Bizar – din punctul meu de vedere

N-am stat să verific numărul de vizualizări pentru toate articolele pe care le-am scris pe diverse bloguri şi bloguleţe sub diverse semnături 😛 , dar cred că nu greşesc spunând că, în privinţa asta, recordul e deţinut de poezia „Bunica mea„, pe care-am scris-o acum 41 de ani (o mai găsiţi şi aici.)

vizualizari

Sinceră să fiu, faptul mă lasă literalmente cu gura căscată. Fiindcă nu e nici pe departe cea mai reuşită dintre poeziile mele şi, la drept vorbind, nici cea mai sinceră. E opera unei mici escroace sentimentale, care voia într-adevăr să plângă fiindcă nu fusese lăsată să plece la ştrand cu „golanul ăla” (expresia îi aparţine tatei) şi care, fiind nevoită să rămână acasă, şi-a amintit că bunica trebuie să primească un cadou de ziua ei – şi ce e mai uşor de scos din mânecă decât o poezie? Şi ce apreciază bunica mai mult decât o poezie? Şi poezia trebuia să impresioneze (pe tata nu l-a impresionat, ba chiar a mirosit care era motivul lacrimilor din primele versuri), drept care e plină de toate clişeele referitoare la bunici care mi-au venit în minte ad-hoc (probabil că tocmai de-aia are priză la public).

Pe bunica o iubeam, fireşte, o iubeam chiar foarte mult, dar garantez  că, dacă m-aş fi dus la ştrand, poezia asta n-ar fi existat, şi poate că nici n-aş fi ajuns acasă la timp pentru masa festivă. (Sută la sută sinceră e o poezie pe care n-a citit-o niciodată, fiindcă am scris-o după ce a murit. I-am pus-o în sicriu şi, vreme de câţiva ani după aceea, am recitat ultimele două strofe, în gând, seară de seară, înainte de a adormi, cu speranţa că o s-o visez – dar nu s-a întâmplat decât de vreo două sau trei ori.)

Dar, una peste alta, încep să mă gândesc că probabil mi-am greşit cariera. Presupun că trebuia să scriu, după reţeta celei mai citite dintre poeziile mele, versuri pentru manele. Oare e prea târziu ca să mă reprofilez? :mrgreen:

Anunțuri

Ploaie şi iar ploaie, de [cel puţin] trei ori ploaie

Poza din stânga e cea mai recentă „provocare” lansată de „jocul cuvintelor„.

Mărturisesc că (din lipsă de timp) nu sunt în stare să scriu ceva romantic pe tema „doi sub o umbrelă”. Vă pot spune doar, din proprie experienţă, ce romantic te face ploaia ciuciulete (e drept, doar pe jumătate – jumătate tu şi jumătate el/ea) când te preumbli într-o asemenea ipostază.

Şi, ca să nu mă rezum la atât, adaug câteva poezii despre ploaie de pe alte bloguri de-ale mele.



De la naftalină (7) – Torid

VeroVers

lângă spatele torid al laptop-lui

.

Telurice ştime se-nalţă, nebune, în aer fierbinte le vezi vălurind…

Omizile toate-au murit de căldură, se coc pe asfaltul încins, sfârâind…

Răpus de-osteneala mâncării prea bune, un mâţ doarme dus sub raze fierbinţi…

În camera-ascunsă de draperii groase, umbrele zac la răcoare, cuminţi…

Departe sunt zilele scurte, geroase, le-urăşţi dar le-ai vrea, toropit, picotind…

1 iulie 2012

.

pt. live in pictures

Vezi articol original

Pe placul celui mai important mascul din viaţa mea

Nu, nu vorbesc despre motan, dar am scris mascul, nu bărbat, tocmai ca să fie clar că e mai important decât motanul! :mrgreen:

Şi, trecând la subiect – v-am spus că el nu-mi citeşte poeziile? Nu le citeşte pentru că nu i le arăt – şi fiindcă, slavă Domnului, nu-i place să umble prin blogosferă şi n-are cont pe FB, Twitter, Google+… şamd.

Şi nu i le arăt fiindcă nu-mi place să fie disecate, criticate şi desfiinţate! 😆

Totuşi, i-a plăcut una, una singură (cred că şi ultima pe care-a citit-o), adică asta:

elefant si loldilal

Definiţia poeziei

Felicitări, din toată inima, câştigătorilor concursului organizat de Pishky!

Am participat şi eu, ştiind că nu scriam ceva care-o să câştige, dar, fiindcă tot mi-am regăsit… creaţia, o trec şi aici, ca să-mi rămână în colecţia personală 🙂

Poezia e ceva cu care se naşte tot omul, precum sunt şi muzica, şi dansul. Cei cu sânge poetic albastru ajung la înălţimea lui Eminescu, a lui Labiş şamd. Cei cu sânge poetic corcit scriu poezii cam aşa, ca ale mele – eh, ceva mai bunişoare, ca s-o zic pe-a dreaptă. Iar ăia cu sânge poetic ordinar scriu versuri de genul: „Foaie verde trei surcele / Unde mă-ta fuseşi, lele? / Umblaşi după de-alea rele / Te-ntorseşi fără lovele.”
Poezia ajută în primul rând la curăţarea sângelui: de ură, de amor ghebos neîmpărtăşit, de jale. Poezia are suflet când suferi, când te-nfurii, când iubeşti pe cineva care te-nşeală, când câinele vecinilor are mai multă mâncare decât copiii tăi, când dau turcii… Cât eşti fericit îţi iese o peltea super-dulce, care se consumă neapărat cu lămâie – dacă nu cumva e cazul să se-adauge şi oţet ca să treacă greaţa.
Cel mai naşpa e când scrii versuri şchioape şi strâmbe, le pui pe blog şi capeţi minim 50 de like-uri. Asta arată că, pe plan intelectual şi spiritual, dezvoltarea naţiei avansează vertiginos în josul râpei. Că „pielea rea şi răpănoasă, ori o bate, ori o lasă”; unde capul e sec, versurile pline de miez ajută la dezvoltarea pe multiple planuri având efecte miraculoase similare cu ale frecţiilor la picior de lemn.