Arhive pe etichete: guest post

Guest post: Fane, tabla şi ţigla

de

Sunt tot eu, motanul Pandalie. Ilie Pandalie. Cu ai mei Fane şi Nelu – asta ca să-i înşir în ordine alfabetică, nu ca să-ncep cu ăl mai prost.

Eu unul îmi fac siesta – pe draga de Neaga – cu mult mai dragă mie în tăcuta ei formă de scăunel cu trei picioare! Numai că ăilalţi doi, Fane şi Nelu, nu tac. Fane e însetat de cunoaştere, iar Nelu pare dispus să-i potolească setea.

— Ce-i aia ţiglă? întreabă Fane.

Nelu, ca de obicei instalat pe canapea, cu laptpopul în poală, îi face semn să vină lângă el.

— Uite, bă, îi spune, cam mârâit, există o chestie care se cheamă dexoline. Tastezi aici „ţiglă” şi te lămureşti.

Şi Nelu tastează, iar Fane citeşte silabisind:

— „Miez cleios din pâine; slănină; pământ cleios.”

Eu nu pot să nu miaun, nedumerit, iar Nelu se holbează la ecran, cu gura căscată. Şi izbucneşte în râs.

— Pfi, am greşit! Am scris „tiglă” în loc de „ţiglă”!!!

Tastează din nou, şi Fane silabiseşte iarăşi:

— „Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele.”

Eu miaun aprobator, dar Fane se scarpină-n cap, nemulţumit.

— Ce e, bă? întreabă Nelu.

— Păi, zice Fane, ce legătură are ţigla cu tabla şi cu metalele?

— Poftim?! se strâmbă Nelu.

— Păi eu am găsit undeva, aici – şi Fane bate cu degetele lui de obicei unsuroase în ecran, ferindu-se cu îndemânare când încearcă Nelu să-l plesnească peste mână – scris fără virgulele şi căciulile astea de le tot pui tu, tabla tip tigla suceava şi tigla metalica suceava.

— Daaa? zice Nelu. Asta ai găsit? Şi ce-ai căutat?

— Tablă de la Suceava.

— Păi ce treabă ai tu cu tabla şi cu Suceava? întreabă Nelu.

Fane ridică din umeri.

Dar eu, care nu l-am citit pe Freud, dar am auzit de el, ştiu răspunsul. În copilărie, când a fost la rudele de la Suceava, după cum vă povesteam mai deunăzi, Fane nu şi-a scos doar dinţii de lapte când a călcat pe greblă. Şi-a rupt şi-un picior, după ce s-a urcat (el ştie cum!) în vârful acoperişului de tablă al grajdului şi şi-a dat drumul la vale, ca pe tobogan. Şi, îmi spun eu, dacă oamenii ăia ar fi avut tablă tip ţiglă, poate -cine ştie? – nu mai aluneca atât de fain tontu’, ca să cadă pe bolovanii din curtea lor, tot ca bolovanu’! Ei, dacă, dacă…, meditez, încovrigându-mă pe scăunel, ce cuvânt e „dacă” ăsta…

Şi, pierzându-mă în reverie, pierd şi savanta explicaţie despre legătura dintre tablă şi ţiglă pe care i-o oferă Nelu lui Fane. Dar, dacă sunteţi curioşi, puteţi să căutaţi pe net şi singuri, nu-i aşa?

Guest post: Webdesignerul Fane

de

Poate că nu ştiţi, dar invitatul zilei sunt eu, motanul Pandalie (dacă nu mă cunoaşteţi, n-aveţi decât să cereţi referinţe – în comentarii). M-am furişat aici fiindcă vreau să scriu fără să afle  Nelu că “bârfesc” familia – şi încă online.

Dar nu mai pot să tac, fiindcă se-ntâmplă lucruri… cel puţin ieşite din comun.

De pildă, Fane al meu umblă prin casă mormăind:

— Creare site suceava, creare site suceava, creare site suceava…

— Ce-ai, mă, îl întreb, în pisiceasca mea, pe care el o înţelege, ţi s-a făcut dor de Ştefan cel Mare? Vrei să faci săpături arheologice?

— Nu, fraiere, zice el, vorbesc limba de lemn a internauţilor. Nu-s chiar atât de prost cum mă cred unii.

Într-adevăr, mă gândesc. Totuşi, ştie să scrie şi să citească, a-nvăţat să deschidă laptopul lui Nelu (fra-su mai mare, ingineru’, şi ăsta tot o figură bizară, cred c-o ştiţi p-aia cu asemănarea dintre ingineri şi câini – privire inteligentă, lipsă posibilităţi exprimare – nu?) şi, în lipsa lui, cercetează Internetu’ (cotrobăie, cum zice el). 

— Aşadar, fraiere, continuă noul internaut al familiei, n-am nicio treabă cu arheologia şi cu tizu’ meu, zis Fane Babanu’. Vorbesc de web design suceava.

La asta sunt gata să cad de pe scăunelul cu trei picioare (Neaga mea, draga de ea!) pe care-mi fac siesta.  Ia te uită ce cuvinte a-nvăţat tipu’! (Ca şi cum” internaut” n-ar fi fost de-ajuns pentru primul meu contact cu noua faţetă a personalităţii sale! 😛 )

„Web”

„Design”.

„Suceava”, eh, mai treacă meargă, cred că pe ăsta-l ştia dinainte, c-avem de pe-acolo nişte rude. Cred că ţine minte că i-a vizitat în copilărie şi că s-a-ntors acasă cu trei dinţi de lapte picaţi înainte de vreme, după ce-a pus cu nădejde piciorul, în curtea lor, pe-o coadă de greblă.

— Ăştia fac site-uri, bâtrâne, se simte el dator să-mi explice, binevoind chiar să mă ia în braţe şi să mă mângie cu dragoste filială – aşa cum se întâmplă, de la o vreme, tot mai des. Şi-n ziua de azi, bătrâne, dacă n-ai o prezenţă faină online, adică un site din ăsta, nu exişti. Cred că ţi-ar trebui şi ţie unu’! Şi-am să ţi-l fac io! Deşi, în casa asta, nimeni nu mă crede-n stare. Dar mai întâi mă documentez, înţelegi? Caut specialişti pe net, bătrâne, că e o chestie să ştii de unde să furi meseria!

Să furi meseria, sigur, mă gândesc, lăsându-mă în voia mângâierilor lui meseriaşe (meseria asta de unde-o fi  furat-o?) La ce altceva te poţi aştepta din partea unui cleptoman poreclit Fane Şmenaru?