Hai la loldilal!

FLOAREA DE LOLDILAL

clic pe poză ca să intraţi pe site-ul editurii

Vezi articol original

Anunțuri

Închipuiri (Între lumi) – 3

VERONICISME

citiţi aici partea întâi şi aici partea a doua

Chiar înainte de a ieşi din hrubă, Jim a auzit-o pe Eloise strigându-l cu disperare şi şi-a dat seama că ţipătul ei se înălţa deasupra plânsetelor copiilor înfricoşaţi.

A prins imediat să alerge, fără să-i pese nici pe cine sau ce trebuia să înfrunte, nici cum avea să o facă, gândindu-se doar că trebuia să îi apere pe micii viitori îngeri – cu orice preţ.

Dar s-a oprit la doi paşi de ei, ca împietrit. Sudoarea i-a brobonit fruntea, picioarele i s-au muiat, i s-a tăiat răsuflarea şi l-au cutreierat fiori de gheaţă.

Într-un târziu, a reuşit să priceapă că dăduseră buzna ademenitorii-vicleni, că asta erau cele două vipere neobişnuit de mari care şuierau de-a dreapta şi de-a stânga copiilor îngrămădiţi în jurul Eloisei, atât de strâns încât ea nu izbutea să facă nici o mişcare.

De fapt, doar vipera din stânga…

Vezi articol original 2.221 de cuvinte mai mult

Închipuiri (Între lumi) – 2

VERONICISME

citiţi prima parte aici

A doua zi, Heather s-a trezit cam pe la amiază. S-a frecat la ochi, a privit nedumerită în jur şi abia după mai bine de un minut şi-a recunoscut apartamentul şi a priceput că nu era în patul ei. Dormise, îmbrăcată cu cea mai bună rochie, pe canapeaua din hol. Dormise cu uşa de la intrare întredeschisă. Probabil că Jeff plecase în grabă…

…Jeff plecase în grabă… Plecase pe lumea ailaltă, şi-a amintit, într-o străfulgerare. Şi, imediat, şi-a adus aminte şi de Danny, de Jessica, de muşcătura otrăvită, de infirmierele, asistentele şi medicii care se adunaseră ciotcă în jurul ei, de rezerva unde fusese transportată, de graba cu care o transformaseră în nodul central al unei reţele de tuburi şi fire…

Şi-a amintit că îşi revenise de îndată ce o lăsaseră singură, că urlase de ciudă, blestemând moartea care o izgonea, că părăsise patul şi rezerva…

Vezi articol original 3.561 de cuvinte mai mult

Închipuiri

VERONICISME

V-am mai invitat cândva să citiţi această închipuire a mea, numai că am făcut-o punând un link către portalul rosf. ro – care am impresia că nu mai există.

De data asta am s-o pun pe blog – în trei episoade. Însă, după cum am spus şi rândul trecut, fiind vorba de o… închipuire cu care-am câştigat, acum zece ani, un concurs[1], ca s-o puteţi înţelege pe deplin va trebui să mergeţi mai întâi aici şi să citiţi povestea pe care am continuat-o (conform cerinţei concursului în cauză[2]).

Acestea fiind zise, vă doresc lectură plăcută. Adică sper să vă placă 🙂

ÎNTRE LUMI

În felul ei, Heather îi iubise pe toţi trei. Şi pe Danny, şi pe Jeff, şi pe Jessica.

Danny era un copil deosebit. Asta pentru că avea o boală extrem de rară, sindromul … În fine, cine dracu’ putea ţine minte un nume ca ăla?…

Vezi articol original 2.333 de cuvinte mai mult

Poveste cu pisică

O poveste veche, scoasă de la naftalină odată cu amintirile despre pisici care nu mai sunt:

Mustăţi lungi, gheare lungi

La cererea unuia dintre cititorii mei preferaţi, drăgălaşa Missouri Kitty, am scos (înainte de a-mi relua hibernarea :)) dintre hârţoage şi o poveste în care apare o pisică.

E povestea cu care a debutat Vero, cu mulţi ani în urmă, în Jurnalul SF (nr. 12 din 1993) şi care l-a avut drept model pe motanul Iţic.  Iţic a murit de multă vreme, dar e încă viu în amintirea bipezilor mei. Şi-a trăit scurta viaţă la ţară – era hoţoman şi uşarnic, se bătea cu alţi motani şi mai lua câte o bătaie şi de la vecinii care îl prindeau la furat (deşi eu zic că, dacă eşti biped stai la ţară, tu eşti de vină dacă îţi laşi proviziile  în locuri unde poate ajunge cu uşurinţă orice pisică :P). De la bătăile astea i s-a tras moartea. Dar altminteri era blând şi drăgăstos, îi lua pe bipezi cu lăbuţele…

Vezi articol original 1.506 cuvinte mai mult

Elucubraţii – Tolaie

FLOAREA DE LOLDILAL

Oraşul e Dincolo. De partea ailaltă a ploii de foc. „Ploaie” îi zicem noi. Mama îi spune „barieră energetică”. Da’ tata râde:

– Ce ştie mă-ta!

Mama nu ştie. Ea n-a fost în Oraş. Nu cunoaşte „breşele” – ca tata.

Mama e femeie-de-mlaştină. Cât e ziua colindă smârcurile – şi se-ntoarce vopsită până sub bărbie cu mâzgă puturoasă, cu bulbuci. Da’ ne-aduce tolaie. Aduce pe puţin opt. Va să zică, una pentru fiecare!

– Ca să nu vă bateţi, fiarelor! spune, hlizindu-se. Şi ne mângâie. Da’ noi ne ferim. Pentru că mama pute.

Şi tolaiele put. Ne ţinem de nas când luăm prima muşcătură. Pe urmă, aroma miezului înfrânge izu’ cojii – şi molfăim fericiţi fructele zemoase.

– Asta da dulceaţă! se bucură totdeauna Zorama, soră-mea a mare. Pentru că e singura care-şi aminteşte să fi mâncat v’odată altceva. Noi, ăilalţi, am fost înţărcaţi cu tolaie!

– Cu otrava asta!…

Vezi articol original 804 cuvinte mai mult