Ceva cu şah

Lipsa diacriticelor mă pune uneori în încurcătură. Pe pildă, acum nu ştiu dacă tema jocului cuvintelor cu numărul 129 e „şah-mat” sau „şah-mâţ”, după cum îmi dă de bănuit poza din oferta inspiratoare a lui Eddie:

Dar nu mă cramponez de această întrebare, fiindcă mi-am adus subit aminte că am scris cândva ceva în care era amestecat jocul de şah, aşa că rebloghez trăsnaia în cauză.

Cât despre inserarea duzinii de cuvinte impuse, scot din schemă orice orgoliu şi recunosc că muzele mele n-au spaţiu pentru aterizare – presupun că se impune un soi de resetare a softurilor de acces, pentru care nu pot apela la agenţi specializaţi, fiindcă nu există. Şi nu e nici de domeniul vreunui vrăjitor, fie el şi celebru. N-am de ales, trebuie s-o fac personal – într-o bună zi. Acum simt că n-am potenţial decât pentru îngurgitarea unei porţii de îngheţată.

Micile Mizerii

Deoarece am primit o invitaţie specială, intru în camera mezinei mele, care mai nou îşi spune Letiwitch, de la Letiţia vrăjitoarea, pentru simplu fapt, zice ea, că această chestie englezească sună infinit mai bine decât o combinaţie neaoşă, de genul Letitoarea – sau Letoarea! Intru şi văd pe podea două găleţi, una goală şi una plină, iar pe masă două clepsidre minuscule, alcăror conţinut, grăunţe de nisip captive între paranteze de sticlă, stă grămadă în bolurile de la bază.
În prima clipă mă întreb, ireal de calmă, de unde le are, şi cât a dat pe ele, şi de unde are banii pe care i-a dat ele – căci îmi permit să sper că nu le-a plătit în natură, cu n rostogoliri în aşternuturile vreunui puştan de bani gata; şi zic „puştan” cu speranţa că n-are peste cincizeci de ani!
Dar întrebarea e înlocuită de alte nedumeriri când…

Vezi articol original 404 cuvinte mai mult

Coroana de oţel

Până mai adineauri habar n-aveam ce să scriu despre coroana pusă în joc de Eddie! Dar întâmplarea a făcut să descopăr, aici, imaginile de mai jos. Şi am trăncănit pe marginea lor, zornăind din cozi de cuvinte:

Cătând coroana de oţel,
Am măturat cu mare zel!

Cotrobăit-am şi-n alt fel –
În orice fel, cu-acelaşi ţel,

Pe drumul meu către castel.

Şi m-am întors, încă o dată,
Fără coroana ta ciudată.

Dar azi nu mai stau bosumflată.
Pun o coroană inventată
Într-o poveste regizată.

Jurnalul unei doamne…?!

Dacă tot am început, de ieri, să adopt chestia aia care se numeşte transparenţă şi să afişez, secvenţial şi aleator, procesul de transformare al mutrei mele personale, oare ar fi sau n-ar fi cazul să adun, într-o pungă sau într-un pachet, picătură cu picătură, bule de memorie în care stau, ca nişte alge încastrate în cristal, amintiri din existenţa mea de bilă rostogolită de soartă pe lustruitul parchet al lumii? Şi oare să le dau apoi cu unguent magic (cred că vinul rubiniu ar fi indicat) ca să alunece, cu ocazia jocului cuvintelor nr. 126, în ceva botezat „jurnalul unei doamne”? Continuă lectura

Păcăleala familiei

Cele 12 cuvinte impuse de jocul de-a duzina par uneori să-ţi ceară – cu încăpăţânare de pistrui care nu vor nici în ruptul capului să-ţi părăsească nasul! – să ataci un anumit subiect. Eu una nu le dau ascultare aproape niciodată, îmi asum rolul de Păcălici pus pe farse inofensive şi le strecor într-un textuleţ care tratează cu totul şi cu totul altceva.

Nici azi n-am chef să scriu despre vreo păcăleală şi n-am optimism în peisaj. Am doar de tradus. Cărţi. Şi îmi spun, cu umor amar, că am reuşit din nou să ajung în criză de timp, mi-am oferit din nou obişnuitul (de la o vreme) „privilegiu”: am iar de tradus o carte în plus, una care nu încape în… termen. Sau poate încape, dacă trag tare şi-mi las, ca singură activitate suplimentară delectantă, îngurgitarea rezervelor de prăjituri şi ciocolată din frigider.

Da, ştiu, asta îngraşă. Şi aşa ajungem la păcăleala familiei – pentru bărbatul meu: are 20 (douăzeci) de kilograme de nevastă în plus faţă de alea pe care le-a acceptat cu muuulţi ani în urmă, semnând în registrul stării civile! Mă-ntreb dacă poate vedea în ele tot atâtea cadouri! Şi presupun că mai există ceva care nu i se pare amuzant: scăderea numărului de fire de păr natural aduse de el în familie cu de 20 de ori câte n bucăţi, unde n face parte din N (mulţimea numerelor naturale) şi are o valoare… considerabilă!

Trebuie să menţionez că i-au mai rămas totuşi câteva – spre deliciul unei anumite pisici cu veleităţi de coafeză. (Pardon, uitasem că acum, de când s-au urcat, pe lângă mâţe, şi toate scroafele-n copac, se zice „hairstylist”.)

Şi uite aşa v-am păcălit – şi m-am păcălit. 😛 Am zis că n-am chef să scriu despre nicio păcăleală şi când colo… 

Explicaţie

„Captura de ecran” de mai sus e un comentariu referitor la precedentul meu articol de pe acest blog. Şi nu e prima oară când mă „bănuieşte” cineva de subtilităţi (a se vedea partea subliniată) care mă depăşesc.

De aceea am să vă spun care e reţeta mea pentru jocul cu duzina de cuvinte şi cum am aplicat-o în cazul articolului adus în discuţie.

Mai întâi iau cele 12 cuvinte cu copy-paste şi mi le pun sub nas.

Pe urmă caut două sau mai multe cuvinte care se pot asocia, folosindu-se ca să spui, eventual, ceva neaşteptat.

Aici mi s-a pus pata pe „falangă”.

Falangă – greci în luptă – armată. Atacă ceva „inflamat” (alt cuvânt din duzină).

Armata anticorpilor atacă un buboi.

Nu, nu-mi place, altceva.

Buboi – umflătură – munte – vulcan. Buboi – puroi – lavă.

În mintea mea, „lava” şi „alb” sunt cuvinte asociate. Iar vulcanul scuipă şi foc. Foc roşu. Cele două culori din tema de luni: „excentricitate în alb-roşu”.

Excentricitate – excentric – „personaj turbat” (alte două cuvinte din duzină).

Excentricul, un personaj turbat, conduce falanga care atacă un vulcan în erupţie.

Şi gata, încep să scriu la nimereală, îndesând cât mai multe dintre celelalte cuvinte ale duzinii – că trebuie să iasă ceva.

Şi iese oarece, ajung la bătrânii înţelepţi cărora le place să vorbească.

Vorbă – cuvinte – litere – „parfumul literelor” (tema poveştii parfumate).

Adică de ce n-aş amesteca-o şi pe ea?

Şi o amestec: parfumul literelor roşii pe hârtie albă. Dar e prea simplu, dă-i cu bla-bla: sângele sufletului, parfumul vieţii, alambicul creaţiei.

Tadaam!

Şi cu asta basta, plus „carioca” şi „scap”, cuvintele care-mi rămăseseră de căruţă, băgate în finalul explicativ, cu linkuri.

Aşa mi-au ieşit trei (duzină, provocare, poveste parfumată) dintr-o lovitură.

Fără mesaje absconse, a fost un joc, nimic mai mult.

De la îngrădire la mi minor, via Pandalie

Azi o să vorbim despre faptul că mă simt îngrădită, ceea ce nu-mi face nicio plăcere, deşi recunosc că un om normal n-ar trebui să fie deranjat de atâta lucru. Pentru cei care nu înţeleg de ce am spus „atâta lucru”, menţionez că îngrădirea în cauză mi se trage de la sacul în care mi se lăfăie lenea de dimineaţa devreme până noaptea târziu, un sac pe care nu se potriveşte, singurel, adică de la sine şi fără efort din partea mea, niciunul dintre peticele pe care le luminează duzina de săptămâna asta (parola, inteleg, faptul, ingradita, confratele, troneaza, deranjat, tarziu, placere, lumineaza, lafaie, singurel). Poate că m-aş fi făcut că nu le văd, dar n-am putut, căci tronează, toate douăsprezece, atât de în largul lor la confratele Vienela!

Da, ştiu, nu se zice „confratele” Vienela. Dar care e femininul pentru confrate? Confratelă? Confrăţoaică? Consoră? Consolă? Consorelă? Consuela? Con…?

Mili

Mili, cu sediul blogosferic aici

Am cerut părerea unui amic de-al meu, motanul Pandalie, care cugetă din când în când pe un blog obscur, dar mi-a zis că el nu ştie decât femininul pentru parol, care e parolă, şi pe cel pentru Papă, care e păpiţă (cu p mic, că el e misogin). Păpiţă cu cărniţă, pen’ că el nu e nici vegan, nici vegetarian. Zice că l-a ferit bunul D-zeu de boli din astea, însă mai roade câte un fir de iarbă, că e ţais/fain/mişto/cool să fii omnivor. Şi-ar vrea să ştie ce papă Mili a Renăţicăi, de care tocmai s-a îndrăgostit. De Mili, nu de Renăţica, fiindcă preferă femininele cu patru picioare, sau măcar cu trei, ca Neaga scăunica, care şi-a păstrat locul în inima lui largă, poliamoroasă şi multigamă. Sau multiamoroasă şi poligamă. Gama mi minor, că Mili e încă minoră.

Şi gata, mai departe o să scrie, poate, vreodată, în vreo carte.

Citate preferate (1)

Pentru a face cât mai cunoscut noul joc născocit de Zina, preiau din alte colţuri ale tarlalei mele blogosferice o poezie şi doua alte citate dintr-un roman SF (mai exact, din ramura „fantasy” a ficţiunii speculative) în curs de apariţie la Nemira: Fool’s Fate, de Robin Hobb.

 

 „Acasă înseamnă oameni. Nu un loc. Dacă te întorci când oamenii nu mai sunt, nu mai poţi vedea decât ceea ce nu mai există acolo.”

„Niciun om nu poate să-şi facă timp, ci doar să profite cu înţelepciune de timpul care i-a fost dat.”