Se caută şi alţi adminstratori ai noului blog, pentru care:
„… am ales în doi timpi şi trei mişcări o temă – nu înseamnă că este şi cea mai bună. Pot fi făcute modificări, stilizat blogul, adăugate meniuri, postări etc. – doar să se găsească voluntari.”
De acum înainte, dacă duceţi povestea mai departe, lăsaţi vă rog un link pe noul blog prezentat mai sus, în subpagina firului epic continuat.
De fapt, am făcut noul blog cu o cu totul altă intenţie, dar m-am răzgândit. O să mă joc cu el, aşa cum e, la toamnă – cel mai devreme. Deocamdată are doar un articol şi o pagină – ca să nu stea gol (e un blog pudic! 😛 )
Mintea mea face ţurţuri şi la plus douăzeci de grade! Atunci gândurile îmi alunecă de parc-ar fi castane poleite de ger şi împinse de vânt pe polei, în jurul cercului polar, până când dau de vreun morman de zăpadă. Acolo, orbite de prea mult alb, poposesc şi pun de mămăligă, ori fac ceai, opărind câte-o idee care li se pare faină…
Acum au tăbărât pe asta: un nou blog care începe ca să mai intre ceva în pauză pe termen nedefinit, ca şi participarea mea la Jocul cuvintelor. 😛
Citind eu pe-aici mai una, mai alta, mi-a trăsnit o idee:
Ce-ar fi s-adun eu pe un blog tot ce-am scris pe altele, pe bune şi pe ne_bune, sub diverse forme, despre suferinţa din dragoste (a ambelor sexe 😛 )?
Dar, sigur, nu acum – când oi avea timp, sper că la anu’.
Şi pe care blog? Pe unul nou? Mhm, îmi mai fac încă un blog?!
Mnu, mai bine nu, poate-ncerc un soi de rubrică pe unul vechi, dar nu foarte vechi, poate pe ăsta, cu caleidoscoapele, sau pe ăstălalt, cu noile idei înghesuite…
Poate că da, poate că ba, poate deloc… Oi vedea…
Şi veţi vedea, dacă vă va interesa. 
… pe numele lui VeroVersiuni.
Dragi oameni şi vecini de net
Prinşi de bloguri cu magnet,
Blogosfera e un sat
Unde poţi mânca_căcat.
Toată lumea trăncăneşte,
Verzi şi-uscate povesteşte,
Unii versu-l inventează,
Schiop sau alb, dar cu emfază,
Alţi critică şi-njură,
Alţii pule ţin în gură,
Le linchesc cu patru taste
Şi se cred păsări măiastre,
Alţii ştiu ce-i bun şi drept,
P-ăi mai proşti îi iau de piept
Sau le trag şuturi virtuale
Cu vorbe din mahalale.
Vin apoi comentatori,
Laudă de şapte ori
Tot ce e mai idiot,
Un „sublim!” scoţând din bot,
Sau înjură detaşat
Tot ce nu le intră-n cap,
Fiindc-au neuronu’ prost
Şi-au ţinut la şcoală post,
Iar acum manele-n înghit,
Că fac cură de slăbit
Minţile şi gustul bun.
Când le ai eşti căpcăun,
Şi frustrat, fir-ar să fii,
’Tu-ţi gramatica mă-tii!
Haideţi deci, copii, să mergem
Zmeură azi să culegem,
S-umblăm după ea prin munţi,
Lăsând câmpii nebătuţi!
Popas facem în tabel
Să vedem dacă-s în el
Linkuri către zmeurari,
Unii cafle, alţii zidari
De cuvinte şi de fraze
În multiple ipostaze.
Ce face omul când are prea mult de lucru?
Bântuie de nebun prin blogosferă, găseşte undeva două jucării noi (PA = page authority și DA = domain authority) şi-şi evaluează căruţa de bloguri.
Şi rezultatele par mai bune decât se aştepta, dar…
La ce bun? Că oricum n-are timp de scris advertoriale!
Motto:
Oglindă oglinjoară,
care e
cea mai apreciată competiţie de blogging din ţară?
(Compilaţie inspirată dintr-o poveste pe care-o ştie toată lumea şi din siajul de comentarii al enunţului ultimei probe a concursului SuperBlog, la care participă acest articol.)
Dragă domnule Super Blog,
Sunt eu, Matilda. Nu ştiu cât de bine mă ştii (că nu-ţi sunt partener media sau de alt soi), dar eu te ştiu – ei, nu prea de demult – din 2012, de când te-am descoperit amestecat, de numita Alma Nahe, prin mai multe duzini de cuvinte şi, spre încântarea mea, asezonat şi cu ceva aluzii, nu tocmai discrete, la isprăvile mele tipărite.
Însă faţă în faţă ne-am întâlnit, pentru prima oară, cu un an în urmă. De ce m-am înscris eu la ediţia de atunci am mărturisit aici – dar nu e musai să sari pe link cu clicul, îţi ofer pe tavă răspunsul fotografiat:
A doua întâlnire a fost anul ăsta, în primăvară, când nu m-am aventurat pe teritoriul tău decât vreo cinci ori, neluând în seamă toate provocările tale. Iar tu mi-ai cam străpuns inima, nu mi-a dat decât un bilet la teatru, şi ăla în Bucureşti, şi nu mi-am permis să scot din buzunar bani de drum, aşa că mi-am trimis la spectacol o rudă, căci „dar din dar se face rai”. Însă suferinţa mea a rămas, şi mi-am exprimat-o (adică mi-o exprimasem deja, că uneori am premoniţii 😛 ), uite aici (clic pe link dacă te roade curiozitatea).
A treia întâlnire – că-s trei, ca-n poveşti – e încă în desfăşurare. Te-am vizitat şi-n toamna asta, fiindcă am vrut să mă joc de-a romanul şi am crezut c-o pot face folosindu-te doar ca sursă de inspiraţie, fără să-mi pese de note şi alte alea, însă experimentul a eşuat lamentabil (fapt pentru care recunosc că vina îmi aparţine, nu sunt în posesia dozei de detaşare necesare şi suficiente).
Ei, şi-acum, după ce sper că ţi-ai amintit cine sunt, e cazul să-ţi spun şi de ce-ţi scriu.
Am auzit, domnul meu – zvonurile circulă repede prin blogosferă -, că vrei să candidezi la titlul de cea mai apreciată competiţie de blogging din ţară. Şi, fată bună cum sunt uneori 😛 , m-am gândit c-ar fi cazul să-ţi atrag atenţia că ai oarece carenţe de care-ar fi bine să te ocupi ca să-ţi îmbunătăţeşti imaginea publică, fiindcă ai cam pierdut teren, cunosc ceva superbloggeri care te-au abandonat, preferând să cânte de zor într-o oarecare orchestră. Uită-te şi tu, la început te-au asaltat cu cereri de înscriere 221 de oameni, dintre care 57 s-au răzgândit înainte de scrie primul articol.
Iar din cei 164 care şi-au încercat condeiul la prima probă, la a douăzecea n-au mai rămas decât 77 (până la final, sunt şanse să se mai piardă pe drum şi alţii).
Şi unii au plecat exprimându-şi nemulţumirile pe la colţuri, iar alţii, mai puţini, trâmbiţându-şi-le sus şi tare.
De aceea, dragul meu domn, m-am gândit să-ţi ofer următoarele sfaturi:
Iar după ce-o să te pui la punct, dragul meu, când, oricât mă voi strădui, n-o să-ţi mai pot găsi cusururi, o să te susţin cu dragă inimă, lăudându-te. Atunci şi numai atunci o s-o fac. Uite, cam aşa, adică exagerând, deh, ca orice lăudător care se respectă:
SuperBlog, concurs bianual, renumit şi imparţial,
Unde-şi convertesc unii greutatea în caşcaval,
Pentru mine eşti imbold, stimulent, drog, pasiune,
Eşti concursul pe care-l visam, neştiind să-i dau nume.
Revin cu elan, concurez la oricare ediţie,
Blogul îmi e mult mai drag când intră-n competiţie.
Las deoparte orice, scriu pentru tine cu patos,
Orele-mi trec val-vârtej, mă avânt în zbor cu folos;
Gândul nu-mi e doar la premii, concursul e frumos!
Ai numai 73 de articole înscrise la ultima probă, faţă de 98 înscrise la ultima probă de anul trecut, când concursul a fost mai solicitant (în acelaşi interval de timp, bloggerii participanţi au scris 28 de articole, nu doar 24, ca anul ăsta).
Ce zici, domnule Super Blog, nu crezi c-ar fi cazul să iei măsuri? Să schimbi câte ceva „pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale”?
__________________________________
__________________________________
Nota primită: 100 de puncte
Fiecare blog e o carte. În lumea pestriţă a blogosferei, toată suflarea scrie (chiar dacă unii au lipsit de la ceva cursuri de alfabetizare) câte o carte pe care-o redactează, o ilustrează (foarte des dând cu jula – unii cu intenţie, iar alţii confundând din prostie naivitate Internetul cu albumul bunicii) şi o tipăreşte singur.
Iar eu mă simt, brusc, sătulă de cărţile mele. Poate fiindcă sunt prea multe. Le-aş pune pe toate laolaltă, dar… neh, mi-e că li se-ncâlcesc prea tare foile-ntre ele.
Aşa că poate-aş face bine să mă retrag, măcar pentru o vreme (nu credeţi?), în lumea cărţilor adevărate.
Dar n-aş vrea să spăl putina (cum ar zice un fan brânză) fără o mică petrecere de despărţire – un bufet suedez, cu sandviciuri pentru bloggeri.
Căci, după cum probabil nu ştiţi, sandviciurile sunt mâncarea mea preferată. Şi, da, vor fi – obligatoriu – cu primul strat, cremă de brânză. Ca să nu zică nimeni că, în viaţa mea de blogăricioacă, n-am făcut nicio brânză! (Bloggeriţă îmi sună aşa, a fetiţă tâmpiţică, hlizită şi cu caş la gură; în schimb, blogăricioaică sună a şoricioaică – adică nu a otravă, ci a şoarece de genul feminin, sfredelitor de roţi de caşcaval de la complexul din colţ, care, mai nou, se cheamă supermarket.)
Dar să revenim la sandviciurile noastre.
O să le pregătesc mai întâi pe cele pentru bloggerii poligloţi – care gândesc în engleză şi traduc (prost!) în română, sau îşi asezonează operele blogărite cu tot soiul de americanisme pentru care există mai multe reţete echivalente pe la noi. Sandviciurile lor vor fi cu cremă de brânză natur, ca nu uite că e natural să gândeşti şi să vorbeşti în limba suptă, cum se zice, odată cu laptele mamei, de care-ar trebui să-ţi aduci aminte ori de câte ori îţi lingi brânza cremoasă de pe degete. Peste brânză am să aşez o foaie de curechi, ca să fie numai ochi şi urechi când aud câte-un cuvinţel nou din limba strămoşească, şi mai multe felii de castraveţi acri, ca să li se străpezească dinţii când o mai dau pe rom-engleză. Şi poate le ofer şi câte-un pahar cu rom, ca să-şi aducă aminte, chiar şi la beţie, care le sunt rădăcinile. Iar în loc de farfurii o să le pun câte o foaie din DEX sau din DOOM, la alegere.
Pentru bloggerii care-şi zic „hateri” o să fac sandviciuri cu cremă de brânză cu usturoi – a cărui albeaţă va contrasta în mod elegant cu negreala cerului gurii lor. Şi o să suplimentez usturoiul ăsta, ca să-i usture bine şi să le sară de pe limbă tot veninul pe care-l împroaşcă pe bloguri când lovesc cu sete în taste. Apropo de sete – o să-i servesc cu vin-pelin, ca să guste şi din amărăciunea pe care-o aduc răutăţile lor în sufletele altora. Iar peste brânză o să le-aştern nişte ghiuden, gros şi uscat bine, ca să-şi rupă colţi-n el. Şi pâinea va fi uscată, ca să-i râcâie pe gât şi să le piară graiul pentru cât mai multă vreme. (Pentru amuzamentul lor, poate-o să fac rost şi de nişte măsline, ca să se scuipe unii pe alţii cu sâmburi.)
Pentru bloggerii vorbă lungă (şi goală), care fac articole kilometrice şi insipide ca o zi de post şi-şi umplu advertorialele cu toate caracteristicile produselor pe care le pot găsi pe site-urile sponsorilor, o să pregătesc sandviciuri cu brânză cremă cu verdeaţă, fiindcă termini de citit ce scriu ei pentru SuperBlogul din toamnă după ce se-ncheie ăla din primăvară, când începe lumea să fie din nou verde. Lor o să le dau de băut pălincă, să le taie răsuflarea şi să-şi piardă vocea. Şi, nu ştiu ce gust o să aibă, dar zău c-o să le pun în sandviciurile alea şi melasă, ca să li se-ncleieze fălcile.
Pentru blogerii care se cred poeţi şi-şi umplu articolele cu versuri şchioape o să pregătesc sandviciuri cu şvaiţer, ca să-i folosească găurile pentru numărarea silabelor şi să capete astfel simţul măsurii (versurilor şi al propriului talent găunos). O s-adaug şi nişte pateu – de ce-o fi, că important e să-şi dea seama că sunt patetici. Iar de băut o să le ofer apă chioară, că sunt obişnuiţi să se-mbete cu ea.
Şi gata, n-am de gând să vă-nşir tot meniul, că trebuie să mai existe şi surprize. Plus că mai am şi ingrediente secrete, pe care nu vi le dezvălui, că n-am scris aici o spovedanie, ci un articol pentru SuperBlog.
__________________________________
__________________________________
Nota primită: 96 de puncte
ropot de secunde... 