Puma albă

Îţi arunci capa zdrenţuită peste coroana de aur de pe perniţa de purpură, îţi torni licoarea din flacon, miraculosul extract de plante cărora numai vrăjitoarele le cunosc numele, peste strania schiţă sângerie de pe mâna muşcată, vezi cum i se închide şi i se albeşte, rând pe rând, fiecare dungă de carne vie, apoi iei harfa şi cânţi. Cânţi despre clipele în care tu şi puma, fără a fi actori, aţi îngrozit spectatorii, întreaga ta escortă, de la scribul cu mapa sub braţ până la mai marele vânătorilor, cu ghioaga pe umeri. Cânţi înainte de a scrie în tainicul tău jurnal despre inima muşcată de sabie a sălbăticiunii. Scrii că ai iubit-o când a azvârlit în apa albă, albă ca rochia ei, o floare roşie, roşie ca fluturele vrăjit din iarbă. Credea că face-o vrajă care-o să şteargă din amintirea ta păcatul ei. Dar a şters-o pe ea din rândul oamenilor, i-a dat gheare perfide ca minciuna sfruntată şi colţi cruzi ca iubirea calpă. Pentru că vrăjitoarele care cunosc numele tuturor văzutelor şi nevăzutelor sunt în slujba ta, le hrăneşti cu susur de harfă şi cu suflete de femei prefăcute. Scrii că ai iubit-o şi când ai înfipt-o în inima ei nestatornică pe vrăjitoarea preschimbată în sabie. Scrii că ai lăsat puma să-ţi muşte mâna în clipa când şi-a pierdut sufletul, ca să ştie că încă o mai iubeai.

Ştiu tot ce face maiestatea ta imperială, şi tu ştii acum că ştiu. Ştii că sunt mai puternică decât bătrânele tale călăreţe de mături, că am pătruns în ele şi că licoarea lor ţi-a închis rănile, ajutându-mă să pătrund în tine.

Nu mai am trup, am trupuri.
Nu mai am suflet, stăpânesc suflete.
Sunt puma albă din sufletele negre.
Fiara din om, fiara din oameni.

Marghioala lu’ Huhurezu

Marghioala lu’ Huhurezu şi-a făcut degeaba coroniţă din frunze de laur, adică din foi de dafin, cumpărate la pachet de la un supermarket d-ăla de se chema în tinereţea ei „autoservire”. Nu e o vrăjitoare de succes. Ba e chiar în regres; prima ei confesiune a primit 12 laicuri, adică o duzină, însă a doua…

— Numa’  trei, maică”, recunoaşte ea, numa’ trei. Publicu’ mi-a spus verde-n faţă că-s… Ce să mai zic? Vai de steaua mea! Dacă oi avea vreo stea!

Totuşi, baba Marghioala nu disperă. O cană şi de vin fiert şi-o felie de cozonac („că io, maică, post nu ţiu”) îi aduc inima aproape la loc. Se gândeşte la Moş Crăciun, îl aşteaptă să vină, cu reni cu tot („că au, maică, loc şi ei la mine-n bătătură”) şi cu-un cadou special.

— Trei globuri de cristal, maică, numa’ atâta i-am cerut, să jonglez cu ele la poartă, că poate aşa momesc muşterii, să intre să le ghicesc într-unul din ele, ori chiar în toate trei.  Şi, ca bonus, cum se zice acu’, o carte de ghicit în ace de brad, în flacără de lumânare parfumată şi-n focuri de artificii.

Şi-aseară, continuă Marghioala, ca semn bun, zic io, chiar vorbii cu mă-sa lu’ Scaraoţchi, sau, în fine, a lu’ Lucifer, adică, deh, cu aia după – ori din – care-a fost clonat. Mă abordă ea, în privat (nu în privată!) pe feisbuc, deşi cred că mă confundă, că mai întâi îmi trimise un mesaj pentru unu, Sobo, cine-o mai fi şi ăla, da’ io mersei pe şipcă şi nu-i spusei că nu-l cunosc, şi vorbirăm cam aşa (adică exact aşa):

EA:
seara buna
Daca mai vb cu Sobo
Spune-i, te rog, ca am descoperit un joc nou
Se cheama atuuri esentiale
Multumesc pentru avalansa de like-uri

IO:
Nu rezist când văd pisici, indiferent în ce formă! E musai să dau un clic pe like 🙂

EA:
Eu oricum nu mor dupa coroane, deci nu ma deranjeaza

IO (fiindcă n-am priceput despre ce coroane vorbea):
Bun 🙂

EA:
In alta ordine de idei, sabiile sunt o idee proasta
Dar remarc multi retardati prin zona
Persoanele de fata se exclud
Desigur

IO (aici am dedus că vorbea despre săbiile jedi, alea din poza de profil):
🙂
Pentru mine sunt un simplu joc, ca multe altele de pe FB. De-aia nici nu le-am ţinut decât o zi. Câte o zi 🙂

EA:
Eu sunt serioasa ca moartea
In anumite aspecte
Aia cu multe brate

IO (vrând să iau discuţia în şagă):
Bine că nu în toate
aspectele.

EA:
Eu sunt tot si toate

IO (tot în şagă):
Atunci mă bucur că pot vorbi cu tot şi toate în acelaşi timp 🙂

EA:
Totdeauna ai vb
Faptul ca am ales sa nu exercit unele
Nu insemna ca aveam nevoie de un psihopat canibal prin vaccinare sa ma trezeasca

IO (renunţând la mersu’ pe şipcă):
?

EA:
Lucica
Clona mea de proasta calitate

IO (într-un acces de sinceritate):
N-o ştiu

EA:
Unii retardati ii ziceau Lucifer

IO (fiindcă n-am găsit cuvinte):
🙂

EA:
Ma intreb daca s-a gandit vreodata
Vreunul dintre aia inteligentii
Ca eu va masuram pe voi
Si va gaseam profund nesatisfacatori
(după o pauză de câteva minute)
In continuare va gasesc
Chiar mai mult ca inainte
Eu nu amenint
Nu codez
Fac
Sa ai o seara interesanta

IO (gândindu-mă că ăia, chinezii, te blestemă urându-ţi s-apuci vremuri interesante, şi vrând să-ntorc blestemul împotriva ei):
Mulţumesc, asemenea.

EA:
Ah, viata mea e interesanta din principiu. Sunt, in fond, si haos

Şi, încheie Marghioala lu’ Huhurezu, asta, maică, a fost tot.

---

Iar eu închei aici jocul cu cuvinte de săptămâna asta (şi de anul ăsta), cu menţiunea că dialogul de pe feisbuc e autentic. Şi vă invit să vizitaţi tabelul lui Eddie, de mâine începând; cu puţin noroc, poate daţi până la urmă acolo şi de linkuri către ceva care nu e scris de mine. 😛 Cât despre poza de mai sus, locul ei de baştină e aici.

 

Destăinuiri de vrăjitoare (1)

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Io, maică, mi-s Marghioala lu’ Huhurezu’, vrăjitoare de-aia cu ceaun pe pirostrii. Şi fac în el câte-o fiertură, câte-o licoare… nu-ş’ ce-i aia poţiune, nici ce-i ăla grimoar… Gherghina lu’ Blegu’ zice că-i carte de magie, da’ io nu-ş’ să citesc şi nu-ş’ ce-i magia. Ştiu doar să fac câte-o vrajă, o văz în umbre când pâlpâie lumânarea, când zboară bufniţa şi când sare pisica de pe sobă.  Nici bagheta nu-ş’ prea bine ce-i, da’ tot Gherghina zice c-aş putea să-mi fac una dintr-o coadă de mătură, că-i bună, cică, dacă vrei să chemi inorogi ori vreun dragon… Da’ cheamă-i cine ştie ce lighioane mai îs şi ăştia… Io chem doar vârcolaci şi strigoi, da’ numa’ când mă supăr… Când mi-s în toane bune chem câte-o şerpoaică.

Şi v-am spus asta aşa, ca să ştiţi la ce să v-aşteptaţi de la mine… Că poate…

Vezi articolul original 73 de cuvinte mai mult

Garantat sută la sută

Aşa stând lucrurile, am ajuns la concluzia că, acum un an şi ceva,  am scris, aici, sub titlul „Garantat sută la sută”, un soi de advertorial adaptabil.

Şi, ca dovadă, l-am modificat după cum urmează:

 

— A fost odată…

— Măi băiatule, eu sunt vrăjitoare, nu o fetiţă pe care trebuie s-o adormi. Ai venit aici ca să-mi spui basme?

— Îţi spun ce vreau, că de-aia te plătesc cu bani frumoşi! Da’ nu-s basme, am început aşa fiindcă sună mai romantic… Şi eu am intenţii romantice…

— Vrei să mă ceri de nevastă? râse baba cu ochi de buhă, arătându-şi proteza dentară.

— Nu, vreau să mă-nsor cu fata împăratului, răspunse tânărul, cu toată seriozitatea.

— A împăratului rromilor? Că altul nu ştiu să fie pe-aproape…

— Taci dracului, babo, şi-ascultă-mă! se enervă tânărul. Despre împăratul ăsta, e drept că nu tot atât de vestit ca Ginghis Han, am citit într-o carte veche; a trăit acum o mie cinci sute cincizeci şi şapte de ani, într-un castel dintr-un loc pe care-o să ţi-l arăt pe hartă…

— Şi vrei să te-nsori cu mumia fiic…? nu reuşi baba să se-abţină, dar privirea lui de-a dreptul furioasă o făcu să-şi înghită restul întrebării batjocoritoare.

— Împăratul cu pricina, reluă tânărul, e mare colecţionar. A colecţionat haine vechi, pinteni, bice, ochelari de cal, colţi de mistreţ, halbe de bere (c-aveau şi pe vremea aia) şi multe altele. Dar, dintre toate, e mort după lenjerii de pat. Numai că, vezi tu, le-a adunat pe cele mai bune şi mai frumoase din lumea lui, şi acum vrea altceva. Cu totul altceva.

Baba îl măsură cu ochii îngustaţi.

— Şi ce legătură are asta cu fiică-sa?  Auzi, băiatule, cred c-ai greşit când ai venit încoace, trebuia să te duci la psihiatru…

— Babo, mă laşi să termin? Şpilul e că împăratul a dat sfară-n ţară că-i dă fata de soţie (o frumuseţe de fată!) şi jumătate din împărăţie (o imensitate de împărăţie!) celui care-i aduce, pentru patul nupţial, ceva frumos ca un vis, sau măcar ca un tablou pictat de-un penel de maestru!

— Da, şi? Ce vrei de la mine?

— Cum ce vreau?! Să mă trimiţi, cu tot cu cele două cuverturi de pat 3D pe care le-am cumpărat, în trecut, la împăratul ăsta. Fiindcă sunt sigur c-o să fie încântat – garantat sută la sută! Ce zici, poţi?

— Pot, răspunse vrăjitoarea. Garantat sută la sută. Dar numai cu una singură. Uite, cu asta cu lebede. Te gândeşti unde vrei s-ajungi, te-arunci în ea ca-n lac, cu capul înainte, şi soseşti la destinaţie cât ai clipi, cu cuvertură cu tot.

— Bine, zise tânărul, cred c-o singură cuvertură e de-ajuns. Pe-a doua poţi s-o păstrezi ca amintire.

— Dar c-o să schimbi trecutul ştii? Cu această cuvertură a ta? Şi că, dacă schimbi trecutul, creezi o lume paralelă? Şi că, odată ce-ai creat-o, acolo rămâi, în vecii vecilor, amin! Nu te mai întorci niciodată aici, în timpul şi în lumea în care te-ai născut!

— Şi de ce-aş vrea să mă-ntorc?! Nu ţi-am spus că acolo o să fiu împărat?! Garantat sută la sută?! La ce bun să rămân aici, unde împăraţii nu mai sunt decât voievozi ai ţiganilor sau poveşti de adormit copiii?

EPILOG
Din nefericire, vraja n-a reuşit. Tânărul şi-a spart capul şi a rupt în două patul babei, pe care întinseseră cuvertura.

Însă, după ce l-a luat salvarea, baba adormit plângând (de ciudă) pe cuvertura pătată de sângele lui şi s-a trezit, a doua zi dimineaţă, tânără şi frumoasă ca o zână. Aşa că tânărul nostru s-a consolat luând-o de nevastă.

Şi au trăit fericiţi câteva sute de ani, reîntinerind în repetate rânduri cu ajutorul vechii cuverturi cu pete de sânge tot atât de vechi – până când le-au mâncat-o moliile, care-au întinerit la rândul lor. Garantat sută la sută!

 

Cu cele douăsprezece cuvinte îngroşate s-au mai jucat şi alţii.  Îi găsiţi la Eddie în tabel.

Povaţa vrăjitoarei

Regina mea,

eu, baba vrăjitoare,
te-ndemn să-ţi pui toţi peţitorii la-ncercare,
căci frumuseţea lor şi-al lor cuvânt
deopotrivă sunt înşelătoare.
Vezi dacă au curaj, înţelepciune,
şi de ispită dacă pot să stea deoparte,
de ştiu să preţuiască viaţa
făr-a se teme, însă, nici de moarte.

Arată-le-o sticluţă cu parfum
şi spune-le că-n ea-i esenţa vieţii
şi că tu trebuie s-o bei
în primul ceas al dimineţii;
şi că nu-i chip s-o sorbi oricum,
căci trupul tău nu poate s-o îndure
decât dacă se scaldă-n colb de drum
amestecat cu fructe de pădure
culese-n la amiază, de pe creste
de munte, când Celosia-nfloreşte.
Căci cel ce le adună făr’ de-o floare
strivită şi-ndesată-n buzunare,
pe creasta muntelui dă piept cu vântul
şi nu se ştie de-o avea scăpare.
Şi spune-le că vrei acele fructe,
că vrei să îţi aducă multe, multe.
Şi dă-le sfat să caute-n grădină,
şi să îşi rup-o floare înflorită,
ca să le fie viaţa ocrotită.
Dar nu le spune că-n grădina-aceea,
această floare nici n-a fost sădită.

Şi vezi care-o veni apoi să zică:
– Regină ştii, eu nu mai am răbdare,
m-am săturat să caut de nebun o floare.
Mă duc s-adun de sus acele fructe,
şi vai de vânt de m-o-nfrunta pe munte.

– Eşti curajos, voinice, să-i spui tu,
şi ai trecut de prima încercare,
iar de a doua o să fii scăpat,
chiar mâine, aşa socot, pe înserat,
când vei aduce fructele-n cărare,
să le strivim în colb, cu bucurie mare.

Iar sus, pe munte, printre fructe coapte,
am să aştept eu, vrăjitoarea, albă, ca de lapte,
şi străvezie, şi frumoasă,
crăiasă de basm, măsluită crăiasă.

– Voinicule, sunt fiica Vântului,
adusă de vraja Dorului…
Nu sunt Regina Parfumului,
pe ea las-o Păcatului!
Pe Killer Queen dă-o uitării,
eu sunt Regina Mării şi a Zării,
Regina Munţilor şi a Văilor,
Stăpâna Stihiilor şi a Zmeilor,
şi nu te pun la nicio-ncercare,
ci-ţi pun Regatul meu la picioare!

Şi vai şi-amar de-acela care
o să îmi dea crezare
şi-o să se lase ispitit,
de vorbele mele vrăjit!
Pentru c-o să chem vântul,
şi o să-l facă una cu pământul!

Dar celui ce-o să-mi spună:
– Piei, ispită!
O vreau pe Killer Queen,
mi-e singura iubită!
Aceluia-i voi da în dar
un sac cu fructe coapte,
gustoase, aromate.

Iar tu să-i spui, către seară,
cu fructele-n faţa-ţi când o să apară:
– Eşti înţelept, voinice,
de vreme ce-ai ajuns cu fructele aice!
Acum te mai aşteaptă o probă de foc,
şi sper s-o treci, sper să ai noroc…
Vreau să-mi aduci trei pietre de aur,
de pe Muntele Balaur,
şi să le storci apoi pentru mine,
să scoţi din ele esenţă de praline.

Şi dacă voinicul o să plece-n lume,
să caute-un munte cu-asemenea nume,
– un munte care nu există –
vom scoate câte o batistă,
să-i plângem soarta tristă.

Dar dac-o să-ţi spună:
– Regina mea,
nu-mi place când te-ntreci cu gluma!
Nu sunt bătaia ta de joc,
chiar dacă eşti frumoasă foc!
Rămâi cu bine
şi cumpără-ţi praline!
Tu să-i răspunzi:
– Stai! Nu pleca!
Ai câştigat! Voi fi soţia ta!!!

---

Articolul participă la
a şaptesprezecea probă a concursului SuperBlog 2013,
sponsorizată de

COSMETICS ROMANIA