[Într-o] noapte de aprilie

Într-o noapte de aprilie, am dat întâmplător peste rezultatele concursului „fan fiction” (apropo, mi-ar plăcea să citesc şi povestea trimisă la concurs de Vienela) şi una dintre cele două povestiri premiate mi-a adus aminte de o elucubraţie de-a mea de anul trecut, pe care o rebloghez.

Menţionez şi că pe tema „noapte de aprilie” au mai scris, pe bune, nu ca mine, toţi cei pe care-i veţi găsi în tabelul lui Eddie.

ropot de secunde...

– La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
Asta nu ştii tu, Jon Snow! Mintea ta n-o să priceapă,
Fiindcă nu te luminează, măi băiete, nici-o rază,
Eşti un puşti care nu ştie nici s-auză, nici să vază!

– O, tu nici visezi, bătrâne, câte lucruri am ghicit
Când m-am depărtat de Zid, şi-am iubit, şi am trăit!
Iar când m-am întors să apăr ăst hotar al lumii mici,
Zidul care înconjoară muşunoaie de furnici,
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ce-şi ucid de generaţii prieteni, şi părinţi, şi fraţi,
Am ştiut că, pân’ m-oi pierde, ca o umbră-n întuneric,
Am să lupt pentru mai bine, chiar de e un vis himeric!
Nu pot…

Vezi articolul original 66 de cuvinte mai mult

Balada şoferului entuziast

Trec pe ecran ofertele-n goană,
Să mă îmbie se-ntrec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Căci Yaris mă cheamă – şi plec!

Ştiu bine locul în care
M-aşteaptă maşina acum:
Toyota expusă o are
Aici în oraş, la showroom.

Simt că-mi întâlnesc şansa vieţii,
Visul de şofer amator!
În orele dimineţii,
Voi face schimbări de decor,
Spre-a scoate o poză mai bună
Decât tot ce vezi tu, madam,
Când stai şi te uiţi, de nebună,
După maşini de la geam!
Model o să-mi fie Toyota Yaris.
Întreg oraşul o cheamă
S-aducă-o splendoare de vis
În vechea lui panoramă…

Of! Te holbezi ca o mâţă,
Cucoană, în calendar!
Dar, recunosc, coană Miţă,
M-am exprimat cam neclar.
Ca să nu-nşir mult prea multe,
Deşi am timp, nu mă vait,
Lăsa-vom ochii tăi să exulte
Intrând la Toyota pe site.
Acolo,-n virtuala ei casă,
Se-anunţă, cucoană,-un concurs
Cu o răsplată frumoasă.
Citeşte, să vezi, pe parcurs
Ce mai rămâne să fac
Ca să-nclin bine balanţa
Şi să câştig, meritat,
excursie-n Franţa.

Genial în oraş, fericit oriunde!
Acesta-i sloganul, îţi place?
Strigă-l atunci, nu-l ascunde!
Să-i scoatem pe toţi din găoace!

Să vină, să vină în goană!
Sunt dornic cu toţi să mă-ntrec.
Te iau şi pe tine, cucoană!
Dar mult nu te-aştept, acuş plec!


Am scris pentru SuperBlog, cu speranţa că George Topârceanu nu se răsuceşte-n mormânt fiindcă m-am încumetat să parodiez „Balada chiriaşului grăbit”. Însă îmi imaginez c-o să mă ierte, oricum; nu mă-ndoiesc  că ar  fi  putut să-nţeleagă cu ce tentaţii ne confruntăm noi, contemporanii lui Yaris! 🙂

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 95 de puncte

Una în plus

„Doi în plus, doi în minus, o mâna de oameni, poate doar eu, degetul, cine poate garanta finalitatea?”

Abisurile

Eu sunt… Nu, n-aţi ghicit, nu Matilda 😛 Eu sunt una din doi (sau mai mulţi) în plus. Una cu ceva (goana după un loc de frunte) în minus şi cu ceva (asimilarea ideilor „creţe”) în plus.

De ce? Pentru că din ultimul roman tradus în această lungă vară nicidecum fierbinte mi-a vârât în cap o altă idee: „Călătorie înainte de destinaţie”. Destinaţia va fi, fără doar şi poate, un loc (fie el şi cel din urmă) printre finaliştii SuperBlogului din toamna 2014.  Dar călătoria într-acolo… Călătoria va fi broderia mea pe urzeala sponsorilor, o broderie în primul rând pe placul meu (fără supărare dacă se va-ntâmpla cumva să le placă şi altora 😆 ); distracţie, fantezie, utopie, frâu liber pe suportul unor teme şi al unor termene impuse. Căci – s-ar putea să mă repet, poate că am mai spus-o -, ca să duc ceva până la capăt, trebuie să mi se impună altceva: o duzină de cuvinte, o temă într-o zi de luni, un termen pentru un concurs (am publicat un volum care conţine 16 povestiri, dintre care 15 scrise pentru concursuri 🙂 ).

Îmi rezerv aşadar un bilet pentru o călătorie cu traseu la alegere, pe căi a căror infrastructură se numeşte

Lenjeria mea de pat

Acesta este un advertorial, cu care motanul Grişka participă la un concurs.
Şi participă aflându-se în deplină cunoştinţă de cauză, căci într-ale somnului/trândăvitului e expert, după cum puteţi constata studiind următoarele exemplicări:

Dacă se-ntâmplă să vă placă, lăsaţi-i vă rog un comentariu pe blogul care găzduieşte articolul reblogat mai jos – adică ăsta, pentru cei dornici să meargă direct la sursă.
În acest mod îl puteţi ajuta pe Cotoşmănimea Sa să câştige un premiu taman pe 15 iulie, când se împlinesc 8 anişori de când nu mai e boschetar – 8 ani de când studiază arta somnului tihnit:

PeFotoliu-1

Mustăţi lungi, gheare lungi

După explicaţii îndelungi, date de bipezii mei într-o maunită stricată, cu mizerabil accent omenesc, am reuşit totuşi să pricep – numai şi numai fiindcă sunt un motan extrem de inteligent – ce-s alea lenjerii de pat.

Şi aşa am ajuns, mai întâi şi la-nceput, la concluzia că posed deja două, mai exact 1+1 GRATIS – a se citi unu plus una, gratis şi unu, şi una! – unde unu este ăsta:

Grişka cel blând

iar una este asta:

baiat_mare

Şi am dat să le explic, de data asta eu lor, că lenjeria unu e mult mai confortabilă decât lenjeria una, fiind, după cum se vede cu ochiul liber, mult mai… încăpătoare 🙂

Dar ei nu şi nu, cică n-am înţeles bine (păi cum să-nţeleg, dacă, în opt ani ani făr-o juma de lună, ei n-au fost în stare să-mi înveţe limba aşa cum se cuvine?), lenjeria este ceva cam…

Vezi articolul original 185 de cuvinte mai mult

De ce vă legaţi la cap fără să vă doară? (2)

„Ce câştigi? 150 RON

Ce trebuie să faci? Să dezbaţi într-un articol tema prostituţiei online (intelectuală e mult spus, în majoritatea cazurilor), din perspectiva puzderiei de articole publicitare pe care le aflăm în feed de la cafeaua de dimineaţă până la extraveralul de seară.”

Citatul e dintr-un alt articol, peste care am dat abia acum şi care anunţă acelaşi concurs despre care-am vorbit aici.

„Prostituţie online?” Hai, mă, mai taie! –  cum zicea o rudă de-a mea care, din păcate, nu mai e printre noi. Păi, dac-o luăm aşa, oricine munceşte pentru altcineva contra cost, indiferent ce-ar face, se vinde, adică se prostituează, nu?

În plus, dacă participi la acestă aruncare cu pietre în nişte presupuse curve, contra 150 RON, nu te vinzi? Nu te prostituezi? E valabil numai pentru ăia din tabăra opusă? Advertoriale scriu curvele, iar împotriva advertorialelor se revoltă sfinţii – tot contra cost? 😛

Şi „intelectuală e mult spus”? Nu zău! Eu am citit multe advertoriale scrise cu inteligenţă şi talent. Şi lipsite de veninul celor care le insultă autorii.

Cât despre „puzderia de articole publicitare din feed” – păi cine vi le-a pus în feed-ul ăla, fraţilor? Nu mai urmăriţi blogurile în cauză, ştergeţi-i pe autorii lor din lista prietenilor voştri de pe FB, şi gata! Puteţi să citiţi orice altceva la cafeaua de dimineaţă şi să renunţaţi la extraveralul de seară. Şi la insultele debitate pe propriile bloguri – pe care-mi promit să nu vi le mai citesc în vecii vecilor! 😛

Şi-ncep să mă-ntreb tot cu mai multă seriozitate dacă e cazul să mai rămân sau nu în acelaşi club cu unii ca voi. (În fond, de-a duzina de cuvinte şi de-a psi-luneala mă pot juca şi de pe margine.)

Actualizare: Tocmai am observat că organizatoarea concursului în cauză s-a retras din clubul mai sus amintit.

De ce vă legaţi la cap fără să vă doară?

„Scrie un articol în care să-ţi verşi amarul vis-a-vis de anostele tsunami-uri de articole publicitare, povesteşte-ne experienţa ta nefastă (asta e ideea) din te miri ce campanie; zi-le, Loredana, despre Morgana social-media şi neverending-urile concursurilor din blogosferă. Cel mai bun articol primeşte bani de-o apă minerală şi-o măslină în Fratelli, respectiv 150 RON. Atâta doar, să-ţi închei pledoaria cu fraza „Articolul participă la concursul „Mai scrieţi şi gratis, mno!”, organizat de Cudi & Ketherius”, cu link spre fiecare dintre cele două bloguri.”

Am pus link către locul unde se organizează concursul pentru cazul că vrea cineva să participe. Pe mine personal nu mă interesează. Pentru simplul fapt că ridică o falsă problemă: „amarul vis-a-vis de anostele tsunami-uri de articole publicitare”.

Păi, dragi cititori de bloguri „amărâţi”, din cât de mare e blogosfera asta, cum de vă loviţi voi tocmai de articolele publicitare? Dacă nu vă plac, cine vă pune să le citiţi?! Sunteţi atinşi de vreun soi de masochism bloggeristic?!

Ignoraţi ce nu vă place, oameni buni! Sunt atâtea alte bloguri care nu fac reclame! Umpleţi-vă timpul de prisos cu ele. Intraţi pe site-urile unde se poate citi literatură online, sau de unde o puteţi descărca. Uitaţi-vă la filme! Ascultaţi muzică!

De ce trebuie să citiţi articole publicitare dacă nu vă plac? De ce vă legaţi la cap fără să vă doară? Faceţi ce vă place şi lăsaţi-i pe alţii să facă şi ei ce le place – sau ce sunt nevoiţi să facă pentru a-şi rotunji veniturile, că doar nu fură pentru asta! E uşor de spus „Mai scrieţi şi gratis, mno!”, când ai buzunarele pline! Dar v-a trecut prin cap că autorii advertorialelor probabil nu le au? V-aţi gândit că  scrierea advertorialelor e o muncă şi că ruşine e să furi şi să cerşeşti, nu să munceşti?

Eu una primesc felicitări când anunţ că am mai tradus ceva, deşi fac acelaşi lucru ca autorii advertorialelor. Scriu pentru bani. Traduc orice pentru bani.  Am tradus cărţi pe care altminteri nu le-aş fi citit nici în ruptul capului. Clientul nostru, stăpânul  nostru – zicala asta vă e cumva cunoscută? (Şi, apropo, am făcut un calcul şi am constatat  că traducerile literare sunt mai prost plătite decât cele mai prost plătite advertoriale. Numai că e greu să găseşti de scris 300o de pagini de advertoriale pe an! Altminteri m-aş reprofila. 😛 )

Revenind la subiectul propriu-zis, blogul e casa virtuală a fiecăruia şi fiecare scrie acolo ce vrea! Şi nu obligă pe nimeni să-i treacă pragul!!!Aşa că…

Ce vă pasă ce fac  alţii în casele lor? Vedeţi-vă fiecare de blogurile voastre, de preferinţele voastre! Şi, dacă vreţi să-i faceţi blogosferei româneşti un serviciu, construiţi, nu criticaţi! Creaţi, nu plângeţi pe umerii cititorilor voştri, care, de cele mai multe ori, nici măcar nu sunt acolo!

Cât despre nemulţumirile vizavi de concursurile şi campaniile din blogosferă… Ce, la astea vă obligă cineva să participaţi? Iar dac-aţi participat şi v-aţi ars într-un fel sau altul, de ce vă miraţi? Aţi uitat pe ce lume trăţi? Sau vă închipuiţi c-o puteţi schimba lamentându-vă?

 

Hei, Claudia!

BannerParticipSuperBlog2014Hei, Claudia!

Vreau să scriu şi eu pentru Spring SuperBlog ceva!

Te rog, trece-mă musai astăzi pe listă, fiindc-o să fiu, crede-mă! tristă dac-o să ratez vizita la un doctor vestit.
Ştii, am un apartament, şi vrea să fie-ngrijit!

Numai cine joacă poate câştiga, dar nu oricine joacă poate câştiga!

(pe marginea unei discuţii de pe facebook)

Conform definiţiei din DEX, prin concurs se înţelege o „întrecere care se termină întotdeauna cu un clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți”. (Deci nu tuturor participanţilor!!!)

E aşadar normal ca primul loc să fie un caz singular, să însemne un premiu tentant, să fie răsplata generoasă a celui care câştigă. Iar ceilalţi concurenţi n-au dreptul să se plângă că efortul lor n-a fost răsplătit pe măsură.

În cazul SuperBlogului, nu i-a angajat nimeni să scrie advertoriale! 😛  Au ştiut foarte bine cam ce se poate câştiga dacă nu te clasezi pe primul loc, au ştiut că, dacă eşti un simplu finalist, care nu intră în top 10 şi care nu câştigă nicio probă, te alegi, din punct de vedere material, doar cu nişte firimituri. Şi nu i-a obligat nimeni să se înscrie, nu i-a obligat nimeni să continue după ce au văzut că n-au şanse să ajungă printre primii clasaţi.

Ăsta e specificul concursurilor şi al loteriilor. Toţi participanţii fac eforturi, dar câştigă numai unul, sau numai câţiva – pentru că au avut noroc, pentru că au mai mult talent, pentru că ştiu mai bine cum să-şi folosească talentul, cum să-l combine cu efortul depus, cum să-şi valorifice potenţialul, pentru că, în cazul SB, nu ţin morţiş să scrie într-un anumit stil, deşi văd că juriile nu-l apreciază (nu sunt în stare să-l aprecieze)… Şi la Olimpiade participă o droaie de sportivi, şi toţi depun un foarte mare efort, dar pe podium nu sunt decât 3 locuri.

Sunt de acord, SuperBlogul are hibele lui, printre care unele destul de frustrante pentru concurenţi – sau cel puţin le-a avut la ediţia asta – dar faptul că eforturile tuturor participanţilor n-au fost răsplătite integral nu e, după părerea mea, în niciun caz una dintre ele.

Cine vrea un câştig material garantat nu-şi investeşte timpul în concursuri decât dacă e cu adevărat extrem bun şi e conştient de asta.

Copiii noştri plini de vise

Japonia, Japonia, Japonia…
Aţi auzit, micuţilor, de ea?
E-o ţară de-a dreptul încântătoare,
O insulă de la soare-răsare.
E dincolo de marea cea mare
Pe care-o numim cu toţii ocean;
De-aici n-o vedem nici măcar prin ochean.

Iar voi, cei mai mari deja,
Aţi aflat multe despre ea!
Ştiţi ce e shogunul, ce e samuraiul,
Ce sunt caratele şi ştiţi că ceaiul
Se bea acolo c-o artă şi cu un stil
Pe care le-nveţi mai mulţi ani, de copil.

Ei, dacă ştiţi şi să desenaţi,
S-ar putea să vă îndreptaţi
Spre tărâmul ei, ce este
Pentru voi, azi, doar poveste.

Vă trebuie creion
(Şi acuarelele sunt de bonton)
Şi, bineînţeles, hârtie,
Plus o idee – fistichie –
Despre-o maşină minunată,
Chiar de voi, copii, visată.
Poate să fie de orice culoare,
Mică sau mare,
Umblătoare, plutitoare
Sau zburătoare – dar fermecătoare!

S-o desenaţi cu drag şi har
Şi s-o trimiteţi la Dream Car
Art Contest – un concurs renumit
Ce face pe-oricine fericit,
Căci, dacă veţi câştiga
Veţi merge în Japonia!
Japonia! Japonia!
Dar şi-alte premii vă vor aştepta:
Telefoane şi tablete,
Şi acuarele – pentru băieţi şi fete.

Ei, mame, taţi, fraţi şi bunici,
Hai, veniţi şi voi aici!
Daţi un clic pe linkul meu,
Şi n-o să vă fie greu
Să aflaţi ce-am omis eu.

Apoi, voi fiind documentaţi,
Iar copii inspiraţi,
Sârguincioşi  şi talentaţi,
Sigur o să câştigaţi!

Hei, Toyota!
Hei, Japonia!
Primiţi cu braţele deschise
Copiii noştri plini de vise!



Poezia a fost scrisă pentru SuperBlog 2013, etapa 24.

Concurs jurizat de concurenţi (puteţi participa în perioada 12-19 noiembrie a.c.)

Dragă cititorule,

Imaginează-ţi că eşti un student (o studentă) relativ sărac(ă). Tatăl ţi-a plecat de câţiva ani în altă lume, mama e bolnavă, doi fraţi mai mici, la care ţii foarte mult, sunt încă elevi şi au nevoie de ajutorul tău. Pe lângă facultate, ai şi un job; e destul de bine plătit, dar şi cheltuielile sunt multe şi mari.

Şi vine Crăciunul. Au mai rămas două zile. Ai toate facturile achitate, frigiderul plin cu provizii care ajung, cu chibzuială, până după sărbători, abonament pentru toate mijloacele de transport în comun. Dar ai dat ultimii bani pe daruri de Crăciun pentru cei doi fraţi şi, mai ales, pe medicamentele neapărat necesare mamei tale. Abia dacă ţi-a mai rămas ceva mărunţiş pentru pâine.

Şi, pe deasupra, eşti îndrăgostit(ă) lulea. Şi ai aflat, de la prietenii comuni, că iubita (iubitul) tău ţi-a pregătit un cadou superb. Şi trebuie să-i oferi ceva, să-i cumperi ceva deosebit. Neapărat. Dar cu ce bani?

Şi  stai, cu laptopul în braţe, laptopul tău luat la mâna a doua, şi cutreieri Intenetul sperând într-un soi de minune, într-o idee salvatoare. Şi dai, din întâmplare, peste un videoclip al firmei LuxuryGifts. Un videoclip cu cadouri de Crăciun.

Şi-ţi aduci aminte, brusc, de două lucruri:

  1.  iubita ta (iubitul tău) ţi-a vorbit la un moment dat despre renumitele lor bijuterii cu cristale, spunându-ţi cât de mult îi plac;
  2. locuieşti pe aceeaşi stradă cu patronul firmei. Nu ştie cum te cheamă, dar aţi discutat de mai multe ori despre una, despre alta – lucruri fără mare însemnătate, cum fac vecinii sociabili, când se simpatizează reciproc.

Ce-ar fi să te duci la el? Să-l rogi să-ţi vândă pe datorie? Ceva nu exagerat de scump, dar frumos, de bun gust. Ştii că au aşa ceva.

E drept că toată lumea spune că nu face nimănui astfel de favoruri. Şi totuşi… Dacă ai reuşi să-l convingi? Pare un om sensibil, cu simţul umorului…


Pentru a participa la concurs, redă, într-un comentariu al acestui articol, ceea ce i-ai spune patronului, cât mai pe scurt şi cât mai elocvent, ca să-l convingi să-ţi vândă pe datorie obiectul ales.

  • Comentariile se pot posta până pe 19 noiembrie, la ora 23:59.
  • Până la ora 8:00 a zilei următoare, eu le voi aduna, pe toate, într-o completare de la sfârşitul articolului, numerotându-le; după care eşti invitat să revii, pentru jurizare.
    Ce presupune asta?
    Te rog să dai, într-un nou comentariu, note între 1 şi 5 tuturor răspunsurilor celorlalţi concurenţi (sub forma  R1 – 4; R2 – 5… etc, unde R înseamnă răspuns şi cifra care-l urmează e numărul său de ordine; iar maximul de 5 puncte i(li) se acordă, evident, răspunsului sau răspunsurilor care ţi-a(u) plăcut cel mai mult.
  • Jurizarea se va încheia pe data de 21 noiembrie, ora 23:59.
  • Pe perioada jurizării comentariile vor fi moderate, astfel încât evaluările să nu fie vizibile decât la sfârşit.
  • Răspunsul care va avea cel mai mare număr de puncte va fi declarat câştigător.
  • În cazul când două sau mai multe răspunsuri vor avea acelaşi punctaj, îl voi alege, dintre acestea, pe cel care-o să-mi placă mie cel mai mult.
  • Cei care nu revin pentru jurizare şi nu notează toate răspunsurile celorlalţi vor fi excluşi din concurs.
  • Premiul, oferit de LuxuryGifts.ro (sponsorul probei 21 din concursul SuperBlog 2013, la care participă acest articol), este un voucher de reducere de 50% pentru un produs din gama butoni si bijuterii de fantezie (bijuterii-de-fantezie-coliere/1; bijuterii-de-fantezie-cercei/1; bijuterii-de-fantezie-accesorii-si-brose/1; bijuterii-de-fantezie-bratari/1). Voucherul va fi disponibil începând de pe 29 noiembrie a.c., când îl voi trimite câştigătorului său.


COMPLETARE (20.11.2013)

Iată toate răspunsurile primite (adunate din comentariile acestui articol):

R1 Domnule, va amintiti de zilele in care va tremurau fluturii in stomac si v-ati fi dorit sa ii oferiti iubitei luna de pe cer? Ei bine, eu nu va cer sa ma ajutati sa iau luna pentru a o oferi persoanei iubite, ci va rog doar sa imi dati astazi, cu plata maine, bijuteria pe care vreau sa o fac cadou persoanei pe care o iubesc.
R2 Ştiţi ce cumplit e când îţi doreşti nebuneşte un obiect pe care-l poţi atinge cu vârful degetelor, dar ţi-e imposibil să-l prinzi în pumn? Stă în puterea dumneavoastră să mă salvaţi de un astfel de chin. Puneţi în mâna mea întinsă micuţa bijuterie delicată pe care visez să i-o dăruiesc iubitulei mele şi vă jur că, peste două săptămâni, nici măcar nu va fi nevoie să-ntindeţi mâna ca să primiţi, cu dobândă, bancnotele care-i compensează valoarea, dar nu şi frumuseţea – frumuseţea ei şi a gestului dumneavoastră, pentru care vă voi fi recunoscător până la adânci bătrâneţe!
R3 Stimate domn, m-aţi încurajat întotdeauna şi mi-aţi spus să cred în visul meu. Mi-aţi dat exemplul dumneavoastră şi mi-aţi povestit cum aţi plecat de la nimic. şi cum şansa v-a scos în cale oameni care v-au întins o mână atunci când aţi avut nevoie. Aţi putea face acelaşi lucru pentru mine? Ştiu, un cadou pentru iubitul meu nu este lucrul de care să depindă viaţa mea, dar cred că merită. Şi că merităm amândoi şansa de a porni la drum în doi.
R4 I-as spune: “Domnule, sunt un om credincios, Dumnezeu ma asculta atunci cand ma rog pentru sanatatea cuiva!” Apoi i-as pune intrebarea…
R5 Draga vecine, desi, dupa cum stii, am muncit serios si sunt un om chibzuit, iubirea si tineretea sunt mereu surprinzatoare. asa se face ca, in preajma Craciunului, am ramas fara resurse pentru a oferi un cadou binemeritat fetei pe care eu o simt ca fiind sufletul meu pereche. Indraznesc sa va fac o rugaminte: m-ati putea ajuta sa ii ofer o bijuterie minunata din magazinul pe care cu pricepere il conduceti? Dincolo de valoarea sentimentala pe care acel cadou o va avea, el va avea si o valoare comerciala. Pentru ca, iubita mea, ca orice femeie, se va lauda cu minunatia primita si o vor admira toate colegele. Care, cu siguranta, vor veni sa cumpere si ele bijuterii din magazin. Asadar veti castiga nu doar consideratia mea ci si un nou val de cliente incantate si dornice de cumparaturi. Ca un om de afacere priceput ce sunteti, sunt convins ca realizati deja avantajele acestui gest. De aceea va multumesc de pe acum si va raman profund recunoscator.
R6 Buna ziua! Nu ma cunoasteti, dar eu stiu ce om important sunteti dumneavoastra. Am venit cu inima stransa, cu rusine si cu o teama in voce usor de recunoscut. Stiu ca nu aveti nicio obligatie fata de mine, stiu ca suna a cersit, dar am o problema si vreau sa ma ajutati. Nu am o situatie materiala prea buna, sunt studenta, am probleme acasa si am cheltuit toti banii pe mancare si pastile. Dar nu mi-au mai ajuns si pentru un cadou potrivit iubirii ce i-o port prietenului meu. Si merita, domnule, merit cel mai frumos cadou pentru ca este un barbat extraordinar care imi este alaturi de aproape 4 ani. Asa ca va rog din suflet, sa-mi vindeti pe datorie rama foto de lux pe care am vazut-o pe site-ul dumneavoastra. Ar fi un cadou magnific pentru El. Ce ziceti?
R7 Tarziu,tarziu mi-am dat seama ca sunt la scoala si ca de branza are grija cineva,in visul meu.As vrea sa pot readuce iubitei de acasa zambetul de altadata.
R8 M-as duce plina de incredere la el si i-as spune: Un om ca dumneavoastra, care creaza asemenea piese superbe, sigur are si un suflet bun. Stiu ca iubiti frumosul si dragostea, de aceea, in numele unei iubiri sincere va rog din suflet sa imi oferiti un Pix cu cristale swarovski pe datorie, pentru iubitul meu. Il iubesc si ma iubeste, nu este o iubire trecatoare, merita orice efort si datorie din partea mea, de aceea va rog sa imi faceti acest bine. Va promit ca dupa Anul Nou va aduc banii negresit. 🙂
R9 eu i-aş spune, iată că am chibzuit cum am promis, cam aşa:

iubirea e un fluture alb în batistă,
iubirea e un curcubeu tivit pe genunchi,
iubirea e un inel prea rotund
în catifeaua de roşu închisă.
iubirea e o tresărire de gene,
e un obraz roşu, sărutat de vânt
iubirea e o poezie de argint
care nu face schimb.…

şi, desigur, reacţia omului ar fi aceea că s-ar revedea pe sine la anii aceia tineri, ai primului fior şi ar decide să graveze poezia drept motto, la intrarea în raionul bijuteriilor cu cristale, oferind în schimbul cristalului prelucrat în cuvânt, posibilitatea ca tânărul să aleagă ceva pentru iubita sa, urmând să plătească acest dar nu mai departe de ianuarie. (pentru că în februarie este dragobetele şi atunci va trebui să revină ca şi client).
astfel, tânărul nu va fi cerut un favor ci ar fi “muncit” o poezie.

R10 Vecine, dacă-mi dai pe datorie,
îţi fac un avertorial-tichie!
Şi lumea nici că o să ştie,
de e reclamă or e poezie!
R11 I-as spune: Vreau sa-i daruiesc iubitei aceast inel de logodna. La cat e de frumos, nu-i va rezista si imi va accepta cererea. Imediat dupa nunta, iti voi inapoia datoria. Batem palma? A…si o sa fii invitat de onoare la nunta, evident.
R12 Eu i-as spune: “stiu ca sunteti singur, nu ati avea nevoie de cineva care sa va ajute la curatenia de Craciun. Eu o fac bucuroasa daca in schimb ma ajutati sa fac iubitului eu un cadou!. Nu va cer nici macar sa ma platiti. Ci numai sa imi vindeti azi pe datorie!”.
R13 Mi-am imaginat totul aşa cum ai povestit. “Pledoaria” mea cuprinde tot ce mi-am imaginat. Mă bucur că n-ai limitat numărul de cuvinte şi sper ca juriul să aibă răbdare să o citească pe toată.

Atâtea griji îmi ţin avântul între zăbrele-nchis!
Le-aş sfâşia de aş şti cum. Pe coama unui vis
m-aş arunca în zbor în viaţa albastră şi senină
şi din tristeţe m-aş desprinde pe raze de lumină.

Iar mâine seară mi-aş dori mai mult ca niciodată
ca bucuria să inunde în valuri lumea toată.
Am pregătit pentru cei dragi bucatele alese,
iar bradul mândru şi înalt, cu ramurile dese

aşteaptă să se învelească-n podoabe şi beteală.
Mirosul lui de codri vechi se-mprăştie cu fală
prin camerele mici, curate, cu iz de sărbătoare.
Pe geamuri, din decor de gheaţă, mi-a răsărit o floare.

Ştiţi, frăţiorii mei mai mici au lăsat-au pe pervaz
câte-o scrisoare pentru Moş. Acum stau c-un obraz
lipit de sticla rece-a nopţii şi-aşteaptă să zărească
zburând pe cer, cu reni în faţă, caleaşca-mpărătească

ce îl aduce-n zbor pe cel ce împlineşte vise,
dorinţe-aprinse şi răspunde la cererile scrise.
Am strâns scrisorile târziu, când oboseala dulce
i-a legănat în braţe moi şi i-a pus să se culce.

Le-am desfăcut ca un spion şi le-am citit pe rând.
Le-am cumpărat copiilor, cu dragoste în gând,
tot ce-au dorit, ca mâine seară să fie fericiţi,
că dragi îmi sunt, copii frumoşi şi-atâta de cuminţi!

Mămica mea şi-ar fi dorit un strop de sănătate…
Oricât aş vrea să-i dăruiesc, nu cred că se mai poate.
Dar va avea şi ea sub brad un pacheţel cu fundă
şi sper s-o văd zâmbind puţin, uitând durerea surdă.

Când am sfârşit de pregătit acestea pentru mâine
în portofel nu mai aveam decât bănuţi de pâine…
Şi-ar fi destul, m-aş descurca, şi nu aş fi nici tristă,
nici lacrimi nu mi le-aş ascunde tăcută în batistă,

dar nu de mult l-am cunoscut pe el, băiat frumos,
blând şi atent, cu suflet bun şi-atât de drăgăstos!
Cred că-l iubesc fiindcă gândul îmi zboară către el
şi când muncesc, şi când învăţ… Aşa un gând rebel!

Iar când îl văd inima mea aleargă ca năucă
şi pentr-o clipă şi cuvintele în minte mi se-ncurcă…
Obrajii mi se-aprind bujori. El spune că îi plac,
îi prinde-n palme şi-i sărută, dar nu e niciun leac

fiindcă eu mă fâstâcesc şi uit şi cum mă cheamă.
Dar bucuria mea de mâine umbrită e de teamă
Lui nu i-am cumpărat nimic… N-am mai avut cu ce
şi nici n-aş vrea să-l văd mâhnit, ori să mă judece…

Nu, nu m-ar judeca deloc, doar eu nu pot să-mi iert
că nu mi-am socotit destul bugetul şi mă cert.
Aşa că-l rog pe Moş Crăciun să mă ajute-un pic
şi mie să nu îmi aducă în acest an nimic,

dar să îmi lase sub brăduţ dar pentru dragul meu,
iar eu promit să socotesc la anul leu cu leu,
să nu rămân nicicând cuiva cu vreun bănuţ datoare
şi să nu-i fiu nici inimii… decât o visătoare.

R14 Nu i-aș spune nimic, vecinului! Am văzut că nu este prea darnic…și nici nu-l impresionează perlele de suflet. În fond el face o afacere, nu este de condamnat. În afaceri ca și în război, calci pe suflete și sentimente. Nu voi cere nimic în numele iubirii. Cea[cel] care mă iubește îmi știe zbaterea, îmi cunoaște neputințele. Aș lăsa sub brad un inel de iarbă și-un bilețel cu-o poezie:
”Iubirea mea
E vreme de colind, de stea vestitoare
E timp de magie si ceas de sarbatoare
Nu am cum să-ti las sub brad vreo agată
Nici inele de aur, nici perle, nici diamante
Iti las doar sufletul meu si-o iubire curată
Dar de om sărac, dar care face cât toate.”
R15 Eu m-aş gândi la toate lucrurile triste care mi s-au întâmplat de când exist – asta până m-aş umfla de plâns. Apoi l-aş pândi pe vecin la ora când ştiu că se întoarce de obicei acasă şi i-aş ieşi în cale ca din întâmplare. Iar el, amabil şi galant cum este, mi-ar spune că e păcat ca o fată frumoasă ca mine să-şi strice ochii plângând şi m-ar întreba ce-am păţit. Şi atunci i-aş răspunde:
“Vai, domnule, tocmai de la frumuseţe mi se trage supărarea! Ştiţi, prietenul meu, pe care-l iubesc ca pe ochii ăştia cu care plâng, mi-a povestit despre un profesor de-al lui, care zice că, la femei, produsul frumuseţe inteligenţă e constant. Şi cum, când o să vadă că n-am fost în stare nici măcar să-mi gospodăresc banii de sărbători astfel încât să-i pot lua şi lui un cadou cât de neînsemnat, prietenul meu o să se gândească, pe bună dreptate, că profesorul ăla ştie el ce ştie şi că frumuseţea mea e compensată de o mare doză de prostie… (Aici voi asezona cu câteva suspine.) Dar, dacă aş reuşi să cumpăr de undeva ceva pe datorie, ceva deosebit, cum sunt, de exemplu, butonii zodia taur – zodia în care s-a născut el… O, ar fi prea frumos ca să fie adevărat…”
Şi cred că vecinul n-o să-şi încalce principiile, n-o să-mi vândă pe datorie, dar o să-mi dea butonii ca dar de Crăciun! Pentru un om ca el, 89 de lei nu-nseamnă cu adevărat o pierdere, mai ales când pot să şteagă lacrimile din ochii unei fete frumoase 😀

Nu uitaţi, numai cine jurizează poate câştiga! 🙂 Daţi, vă rog, note între 1 şi 5 tuturor răspunsurilor, în afară de al vostru (oricum nu voi lua în considerare nota pe care vi-o acordaţi singuri). Vă aştept pe toţi (Vienela, Joker, Sonia, Spunsieu, vavaly, Nicoleta, cristian neagu, litere stacojii, psi, alma naheteodea, Dana Lalici, Carmen Pricop, maya-maria, anacondele) la jurizare, până mâine, 21 noiembrie, la ora 23:59.

Nu ezitaţi să daţi şi nota 1. Ierarhizaţi pur şi simplu răspunsurile, plasându-le pe un podium cu 5 trepte, unde 5 este cea din vârf. Bineînţeles că veţi fi nevoiţi să puneţi mai multe răspunsuri pe fiecare treaptă, dar încercaţi să aşezaţi câte ceva pe toate treptele!

Începând din acest moment, comentariile sunt moderate.  Cele cu note vor fi vizibile pe blog abia după încheierea jurizării, ca să nu vă înfluenţati unii pe alţii 🙂

Veţi afla câştigătorul pe 22 noiembrie, când voi trece  în tabelul de mai jos notele date de voi.


DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORULUI (22.11.2013)

Iată notele juriului:

Concursul a fost câştigat de psi, cu 59 de puncte. Felicitări!!!

Cristian Neagu, autorul răspunsului nr. 7, care oricum se afla pe ultimul loc,  a fost exclus din competiţie ca urmare a absentării de la jurizare.

Vă mulţumesc tuturor pentru participarea la primul meu concurs de pe acest blog!


P.S.

COMENTARII PE MARGINEA JURIZĂRII

Spre surprinderea mea, răspunsul 14 a primit de 8 ori punctajul maxim. De ce sunt surprinsă? Pentru că, deşi e poetic, romantic, idealist etc., are un mare defect: nu respectă cea mai importantă „cerinţă tehnică”! În loc să-ncerce să-l convingă pe vecin să vândă pe datorie, oferă o soluţie alternativă. Nu-mi dă ceea ce am solicitat, ci îmi pune altă gâscă în altă traistă 😉

Însă adevărul e că nu ştiu ce aş fi făcut dacă, în loc să organizez acest concurs, m-aş fi numărat printre concurenţi/membrii juriului. Oare m-aş fi lăsat şi eu furată de versuri şi aş fi uitat de principala cerinţă tehnică? 👿

Oricum ar fi, Maya-Maria, autoarea răspunsului mai sus menţionat,  ar fi meritat un premiu special pentru c-a reuşit să-mbete mai mult de jumătate din juriu c-o mână de cuvinte. Din păcate, va trebui să se mulţumească doar cu felicitările mele  sincere, de om sărac! 🙂

Însă pentru jurizare îi dau Mayei-Maria cea mai neagră bilă! Chiar aşa, toate răspunsurile, cu excepţia unui sigur ghinionist, merită să se suie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului?! 😛

Pe de altă parte, poate ar trebui trasă şi concluzia că nu e cazul să mai dăm cu piatra în juriile de la SuperBlog. Nici noi nu suntem fără păcat! 😀