16+20+19=55

Vero-Versiuni

Am trei cărţi publicate pe hârtie. Trei volume de autor cu povestiri SF (unde SF e speculative fiction – ficţiune speculativă). Trei cărţi cu Vero Versiuni ale lumii. Sau cu Vero-Viziuni Virtuale.

.

Contin 16+20+19 povestiri. Adică, în total, 55. 55 deVVV-uri, de Vero-Viziuni Virtuale, sau de VVV-uri, de Vero-Versiuni ale lumii.

Ieri mi-am numărat şi adunat povestirile, adică VVV-urile. Ieri am descoperit  că sunt 55. Şi-mi place că sunt 55. Îmi place numărul. Numerologia îmi e aproape cu desăvârşire străină, dar am propriile mele criterii.

• Numărul 55 e alcătuit din 2 cifre identice. De 2 ori 5. O pereche. E unul dintre numerele pereche – al cincilea. 🙂
• 5×2=10 Sau 5+5=10 E tot aia, şi vreau să spun că 10 îmi place. E de nota zece. 🙂 E pilonul bazei de numărare zece, cea în care ne facem calculele de zi cu zi.
• 5 e număr…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult

Saltimbăutură

Zis-am, mai ieri-alaltăieri, cu lacrimatur în vorbele-mi amaride, că timpul nu-mi permite să fantasmason o oarece saltimbăutură cu douăsprezece cuvinte inventate plasate printre dramaticuri sau comicării, sau ce-o fi să fie.

Dar am un crengirofar, şi ăsta mi-a dat de ştire, fluturând din flamurături, că numiţii psi, Mihaela şi Vladen n-au stat s-aştepte vreun iarnavigator, cum aveam eu de gând, ci au amestecat deja cuvintele cu pricina printre suratele lor normale. Aşa că, într-un ceas amiazadarnic al nopţii, am compus textul naivoriu pe care [sper că] tocmai îl citirăţi.

Promit injectactil să repet tentativa peste vreo douăsprezece zile, când o să strecor cele douăsprezece cuvinte îngroşate aici în ceva mai puţin dejalnic.

Lansare de carte

VERONICISME

Vezi articolul original

Boşorogul berbant

Azi, dulce-a vieţii mele căprioară,
Am început să cred că amândoi
Lăsăm în fiecare ceas să moară
Câte-un sărut ce-ajunge la gunoi.

Ni-e puşculiţa plină de ratări,
Călcăm sub cizme strune de chitară,
Avem un rucsac plin cu întrebări
Şi logica începe să ne doară.

Pentru că, uite, facem din ţânţar
Nu armăsar, ci chiar un elefant!
Stingem vatra pasiunii în zadar,
Certându-ne pentru un moş berbant.

Încă necunoscutul poet căruia îi place să-şi spună Arald Dlara ridică stiloul, îi priveşte lung peniţa, îl închide. Netezeşte cu palma hârtia parfumată, găsită în sertarul biroului doamnei Lili. Par-fu-ma-tă. Ca BB, Boşorogul Berbant. S-au întâlnit în faţa porţii şi moşul mirosea ca o drogherie şi mergea ţanţoş, ca şi cum ar fi fost într-adevăr plin de farmec. Oare chiar nu-şi dădea seama că, fără maşina aia supercalifragilistică şi fără conturile din bănci, n-ar fi avut niciun haz? Caraghiosul! Matusalemicul vânător de fuste! E drept că se ţine bine. După cum arată, nu-i dai optzeci şi doi de ani. Nu-i dai nici măcar şaptezeci. E cel mai frumos babalâc pe care l-a văzut Arald vreodată, dar… În viaţa lui Lili sunt deja prea mulţi bărbaţi şi fără el!

Desigur, o femeie cu mai mulţi bărbaţi – care se împarte între mai mulţi bărbaţi fără să-i aparţină niciunuia – e, pentru Arald, partenera ideală. O femeie care nu jinduieşte după un soţ cu acte-n regulă nici măcar în cel mai ascuns cotlon al sufletului său. Aranjamentul e comod, fără nicio obligaţie, şi totuşi… totuşi ar prefera să se afle pe primul loc în ierarhia preferinţelor ei, să fie masculul dominat, masculul alfa.

Puma albă

Îţi arunci capa zdrenţuită peste coroana de aur de pe perniţa de purpură, îţi torni licoarea din flacon, miraculosul extract de plante cărora numai vrăjitoarele le cunosc numele, peste strania schiţă sângerie de pe mâna muşcată, vezi cum i se închide şi i se albeşte, rând pe rând, fiecare dungă de carne vie, apoi iei harfa şi cânţi. Cânţi despre clipele în care tu şi puma, fără a fi actori, aţi îngrozit spectatorii, întreaga ta escortă, de la scribul cu mapa sub braţ până la mai marele vânătorilor, cu ghioaga pe umeri. Cânţi înainte de a scrie în tainicul tău jurnal despre inima muşcată de sabie a sălbăticiunii. Scrii că ai iubit-o când a azvârlit în apa albă, albă ca rochia ei, o floare roşie, roşie ca fluturele vrăjit din iarbă. Credea că face-o vrajă care-o să şteargă din amintirea ta păcatul ei. Dar a şters-o pe ea din rândul oamenilor, i-a dat gheare perfide ca minciuna sfruntată şi colţi cruzi ca iubirea calpă. Pentru că vrăjitoarele care cunosc numele tuturor văzutelor şi nevăzutelor sunt în slujba ta, le hrăneşti cu susur de harfă şi cu suflete de femei prefăcute. Scrii că ai iubit-o şi când ai înfipt-o în inima ei nestatornică pe vrăjitoarea preschimbată în sabie. Scrii că ai lăsat puma să-ţi muşte mâna în clipa când şi-a pierdut sufletul, ca să ştie că încă o mai iubeai.

Ştiu tot ce face maiestatea ta imperială, şi tu ştii acum că ştiu. Ştii că sunt mai puternică decât bătrânele tale călăreţe de mături, că am pătruns în ele şi că licoarea lor ţi-a închis rănile, ajutându-mă să pătrund în tine.

Nu mai am trup, am trupuri.
Nu mai am suflet, stăpânesc suflete.
Sunt puma albă din sufletele negre.
Fiara din om, fiara din oameni.

Elucubraţie… colegială

—  Tinere, crede-mă că-ţi vorbesc cu respect şi consideraţie, ca între colegi de breaslă; şi, mai presus de orice, cu sinceritate, fiindcă e întotdeauna mai sănătos să afli adevărul, exprimat cu claritate, decât una dintre numeroasele variante ale contrariului său.
Pune-ţi aşadar armura peste orgoliu şi ascultă-mă.
„Femeia din tablou”, romanul tău de debut, n-are nevoie de nicio modificare. Îl poţi azvârli aşa cum e! Nu-şi merită locul sub soare. E maculatură, ca şi „Care e ţeava ta?”, chestia aia pe care-ai lansat-o de curând. Pen’ că n-ai resurse! Eşti un biet scrib, scriitor n-o să fii niciodată!

---

---

---

Amatorilor de literatură de calitate le recomand „Tabelul lui Eddie”, o culegere de folclor WEB contemporan – în foileton.

Ilustrator coperţi:
http://funny.pho.to/

Caruselul timpului

Caruselul timpului a fost… comprimat.

S-a întâmplat în vremuri imemoriale, când a impus-o economia de energie.

De fapt, modul de alimentare a fost omis când i-au întocmit noul prospect, scris într-un cod cu grave carenţe în exprimare.

Dar cui îi trebuie material documentar pentru o rablă?! Căluţii s-au deprins să scape din dispozitivele de fixare şi pleacă cu tine în zbor, fiecare în alt ritm, care-ncotro. Numai că toate drumurile lor duc în acelaşi loc şi de foaaarte multă vreme n-a mai avut niciun călăreţ destul noroc ca să nu-şi piardă sufletul în locul ăla, lăsând în şa doar jalnicele-i rămăşiţe pământeşti.

Olé!

Olele! Care furaşi nemurirea, breee?! Cui i-o vânduşi, neamuleee?!

Elucubraţie dezadvertorializată şi reciclată prin inserarea unei duzini de cuvinte impuse

Prinţul nu mai văzuse niciodată o fată de o asemenea frumuseţe. Şi nici nu i se mai întâmplase să fugă (în adevăratul sens al cuvântului) vreuna de la vreun bal, cu tot cu inima lui subit săgetată de-un amor tumultuos. Să fugă ca lovită de streche, fără să-i pese că-şi lăsase în urmă, pe trepte, un condur pe care-l cântărea el acum în palmă, spunând:

— Eram sigur că poartă pantofi stiletto!

— Oooo, ohoho, făcu, în spatele lui, bufonul Elgoog. Pantofi piele naturală! exclamă apoi, înainte de a tuşi, ca şi cum s-ar fi înecat cu prepoziţia pe care o înghiţise, cum îi stătea în obicei.

— Te pricepi, te pricepi, mormăi prinţul. Judecând după giumbuşlucurile tale nesărate, n-aş fi crezut. Ai mai văzut aşa ceva?

— Desigur, desigur. La magazin pantofi Stilat Shoes.

— Termină cu vorbitul ăsta prescurtat, se răsti prinţul. Când mă vezi stresat, dă-te pe brazdă, c-altminteri scot imediat alt soi de stilet!

Bufonul izbucni în râs.

— Eşti nervos şi gelos! Gelos pe pantofii ei. Fiindcă i-au mângâiat şi i-au sărutat degetele, unghiile, călcâiele, tălpile… Au purtat-o, pas cu pas, de pe o sărutare pe alta, adoraţie şi extaz, dans pe o alee a pasiunii, plăcerea divină, dăruită de conduri desprinşi din visuri feciorelnice, făuritori ai unui picior mai lung, mai suplu, mai graţios, năucitoare prelungire a unui trup mlădiu ca trestia în vânt…

— Lasă poezia asta de două parale, se răsti prinţul. Sau nu, n-o lăsa, noteaz-o, ca să i-o recit, sau pune-o pe note, să i-o cântăm împreună. După ce-o găsim… Cum o găsim?

— Simplu, Măria Ta, simplu… Nu ne pierdem timpul umblând brambura cu pantoful prin tot regatul şi prin ţinuturile care-l înconjoară. Punem un scrib să le poruncească vânzătorilor, printr-un mail trimis în numele Măriei Tale, să întocmească o listă cu toată suflarea care a comandat online el stiletto ăsta, de-ţi împunse şi-ţi străpunse corazonul.

— Bună idee, tare bună, super bună! se entuziasmă prinţul.

Dar, vai! Ideea n-a fost chiar atât de bună, în primul rând fiindcă i-a sustras bufonului independenţa, adică l-a făcut, volens nolens, om la casa lui. Căci pantofii nu fuseseră comandaţi de fată, ci de zâna care-o ajutase. Şi numai după ce a luat-o bufonul de nevastă le-a spus afurisita de zână* unde găsesc fata, ca să se poată însura şi prinţul.

Una peste alta, în cele din urmă prinţul şi bufonul au avut de suferit deopotrivă, deoarece nu doar în banalul cotidian, ci şi în poveşti pun nevestele mâna pe mătură, folosindu-şi puterile zânesco-vrăjitoreşti nu atât ca să încalece pe ea, cât ca să lovească – aprig! – cu ea… (Mai bine împăcaţi-le cumpărându-le pantofi. Nu stiletto. Nu către bătrâneţe. E preferabil să fii altoit cu o pereche de balerini.)

Iar eu am încălecat pe mătura mea şi mi-am realizat interacţiunea cu tabelul lui Eddie prin plasarea unui link către cele de mai sus.

---

* Povestea Cenuşăresei e mult mai complexă decât au consemnat alde Grimm în hrisoave; încă nu s-a aflat de ce n-au scris niciun cuvinţel despre bufonul afemeiat şi despre această răzbunare a zânei seduse şi abandonate de el în tinereţe.

Magistrala Versurilor Chinuite

Imprimantă!

Suprapus peste doza mea de lene, acest cuvânt impus, cules direct de la sursă, a făcut ravagii în modestul meu laborator de creaţie. Adică mi-a tras, de-a latul inspiraţiei, dungi şi iar dungi, ducând la decapitarea ei, inevitabilă când una i-a trecut – hârşti! – peste gât. Mireasma de vanilie şi ultima atingere de catifea a sufletului ei, pierit ca o nălucă, mi-au smuls un hohot de plâns copios. Nu era doar cea mai tare din parcare, ci şi singura din cartier! M-am pomenit brusc la o răscruce, am avut de ales între Calea Abandonului şi Magistrala Versurilor Chinuite – pe care vi se vor plimba ochii dacă veţi citi (pe riscul dumneavoastră!) cele ce urmează.

Din imprimantă-mi iese-un articol
Despre-un experiment ridicol
Eşuat în laborator. Serios
Vă spun c-a eşuat copios
Scăpând, spectaculos, pe uşa din dos,
O nălucă-n caftan de catifea –
Real caftanul, ireală ea.

De-atunci, năluca noaptea se duce
Din cartier în cartier, spre-o răscruce
Care musteşte de dungi de lene.
Nu, nu le vede, le-adulmecă, nene!
A vanilie miroase, cică, lenea,
Vanilie răsuflată, din vremea
Când decapitarea se practica
Pentru cuvintele fără perdea.
Spuneau pe-atunci, cică: ut, ăcat,
Ictir, izdă, indic, ur, işat…
Năluca jură că-i adevărat,
Că ştie ea, din sursă ocultă.
Căci ireală-i, dar nu şi incultă!

Acesta-i un ciot de poveste.
Mai urmează, mult mai este.
Dar forma sa versificată
Nu poate fi, zău, continuată,
Fiindcă din raţia mea de rime
(Trase de păr şi-oricum puţine),
Doar una mi-a rămas în mapă –
Pesemne pentru că e şchioapă.

Excentricităţi în alb-roşu

Falanga sacră atacă muntele, un soi de buboi gigantic, inflamat, din care se scurge, roşu cu alb, puroiul arzător, pesemne infiltrat în adâncurile planetei de o molimă blasfematoare. În fruntea luptătorilor-lecuitori, cu armuri ignifuge şi săbii magice, e un personaj turbat, general şi mag într-un singur haidamac bizar, magnific în uniforma albă cu roşu şi în imprudenţa lui, numită nesăbuinţă de înţelepţii care nu dau importanţă unor erupţii minore, din pustietate, pentru că înţeleg adevăratul mers al lumii, filmul în care se ştiu incluşi de o inteligenţă astrală. Sunt bătrâni cu bărbi albe, robe roşii şi ocheane puternice. Privesc prin ele, minunându-se şi schimbând între ei cuvinte, mai întâi despre decăderea lumii într-un misticism excentric, apoi despre vrute şi nevrute, pur şi simplu pentru că le place aroma cuvintelor rostite şi parfumul literelor roşii scrise pe albul hârtiei. Da, roşii, căci sunt sângele sufletului şi au parfumul vieţii, al sentimentelor distilate în alambicul creaţiei.

De aceea am scris şi eu, aici, cu o roşie cariocă virtuală, nevrând să scap ocazia de a îmbiba câteva excentricităţi în alb-roşu cu câţiva stropi din parfumul literelor adunate într-o duzină de cuvinte. 😛