Scos din uz

de

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Am scos din uz:

◾ Una bucată mixer – nu-i musai necesar nici pentru foietaj, nici pentru vreun macrou, nici pentru mai ştiu eu ce vrei să pui în vreun castron; bunica s-a descurcat fără de el din tinereţe şi până când ajuns-a în baston, lipsa lui n-a fost totuna cu un limitator în calea talentului ei culinar alambicat!

◾ Orice vis nautic – de apa fără margini în câmpul meu vizual mi-a fost întotdeauna teamă şi-acum, la bătrâneţe, am renunţat la orice simulacru de curaj nebun, mai sigură e viaţa de papagal închis în colivie!

◾ Orice îmi interzice fie doza de acreală din glas şi din privire, fie luarea în derâdere a nobilelor sentimente uitate imediat ce promotorii lor încep să mişune printre oameni în carne şi oase, nu pe reţelele sociale!

◾ Altele, pentru care astăzi nu mai am cuvinte, căci fost-au cele doişpe inegal repartizate de mintea-mi leneşă, adică, dragilor, deja le-am scos din uzul jocului pe toate!

 

Car’te pe www!

de

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Nu ştiu unde e cartea. Cartea de bucate. Oricum n-avea nicio reţetă de işler.

Nu ştiam nici ce e işlerul. L-am căutat în cartea cealaltă, în dicţionar. Ştiu unde e dicţionarul. Nu l-am înstrăinat. E treaptă pentru motanul bătrân, ca să poată să urce şi să se oploşească, încovrigat, la înălţime, în loc să se foiască, iritat că nu mai poate sări – ca odinioară, pe cergile împăturite pe dulapul soacră-mii.

Însă am căutat işlerul în celălalt DEX, ala online, prins – fără vreo capsă! – în meniul care se lăfăieşte în browser. „Browser” e în dicţionar. Nu în DEX, în DOOM – acolo unde se scrie, încetul cu încetul, osânda limbii române. Mă întreb dac-o să aibă parte de vreo înmormântare fastuoasă, dar mă-ndoiesc, căci deja zace, tot mai batjocorită, la loc ierbos, printre buruieni viguroase, englezite.

Dar să revenim la işler. Nu e în DEX, nu e în DOOM. Browser da, işler nu. Ruşinică!

Calandru avem. În dicţionar, adică în cartea cuvintelor.

Ce-mi veni cu calandru, că doar pot face ciorba fără el?!

Şi ce-mi veni cu cu ciorba?! Nu fac ciorbă. Nu-mi place ciorba. După ce găsesc cartea, cartea de bucate, o să caut, cel mai bine şi mai bine, reţeta de spumă de căpşuni.

Şi totuşi, ce-mi veni cu cartea?! Cartea de bucate. Sunt reţete online, tot felul de reţete, cu tot felul de poze, de-ajuns pentru un potpuriu iridescent de toată frumuseţea. (DEX-ul online te redirecţionează automat de la iridiscent la iridescent – ceea ce cartea tipărită a cuvintelor nu poate să facă… E mai bine să mutăm totul online?! „Hai copii la joc, cărţile pe foc!” – în traducere liberă: Hai copii pe net, tiparu-i desuet!)

Şi, vorba românului neaoş din mileniul III, last but not least, ce-mi veni cu işlerul?! (Întrebarea e retorică.) Mă duc să-mi prepar cu totul altceva, după o reţetă proprie şi personală, unde, dacă-mi amintesc bine, există şi cel puţin un pasaj descriptiv.

Să nu mă-ntrebaţi ce-mi veni cu pasajul descriptiv, că nu e cazul să lungim vorba până la calendas graecas (asta ca să o pomenim şi pe strămoaşa semirăposată a limbii noastre muribunde).

Morala: dacă n-ai carte, car’te pe word wide web!

O altă poveste (guest post)

de

Asta a fost aşa, ca să nu zic că n-am încercat.
Nu cred că se vor aduna 7 comentarii prin care să se ceară continuarea poveştii.

VERONICISME

Într-o lume în colaps, sunt sau nu bine-venite poveştile în care toate aventurile se încheie cu triumful binelui?

Poate că da, fiindcă e nevoie de speranţă şi încredere… Poate că nu, fiindcă speranţa, după toate aparenţele, e deşartă, iar insuflarea încrederii – o biată amăgire…

În fine, cine poate şti ce e bine şi ce e nu, într-o lume în care graniţa dintre bine şi rău e flexibilă şi nicidecum impenetrabilă?

Cred totuşi că nu e de dorit să le băgăm copiilor în cap că binele triumfă întotdeauna. De-aia nu-mi plac poveştile cu sfârşit fericit. Le prefer pe cele cu finalul în coadă de peşte – fiindcă o altă alternativă stă întotdeauna la pândă.

Prin urmare, nu vă promit că încep aici o poveste cu final fericit. Şi nici nu garantez că e cu adevărat o poveste pentru copii. Vă spun doar că am mai înşiruit-o, pe un alt…

Vezi articolul original 1.153 de cuvinte mai mult

Grădina lui Dumnezeu e mare şi mai şi sar unii gardul – sau Frecvenţa prostiei

de

Dacă doriţi să comentaţi, mergeţi la locul de baştină al articolului.

VERONICISME

Am primit azi chestia de mai sus pe WhatsApp. Cu menţiunea „redirecţionată frecvent„!

Prin urmare, pe lângă că băieţii şi fetele pun botu’ la vrăjeala cu „trimite la n persoane în m minute ca să se-ntâmple minunea minunilor din ostrovul zânelor”, nici nu-i cade niciunuia fisa că-n orice lună de 28 de zile sunt câte 4 zile de duminică, 4 zile de luni, 4 zile de marţi şamd. Carevasăzică, drăgălaşii de ei nu se prind că miracolul se petrece în fiecare an, cu excepţia celor bisecţi. 😛

Vezi articolul original