Leapşa cu Crăciun şi volum

preluată de la Vienela

1.Bradul. Verde tot timpul anului. O carte clasică nemuritoare care ți-a rămas în suflet.

Pe aripile vântului (Margaret Mitchell)

2. Steaua din vârful bradului. Un volum care încheie “la înălțime” o serie preferată. 

Seriile mele preferate fie încă nu s-au încheiat (sau încă n-am citit eu ultimul volum), fie au avut un sfârşit de tot rahatul (le păstrez printre preferinţe de dragul a tot ceea ce a precedat sfârşitul).

3. Beteala. Ce carte ați asocia cu beteala – strălucitoare, atractivă începând cu coperta și titlul?

Nu judec cărţile după copertă şi titlu. Coperta ajută la sortarea după culori, ca în poza de mai jos, preluată de aici.

4. Globurile. O carte îndrăgită cu tema Crăciunului. 

Pe tema asta n-am citit niciuna pe care s-o îndrăgesc. Mi-e mai drag motanul, inclusiv în pozele din zilele de Crăciun.

5. Instalația de lumini. O carte care te-a făcut să zâmbești. 

Există zâmbete şi zâmbete. Un zâmbet dulce-amărui mi-a adus pe buze Nono (Renata Carageani).

6. Cadourile de sub brad. O carte surprinzătoare, cu răsturnări de situație neașteptate. 

Au fost multe.  Nu ştiu pe care s-o consider mai cu moţ decât altele.

7. Bomboane de pom. O serie care dă dependență. 

Cântec de gheaţă şi foc (George R. R. Martin)

8. Felia de cozonac. O carte pe care ai citit-o pe nerăsuflate. 

Citesc pe nerăsuflate toate cărţile care îmi plac.

9. Vinul fiert. O carte “fierbinte”. 

Amantul doamnei Chatterley (D. H. Lawrence)

10. Colinde. O carte care te-a răscolit. 

Faraonul (Bolesław Prus)

11. Zăpada. O poveste petrecută într-un decor hibernal. 

Regina zăpezilor (Joan D. Vinge)

Anunțuri

Toamnă şi pisici – mai ales pisici

VeroVers

A ruginit frunza din vii


Şi rândunele-au plecat;
Pisicile s-au camuflat,


Sau torc, visând la ghiduşii.

La umblătoare când mă duc
Pisicile mă simt şi vin;
Ştiu că nu le-am adus tain
Dar umblă-n urma mea buluc.

E Albăstriţa-n fruntea lor,


Cu ochi de-azur mă tot măsoară;


Mascatul Zorro mă-nconjoară,


Pân’ mi se freacă picior.

Tomiţa seamănă cu el,
În alb şi negru-nveşmântată,


Dar ea-i fetiţă, delicată
Şi când înşfac-un şoricel.

Bogat în alb e Punctuleţ,


Iar coada-i e bogat tărcată,


Şi-i stă pe-urechi câte o pată,


Adic-un punct color, răzleţ.

Buric e-un pic handicapat,


Cu-a lui hernie-omnilicală.
Dar e vioi, te bagă-n boală.

E un pisic… de operat.

Doar ei pe urme mi-au umblat,
Prin bolovani, spre umblătoare,
Când Scopiuţa torcea-n soare,


Pe un pat vechi şi desfundat.

Nici pe Mămoasa în alai
Nu am avut-o; sta pe masă,


Sau poate lâng-o ceafă groasă,


Spunând: „Te-ador, da’ lapte-mi dai?”

Vezi articol original 18 cuvinte mai mult

Pelerinul

Jocul nostru cel de toate săptămânile trage din nou să moară. De-aia m-am gândit să mă fac luntre şi punte ca să pun, de bine, de rău, mâna pe tastatură, dar nu ca acoperământ, cum îi e uneori motanul – blajin, părând să se simtă de minune pe post de icoană a nevinovăţiei, aducătoare de iubire în orice ochi de mamă adoptivă bipedă.

Însă toate ideile întrezărite mi se par vechi, răsuflate, şi, decât să scriu ceva cu parfum desuet, de clişeu duios, mai bine-mi salt degetele de pe taste şi-mi trimit gândul pe tărâmul muzelor, în pelerinaj. Sper că va fi bine primit şi se va întoarce revigorat.

Jurnalul unei doamne…?!

Dacă tot am început, de ieri, să adopt chestia aia care se numeşte transparenţă şi să afişez, secvenţial şi aleator, procesul de transformare al mutrei mele personale, oare ar fi sau n-ar fi cazul să adun, într-o pungă sau într-un pachet, picătură cu picătură, bule de memorie în care stau, ca nişte alge încastrate în cristal, amintiri din existenţa mea de bilă rostogolită de soartă pe lustruitul parchet al lumii? Şi oare să le dau apoi cu unguent magic (cred că vinul rubiniu ar fi indicat) ca să alunece, cu ocazia jocului cuvintelor nr. 126, în ceva botezat „jurnalul unei doamne”? Continuă lectura

De la naftalină

Scriu şi iar scriu (adică bat câmpii) pe n-şpe bloguri, şi las praful virtual (mai sus, în titlu, l-am numit naftalină) să se aştearnă peste cuvintele mele tropotite pe taste, şi aproape că le dau uitării, şi uneori le regăsesc (mai mult sau mai puţin din întâmplare) şi îmi plac – evident că îmi plac, căci sunt ale mele şi se zice că până şi cioara spune că puiul ei e frumos! 😛 😆

Şi, dacă îmi plac, le iau de pe un blog (de aici şi de aici), le desprăfuiesc şi le aduc pe altul (adică mai jos), preschimbându-le din text în imaginea textului pe pergament – ca să nu zic că n-am schimbat nimic! 😛