Un pod fără sfârşit

Un moment surprins şi întipărit în memoria telefonului (mai nou, fotografiez când simt nevoia să aplaud la scenă deschisă natura – sau Creaţia fără cabină de montaj) s-a potrivit cu tema jocului cuvintelor: „un pod fără sfârşit”.

Cu o asemenea anvergură, fireşte că, din balcon, nu l-am putut cuprinde în cadru, dar toată lumea ştie că podul ROGVAIV n-are sfârşit. Şi nici început. Punctul de pornire şi destinaţia îi lipsesc cu desăvârşire.

Oare greşesc spunând că faptul e.… simptomatic? Că nu-ţi trebuie vreo calificare specială ca să-ţi treacă prin cap că e vorba de un criteriu ce defineşte fantasma? Fantasma fascinantă*?


* Văzduh perturbat spre a se înrudi cu fascinanta Fată Morgana, fascinantul curcubeu e pod celest peste „apa morţilor”, trasat cu viteza optimismului de aripa albă a unui înger care nu ştie să moară, ci doar să străbată un purgatoriu acvatic, plătindu-le un tribut efemer refracţiei, reflexiei şi difuziei.

Oglindiri

Nu ştiu dacă rubrica „reflexii în oglindă” va mai reveni sau nu pe blogul gazdă, dar, fiindcă tocmai am constatat că şi-a mai adus şi altcineva aminte de ea, pun mai jos două imagini reflectate.

30.05.2017

11.06.2017

Verde, cu şi fără

– pentru miercurea fără cuvinte
(clic pe poze pentru mărire)

verde fără flori, dar cu nori

acelaşi verde, cu aceiaşi nori

verde fără flori, dar cu oi

soare fără verde, dar cu petale

iaca şi florile

vedeta roşie