16+20+19=55

Vero-Versiuni

Am trei cărţi publicate pe hârtie. Trei volume de autor cu povestiri SF (unde SF e speculative fiction – ficţiune speculativă). Trei cărţi cu Vero Versiuni ale lumii. Sau cu Vero-Viziuni Virtuale.

.

Contin 16+20+19 povestiri. Adică, în total, 55. 55 deVVV-uri, de Vero-Viziuni Virtuale, sau de VVV-uri, de Vero-Versiuni ale lumii.

Ieri mi-am numărat şi adunat povestirile, adică VVV-urile. Ieri am descoperit  că sunt 55. Şi-mi place că sunt 55. Îmi place numărul. Numerologia îmi e aproape cu desăvârşire străină, dar am propriile mele criterii.

• Numărul 55 e alcătuit din 2 cifre identice. De 2 ori 5. O pereche. E unul dintre numerele pereche – al cincilea. 🙂
• 5×2=10 Sau 5+5=10 E tot aia, şi vreau să spun că 10 îmi place. E de nota zece. 🙂 E pilonul bazei de numărare zece, cea în care ne facem calculele de zi cu zi.
• 5 e număr…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult

Excentricităţi în alb-roşu

Falanga sacră atacă muntele, un soi de buboi gigantic, inflamat, din care se scurge, roşu cu alb, puroiul arzător, pesemne infiltrat în adâncurile planetei de o molimă blasfematoare. În fruntea luptătorilor-lecuitori, cu armuri ignifuge şi săbii magice, e un personaj turbat, general şi mag într-un singur haidamac bizar, magnific în uniforma albă cu roşu şi în imprudenţa lui, numită nesăbuinţă de înţelepţii care nu dau importanţă unor erupţii minore, din pustietate, pentru că înţeleg adevăratul mers al lumii, filmul în care se ştiu incluşi de o inteligenţă astrală. Sunt bătrâni cu bărbi albe, robe roşii şi ocheane puternice. Privesc prin ele, minunându-se şi schimbând între ei cuvinte, mai întâi despre decăderea lumii într-un misticism excentric, apoi despre vrute şi nevrute, pur şi simplu pentru că le place aroma cuvintelor rostite şi parfumul literelor roşii scrise pe albul hârtiei. Da, roşii, căci sunt sângele sufletului şi au parfumul vieţii, al sentimentelor distilate în alambicul creaţiei.

De aceea am scris şi eu, aici, cu o roşie cariocă virtuală, nevrând să scap ocazia de a îmbiba câteva excentricităţi în alb-roşu cu câţiva stropi din parfumul literelor adunate într-o duzină de cuvinte. 😛

Femeie ratată

Fiind vorba (tangenţial) şi despre vot, m-am gândit să rebloghez, că e (tangenţial)… de sezon. 😛

VERONICISME

Am scris cele de mai jos mai demult, pe un blog pe care nu prea se-nghesuie lumea să-l citească şi pe care probabil că-l paşte desfiinţarea. În fine, nu vreau să zic că pe ăsta s-ar înghesui cititorii ca diaspora la centrele de vot (poate şi unde alea fură prea puţine iar blogurile mele continuă să fie prea multe), vreau doar să zic că între timp se mai schimbă câte ceva şi mă vopsii de două ori (acum mi-s în curs de reîncărunţire, pe ultima sută de metri) şi că în clipa de faţă mă simt aşa, Hahi (cum îmi zicea tata, de la hahaleră) în toată puterea cuvântului – poate şi fiindcă afară e nor de prea mult timp, poate şi fiindcă în casă e prea linişte: jumătatea conjugală la serviciu, motanul la programul de aghioase pe dulap, vecinii tăcuţi, nimeni nu găureşte pereţii, nu repară nimic, nu ascultă manele şi…

Vezi articolul original 308 cuvinte mai mult

De la naftalină (15) – Duzina de cuvinte – Bloguri şi comentarii

VERONICISME

Blogurile sunt case.

Case cu acoperişuri simbolice, din nuiele ce se împletesc lăsând goluri largi, prin care se vede, în întotdeauna seninele nopţi virtuale, un cer plin de stele. Iar lumina zilei virtuale oferă un spectacol cu nori prinşi în dansul vântului, după muzica pe care le-o cântăm în fiecare vis.

Case cu grinzi solide, din cuvinte. Case [de obicei] fără porţi şi fără uşi, pentru ca oaspeţii să intre după bunul plac, privind cu ochi dornici de culoare nouă nu doar petecele de cer strecurate prin bagdadie, ci şi interiorul care se schimbă cu fiecare articol (nu prea-mi place să-i zic „post” sau „postare”, mă duce cu gândul la zilele de post 😛 ).

Unii îşi fac griji fiindcă li se înscriu  prea puţine comentarii în cartea oaspeţilor. Nici la mine nu-s prea multe. Dar ce contează? Scriu, în primul şi în primul rând, pentru propria mea…

Vezi articolul original 44 de cuvinte mai mult

Nu e cum se pregăteşte, e cum se nimereşte

De fapt, am făcut noul blog cu o cu totul altă intenţie, dar m-am răzgândit. O să mă joc cu el, aşa cum e, la toamnă – cel mai devreme. Deocamdată are doar un articol şi o pagină – ca să nu stea gol (e un blog pudic! 😛 )

Idee creaţă, cu 12 cuvinte impuse

Nu, nu mi se trage de la soare, nu m-a bătut în cap nici măcar astă-vară, în zilele când a fost prea insistent am purtat pălărie. Aşadar n-aş putea să spun cum de mi-a venit o asemenea idee.

Cert este că mi-a sunat în tărtăcută ca un clopoţel tratat cu bobârnace de niscaiva degete demente. Şi am tresărit ca o pisică somnolentă când simte miros de peşte.

Dacă n-aş fi avut nicio urgenţă la capitolul activităţi aducătoare de venituri, mi-aş fi ocupat timpul, jucându-mă, aşa, de amorul artei, de-a jurizatul SuperBlogului. Există o listă a blogurilor participante, n-ar fi fost greu să cotrobăiesc în căutarea articolelor publicate. Mi-aş fi pregătit tabele şi tabelaşe, aş fi ţinut cont de baremul propus de fiecare sponsor, şi treaba/joaca ar fi mers şnur. Mi-aş fi făcut propriul clasament şi m-aş fi distrat comparându-l în final cu cel oficial.

Aş fi putut să-l fac şi public, şi poate s-ar fi mobilizat diverse persoane „la arme cu frunze şi flori„, gata să mă altoiască virulent cu toporaşi, pardon, cu toporaşe verbale.

Şi aş fi putut să-i ofer laureatului meu şi un premiu. Ceva mai mult decât poza lui râzăreaţă încadrată într-o potcoavă, dar nu cine ştie ce (un ghiocel care nu-nseamnă pentru toată lumea primăvară) – adică doar vreo carte sau două de pe stocul personal. Dacă şi numai dacă ar fi fost interesat.

Dar nu vă speriaţi, adică nu vărsaţi lacrimi de crocodil cu gândul la minţile mele plecate cu sorcova, că aşa ceva n-o să se-ntâmple. Deocamdată de-abia îmi găsesc timp să mă joc cu duzina de cuvinte (cele grase/groase de mai sus, cu care se vor mai juca cu alţii, pentru a se înscrie apoi într-un tabel).  Dar, dacă numitul SuperBlog o s-o mai ducă până când oi avea eu timp, poate o s-o fac şi p-asta. 😛 😆

Început şi pauză

Mintea mea face ţurţuri şi la plus douăzeci de grade! Atunci gândurile îmi alunecă de parc-ar fi castane poleite de ger şi împinse de vânt pe polei, în jurul cercului polar, până când dau de vreun morman de zăpadă. Acolo, orbite de prea mult alb, poposesc şi pun de mămăligă, ori fac ceai, opărind câte-o idee care li se pare faină…

Acum au tăbărât pe asta: un nou blog care începe ca să mai intre ceva în pauză pe termen nedefinit, ca şi participarea mea la Jocul cuvintelor. 😛

Scaaarţi

verojurnal

Uşa de la balcon scârţie. Minuscula noastră bibliotecă din lemn [parcă] de brad de pe coridor scârţâie când treci pe lângă ea, măsuţa pe care-mi ţin laptopul scârţie când vrea ea…

Scârţâie şi parcela mea din lumea „virtuală” comună – începe să mi se acrească de facebook şi de blogosferă. Nu, n-o să le părăsesc de tot, am să rămân mai ales ca cititor ocazional şi tăcut. Am neglijat din cauza ei cealaltă lume virtuală, numai a mea, în care mă duc nu doar închipuirile mele, ci şi ale altora (cărţile). Acolo eram/sunt singură cu mine, dar nici unde m-a dus dorinţa de socializare nu e prea multă aglomeraţie. Sigur, vina e a mea, nu ştiu să-mi fac prieteni şi, mai ales, nu ştiu să-i păstrez.

Asta e… şi asta sunt. (Cred că într-adevăr numai motanul mă place aşa cum sunt. )

Vezi articolul original

Mi-a trăsnit o idee

Citind eu pe-aici mai una, mai alta, mi-a trăsnit o idee:

Ce-ar fi s-adun eu pe un blog tot ce-am scris pe altele, pe bune şi pe ne_bune, sub diverse forme, despre suferinţa din dragoste (a ambelor sexe 😛 )?

Dar, sigur, nu acum – când oi avea timp, sper că la anu’.

Şi pe care blog? Pe unul nou? Mhm, îmi mai fac încă un blog?!

Mnu, mai bine nu, poate-ncerc un soi de rubrică pe unul vechi, dar nu foarte vechi, poate pe ăsta, cu caleidoscoapele, sau pe ăstălalt, cu noile idei înghesuite…

Poate că da, poate că ba, poate deloc… Oi vedea…

Şi veţi vedea, dacă vă va interesa.

Blogosferă versus zmeură

Dragi oameni şi vecini de net
Prinşi de bloguri cu magnet,
Blogosfera e un sat
Unde poţi mânca_căcat.
Toată lumea trăncăneşte,
Verzi şi-uscate povesteşte,
Unii versu-l inventează,
Schiop sau alb, dar cu emfază,
Alţi critică şi-njură,
Alţii pule ţin în gură,
Le linchesc cu patru taste
Şi se cred păsări măiastre,
Alţii ştiu ce-i bun şi drept,
P-ăi mai proşti îi iau de piept
Sau le trag şuturi virtuale
Cu vorbe din mahalale.
Vin apoi comentatori,
Laudă de şapte ori
Tot ce e mai idiot,
Un „sublim!” scoţând din bot,
Sau înjură detaşat
Tot ce nu le intră-n cap,
Fiindc-au neuronu’ prost
Şi-au ţinut la şcoală post,
Iar acum manele-n înghit,
Că fac cură de slăbit
Minţile şi gustul bun.
Când le ai eşti căpcăun,
Şi frustrat, fir-ar să fii,
’Tu-ţi gramatica mă-tii!

Haideţi deci, copii, să mergem
Zmeură azi să culegem,
S-umblăm după ea prin munţi,
Lăsând câmpii nebătuţi!

Popas facem în tabel
Să vedem dacă-s în el
Linkuri către zmeurari,
Unii cafle, alţii zidari
De cuvinte şi de fraze
În multiple ipostaze.