Poveste de decembrie

Rebloghez cu titlu schimbat, pentru o a doua participare la jocul cuvintelor. 🙂

VeroVers

.

Nu ştiu cum, ce zeu, ce vânt,
Sau ce dor, ce fel de gând
Te-a mânat în viaţa mea –
Rege printre fulgi de nea…

.

Albii fulgi s-au mistuit…
Ai rămas şi ne-am iubit
Zi de zi, în ceas târziu…
Dar de m-ai iubit – nu ştiu!

.

Ani s-au dus, alunecând…
Alţi fulgi s-au topit, pe rând…
Eşti al meu… dar tot nu ştiu
De-mi dai suflet ori pustiu!

.

Simt doar, verde, ochiul tău
Oglindit în ochiul meu.
Sub blândeţea lui m-ascund,
Pisiceşte ghemuind

.

Trupul meu – să-l strângi la piept;
Şi atunci simt cum, încet,
Fulguieşte-asupra mea
Dorul tău… sau vraja ta!

25 februarie 1987

24.12.2015 Am citit cele de mai sus şi m-am gândit că am ceva gata scris pentru tema de luni a Jocului Cuvintelor. 🙂

Vezi articol original

Anunțuri

Moş şi babă

De Dragobete, dragoste în stil… bătrânesc, plus advertorial în stil miştocăresc, plus notă în stil superblogăresc. 😛

NOTE FALSE

A fost odată ca niciodată, adică au fost, un moş şi o babă. Baba nu se ivea „în calea lumii, slabă”, şi moşul n-avea un cocoş, şi baba nu avea o găină, şi nici n-au înfiat un porc, ca să-l însoare cu fata împăratului… Nu, ei aveau alt… viciu: îşi făceau cadouri speciale. De pe MyMan.ro.

Da, e un site cu cadouri pentru bărbaţi. Dar baba era… bărbată. Îi creşteau chiar şi fire de păr în barbă, dar şi le smulgea, discret, cu penseta. Discret, adică numai atunci când dormea moşul. Sau când îl trimitea ea la piaţă. De unde venea crăcănat şi cocârjat de împovărat de era, de parcă ar fi cărat pământul pe umeri. De-aia i-a cumpărat, ea, drept cadou, un Atlas de bronz.

Şi s-a aşteptat să primească de la el, ca replică, un atlas geografic – fiindcă ea uita mereu unde se află Bangladeshul. Şi…

Vezi articol original 310 cuvinte mai mult

Dooria

FLOAREA DE LOLDILAL



În miezul cetăţii, în agora, zăpada era groasă, fiindcă ninsese din amurg până în zori.

Sania s-a oprit la marginea întinderii rotunde, imaculate, neatinse. Pe-atunci copil, aflat în primul rând al mulţimii adunate pe margini, mă întrebam cum ajunsese Zolt, Cârmuitorul nostru, fără să lase nicio urmă, în mijloc, lângă blocul de gheaţă bizar cioplită; în suprafaţa verticală dinspre noi, privitorii, desluşeam un chip de bărbat şi o adâncitură stranie, curbată.

Dar Zolt era vrăjitor, şi un vrăjitor poate orice. Putea să aibă chiar şi o pisică grasă, de angora, care mai degrabă graseia decât miorlăia.

— Mrrra, mrrra, mrrra.

De trei ori.

Am auzit-o imediat ce s-a oprit sania. Ca şi cum i-ar fi poruncit femeii înfăşurate în blană să coboare – fără blană.

Ea, Dooria, încă frumoasă, încă tânără, a  deschis  încet ochii, a privit apatică în jur şi şi-a dezghiocat din blana neagră…

Vezi articol original 650 de cuvinte mai mult

Făcută pentru mine şi nicidecum geloasă

— Te vreau, ţi-am spus. Te vreau. Trebuie să fii a mea, pentru că nimic nu se compară cu tine. Nimic, înţelegi? Absolut nimic! Eşti o simfonie pentru ochi, degete şi trup. Îmi faci cu ochiul, cu fiecare ochi de dantelă, simt că doreşti să mă cuprinzi cu fiecare fald generos, bogat în culoare, să-mi îmbrăţişezi tot trupul, să mă înveţi cum să mă las pătrunsă de flacăra roşie a pasiunii croite şi cusute după tiparul tău, al celei mai fermecătoare primadone care s-a strecurat vreodată printre alte rochii lungi de seară.

Tu mi-ai zâmbit şi te-ai rotit pentru mine…

Această prezentare necesită JavaScript.

… m-ai lăsat să te admir, în repetate  rânduri, chiar pe ecranul laptopului meu, sub alte şi alte unghuri, în lumină mai multă sau mai puţină, te-ai lăsat chiar şi prinsă într-un caleidoscop…

Helen Boutique caleidoscop

… şi m-ai cucerit, definitiv şi irevocabil, mi-ai smuls aplauze la scenă deschisă, deşi ştiu că n-ai făcut niciodată cursuri de actorie, dar nu mă îndoiesc că-n tine se ascund taine deprinse la nişte cursuri excelente, de croitorie. 🙂

Aşa că te-am cerut, draga mea. Nu, nu în căsătorie. 🙂 Am cerut să-mi fii livrată în cutie, prin curier rapid, deşi prin poştă m-ar fi costat mai puţin, dar ar fi durat mai mult, prea mult pentru cineva care se îndrăgostise de tine aşa, exact aşa ca mine, şi pentru care fiecare minut de aşteptare în plus era un chin.

Şi ai sosit! Şi te-am scăpat de ambalaj, te-am strâns la piept cu degete febrile, m-am dezbrăcat pentru tine, dornică să-ţi simt atingerea pe tot trupul, cât mai curând… Te-am lăsat să mă cuprinzi şi am fugit. Am fugit în faţa oglinzii, am răsuflat adânc şi m-am aruncat în luciul ei împreună cu tine.

Şi te-am recunoscut, erai tu, neschimbată, exact aşa cum te văzusem pe ecran! Eu nu sunt manechin, dar tu erai, şi pe trupul meu, la fel de frumoasă – şi mă făceai pe mine mult mai frumoasă!

— Eşti făcută pentru mine! am şoptit atunci, mângâindu-ţi cu veneraţie faldurile lungi. Vei fi regina garderobei mele, dar nu vreau să-ţi fie urât în şifonierul meu! Ştiu că mama ta, HelenBoutique.ro, mai are şi alte fiice. O să-i cer să-mi trimită trei surori de-ale tale. Hai să ţi le-arăt pe ecran.

Nu-i aşa că şi ele sunt frumoase?

— Sunt, mi-ai răspuns tu, cu un foşnet de falduri. Toate surorile mele pot fi făcute pentru tine!

Iar eu am surâs, încântată fiindcă nu eşti geloasă!

Tot înainte de pauză…

… şi tot pentru jocul găzduit de Eddie, pentru că poezia era gata scrisă; nu i-am modificat (parţial) decât ultima strofă.

Nu-ţi cer nimic, nu vreau nimic –
Sărută-mă, şi-atât.
Nu, între noi n-a fost nimic –
Un joc, nimic mai mult.

A fost un joc ce mi-a plăcut,
Dar, dacă s-a sfârşit,
Nu vreau să-l luăm de la-nceput;
Prea mult am suferit!

Sărută-mă de bun rămas.
Nu-mi pare rău, nu plâng
Şi nici nu am durere-n glas.
Sper să te uit curând!

Atât ar trebui să-ţi spun
Ş-apoi să plec, să fug.
Nu pot să-ţi spun nimic acum.
Ţi-aş spune… de-ai fi surd!

Nu-ţi cer nimic, nu vreau nimic
Mai mult decât a fost.
Nu, între noi nu e nimic –
E-un simplu joc… frumos!

E doar un joc… Să nu-l lăsăm
A se sfârşi vreodată –
Nimic nu-i viu la nesfârşit,
Dar poate fi… de piatră.

26 mai 1981
2 august 2015

Elucubraţii – Oyoja Onuk

În seara asta şi mâine, toţi cei care-au scris despre pierderea unei clipe se adună aici, într-un tabel.

Însă mie tema propusă mi-a adus aminte că am scris, cu mulţi ani în urmă, despre oameni condamnaţi să-şi piardă toate clipele, în afară de una singură:

FLOAREA DE LOLDILAL

„Oyoja Onuk” e o poveste, ca să spun aşa,  tangentă la tema judecata, abordată azi de  psitibivirusacheredskyscorpiodictatura justitieicita, anacondele, dagatha, abisuri, vânt de toamnă. Fiindcă tocmai mi-a căzut fisa că că se potriveşte cât de cât, am scos-o în faţă (schimbându-i data publicării) şi am înscris-o în zestrea de articole a clubului psi.

=====================

Despre Sheagad Hurm se vorbeşte mereu, pretutindeni – dar nu i se pronunţă numele. Oamenii o numesc Vrăjitoarea Roşie – dacă o urăsc mai mult decât se tem de ea, sau Stăpâna Timpului – dacă teama le e mai puternică decât ura.

Doar cei ca Oyoja Onuk nu o numesc nicicum. Pentru că statuile nu pot vorbi, şi ei – exponatele din valea numită Circul Clipelor, la care gloata se zgâieşte cu fascinaţie bolnăvicioasă – par…

Vezi articol original 1.342 de cuvinte mai mult