Altă călătorie în timp

Atilda se numea zeiţa.
Nu putrezise. Peste-un veac
Era în aur cetluită,
Cu-un cerc de sticlă în capac.

Şi s-au mai scurs şi alte veacuri.
Atilda s-a reîncarnat,
În câini, pisici, în oi şi capre,
A fost şi pom, a fost bărbat.

Dar când şi când a fost femeie,
Cu-acelaşi chip reiterat,
Cu sufletu-i trăind trecutul
În trup în templu aclamat.

Şi-a fost ea sieşi preoteasă,
Hatilda-ntâi, apoi Satilda,
Şi amândouă-au ajuns moaşte
Slujite-n templu de Latilda.

Pe urmă au urmat Katilda,
Fatilda şi Vatilda-n şir,
Zatilda şi Tatilda, surda.
Templu-i de moaşte cimitir.

Şi stat-a fără preoteasă
Cam un mileniu, aşa socot,
Până când s-a născut Datilda,
Având în minte şirul, tot.

Copilă fiind, s-a dus în templu
Şi printre moaşte-a stat o lună,
Dar a plecat în miez de noapte,
S-a dus, fugind ca o nebună.

„Nu vreau să fiu mumie neagră,
Moartă văzută de ochi vii”,
A spus, privind furioasă cerul,
„Nu vreau să sperii-n veci copii.

Vreau traiul să mi-l duc în lume,
Să gust din viaţă din belşug
Şi-odată părăsit de suflet,
Să ardă trupul meu pe rug.”

O lume-ntreagă-a auzit-o.
Poporul tot, oripilat,
A vrut s-o zăvorască-n templu,
Însă Datilda a scăpat.

Cum şi ce fel… nu am idee.
Restul se cere inventat[1].
Basmul de azi aici se-ncheie,
Fiind de Vienela inspirat.

A fost prin timp călătorie
Pentru un suflet re-ncarnat.
Au mai călătorit şi alţii –
Şi-urme la Eddie-au lăsat.

---

[1] Poate c-o să-l inventez aici, pas cu pas, paşi mici, câte unul la fiecare duzină şi la fiecare provocare de luni, cu speranţa că n-o să rămână în suspans pe termen nedefinit, cum s-a întâmplat cu o altă poveste blogărită.

Călătorie în timp

Maricel şi Ionica, arheologi amatori, se iubeau printre ruinele risipite pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, sub bannerul holografic pe care scria, tridimensional, fireşte, „FRUMOASĂ ŢARĂ, BINE CĂ NU MAI E LOCUITĂ”, şi, ca o compensaţie pentru mintea lăsată pe tuşă în timpul consumării actului animalic liber consimţit, citeau apoi biletele din  beciul cu sticle (da, aţi ghicit, cineva conservase câte-o hârtie în fiecare dintre sticlele alea astupate cu grijă, de parc-ar fi adăpostit duhuri) şi se întrebau ce-o fi vrut să zică răposatul sau răposata care le scrisese, odată ca niciodată.

Şi chiar era greu de-nţeles! Dacă nu credeţi, iată o mostră:

Ce ţi-e şi cu subiectele astea fierbinţi! Ce moaşă-sa pe gheaţă, s-a încins blogosfera şi nici pe feisbuc nu mai e umbră, internautul e un călător cu mintea asaltată fără răgaz de un arzător cor covârşitor, care trâmbiţează „violul e crimă!”.

Niet, nu e, iar aţi tradus greşit din engleză, loazelor!

În româneşte, „crimă” înseamnă „omor”, „omucidere”, da? Spre deosebire de limba engleză, unde „crime” înseamnă şi „infracţiune”, „delict”. Prin urmare, puneţi mâna şi luaţi notiţe: „violul e  infracţiune”.

Şi da, suntem cu toţii de acord că e o infracţiune gravă, avem şi catastif în care să ne trecem numele şi semnătura alături de toţi oamenii de bine care vor să nu scape violatorii nepedepsiţi, am căzut de acord că fata, indiferent dacă e albă ca zăpada, puritatea personificată, sau o tinerică rea de muscă, de-aia care pică repede la pat, n-are nicio vină, fiindcă „Nu înseamnă Nu” (deşi Ionel, beat mangă, cu ochii scurgându-i-se în jos, prin decolteul adânc al Maricicăi, şi-n sus, pe sub fustiţa folosită de ea drept abajur pentru cur, nu e întotdeauna în stare să deosebească această silabă de alte sunete, articulate sau nu), iar un bărbat adevărat nu violează (decât, poate, la vreme de război, când genocidul e singurul delict condamnat de contemporani şi de posteritate, şi în alte câteva cazuri, când liberul arbitru personal consideră acţiunea justificată).

Aşa că, hai, gata, s-o lăsăm baltă, ce-i prea mult nu-i bun, abuzul strică uzul, şi de cel mai satinat cearşaf ţi se face lehamite, vrei să mai dormi din când în când şi pe rogojină, şi dup-o săptămână în care te-ai îndopat cu friptură iahnia de fasole e bine-venită. Iar justiţia din ţara asta nu se sperie de opinia publică, zău aşa, nu ştiţi că acţionează conform principiului „câinii latră, ursul trece”? Ăia care ţin pâinea şi cuţitul îşi urmăresc propriile interese şi câte-un vlădică întărâtă talpa ţării, până la opincă, ca să ia atitudine de-un soi sau de altul. Mulţi ani trăiască spiritul de turmă, pe world wide web şi aiurea!

---

1. Orice asemănare cu fapte şi/sau persoane reale e absolut întâmplătoare.
2. Aceleaşi 12 cuvinte îngroşate au fost incluse de alţii amatori de joacă (şi toţi doritorii sunt invitaţi să le urmeze exemplul) în texte mult mai uşor de înţeles. Toată lumea s-a înscris, se va înscrie sau se poate înscrie aici, în primul tabel.
3. În acelaşi loc există şi un al doilea tabel, unde s-au înscris/se vor înscrie/ se pot înscrie toţi cei care au abordat sau vor aborda tema „călătorie în timp”.

Una în plus

„Doi în plus, doi în minus, o mâna de oameni, poate doar eu, degetul, cine poate garanta finalitatea?”

– Abisurile

Eu sunt… Nu, n-aţi ghicit, nu Matilda 😛 Eu sunt una din doi (sau mai mulţi) în plus. Una cu ceva (goana după un loc de frunte) în minus şi cu ceva (asimilarea ideilor „creţe”) în plus.

De ce? Pentru că din ultimul roman tradus în această lungă vară nicidecum fierbinte mi-a vârât în cap o altă idee: „Călătorie înainte de destinaţie”. Destinaţia va fi, fără doar şi poate, un loc (fie el şi cel din urmă) printre finaliştii SuperBlogului din toamna 2014.  Dar călătoria într-acolo… Călătoria va fi broderia mea pe urzeala sponsorilor, o broderie în primul rând pe placul meu (fără supărare dacă se va-ntâmpla cumva să le placă şi altora 😆 ); distracţie, fantezie, utopie, frâu liber pe suportul unor teme şi al unor termene impuse. Căci – s-ar putea să mă repet, poate că am mai spus-o -, ca să duc ceva până la capăt, trebuie să mi se impună altceva: o duzină de cuvinte, o temă într-o zi de luni, un termen pentru un concurs (am publicat un volum care conţine 16 povestiri, dintre care 15 scrise pentru concursuri 🙂 ).

Îmi rezerv aşadar un bilet pentru o călătorie cu traseu la alegere, pe căi a căror infrastructură se numeşte

Bile albe, bile negre…

Mda, vă uitaţi la fotografia mea – la superba mea fotografie! – şi vă spuneţi: „Ia, o pisică… Ce caută mâţa asta aici?” Apoi adăugaţi, râzând în barbă: „Cineva a-ncurcat urât borcanele! N-a priceput ce subiect atacăm azi!”

Ba s-avem iertare, stimabililor, toate borcanele sunt la locurile lor. Iar aparenţele, după cum ştiţi, înşeală! 😛

Nu sunt o pisică oarecare! Sau, ca să mă exprim cu mai multă acurateţe, nu sunt un motan oarecare. Sunt un extraterestru din specia catus felis sapiens sapiens, un exemplar extrem de inteligent, cu capacităţi telepatice ieşite din comun. Şi mă număr printre cei mai renumiţi experţi din serviciul Agenţiei de Turism Interplanetar Calea Lactee. Am sosit pe Terra în schimb de experienţă şi mă aflu sub oblăduirea unor bipezi cumsecade, care mă dau drept felină maidaneză adoptată pentru frumuseţea ochilor săi ceacâri (se vede în poză că-i am de culori diferite, da?), în timp ce fiul lor e pe planeta mea, unde o face pe bipedul de casă al părinţilor mei.

Împreună cu gazdele mele cutreier lumea – cred că se vede în poză şi cât de alert sunt în maşină, cu câtă atenţie şi curiozitate inspectez tot ce mă înconjoară. Colindăm din hotel în hotel, din cabană în cabană…

Dar, înainte de călătoria reală, mergem întotdeauna într-o expediţie virtuală, pe minunatul vostru Internet, care ne pune la dispoziţie site-urile unui număr considerabil de locuri de cazare.

Aşa se face că, în seara asta, ne-am ales drept obiectiv Vila Alpin din Straja.

Matilda, bipeda mea, dă un clic  – şi iată-ne pe site!

– Ia să vedem, zice ea, ne hotărâm sau nu să facem în iarna asta schi la Straja?

Eu nu-i răspund. Sunt prea ocupat să studiez prima pagină a site-ului…

Hm… Fundal alb. E oarecum impersonal, oarecum rece, dar… te duce cu gândul la zăpadă, pârtie, schi… dăm o bilă albă. Îmi place şi vila din poză, are mult roşu, o culoare plină de viaţă, de voioşie, sugerează acţiune… adică schi, alunecarea vertiginoasă pe pârtia albă… cu schiuri roşii pe pârtia albă… deci încă o bilă albă. În total două.

Bun… Ia să ne uităm mai sus: Crăciun 2013, Revelion 2014… Nu ne interesează, dar dăm un clic aşa, ca să ne facem o idee, în căutarea impresiei artistice… Care nu prea e, găsim nişte simple afişe… Aş fi vrut ceva mai vesel, mai viu, cu nişte poze – măcar cu câte o singură poză – de la petrecerile din anii trecuţi. Pentru lipsa lor dau, mhm, o jumătate de bilă neagră, nu-i o omisiune foarte gravă.

Şi trecem la… Paşte 2014. Ei uite, în paranteză fie spus, asta nu pricep eu la voi, bipezii din România. Adică… în calendarul vostru scrie „Sfintele Paşti”, nu? „Paşti”, nu „Paşte”!

– Lasă, nu te ambala, zice Matilda. E o greşeală pe care-o face foarte multă lume. Şi, ştii, aşa evoluează limba: greşelile de azi ajung în DEX-ul de mâine 😛

OK, mă las înduplecat, acord circumstanţe atenuante şi niciun fel de bilă. Şi nu deschidem afişul sărbătorii pascale, trecem la cel intitulat „o săptămână la munte”. Pentru că un sejur la Straja ne-ar interesa, iar o săptămână pare o durată potrivită.

Aşa, ia să vedem: preţul e accesibil – bilă albă; informaţiile sunt detaliate – bilă albă; au instalaţii de zăpadă artificială – bilă albă, pârtii de mai multe grade de dificultate, nocturnă – bilă albă.

Bilele albe sunt deja şase, iar noi revenim pe pagina principală, coborâm în josul ei şi descoperim un tur virtual al vilei. Bun, asta-mi place – două bile albe dintr-un foc, şi totalul se ridică la opt.

– Ia să-l vedem, zice Marius, bipedul meu. Dacă-mi place, îi duc la vară pe băieţii din echipa de baschet în cantonament la Straja. (Marius e profesor de sport.) Deschide sonorul, îi spune apoi Matildei.

Ea îi face pe plac, dar… dez-a-mă-gi-re… Coloana sonoră nu există. Păcat. Pe un fond muzical ar fi fost mai vesel, iar o prezentare verbală ar fi fost utilă şi ar fi putut adăuga sare şi piper. Dar n-avem parte nici de una, nici de alta. Bilă neagră. În rest, restaurantul e fain, vesel (cu mult roşu), merită o bilă albă; sala de conferinţe e spaţioasă, dar… i se alocă prea mult timp (jumătate de bilă neagră), prea mult timp în care ni se rotesc în faţa ochilor mese lungi şi goale şi nenumărate uşi; camera e super, aici e bine că-i vedem toate detaliile (jumătate de bilă albă); şi exteriorul oferă amănunte din belşug (încă o jumătate de bilă albă). Dar mai dăm o bilă neagră pentru pustietate – în restaurant, de exemplu, mi-ar fi plăcut să văd turişti la mese.

Cu un total de zece bile albe şi trei negre, trecem la galeria foto. Asta-mi place, poze multe, animaţie (bilă albă). Dar navigarea de la o poză la alta e greoaie, trebuie s-o închizi pe fiecare ca să mergi mai departe, eu aş fi preferat o trecere directă la fotografia următoare (jumătate de bilă neagră).

Acum avem unsprezece bile albe şi trei şi jumătate negre şi mergem să vedem cum stau lucrurile cu cazarea. Descoperim interioare care ne plac, iar informaţiile sunt suficiente – pentru bipezi (bilă albă). Dar pentru noi, patrupezii? Animalele de companie sunt bine-venite, sau nu? Şi, dacă da, în ce condiţii? Sigur, putem da telefon ca să ne interesăm, dar ar fi fost de preferat să existe informaţia pe site – pentru lipsa ei mai dau o bilă neagră (una întreagă, fiindcă e vorba de ceva care mă interesează în mod deosebit).

Avem aşadar douăsprezece bile albe şi patru şi jumătate negre şi continuăm:

– pentru rubrica „despre noi”, dăm o bilă albă;

– bilă albă şi pentru „promoţii”;

– câte o bilă albă pentru „pârtii de schi”, „parteneri” şi „contact”;

– câte două bile albe pentru „sala de conferinţă” şi „restaurant” – aici pozele sunt animate, au apărut oamenii!

Am ajuns la douăzeci şi una de bile albe şi mergem să răsfoim blogul. Dar n-avem mare lucru de citit, nu există decât două articole.  E drept că e un blog tinerel, doar de o lună, de aceea dau numai o jumătate de bilă neagră, ridicând numărul sferelor întunecate la cinci. Şi sper că voi putea să citesc pe blogul în cauză, cât de curând, opiniile turiştilor şi – de ce nu? – cele mai reuşite advertoriale scrise despre Vila Alpin de la Straja în cadrul concursului SuperBlog 2013 (la care participă şi articolul de faţă).

Ei, şi cu asta ne oprim, cu bilele albe câştigând detaşat (scor 21 la 5); site-ul ne-a trezit interesul aşa că… venim la tine, Vilă Alpin din Straja – dacă şi numai dacă sunt primit şi eu, extraterestrul deghizat în motan. Pentru că n-ar fi prima dată când stau la hotel, ia uitaţi-vă ce bine ştiu să mă-ncadrez în peisajul unei camere!