Sunt tot eu, motanul Pandalie. Ilie Pandalie. Cu ai mei Fane şi Nelu – asta ca să-i înşir în ordine alfabetică, nu ca să-ncep cu ăl mai prost.
Eu unul îmi fac siesta – pe draga de Neaga – cu mult mai dragă mie în tăcuta ei formă de scăunel cu trei picioare! Numai că ăilalţi doi, Fane şi Nelu, nu tac. Fane e însetat de cunoaştere, iar Nelu pare dispus să-i potolească setea.
— Ce-i aia ţiglă? întreabă Fane.
Nelu, ca de obicei instalat pe canapea, cu laptpopul în poală, îi face semn să vină lângă el.
— Uite, bă, îi spune, cam mârâit, există o chestie care se cheamă dexoline. Tastezi aici „ţiglă” şi te lămureşti.
Şi Nelu tastează, iar Fane citeşte silabisind:
— „Miez cleios din pâine; slănină; pământ cleios.”
Eu nu pot să nu miaun, nedumerit, iar Nelu se holbează la ecran, cu gura căscată. Şi izbucneşte în râs.
— Pfi, am greşit! Am scris „tiglă” în loc de „ţiglă”!!!
Tastează din nou, şi Fane silabiseşte iarăşi:
— „Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele.”
Eu miaun aprobator, dar Fane se scarpină-n cap, nemulţumit.
— Ce e, bă? întreabă Nelu.
— Păi, zice Fane, ce legătură are ţigla cu tabla şi cu metalele?
— Poftim?! se strâmbă Nelu.
— Păi eu am găsit undeva, aici – şi Fane bate cu degetele lui de obicei unsuroase în ecran, ferindu-se cu îndemânare când încearcă Nelu să-l plesnească peste mână – scris fără virgulele şi căciulile astea de le tot pui tu, tabla tip tigla suceava şi tigla metalica suceava.
— Daaa? zice Nelu. Asta ai găsit? Şi ce-ai căutat?
— Tablă de la Suceava.
— Păi ce treabă ai tu cu tabla şi cu Suceava? întreabă Nelu.
Fane ridică din umeri.
Dar eu, care nu l-am citit pe Freud, dar am auzit de el, ştiu răspunsul. În copilărie, când a fost la rudele de la Suceava, după cum vă povesteam mai deunăzi, Fane nu şi-a scos doar dinţii de lapte când a călcat pe greblă. Şi-a rupt şi-un picior, după ce s-a urcat (el ştie cum!) în vârful acoperişului de tablă al grajdului şi şi-a dat drumul la vale, ca pe tobogan. Şi, îmi spun eu, dacă oamenii ăia ar fi avut tablă tip ţiglă, poate -cine ştie? – nu mai aluneca atât de fain tontu’, ca să cadă pe bolovanii din curtea lor, tot ca bolovanu’! Ei, dacă, dacă…, meditez, încovrigându-mă pe scăunel, ce cuvânt e „dacă” ăsta…
Şi, pierzându-mă în reverie, pierd şi savanta explicaţie despre legătura dintre tablă şi ţiglă pe care i-o oferă Nelu lui Fane. Dar, dacă sunteţi curioşi, puteţi să căutaţi pe net şi singuri, nu-i aşa?
ropot de secunde... 