Jurnalul unei doamne…?!

Dacă tot am început, de ieri, să adopt chestia aia care se numeşte transparenţă şi să afişez, secvenţial şi aleator, procesul de transformare al mutrei mele personale, oare ar fi sau n-ar fi cazul să adun, într-o pungă sau într-un pachet, picătură cu picătură, bule de memorie în care stau, ca nişte alge încastrate în cristal, amintiri din existenţa mea de bilă rostogolită de soartă pe lustruitul parchet al lumii? Şi oare să le dau apoi cu unguent magic (cred că vinul rubiniu ar fi indicat) ca să alunece, cu ocazia jocului cuvintelor nr. 126, în ceva botezat „jurnalul unei doamne”? Continuă lectura

Păcăleala familiei

Cele 12 cuvinte impuse de jocul de-a duzina par uneori să-ţi ceară – cu încăpăţânare de pistrui care nu vor nici în ruptul capului să-ţi părăsească nasul! – să ataci un anumit subiect. Eu una nu le dau ascultare aproape niciodată, îmi asum rolul de Păcălici pus pe farse inofensive şi le strecor într-un textuleţ care tratează cu totul şi cu totul altceva.

Nici azi n-am chef să scriu despre vreo păcăleală şi n-am optimism în peisaj. Am doar de tradus. Cărţi. Şi îmi spun, cu umor amar, că am reuşit din nou să ajung în criză de timp, mi-am oferit din nou obişnuitul (de la o vreme) „privilegiu”: am iar de tradus o carte în plus, una care nu încape în… termen. Sau poate încape, dacă trag tare şi-mi las, ca singură activitate suplimentară delectantă, îngurgitarea rezervelor de prăjituri şi ciocolată din frigider.

Da, ştiu, asta îngraşă. Şi aşa ajungem la păcăleala familiei – pentru bărbatul meu: are 20 (douăzeci) de kilograme de nevastă în plus faţă de alea pe care le-a acceptat cu muuulţi ani în urmă, semnând în registrul stării civile! Mă-ntreb dacă poate vedea în ele tot atâtea cadouri! Şi presupun că mai există ceva care nu i se pare amuzant: scăderea numărului de fire de păr natural aduse de el în familie cu de 20 de ori câte n bucăţi, unde n face parte din N (mulţimea numerelor naturale) şi are o valoare… considerabilă!

Trebuie să menţionez că i-au mai rămas totuşi câteva – spre deliciul unei anumite pisici cu veleităţi de coafeză. (Pardon, uitasem că acum, de când s-au urcat, pe lângă mâţe, şi toate scroafele-n copac, se zice „hairstylist”.)

Şi uite aşa v-am păcălit – şi m-am păcălit. 😛 Am zis că n-am chef să scriu despre nicio păcăleală şi când colo…