Jurnalul unei doamne…?!

Dacă tot am început, de ieri, să adopt chestia aia care se numeşte transparenţă şi să afişez, secvenţial şi aleator, procesul de transformare al mutrei mele personale, oare ar fi sau n-ar fi cazul să adun, într-o pungă sau într-un pachet, picătură cu picătură, bule de memorie în care stau, ca nişte alge încastrate în cristal, amintiri din existenţa mea de bilă rostogolită de soartă pe lustruitul parchet al lumii? Şi oare să le dau apoi cu unguent magic (cred că vinul rubiniu ar fi indicat) ca să alunece, cu ocazia jocului cuvintelor nr. 126, în ceva botezat „jurnalul unei doamne”? Continuă lectura

De la naftalină

Scriu şi iar scriu (adică bat câmpii) pe n-şpe bloguri, şi las praful virtual (mai sus, în titlu, l-am numit naftalină) să se aştearnă peste cuvintele mele tropotite pe taste, şi aproape că le dau uitării, şi uneori le regăsesc (mai mult sau mai puţin din întâmplare) şi îmi plac – evident că îmi plac, căci sunt ale mele şi se zice că până şi cioara spune că puiul ei e frumos! 😛 😆

Şi, dacă îmi plac, le iau de pe un blog (de aici şi de aici), le desprăfuiesc şi le aduc pe altul (adică mai jos), preschimbându-le din text în imaginea textului pe pergament – ca să nu zic că n-am schimbat nimic! 😛

Păcăleala familiei

Cele 12 cuvinte impuse de jocul de-a duzina par uneori să-ţi ceară – cu încăpăţânare de pistrui care nu vor nici în ruptul capului să-ţi părăsească nasul! – să ataci un anumit subiect. Eu una nu le dau ascultare aproape niciodată, îmi asum rolul de Păcălici pus pe farse inofensive şi le strecor într-un textuleţ care tratează cu totul şi cu totul altceva.

Nici azi n-am chef să scriu despre vreo păcăleală şi n-am optimism în peisaj. Am doar de tradus. Cărţi. Şi îmi spun, cu umor amar, că am reuşit din nou să ajung în criză de timp, mi-am oferit din nou obişnuitul (de la o vreme) „privilegiu”: am iar de tradus o carte în plus, una care nu încape în… termen. Sau poate încape, dacă trag tare şi-mi las, ca singură activitate suplimentară delectantă, îngurgitarea rezervelor de prăjituri şi ciocolată din frigider.

Da, ştiu, asta îngraşă. Şi aşa ajungem la păcăleala familiei – pentru bărbatul meu: are 20 (douăzeci) de kilograme de nevastă în plus faţă de alea pe care le-a acceptat cu muuulţi ani în urmă, semnând în registrul stării civile! Mă-ntreb dacă poate vedea în ele tot atâtea cadouri! Şi presupun că mai există ceva care nu i se pare amuzant: scăderea numărului de fire de păr natural aduse de el în familie cu de 20 de ori câte n bucăţi, unde n face parte din N (mulţimea numerelor naturale) şi are o valoare… considerabilă!

Trebuie să menţionez că i-au mai rămas totuşi câteva – spre deliciul unei anumite pisici cu veleităţi de coafeză. (Pardon, uitasem că acum, de când s-au urcat, pe lângă mâţe, şi toate scroafele-n copac, se zice „hairstylist”.)

Şi uite aşa v-am păcălit – şi m-am păcălit. 😛 Am zis că n-am chef să scriu despre nicio păcăleală şi când colo… 

O duzină minus una

Adică o duzină minus una de întrebări preluate de la Vienela:

  1. Liber/ă prin viață sau răsfăţat/ă într-o colivie de aur?
    Liberă.
  2. Zi sau noapte?
    Noapte. Noaptea eşti mai liber – dacă ai lanterna la tine.
  3. Cafea sau ceai.
    Cafea. E mai amară, aşa, ca esenţa de viaţă omenească, că doar nimeni nu trăieşte fericit până la adânci bătrâneţe.
  4. Numeşte trei obiecte și trei fiinţe fără de care viaţa e pustie.
    Un adăpost de vreme rea, cărți, ciocolată. Eu, El, Motanul.
  5. Îţi place să dăruieşti sau să primeşti?
    Ambele, aproape în aceeaşi măsură, cu o uşoară înclinaţie către primire.
  6. Iubeşti copiii? Dar ei pe tine?
    Da. Da.
  7. Ieri sau mâine?
    Mâine. Ieri s-a dus în neant. Dar îl prefer pe Azi.
  8. Îţi surâde ideea de a aduna în paginile unei cărţi poveştile tale, trăite sau imaginate?
    Da.
  9. Dai şi fugi sau lupţi până la capăt?
    Depinde. Nu există reguli, doar situaţii.
  10. Carte sau film?
    Carte. (Car’te de-aici dacă-ţi plac mai mult filmele!*)
  11. Un cuvânt care te reprezintă.
    Joacă.

* Glumesc, fireşte. 🙂

Ajutaţi o gospodină ratată!

pandispan

Deoarece tanti din nişa culinară a blogosferei nu mi-a răspuns (ieri comentariul meu era în aşteptarea moderării şi azi nu mai e deloc :mrgreen: ), faceţi vă rog o faptă bună şi lămuriţi-mă şi pe mine, la pandişpan albuşul se pune peste gălbenuş, aşa cum a scris ‘mneaei pe blogul personal, sau gălbenuşul peste albuş, ca în poza pe care a ataşat-o?

Mulţam fain, anticipat.


P.S. De fapt, jumătatea mea conjugală a vrut ieri să facă pandişpan, dar a renunţat, fiindcă „nicio reţetă nu e clară”, nici în vechea noastră carte noastră de bucate, nici pe net (şi se mai şi contrazic între ele, „câte bordeie, atâtea obiceie” – asta o zic eu. 😛 ).