Excentricităţi în alb-roşu

Falanga sacră atacă muntele, un soi de buboi gigantic, inflamat, din care se scurge, roşu cu alb, puroiul arzător, pesemne infiltrat în adâncurile planetei de o molimă blasfematoare. În fruntea luptătorilor-lecuitori, cu armuri ignifuge şi săbii magice, e un personaj turbat, general şi mag într-un singur haidamac bizar, magnific în uniforma albă cu roşu şi în imprudenţa lui, numită nesăbuinţă de înţelepţii care nu dau importanţă unor erupţii minore, din pustietate, pentru că înţeleg adevăratul mers al lumii, filmul în care se ştiu incluşi de o inteligenţă astrală. Sunt bătrâni cu bărbi albe, robe roşii şi ocheane puternice. Privesc prin ele, minunându-se şi schimbând între ei cuvinte, mai întâi despre decăderea lumii într-un misticism excentric, apoi despre vrute şi nevrute, pur şi simplu pentru că le place aroma cuvintelor rostite şi parfumul literelor roşii scrise pe albul hârtiei. Da, roşii, căci sunt sângele sufletului şi au parfumul vieţii, al sentimentelor distilate în alambicul creaţiei.

De aceea am scris şi eu, aici, cu o roşie cariocă virtuală, nevrând să scap ocazia de a îmbiba câteva excentricităţi în alb-roşu cu câţiva stropi din parfumul literelor adunate într-o duzină de cuvinte. 😛

De la îngrădire la mi minor, via Pandalie

Azi o să vorbim despre faptul că mă simt îngrădită, ceea ce nu-mi face nicio plăcere, deşi recunosc că un om normal n-ar trebui să fie deranjat de atâta lucru. Pentru cei care nu înţeleg de ce am spus „atâta lucru”, menţionez că îngrădirea în cauză mi se trage de la sacul în care mi se lăfăie lenea de dimineaţa devreme până noaptea târziu, un sac pe care nu se potriveşte, singurel, adică de la sine şi fără efort din partea mea, niciunul dintre peticele pe care le luminează duzina de săptămâna asta (parola, inteleg, faptul, ingradita, confratele, troneaza, deranjat, tarziu, placere, lumineaza, lafaie, singurel). Poate că m-aş fi făcut că nu le văd, dar n-am putut, căci tronează, toate douăsprezece, atât de în largul lor la confratele Vienela!

Da, ştiu, nu se zice „confratele” Vienela. Dar care e femininul pentru confrate? Confratelă? Confrăţoaică? Consoră? Consolă? Consorelă? Consuela? Con…?

Mili

Mili, cu sediul blogosferic aici

Am cerut părerea unui amic de-al meu, motanul Pandalie, care cugetă din când în când pe un blog obscur, dar mi-a zis că el nu ştie decât femininul pentru parol, care e parolă, şi pe cel pentru Papă, care e păpiţă (cu p mic, că el e misogin). Păpiţă cu cărniţă, pen’ că el nu e nici vegan, nici vegetarian. Zice că l-a ferit bunul D-zeu de boli din astea, însă mai roade câte un fir de iarbă, că e ţais/fain/mişto/cool să fii omnivor. Şi-ar vrea să ştie ce papă Mili a Renăţicăi, de care tocmai s-a îndrăgostit. De Mili, nu de Renăţica, fiindcă preferă femininele cu patru picioare, sau măcar cu trei, ca Neaga scăunica, care şi-a păstrat locul în inima lui largă, poliamoroasă şi multigamă. Sau multiamoroasă şi poligamă. Gama mi minor, că Mili e încă minoră.

Şi gata, mai departe o să scrie, poate, vreodată, în vreo carte.

Calmy în casă nouă – care va găzdui şi alte jocuri

Se caută şi alţi adminstratori ai noului blog, pentru care:

„… am ales în doi timpi şi trei mişcări o temă – nu înseamnă că este şi cea mai bună. Pot fi făcute modificări, stilizat blogul, adăugate meniuri, postări etc. – doar să se găsească voluntari.”

De acum înainte, dacă duceţi povestea mai departe, lăsaţi vă rog un link pe noul blog prezentat mai sus, în subpagina firului epic continuat.

 

Găsit jucărie nouă

Am făcut rost de piese pentru Şahistul din povestea superblogărită neterminată*! 😀

 

♜ ♞ ♝ ♛ ♚ ♝ ♞ ♜
♟ ♟ ♟ ♟ ♟ ♟ ♟ ♟

 

♙ ♙ ♙ ♙ ♙ ♙ ♙ ♙
♖ ♘ ♗ ♕ ♔ ♗ ♘ ♖


* Poveşti terminate noi nu prea mai am! 😆

Joc de doi cu o duzină

VeroVers

O stease cade să stea
pe cercât îi cernopţile,
cât o sorb privirile,
cât o lasă soarele.
Dar, văzută sau nu,
pânăla urmă piere oricum,
când rămâne în panăde zile,
de ore şi de minute,
şi o invocăm în deşert,
strigând sau pe tăcute,
căci nu ne mai poate da,
ca desertnocturn,
mărunta sa licărire.
Rămâne-o amintire
uitată-ntr-o ramăde fildeş,
sau de baga,
şi numai visele nătânge
mai râmădupă ea
prin timpul scurs,
cares-a aşternut,
stivuit,
în caremari,
sau mai mici,
de unde sareuneori
câte-o secundă, încă vie,
zglobie,
dând sareşi piper
trecutului din minte,
ce uneori ne minte,
fiindcă uitarea şterge
nu numai cuvinte…
Şi ne stă frica-n sân
ca un şanîndesat în pantof,
căci avem un of,
ne temem că ne-am ramolit,
că am uitat ce
şi de ce am trăit,
curgând…

Vezi articol original 113 cuvinte mai mult

A, a şi iar a – cu duzina

Armătura amurgului, artă a aerului, arunca adieri argintii.

Arătări albe arau, alene, anticul areal aromat al amintirilor.

Anonimul arlechin admira aplecatul arin, arcuş asupra albastrului apelor, arac al amăgirilor.

Arbitrii alergau, aievea, altundeva. Abracadabranţi. Aseară. Azi. Aiurea.


Aici avem alţi a, a şi iar a – cu duzina.