Guest post: Din nou despre vecini

V-am vorbit cândva despre vecinul Gore.
Astăzi, ca exerciţiu* de îmbinare a unor cuvinte impuse cu care e relativ greu să scrii un text scurt unitar, am să vă vorbesc despre vecinul Vasile, zis Vax, care mă enervează cu:

1. regionalismele lui: mă gioc, nu mă mai gioc;
2. argotismele lui: ocheală, ciupeală;
3. nenorocita aia de minge, cu care face ţeasta lui câte un meci de ping-poc azvârlind-o în toţi pereţii, de parcă ăia ar avea mare nevoie de redecorare cu noroi din bălţile în care-o tot scapă; de fapt, e eveniment când n-o scapă unde e mizeria mai mare;
4. zilnic pomenitul lui buget limitat, pe care dă vina când sună pe la toate uşile din mahala să ceară bani cu împrumut;
5. vocea lui de tenor răguşit cu care cântă, fals, „primăvară, muma noastră” când scoate capul pe fereastră ca să respire aerul proaspăt din miez de noapte;
6. aroganţa prostească pe care-o crede cel mai potrivit ambalaj pentru propria nesimţire (păcat că nici pentru una, nici pentru alta nu se plăteşte impozit – şi fiindcă ăştia, de-alde el, nu plătesc, barem anual, câte-o amendă usturătoare pentru simplul fapt că au venit pe lume).

---

* Exerciţiul a mai fost practicat şi de alţi câţiva… jucăuşi, înscrişi cu toţii într-un tabel găzduit de Eddie.

Jurnalul motanului Pandalie – 13 – Lepşuială duzinită sau duzină lepşuită

Vă invit pe blogul meu:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

M-am gândit să duzinesc şi eu[1], ca toată lumea din tabelul ăsta. Şi, în acest scop, m-am autoservit c-o leapşă primită de un motan adevărat, Grigori Gheorghevici, zis şi Grişka, de la un club de pisici adevărate.

1. Ultima carte citită. Cum fu?

Moaşă-sa pe gheaţă, nu-mi aduc aminte decât că mă luă ameţeala! Că era scrisă prea mărunt. Şi cică poţi să umbli de la un pol la altul, cruciş şi curmeziş, fără să găseşti pe undeva ochelari pentru pisici. 😦

2. Citatul preferat.

Nu duce securea la tulpina copacului care te-a adăpostit de furtună. (Nicolae Iorga)

3. De ce blog? De cât timp?

Fiindcă n-am o coşmelie reală, trăiesc într-o poveste, m-am gândit că un blog ar însemna spaţiu locativ în plus. S-a întâmplat după ce-a apărut cartea şi-au zis unii că le-a plăcut.

4. Locul preferat din univers.

Sub cupola cerului.

5. Care este ultima…

Vezi articolul original 317 cuvinte mai mult

Jurnalul motanului Pandalie – 5 (altă însemnare consemnată în tabelul duzinii de cuvinte)

Vă invit la mine acasă, să-mi citiţi jurnalul şi cugetările.

Iaca o mostră:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Ştiţi ce ţi se poate întâmpla când, aşa cum am păţit-o io[1], după ce-ai fost om şi ţi-ai văzut doi spermatozoizi căpătând înfăţişare omenească – unu’ de idiot (Fane) şi altu’ de inginer (Nelu) –, te transformi într-un felis catus sapiens sapiens, însurat c-o fostă muiere tâmpiţică, preschimbată la rându-i în scăunel cu trei picioare? (Ăstuia nu ştii cum îi zice pe latineşte, da’ ştii că pe el îşi fac veacu’, cu profundă dragoste filială, numai şi numai bucile cărnoase ale idiotului.)

Ei bine, te trezeşti într-o bună după-amiază, când e somnu’ pisicesc mai dulce şi mai dulce, într-o succesiune de urlete din ce în ce mai disperate, trâmbiţate de un glas sumbru:

– Aa-a-aaaaa! Ajutooor, oameni buuuni! Să-ăăă-riii-ţi!!!

Şi tu, deşi nu mai eşti om, sari din somn cu mustăţile zbârlite, temându-te c-o să vezi degetul descărnat al ăleia cu coasa arătând către unu’ dintre…

Vezi articolul original 551 de cuvinte mai mult

Pandalie la pachet

Adică eu, Ilie Pandalie, personaj de seamă din povestirea  „Revelion cu scăunel şi pisică”, inclusă în volumul Floarea de loldilal, volum actualmente inclus în:

Guest post – Pandalie pe lângă SuperBlog (7 & 9) – Diamant

— Măi băieţi, zice Gore, vecinul nostru care ne vizitează când are chef să-şi expună speculaţiile pe care le numeşte filozofice, ştiţi voi care e cea mai bună asigurare de sănătate? A mai tare? Diamantu’ asigurărilor, ca să zic aşa?

— Care, mă? întreabă Nelu.

— Fă-mă mamă cu noroc şi apoi m-aruncă-n foc!

— Fugi, mă, de-aici şi termină cu tâmpeniile. Cică cea mai bună e una de-aia privată, internaţională.

— Aiurea, Nelule, aiurea! De-aia avea naşu-meu, şi să vezi ce-a păţit! S-a dus  – cu amanta, porcu’ – în parcu’ de aventură Straja, a căzut pe-acolo şi-a murit pe loc, că şi-a frânt gâtu’.

— Păi, da, mă, da’ nu i-au adus hoitu’ de-acolo cu elicopteru’? Şi n-a luat nevastă-sa un purcoi de bani pentru înmormântare?

— Ba da, da’ lui la ce i-a folosit? Că aia l-a incinerat, l-a pârlit ca pe-un porc, şi-acu’ papă banii cu vreo doi hăndrălăi, cu care-l înşela de ani buni. Aşa-i trebuie boului, dacă şi-a făcut asigurare în loc să fi băut banii cu fufa lui! Sau ar fi putut să-i ia focoasei un inel cu diamant, şi să se fi bucurat pe urmă de recunoştinţa ei înfocată!

---

Text inspirat de probele 7 şi 9 ale SuperBlogului, scris pentru „provocarea de luni” şi înscris în tabelul lui Eddie.

Guest post – Pandalie pe lângă SuperBlog – 6

Am fost poftit să-mi continui antrenamentele direct aici – şi iată-mă-s ajuns la proba 6:

 

Pe podea, primul strat, cremă de brânză! Berbecu’ de Fane a călcat pe caşul de oaie, o bucăţică proaspătă, fragedă, pe care-o luasem – discret! – de pe masă, spre a mă ospăta în intimitate, la umbra cu trei picioare a lemnoasei[1].

Mi-a storcit cina!

Mă-ntreb ce-o fi având în cap, creier, sau vreun sandvici? Şi oare ce fel de sandvici? Cu cremă de prostie, cu cremă de nesimţire, sau cu cremă de neîndemânare? Sau or fi trei într-unul?

 

---

[1] Dacă nu pricepeţi cum vine asta, n-aveţi decât să cumpăraţi cartea care-mi conţine povestea. Nemira o vinde azi cu 9,95 lei. Sau, dacă vă e punga o idee mai plinuţă şi sunteţi mai iubitori de ecrane şi mai dornici să-l salvaţi pe acel frate al românului numit codru, puteţi comanda e-booku’, pentru care sus-numita editură cere momentan 10,12 lei; şi s-ar putea să ieşiţi chiar în avantaj, că nu vă costă transportu’!

Guest post: Visează androizii hidrofoare cu pompe submersibile?

— Măi băieţi, zice Gore, vecinul nostru care ne vizitează când are chef să-şi expună speculaţiile pe care le numeşte filozofice, ştiţi voi ce întrebări mi-am pus după ce am citit romanul ăla de mi l-aţi împrumutat, ăla al lui Philip K. Dick, cu oile electrice? Eh, ca să fiu sincer, mai întâi m-am întrebat dacă e musai să viseze androizii. Adică, dacă ei sunt nişte ăia, nişte pseudooameni făcuţi de oameni, de ce i-ar concepe proiectanţii astfel încât să viseze? Toată lumea ştie că visele sunt potenţial periculoase. Căci – nu-i aşa? – pot să degenereze oricând, devenind coşmaruri!

Dar, dacă totuşi au hiba asta, dacă îi bântuie şi ei pe visele, la ce bun să viseze androizii oi electrice? Căci, dacă sunt electrice, nu mai sunt animale, ci a-pa-ra-te, sau u-ti-la-je, sau in-sta-la-ţii! Nişte instalaţii inutile. Iar instalaţiile, utilajele şi aparatele inutile pot deveni un coşmar, ocupă locul degeaba în casă, în debara, în pivniţă, în şopron… În… În vise! În visele urâte!

În visele frumoase apar numai aparate, instalaţii şi utilaje utile. Androizii ar putea visa, de exemplu, nişte hidrofoare cu pompe submersibile. Extrem de utile, nu? Şi mai sunt şi submersibile…

— Submersibilele, îl întrerupe Fane, îs submarine. Androizii ar putea visa că merg cu submarine. Cu submarine nucleare. Pentru că nucleare rimează cu hidrofoare, şi hidrofoare vine de la hidră, şi hidra trăieşte în apă, adică e submersibilă, şi dacă tai capul hidrei îi creşte altul, deci este o creatură deşteaptă, fiindcă nu-şi pierde niciodată capul…

— Auzi, bă, i se adresează Gore lui Nelu, tu, dacă ştii că frate-tu e idiot din naştere, de ce-l laşi să se uite la emisiuni de popularizare a ştiinţei, tehnicii, tehnologiei şi mitologiei? Nu vezi că toate cunoştinţele noi îi dăunează?

— Dă una deunăzi, spune Fane, iar eu mă gândesc că, dacă n-aş ştii că e idiot, aş crede că, de fapt, vrea să-l enerveze pe Gore – care chiar începe să se-nroşească la faţă.

— Frate-miu nu-i idiot, spune calm Nelu – despre care ştiu că, de fapt, vrea să-l enerveze întotdeauna pe Gore. E android. Unicat. Prototip. Rebutat. Fiindcă e cloptoman. Drept care visează în fiecare noapte că fură. Fură hidrofoare cu pompe submersibile. Pentru că el nu poate avea coşmaruri – aşa a fost proiectat – de aceea în vise fură numai şi numai lucruri utile. Aparate, utilaje şi instalaţii.

— Auzi, bă Nelule, zice Gore, acum roşu ca racul, tu crezi că-i frumos să te porţi aşa cu mine? Numai fiindcă io nu-s inginer, ca tine, şi nu ştiu să desenez secţiuni longitudinale şi transversale prin hidrofoare?

Mă uit la Gore şi-mi vine să râd. Atât cât poate să râdă o pisică. Fiindcă aş putea să-l cred  ţicnit dacă n-aş şti că e doar complexat. Ce ţi-e şi cu complexele astea de inferioritate! Bietul om n-a reuşit să termine facultatea din cauza desenului tehnic. Nu s-a lipit de el şi pace. Deşi s-a străduit, sărmanul. Încă şi acum, după treizeci de ani, mai visează noaptea secţiuni longitudinale şi transversale – pe care nu ştie cum să le haşureze. Şi-i e cuidă că nu visează lucruri utile, de exemplu hidroforul cu pompă submersibilă de care-ar avea nevoie ca să uşureze viaţa maică-sii, o băbuţă simpatică, de altfel. Adică mi-ar fi fost simpatică dacă nu i-aş fi căzut cu tronc. Cică semăn cu Floricel, motanul ei preferat – şi răposat, şi-ar vrea să mă ia la ea. Se străduieşte de ceva vreme să-l convingă pe Nelu că, pentru unul ca mine, traiul la ţară e raiul pe pământ. Un rai plin de şoareci. Ea crede că vânătoarea rozătoarelor e pasiunea vieţii mele! Ca şi cum ar fi greu să-ţi dai seama că nu mă pasionează decât somnul! Cu sau fără vise care abundă de aparate, utilaje şi instalaţii utile.

Guest post: Fane, tabla şi ţigla

Sunt tot eu, motanul Pandalie. Ilie Pandalie. Cu ai mei Fane şi Nelu – asta ca să-i înşir în ordine alfabetică, nu ca să-ncep cu ăl mai prost.

Eu unul îmi fac siesta – pe draga de Neaga – cu mult mai dragă mie în tăcuta ei formă de scăunel cu trei picioare! Numai că ăilalţi doi, Fane şi Nelu, nu tac. Fane e însetat de cunoaştere, iar Nelu pare dispus să-i potolească setea.

— Ce-i aia ţiglă? întreabă Fane.

Nelu, ca de obicei instalat pe canapea, cu laptpopul în poală, îi face semn să vină lângă el.

— Uite, bă, îi spune, cam mârâit, există o chestie care se cheamă dexoline. Tastezi aici „ţiglă” şi te lămureşti.

Şi Nelu tastează, iar Fane citeşte silabisind:

— „Miez cleios din pâine; slănină; pământ cleios.”

Eu nu pot să nu miaun, nedumerit, iar Nelu se holbează la ecran, cu gura căscată. Şi izbucneşte în râs.

— Pfi, am greşit! Am scris „tiglă” în loc de „ţiglă”!!!

Tastează din nou, şi Fane silabiseşte iarăşi:

— „Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele.”

Eu miaun aprobator, dar Fane se scarpină-n cap, nemulţumit.

— Ce e, bă? întreabă Nelu.

— Păi, zice Fane, ce legătură are ţigla cu tabla şi cu metalele?

— Poftim?! se strâmbă Nelu.

— Păi eu am găsit undeva, aici – şi Fane bate cu degetele lui de obicei unsuroase în ecran, ferindu-se cu îndemânare când încearcă Nelu să-l plesnească peste mână – scris fără virgulele şi căciulile astea de le tot pui tu, tabla tip tigla suceava şi tigla metalica suceava.

— Daaa? zice Nelu. Asta ai găsit? Şi ce-ai căutat?

— Tablă de la Suceava.

— Păi ce treabă ai tu cu tabla şi cu Suceava? întreabă Nelu.

Fane ridică din umeri.

Dar eu, care nu l-am citit pe Freud, dar am auzit de el, ştiu răspunsul. În copilărie, când a fost la rudele de la Suceava, după cum vă povesteam mai deunăzi, Fane nu şi-a scos doar dinţii de lapte când a călcat pe greblă. Şi-a rupt şi-un picior, după ce s-a urcat (el ştie cum!) în vârful acoperişului de tablă al grajdului şi şi-a dat drumul la vale, ca pe tobogan. Şi, îmi spun eu, dacă oamenii ăia ar fi avut tablă tip ţiglă, poate -cine ştie? – nu mai aluneca atât de fain tontu’, ca să cadă pe bolovanii din curtea lor, tot ca bolovanu’! Ei, dacă, dacă…, meditez, încovrigându-mă pe scăunel, ce cuvânt e „dacă” ăsta…

Şi, pierzându-mă în reverie, pierd şi savanta explicaţie despre legătura dintre tablă şi ţiglă pe care i-o oferă Nelu lui Fane. Dar, dacă sunteţi curioşi, puteţi să căutaţi pe net şi singuri, nu-i aşa?

Se duce vara…

Dacă tot am ajuns pe-aici, am să şi psi-lunesc, în amintirea unei pisici – mamă a patru motani gemeni, care, ca şi ei, şi-a mutat de mult toate anotimpurile în altă lume…

 

Vara nu se duce, se retrage-un pic.

Vrea şi ea să tragă, iaca, un somnic.

Doarme, puturoasa, nouă luni an!

Dar nu-şi coace puii, n-are asta-n plan!

Deşi, cine ştie? Sunt planete mii!

Poate că, pe-acolo, are şi copii!!!

Guest post: Webdesignerul Fane

Poate că nu ştiţi, dar invitatul zilei sunt eu, motanul Pandalie (dacă nu mă cunoaşteţi, n-aveţi decât să cereţi referinţe – în comentarii). M-am furişat aici fiindcă vreau să scriu fără să afle  Nelu că “bârfesc” familia – şi încă online.

Dar nu mai pot să tac, fiindcă se-ntâmplă lucruri… cel puţin ieşite din comun.

De pildă, Fane al meu umblă prin casă mormăind:

— Creare site suceava, creare site suceava, creare site suceava…

— Ce-ai, mă, îl întreb, în pisiceasca mea, pe care el o înţelege, ţi s-a făcut dor de Ştefan cel Mare? Vrei să faci săpături arheologice?

— Nu, fraiere, zice el, vorbesc limba de lemn a internauţilor. Nu-s chiar atât de prost cum mă cred unii.

Într-adevăr, mă gândesc. Totuşi, ştie să scrie şi să citească, a-nvăţat să deschidă laptopul lui Nelu (fra-su mai mare, ingineru’, şi ăsta tot o figură bizară, cred c-o ştiţi p-aia cu asemănarea dintre ingineri şi câini – privire inteligentă, lipsă posibilităţi exprimare – nu?) şi, în lipsa lui, cercetează Internetu’ (cotrobăie, cum zice el). 

— Aşadar, fraiere, continuă noul internaut al familiei, n-am nicio treabă cu arheologia şi cu tizu’ meu, zis Fane Babanu’. Vorbesc de web design suceava.

La asta sunt gata să cad de pe scăunelul cu trei picioare (Neaga mea, draga de ea!) pe care-mi fac siesta.  Ia te uită ce cuvinte a-nvăţat tipu’! (Ca şi cum” internaut” n-ar fi fost de-ajuns pentru primul meu contact cu noua faţetă a personalităţii sale! 😛 )

„Web”

„Design”.

„Suceava”, eh, mai treacă meargă, cred că pe ăsta-l ştia dinainte, c-avem de pe-acolo nişte rude. Cred că ţine minte că i-a vizitat în copilărie şi că s-a-ntors acasă cu trei dinţi de lapte picaţi înainte de vreme, după ce-a pus cu nădejde piciorul, în curtea lor, pe-o coadă de greblă.

— Ăştia fac site-uri, bâtrâne, se simte el dator să-mi explice, binevoind chiar să mă ia în braţe şi să mă mângie cu dragoste filială – aşa cum se întâmplă, de la o vreme, tot mai des. Şi-n ziua de azi, bătrâne, dacă n-ai o prezenţă faină online, adică un site din ăsta, nu exişti. Cred că ţi-ar trebui şi ţie unu’! Şi-am să ţi-l fac io! Deşi, în casa asta, nimeni nu mă crede-n stare. Dar mai întâi mă documentez, înţelegi? Caut specialişti pe net, bătrâne, că e o chestie să ştii de unde să furi meseria!

Să furi meseria, sigur, mă gândesc, lăsându-mă în voia mângâierilor lui meseriaşe (meseria asta de unde-o fi  furat-o?) La ce altceva te poţi aştepta din partea unui cleptoman poreclit Fane Şmenaru?