În siajul SuperBlogului

Anunțuri

Gata cu SuperBlogu’ 2013

Gata, s-a terminat, s-a afişat şi lista premiilor – dezamăgitoare 😦

De ce dezamăgitoare? A spus-o Vienela mai bine decât aş fi eu în stare s-o spun acum (cu menţiunea că la mine e valabil şi pentru parfumurile de la COTY):

Cu alte cuvinte, premiile oferite de Nemira şi COTY câştigătorilor desemnaţi de ei înşişi au devenit astfel derizorii (60 de lei premiul III, 50 de lei pentru finalistul cu nr. 50) :mrgreen: Aceşti doi sponsori au un mod bizar (după părerea mea) de a-i răsplăti pe aceia pe care i-au considerat cei mai buni, privându-i de premiul suplimentar, conferit altora pentru simpla calitate de „finalist” 😉

(Poate vă gândiţi că sunt moartă după câştiguri. Ei bine, în cazul ăsta vă înşelaţi 😛 În plus, cărţile au ajuns să nu-mi mai încapă în bibliotecă, iar de parfumuri reuşesc să uit până când ajung să se evapore pe lângă dop. Dar nu-mi place când sunt nedreptăţită!)

Iar „Moşul de la Toyota”, care pe la mine o să treacă, fiindcă am avut bafta s-ajung în aşa-numitul „top 10”, i-a nedreptăţit pe concurenţii aflaţi imediat sub acest top –  în favoarea participanţilor la gala din munţi, printre care unii nefinalişti sau rămaşi în coada clasamentului:

Alte impresii? N-am nici timp, nici chef să le expun pe larg. Oricum, nu-s nici albe, nici negre. Îs gri – de un gri mai murdar 😛

Nu, nu sunt nemulţumită de locul meu din clasament; comparativ cu efortul depus şi ţinând cont de faptul că n-am intrat în posesia unei reţete care să garanteze succesul superbloggeristic, e foarte bun.

Dar, având în vedere jurizarea supersubiectivă, adesea dubioasă, aş zice (pentru că un juriu care şi-a făcut treaba ca lumea n-ar trebui s-aprobe contestaţii cu toptanul), şi neuniformă (n-a folosit toată lumea aceeaşi paletă de note), nu sunt convinsă nici că persoanele clasate înaintea mea scriu mai bine decât mine, nici că acelea din urma mea scriu mai prost.

Una peste alta, nu-mi pare rău că am participat; am mai aflat câte ceva despre lume şi despre oameni, mai ales din comentariile de pe facebook, am descoperit bloguri interesante şi bloggeri talentaţi, mi-am dat seama că nu e nici greu, nici neplăcut să scrii advertoriale şi am întrerupt monotonia îndeletnicirilor mele de zi cu zi.

Dacă o să mai particip la vreo ediţie viitoare? Habar n-am. Om trăi ş-om vedea ce mi s-o năzări atunci.

Şi nu ţin să aflu impresii despre cele de mai sus. Comentariile sunt închise. Butonul „like” mi se pare suficient.

SuperBlog toamna 2013 – premii pentru locul 5

Iată-le, extrase din lista oficială publicată de organizatorii concursului:

5

Ropot de secunde…

  • 600 lei cash
  • ştampilă personalizată şi produse papetarie StampileOnline.ro
  • parfum şi bijuterie Killer Queen – COTY
  • apa AQUA Carpatica livrată la domiciliu, pentru 3 luni
  • voucher Nemira 80 lei
  • premiu “Fan Brânză surpriză”

Plus, zice-se, o surpriză de la „Moş Toyota” (agende, calendare – din câte a răsuflat 🙂 )

Două dintre premii au sosit deja, după cum se vede mai jos:

premiul de la Aqua Carpatica

premiul de ŞtampileOnline.ro



Completare (18.12.2013):

premiul de la Nemira ( voucher de 80 de lei, plus  19 lei ai mei, dintre care 14 pentru transport)

cadou de la Toyota



Completare (20.12.2013):

Iată şi premiul de la COTY  –  n-am desfăcut cutia, eu nu mă dau în vânt după parfumuri. dar ştiu cui să i-l fac cadou de Crăciun 🙂

A sosit însoţit de diplomă (pe care mi-ar fi plăcut mai mult să scrie Matilda şi să fie trecut şi locul din clasament).

 



Completare (23.12.2013):

Şi, în sfârşit, iată şi premiul „Fan Brânză Surpriză”, care mi-a făcut o surpriză: s-a rătăcit pe traseu şi a ajuns abia azi, în loc să fi sosit vineri, pe 20, cum fusesem anunţată printr-un sms. ( Fapt pentru care adresez „mulţumiri” firmei Fan Courier 😛 )

Aşadar şi prin urmare…

SuperBlogul m-a cam albit.

Nu, n-a fost din cauza articolelor, sunt obişnuită să scriu, sunt obişnuită să mă duc la culcare la ore târzii. Şi pe unele le-am scris chiar cu mare plăcere, deşi plăcerea cu care le-am scris a fost adesea invers proporţională cu nota primită 😛  Deh…, de gustibus…

Dar să revenim la oile noastre – adică la perii mei albi. Care continuă să-mi iasă, nu din cauza aşteptării notelor, ca în perioada concursului, ci fiindcă acum aştept lista premiilor, mă uit după ea de… ştiu eu? Să tot fie de vreo zece ori pe zi… 😆 Pentru că vreau să ştiu exact ce-o să-mi aducă Moş Crăciun 🙂

Aşadar şi prin urmare, fiindcă apariţia listei mai sus pomenite n-o pot grăbi, iar pe a perilor albi n-o pot opri, am făcut ceea ce n-am mai făcut în viaţa mea: mi-am vopsit „podoaba capilară” 🙂 Şi iată-mă-s, cu şi fără ochelari – şi cu pete puse de lumina insuficientă (nu se poate zice că-s un fotograf priceput 😛 )

 

Oare m-am schimbat mult? 😆

     

Şi parcă tot motanul e, oricum, cel mai frumos 😀

La final de SuperBlog

Articol pe blog Articol Nota Juriului
Urma de cerc Cortul Judecăţii fusese întins în cel mai mare deşert de pe cealaltă lume. De fapt era un dom uriaş din pânză azurie, pe care un artist eclectic pictase, de-a valma, un peisaj idilic, un aliniament de buturugi scorburoase, un saltimbanc,… 90
Garantat sută la sută – A fost odată… – Măi băiatule, eu sunt vrăjitoare, nu o fetiţă pe care trebuie s-o adormi. Ai venit aici ca să-mi spui basme? – Pe banii mei îţi spun ce vreau! Da’ nu-s basme, am început aşa fiindcă… 93
Colaj Gerovital Plant, medic curant, este cântat de poeţi mai mult sau mai puţin talentaţi, mai mult sau mai puţin inspiraţi, dar la fel de entuziasmaţi: Baladă populară: Fost-ai, lele, cât ai fost, Cu părul lung şi frumos, Dar acu eşti… 90
Dependenţe şi iar dependenţe Simt o ziaolă înconjurându-mă… Spiralată, catifelată şi caldă. O ziaolă mi-a absorbit efluviile, s-a îndrăgostit de ele, a devenit dependentă de ele… Şi de mine! E cea mai frumoasă ziaolă din tot crângul. Desigur, eu n-o pot vedea. Ochii mei,… 79
Taifas TIGRESA (cu capul sprijinit pe spatele primitor, pufos şi mătăsos al Negresei şi cu ochii pe jumătate închişi, cântă încetişor, torcând un pic după fiecare strofă, probabil fiindcă simte nevoia unui refren): Zână albă, zână mică, Călătoare printre stele, Nu… 90
Toamna din noi… la Straja E toamnă în noi, toamnă caldă… şi când e vânt, şi când ploaia ne scaldă… Şi-n toamna asta, fată frumoasă, vreau să plecăm departe de casă… Vino cu mine-n vacanţă la Straja, unde îşi ţese muntele vraja… toamna la Straja… 70
Genţile secolului XXII EL: Gata, iubito, de azi sunt angajat! EA: Unde? EL: La Reeija. Consultant de specialitate în domeniul miniaturizării. EA (cu ochii la inelul lat de pe degetul mijlociu al mâinii sale drepte, pe care cuvântul REEIJA e scris cu rubine… 90
Versuri, ţânţari şi parfum – Nu mai fi supărată, fetiţo! Pui tu mâna pe băiatul ăla până la urmă. Facem împreună un plan de seducţie. Dar, pentru început, hai să-ţi povestesc cum l-am cucerit pe taică-tu. – Da, da, povesteşte-mi! – S-a întâmplat la… 98
Monologul motanului Guest post, adică redau cu fidelitate (sunt traducătoare cu experienţă şi mi-am luat masteratul în pisiceasca modernă) tot ce mi-a dictat motanul: Eu sunt sufletist, Matildo, mă ataşez de orice. Uite, cel mai mult îmi place când îţi uiţi (sic!… 99
Umbra omului Sunt Bezna, Regina Nopţii. Am nouă vieţi (ca o pisică!) şi o pisică (neagră!) sfătuitoare, un soft care mă ajută. Am nevoie de aceste avantaje – şi e firesc să le am, fiindcă înfrunt simultan şapte adversari, septetul ROGVAIV, septetul… 98
Vizita Am fost în vizită la o familie – fraţi şi surori bizari în felul lor, fermecători în orice fel… 🙂 Le intri în casă (în orice zi din calendar) ca-ntr-un album, străbătând cu călcătura-ţi apăsată coperta pe care scrie LuxuryGifts.ro,… 98
Jocurile imaginaţiei – din martie până în octombrie Razele de soare ştiu să se strecoare prin perdeaua dantelată, şi cu atât mai mult se pricep să-şi croiască drum prin ochiurile de sârmă albă ale gărduţului glisant, acum ridicat – plasă deopotrivă ocrotitoare şi restrictivă, hotar între lumea pătuţului… 92
Dorinţa cotoşmanului Draga mea Matilda, cred că ştii ce bine mă simt eu în maşină, nu-i aşa? Suntem făcuţi unul pentru altul, adică… eu torc, ea toarce, nu? 🙂 Alcătuim un duet torcător! Suntem o pereche. Dar… ştii şi cum e cu… 95
Gelozie Eu, Nina, Doru, Angelica Şi, pe deasupra – brrr! – Rodica Zburăm, da, da, cu bicicleta. Pe lângă asta-i fleac racheta! Dar, când să strig: „Sunt fericită!”. Rodica, of, cheful mi-l strică: Se tot suceşte, ocoleşte, Până de Doru se… 98
Menaj a trois GRIŞKA, MOTANUL VORBĂREŢ: Miauatildooo, azi am luat-o frumuşel pe marginea balconului – ca un echilibrist desăvârşit ce sunt – şi m-am dus în vizită la Tigroaica Grasă. Ei, şi babeta asta de treabă avea un borcan cu cronţonele. Plin şi… 91
Atu papa!!! Am fost un copil foarte mofturos. Mi s-a povestit că, pe la un an şi ceva, mama îmi pregătea pentru fiecare masă cinci sau şase feluri de mâncare, în crăticioare minuscule, pentru că eu acceptam să mi se dea doar… 90
Povaţa vrăjitoarei Regina mea, eu, baba vrăjitoare, te-ndemn să-ţi pui toţi peţitorii la-ncercare, căci frumuseţea lor şi-al lor cuvânt deopotrivă sunt înşelătoare. Vezi dacă au curaj, înţelepciune, şi de ispită dacă pot să stea deoparte, de ştiu să preţuiască viaţa făr-a se… 100
Îmi plac oamenii Despre Angelica şi Doru v-am mai vorbit, în versuri 🙂 Dar nu e cazul să accesaţi linkul, nu pierdeţi niciun tren dacă nu citiţi ce-am scris acolo, fac imediat o incursiune în trecut şi vă spun acum mai multe decât… 94
Concurs jurizat de concurenţi (puteţi participa în perioada 12-19 noiembrie a.c.) Dragă cititorule, Imaginează-ţi că eşti un student (o studentă) relativ sărac(ă). Tatăl ţi-a plecat de câţiva ani în altă lume, mama e bolnavă, doi fraţi mai mici, la care ţii foarte mult, sunt încă elevi şi au nevoie de ajutorul… 99
“Are, da, şi caş, şi urdă…” „- Ziua bună, babă Floare! – La Neacşu, cu demâncare. – Da ce, babo, ori eşti surdă? – Are, da, şi caş, şi urdă.” Versurile sunt dintr-o carte care se chema “Snoave şi Ghicitori”. Mama mi le citea înainte de… 94
Bile albe, bile negre… Mda, vă uitaţi la fotografia mea – la superba mea fotografie! – şi vă spuneţi: „Ia, o pisică… Ce caută mâţa asta aici?” Apoi adăugaţi, râzând în barbă: „Cineva a-ncurcat urât borcanele! N-a priceput ce subiect atacăm azi!” Ba s-avem… 94
Puritate Puritate e… văzduhul azuriu, fără de nori, Roua, licărire udă pe petalele de flori, Alb, omătul ce se-ntinde pe câmpii, neîntinat De vreo urmă de făptură şi de vânt nespulberat, Lacrima încet prelinsă pe o faţă mică, tristă, Înainte de-a… 100
Prelegere pisicească Ce-aş putea să vă spun în prelegerea mea despre vestimentaţie? Eu, motanul Grişka, sunt întotdeauna bine îmbrăcat, cu toate că – sau tocmai pentru că – port întotdeauna acelaşi cojoc de blană (cu modelul său de un bun gust desăvârşit)… 89
Copiii noştri plini de vise Japonia, Japonia, Japonia… Aţi auzit, micuţilor, de ea? E-o ţară de-a dreptul încântătoare, O insulă de la soare-răsare. E dincolo de marea cea mare Pe care-o numim cu toţii ocean; De-aici n-o vedem nici măcar prin ochean. Iar voi, cei… 99
Dragă Moşule Crăciun Dragă Moşule Crăciun, cu păr nins şi suflet bun, eu ţi-am mai scris de multe ori (vreo cincizeci şi… de scrisori). An de an le-am expediat, printre fulgi le-am înălţat, printre fulgi pufoşi de nea, care vin din lumea ta.… 98
Ţi-aduci aminte? Ţi-aduci aminte? Ţii minte versurile pe care ţi le-am scris într-o zi de toamnă târzie, când eram o fetişcană topită de dragoste, care se temea că iubirea ei nu e împărtăşită, că nu te poate face s-o vezi aşa cum… 90
“Unde-s doi puterea creşte” Fie el şi numai un motan somnoros, un partener e întotdeauna util, fiindcă „unde-s doi puterea creşte”, o ştie oricine – şi nu doar de la Alecsandri încoace, ci de când e lumea lume. După toate aparenţele, e unul dintre… 87
Crema din garsoniera nupţială Mă trezeşte o rază de soare, îmi cade pe ochi după ce s-a strecurat, cu o precizie sadică, prin golul milimetric dintre draperiile subţiri, străine, care reuşesc să ţină dogoarea amiezii dincolo de ele… Casc, întind mâna către noptiera străină,… 91
Nota Juriului Penalizari acumulate                                                                                                                                                                                   Nota Finala
2596 0 2596

Cele de mai sus sunt bătute în cuie – sunt notele mele, aşa cum le-am primit din primul foc. N-am făcut nicio contestaţie. Probabil că măcar pentru cele două mai mici de 80 ar fi trebuit să fac, dar nu m-am ostenit, fiindcă în perioada respectivă intenţionam să mă retrag, iar când m-am răzgândit termenul de depunere a contestaţiilor trecuse de mult 😛

Nu ştiu dacă şi ceea ce urmează, moţul clasamentului, sau Top 10, este la fel de bătut în cuie.  Dacă va fi cazul, o să adaug o actualizare.

# Blog Nota Finala
1 Sexul Slab 2652
2 La Marginea Casniciei 2633
3 Litere Stacojii 2617
4 2likebutterflies.wordpress.com 2608
5 Ropot de secunde… 2596
6 Doar Online 2590
7 Ghidusii 2588
8 Somnulescu – Cel mai odihnit blogger din Romania 2581
9 Andreea Sedna 2573
10 vavaly 2571

În final, colaboratorul meu blănos e mulţumit.
– Felicitări tuturor participanţilor, fie ei finalişti sau nu! zice el. Relaxaţi-vă şi lăsaţi muzele să tragă câte-un pui de somn!

Crema din garsoniera nupţială

Mă trezeşte o rază de soare, îmi cade pe ochi după ce s-a strecurat, cu o precizie sadică, prin golul milimetric dintre draperiile subţiri, străine, care reuşesc să ţină dogoarea amiezii dincolo de ele…

Casc, întind mâna către noptiera străină, îmi găsesc ceasul…

Pe naiba amiază! E două şi jumătate!

Dar nu se poate spune că am dormit prea mult. Nu după noaptea nunţii, a nunţii mele!

O nuntă mică, dar frumoasă, numai şi numai cu cei foarte apropiaţi nouă. Locul rezervat pentru „felicitări, masă şi dans” a fost apartamentul spaţios al mătuşilor mele, care ocupă în întregime etajul întâi al unei case construite între cele două războaie. Acum acolo dorm, e posibil să mai doarmă încă, alături de mătuşi, câteva rude venite din provincie. Iar la mine, la părinţii mei acasă, în apartamentul nostru de bloc, dorm, alături de ei, e posibil să mai doarmă încă, proaspeţii mei socri.

Noi, eu şi mirele, suntem în… „garsoniera nupţială”, pusă la dispoziţie de Ica, vecina de la parter a mătuşilor. Ea oricum avea treabă la Piteşti. Se-ntoarce abia mâine seară.

Apropo de mire, soţul meu doarme dus şi pare să viseze frumos, umbra mustăţilor nu reuşeşte s-ascundă un zâmbet… Dar mie parcă mi-a sărit somnul… Mă frec la ochi… O dată, încă o dată… Pe urmă îmi privesc degetele şi…

… Şi ce-i cu negreaţa asta?!

Neh, nu-i negreaţă, e rimel… Nu m-am demachiat aseară, adică azi-dimineaţă… Cui i-a ars de demachiat? În (adică după) noaptea nunţii?

Mă dau jos din pat cu mare grijă… să nu-l trezesc cumva, să nu mă vadă aşa, mânjită ca dracu’, măcar nu astăzi…

Şi chiar sunt mânjită ca dracu’, rimel prelins, fard întins… Oglinda din baie aşa zice. Ochişorii mei… să nu-i mai recunosc – ca-n reclama pentru lapte Doina, aia din clip, o colaborare KREM (cu trupa KREM, adică – sunt năucă de-a binelea, mă bâlbâi şi-n gând) de nota 10.

Laptele Doina nu e numai în clip,  cu el mă demachiez şi eu, îl am la mine, în punga de plastic care-mi ţine loc de trusă de toaletă, trebuie să fie aici, jos, mătuşa Pia a zis că mi-a adus în garsonieră tot bagajul – şi nici nu era mult. Nu-mi rămâne decât să găsesc punga – în altă parte, că-n baie nu se vede.

Şi-mi încep căutările, tiptil, fără nici un zgomot. În cameră nu-i nimic…

Ba da, e, uite, pe scaun, sub rochia mea de mireasă…

Ba nu, nu e, asta-i punga cu rochiţa pe care vreau s-o îmbrac azi…

Poate că-i în holul de la intrare…

Ar fi putut fi… dar nu e…

S-o fi pus în bucătărie?

Puţin probabil,  dar…

Dar nu e!

Şi atunci unde e?

Probabil sus, în apartamentul mătuşilor… Probabil Pia a uitat s-o aducă, s-a gândit că mi-a adus hainele, şi cu asta basta.

Bun… Adică nu e bun. Nu e bine. Eu ce fac acum?

Mă duc până sus?

Mhm, nu e cea mai grozavă idee, pentru că:

1. Uşa de la intrarea garsonierei scârţâie, o să-mi trezească bărbatul, şi scopul e să scap de mânjeală înainte de a face el ochi;

2. Chiar dacă nu se trezeşte el, uşa apartamentului mătuşilor e probabil încuiată, trebuie să sun, trezesc pe careva de-acolo (poate pe toată lumea) şi mă-njură că le-am stricat somnul pentru un fleac ca ăsta;

3. Dacă nu mai doarme nimeni, chiar trebuie să mă vadă tot neamul aşa, mânjită ca o nebună?

Şi atunci?

Încerc cu apă şi săpun?

Mhm, am mai încercat cândva, se curăţă greu, nu se curăţă ca lumea…

Mă scarpin în cap, mă întorc în baie, mă uit în oglindă, îmi revăd ochii de sperietoare, îmi văd ceafa reflectată de oglinda dulăpiorului de pe peretele opus…

Baie, dulăpior…

Ce ţine o femeie în dulăpiorul din baie? Trebuie să fie şi ceva pentru demachiat, sau vreo cremă de faţă…

„Da’ nu-i frumos”, îmi spun, cu mâna pe dulăpior. „Ne-a pus garsoniera la dispoziţie şi eu o răsplătesc dându-i iama prin lucruri?”

„Da’ e sănătos”, îmi spun, deschizând uşa. „Şi nu iau decât un strop, doar nu-mi trebuie o tonă…”

Şi n-are Lapte Doina…

Dar are cremă Doina – nutritivă, vitaminizantă – ca şi laptele; o cremă ideală pentru faţă, o ştiu, şi-mi place grozav cum miroase…

Şi deschid cutiuţa…

Şi e neîncepută…

„Şi ce dacă e neîncepută, toanto?” o ocărăsc pe individa cu cearcăne de rimel din oglindă. „Cu atât mai bine. Până mâine seară ai tot timpul să-i cumperi alta, şi-o să fie tot neîncepută. Mai bine de-atât nici că se putea!”

Şi e bine! Arăt bine când ies din baie, cu cutiuţa de cremă în mână. Şi aud şi o bătaie în uşa de la intrare, şi vocea stridentă şi veselă a mătuşii Pia:

– Alooo, porumbeilor somnoroşi! Hai, sculareaaa! Avem îngheţată, şi-avem şi-o urgenţă.

Proaspătul meu soţ cască, se uită buimac în jur, se freacă la ochi – ai lui nu sunt murdari de rimel…

„Ce bine e să fii bărbat”, mă gândesc, deschizând uşa garsonierei.

– Ce urgenţă? Ce s-a-ntâmplat? mă grăbesc s-o-ntreb pe Pia, fiindcă sunt prăpăstioasă. Prin cap îmi trece, mai întâi şi mai întâi, tot ce poate fi mai rău.

– Ei, râde ea, nimic grav. Ica a trebuit să se-ntoarcă, a rugat-o o colegă să-i ţină locul în seara asta (Ica e asistentă medicală). Colega are o urgenţă. Şi Ica a sunat abia acum, din Gara de Nord, n-a vrut să ne deranjeze mai devreme.

– Se-ntoarce Ica?! E în Gara de Nord?! spun eu, cu disperare…

– Cred că s-a urcat deja într-un taxi, răspunde mătuşa mea, privindu-mă nedumerită.

Eu îmi muşc buzele, înghit în sec, probabil că mi se schimbă culoarea feţei…

– Ce-ai păţit? se sperie Pia.

– Păi, îi spun eu, întinzând palma în care ţin crema Doina, uite, îmi trebuie una nouă, să nu se supere, crezi că se supără?

Pia mă priveşte pieziş, derutată, şi eu reuşesc în sfârşit să mă adun şi-i povestesc, în două fraze, care-i „nenorocirea”.

Şi ea începe să râdă.

– Aaa, asta era! Lasă, îţi dau eu imediat o cremă nouă, alaltăieri am cumpărat trei, îmi place să am una în baie, una în bucătărie şi una în geantă. Şi oricum nu s-ar fi supărat Ica pentru atâta lucru!


Text scris pentru SuperBlog 2013, proba 28.

„Unde-s doi puterea creşte”

Fie el şi numai un motan somnoros, un partener e întotdeauna util, fiindcă „unde-s doi puterea creşte”, o ştie oricine – şi nu doar de la  Alecsandri încoace, ci de când e lumea lume. După toate aparenţele, e unul dintre adevărurile universal valabile, cel puţin în universul pe care-l cunoaştem şi în care a apărut şi a înflorit, la început de secol XXI şi de mileniu III, blogosfera.

Şi, rămânând la capitolul „citate celebre”, aşa cum nu poate să lipsească martie din post, nu puteam nici eu lipsi din blogsferă, în a cărei încrengătură de parteneriate online s-ar părea că n-am putut să nu mă „încâlcesc”.

De ce nu puteam lipsi?

Păi, în primul rând pentru că, măcar până una alta, e „gratis, mamă soacră”, cum spune conul Spirache, captiv în ritmul renumitului Titanic Vals. Bine, costă abonamentul la Internet, dar pe ăla oricum îl făceam (fiind neapărat necesar în scopuri care ţin de actuala mea îndeletnicire) – carevasăzică, nu se pune! 😛 Şi eu sunt tentată să-ncerc tot ce e gratis, atâta vreme cât nu dăunează nici sănătăţii, nici comunităţii… 🙂

Iar în al doilea rând, pentru „că nu e om să nu fi scris o poezie”, şi eu, de când am comis-o pe prima (aduc un pietroi / în casă la voi), e drept, fără s-o scriu, dar prezentându-mă cu pietroiul, am ajuns treptat să descopăr că mă tentează păstoritul oilor negre pe câmp alb, indiferent dacă turmele îmi pasc în versuri sau în proză. Şi blogul e un loc în care scrii, şi mai ai şi cititori, şi mai poţi sta şi cu ei de vorbă…

Şi, cu toate că până acum nu mi-am pus problema asta, în clipa de faţă, când compun, în parteneriat cu capricioasa muză a advertorialelor, acest articol destinat probei 27 din concursul SuperBlog, mă gândesc că şi relaţia scriitor de blog – cititor de blog e tot parteneriat, căci scriitorul îi oferă cititorului o lectură plăcută (fiindcă nu văd de ce şi-ar pierde un om raţional vremea citind bloguri care nu-i plac), iar cititorul măguleşte orgoliul scriitorului cu aşa-numitele like-uri, cu aşa-numitele reblogări, cu distribuiri prin diverse reţele sociale şi cu comentarii laudative, sau îi oferă o critică constructivă, din punctul meu de vedere întotdeauna binevenită.

În rest, având în vedere că mă foiesc prin  blogosferă  din august 2004,  ar trebui probabil să ştiu mai multe despre formele de parteneriat care îi sunt specifice, dar adevărul e că nu pot vorbi decât pe cele  m-au tras tras mai mult sau mai puţin de mânecă.

Ştiu, am spus mai înainte că sunt tentată să-ncerc tot ce e gratis, numai că nu încadrez parteneriatele la categoria gratuităţi.  Partenerul oferă ceva şi cere altceva. Ca amatorii de schimb de link. Îţi cer un loc pe blogul tău, vor să le aloci o chichineaţă în care să-ncapă o uşă. O uşă către blogul lor. Dar de ce să-mi pun eu în blogroll o chestie pe care nu numai că n-o citesc, dar care mai e şi axată pe ceva cu care n-am nici în clin, nici în mânecă, numai ca s-ajung, la rândul meu, în blogroll-ul cuiva care de fapt nu dă doi bani pe ce scriu, dar căruia îi place poziţia mea din Zelist?

Prin urmare, am refuzat întotdeauna astfel de cereri. Cu o singură şi crasă excepţie, Link-Ping, blogul meu  „de linkuit şi pinguit”, care practica pe scară largă şi schimbul de ping-uri. L-am făcut şi pentru distacţie, dar mai ales ca experiment. Am vrut să văd în ce măsură le poate fi utilă o asemenea colecţie de parteneriate amatorilor de locuri fruntaşe în Zelist. Şi, după cum se observă în dreapta, am constatat că le este. Sau, mai corect, le-a fost, pentru o vreme. Căderea bruscă, observabilă de la o poştă în grafic, a apărut în momentul când cineva din stafful Zelistului şi-a dat probabil seama că e ceva putred în Danemarca. Şi, nu ştiu, nu mă pricep la chestiile astea, dar trăiesc cu impresia că în prezent există un sistem de sortare a ping-urilor.

Revenind la oile mele, Link-Ping, care conţinea şi o bună parte dintre creaţiile mele SF, există încă (nu obişnuiesc să arunc ce scriu), la aceeaşi adresă, numai că se numeşte Floarea de Loldilal, fiindcă acum e partener cu cartea în care s-au mutat între timp o parte dintre poveştile mai sus amintite. Şi cred că un parteneriat blog – carte este util. Cartea oferă subiecte pentru articolele blogului, iar blogul îi face reclamă cărţii.

Cât despre ping-uri, le-am mai practicat o vreme (acum n-o mai fac, sunt prea cronofage), dar nu în scopul promovării cuiva într-un clasament sau altul, ci ca să atrag atenţia asupra scrierilor mele. Aşa mi-am făcut cunoscut blogul cu poezii, după ce le-am mutat pe platforma wordpress. Înainte le ţinusem pe myjob, unde nu le citea nici dracu’ (deşi erau aceleaşi, nici mai bune, nici mai rele); adică mai nimerea din când în când câte cineva, zicea că-i place şi c-o să revină, dar nu se ţinea de cuvânt – poate pentru că eu n-aveam de obicei timp să-ntorc vizita, sau o întorceam, dar nu-mi plăcea ce găseam şi, ca urmare, mă abţineam de la comentarii. Şi aş zice că şi acest schimb de vizite şi comentarii e tot un parteneriat, care îţi face cadou iluzia că ai cititori. Asta în prima fază. Pe urmă, dacă reuşeşti să le cazi cu tronc, unii continuă să-ţi acceseze blogul chiar şi în lipsa reciprocităţii.

Dar cititorii poeziilor mele s-au înmulţit mai ales după ce am ajuns în clubul psi (care pe atunci nu se numea astfel şi în care nu am intrat de dragul promovării, ci fiindcă m-a tentat jocul cu duzina de cuvinte).
Însă  includ şi apartenenţa la acest club, sau la al condeielor parfumate (pentru care eu una scriu mai rar, din simplul motiv că temele, de altfel foarte frumoase, mi se par de obicei mai restrictive, iar articolele scrise de alţii sunt adesea prea lungi şi eu n-am timp să le citesc), precum şi participarea ocazională la miercurea fără cuvinte şi la alte, ca să le zic aşa, jocuri similare, în categoria parteneriatelor, pentru că fiecare articol conţine un link către blogul administratorului/organizatorului, promovând astfel clubul sau jocul, şi deţine un loc/link în tabelul participanţilor, ceea ce îi oferă autorului şansa de a-şi mări numărului cititorilor şi al prietenilor din lumea virtuală.

Din aceeaşi perspectivă, consider parteneriat şi participarea la SuperBlog: în toate articolele se menţionează că au fost scrise pentru concurs, iar pe site-ul organizatorului există liste (cu link-uri) ale concurenţilor, liste ale finaliştilor, liste ale blogurilor premiate la fiecare probă.  În plus, numai cine concurează poate deveni partener ocazional al sponsorilor, având şansa să câştige premii.

Însă nu mi-e clar în ce constă activitatea unui blogger partener al Superblogului, motiv pentru care mi-am propus să răsfoiesc (când voi sta ceva mai bine la capitolul timp liber) articolele celor care deţin acest titlu.

Iar pentru o epocă a timpului liber îmbelşugat (la pensie, carevasăzică), cel mai mult şi mai mult m-ar tenta parteneriatul cu o editură sau mai multe, sub forma unui blog de recenzii şi prezentări de carte „creative”, subvenţionat de parteneri prin împrumutarea cărţilor respective sau prin oferirea lor în format electronic, că loc în bibliotecă nu mai am 🙂

Dar până una-alta (până trece această una bucată iarnă şi începe altă primăvară) mă voi limita probabil numai la parteneriatul dintre acest blog al meu şi blogul anacondelor, fiindcă, bazându–se pe reblogări, nu vrea în niciun caz de la mine mai mult de cinci minute per articol, cu lectură cu tot, căci şerpoaica dublă e scumpă la vorbă 😀

P.S. Acestea sunt toate „parteneriatele” în care am intrat, ca să zic aşa, fiindcă mi-au apărut sub nas – chiar şi SuperBlogul, care a atras, în toamna asta, o bună parte a membrilor activi ai clubului psi/condeielor parfumate. Am pus „parteneriate” în ghilimele pentru că acum le-am privit pentru prima oară, explicit, din această lumină.

Şi asta e tot ce ştiu, mai ales la modul intuitiv, despre parteneriatele din blogosferă. Mie-mi place să scriu, şi-atât. Ca să-nchei parteneriate cu adevărat profitabile aş avea probabil nevoie de un  impresar 😀