-o găsiţi prin cine ştie ce baruri extravagante; nu e nici numele vreunui soi de biscuiţi pentru câini; nici vreo ţesătură de calitate superioară, vreun gen de brocart mai mătăsos şi mai strălucitor decât de obicei; şi nici o loţiune pentru curăţarea hainelor de blană; e o floare, dar nu seamănă nici a crin, nici a lalea, nici a trandafir, nici a begonie, nici a crizantemă… E o floare pe care n-aţi văzut-o niciodată şi pe care n-o s-o vedeţi nicicând împodobind vreun pervaz de fereastră, vreun balcon, vreo grădină, vreun parc, vreo pajişte… Pentru că e o floare dintr-o lume care nu există decât în imaginaţia mea – motiv pentru care a devenit titlul primului meu volum de povestiri SF publicat pe hârtie. Iar eu m-am…
Vezi articolul original 944 de cuvinte mai mult
Pandalie la pachet
Adică eu, Ilie Pandalie, personaj de seamă din povestirea „Revelion cu scăunel şi pisică”, inclusă în volumul Floarea de loldilal, volum actualmente inclus în:
Neglijare
Cronică de carte
Extras din revista Anticipaţia nr. 11:
Parfumul cărţilor
Tocmai mi-am dat seama că nu pentru SuperBlog 2013 am scris primele advertoriale din viaţa mea!
De când poartă numele ăsta, „Floarea de Loldilal” e un blog-advertorial, căci, articol după articol, face reclamă unicei mele cărţi tipărite pe hârtie (pe care doritorii o pot însă comanada şi în format electronic).
*
„Închise ochii şi inhală aerul gros şi înmiresmat care i se învolbura în jur precum un abur. Cu ceva timp în urmă, ar fi fost dezgustat de duhoarea Templului, dar asta se întâmpla înainte de a fi fost blagoslovit cu ascuţimea simţurilor. Planta îi făcuse acest dar, precum şi multe altele. Acum totul se schimbase. Pentru el, mirosul era un peisaj într-o continuă schimbare, pictat în toate culorile imaginabile, aici strălucitor şi limpede, aici întunecat şi misterios. Erau munţi, canioane şi deşerturi de arome, oceane şi bolţi celeste, râuri şi pajişti, o panoramă magnifică de miresme, imposibil de descris în limbajul omenesc. Prin comparaţie, lumea era o imagine plată, urâtă şi aridă.”
Douglas Preston & Lincoln Child – Relicvariul (al doilea roman din seria Pendergast)
Mi-am adus aminte de citatul ăsta – cum aş fi putut să-l uit, când eu sunt muza sub a cărei oblăduire a fost…
Vezi articolul original 429 de cuvinte mai mult
ropot de secunde... 