Cu magia din dotare, zâna pisică a făcut mai multe vrăji. Dar n-a rezistat decât una.
Găsiţi alte zâne, cu magia lor alături, în tabelul lui Eddie.
Magia unei zâne
Arhive pe etichete: pisică
Cine-a pus pisica-n drum a ştiut foarte bine ce face!!!
Când pui poze cu pisici – pe facebook, pe-un blog etc, te iubeşte toată lumea, de parcă i-ai fi dat universului şpagă într-un plic cu blană şi mustăţi. Plouă cu like-uri, cu emoţicoane râzărăţe, nu sare nimeni cu comentarii oripilate de reacţiile tale, de lipsa ta de sprijin pentru colegii de breaslă sau pentru mai ştiu eu ce cauză a cărei nobleţe tu, o loază pe a cărei frunte creaţia n-a aşternut destulă transpiraţie, nu eşti în stare să o sesizezi, şi de-aia tai cu câte-un bisturiu al ironiei, toci alge de sarcasm în loc de aloe vera şi faci din ele mâzgă în loc de cremă. Şi nici măcar nu ţi-e ruşine obrazului fiindcă n-ai învăţat să-ţi ascunzi părerile sub un halat de protecţie în loc să ţi le trânteşti în chip de abţibild pe tricou.
Prin urmare, dacă nu te mulţumeşti să faci parte numai şi numai din breasla matildelor cu şnur la ochelari, prea ocupate să şi-i caute prin casă (după ce uită că-i poartă agăţaţi de gât) ca să mai aibă timp să-şi dea cu părerea despre ceea ce li se întâmplă, e cazul să iei lecţii de la mâţa din dotare. Căci cine-a pus pisica-n drum a ştiut foarte bine ce face!!! Pisica, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, vă ţine calea ca să vă ofere, gratuit, cursuri de tăcere creativă. Ei, sigur, torsul e uneori permis. Nu te scoate din lumea celor care nu cuvântă. Nu degeaba puneau odinioară bancurile replica „Gurili, că vă tai pulili!” în gura cârmaciului trecutei „epoci de aur”. Căci şi tăcerea e de aur, nu?
Aşa că… Mucles! Puteţi da clic pe linkurile din tabelele lui Eddie în tăcere.
Aşa începe povestea Pălămidei
Ştiindu-se cilibii, cele două fete mai mari ale ţiganului s-au aburcat în căruţa fără coviltir, ca să se scalde-n privirile pofticioase aruncate de droaia de megieşi ieşiţi pe la porţi cu câte-un hârb de ulcică plină cu vin şi cu câte-un hartan teios de carne – deh, ca-n zi de sărbătoare. Însă Pălămida, mezina, a adăstat oleacă, s-a uitat la norii negri învălătuciţi pe cer, s-a gândit cum o să-i ude ploaia leoarcă surorile spanciulite şi s-a aciuiat sub coviltirul celeilalte căruţe, alături balabusta a bătrână, mama maică-sii, şi de micul mâţ pripăşit de la o vreme pe lângă babă.
De ce-au plecat şi încotro?
Ei, o să vă povestesc, poate, altădată. Însă sunt sigură că alţii au pus cele 12 cuvinte îngroşate în poveşti cu cap şi coadă; căutaţi-i aici, într-un tabel.
Alb şi… alb
Aşadar şi prin urmare…
SuperBlogul m-a cam albit.
Nu, n-a fost din cauza articolelor, sunt obişnuită să scriu, sunt obişnuită să mă duc la culcare la ore târzii. Şi pe unele le-am scris chiar cu mare plăcere, deşi plăcerea cu care le-am scris a fost adesea invers proporţională cu nota primită 😛 Deh…, de gustibus…
Dar să revenim la oile noastre – adică la perii mei albi. Care continuă să-mi iasă, nu din cauza aşteptării notelor, ca în perioada concursului, ci fiindcă acum aştept lista premiilor, mă uit după ea de… ştiu eu? Să tot fie de vreo zece ori pe zi… 😆 Pentru că vreau să ştiu exact ce-o să-mi aducă Moş Crăciun 🙂
Aşadar şi prin urmare, fiindcă apariţia listei mai sus pomenite n-o pot grăbi, iar pe a perilor albi n-o pot opri, am făcut ceea ce n-am mai făcut în viaţa mea: mi-am vopsit „podoaba capilară” 🙂 Şi iată-mă-s, cu şi fără ochelari – şi cu pete puse de lumina insuficientă (nu se poate zice că-s un fotograf priceput 😛 )
Oare m-am schimbat mult? 😆
Şi parcă tot motanul e, oricum, cel mai frumos 😀
Dragă Moşule Crăciun
Dragă Moşule Crăciun,
cu păr nins şi suflet bun,
eu ţi-am mai scris de multe ori
(vreo cincizeci şi… de scrisori).
An de an le-am expediat,
printre fulgi le-am înălţat,
printre fulgi pufoşi de nea,
care vin din lumea ta.
Nu ştiu dacă le-ai primit…
Unele sigur s-au rătăcit!
Căci, din dorinţele-mi, o parte
s-au împlinit ca la carte,
pe când altele, plăpânde,
zac sub munţi ’nalţi de secunde,
îngropate pe vecie
de a timpului urgie.
Şi acuma îţi scriu iară.
Nu spun pentru-a câte oară!
Nu te-ntreb cum îţi mai merge,
fiindcă vremea care trece
nu te-atinge. Tu trăieşti
– ca un rege huzureşti –
în legende şi-n tradiţii.
(Poate şi prin superstiţii!)
Ai reni tineri cu duiumul
şi îţi petreci Crăciunul
în cele mai frumoase povestiri,
în cele mai suave amăgiri,
în cele mai dragi amintiri.
Aşa că îţi aduc doar mulţumiri
pentru cele mai frumoase
cadouri generoase
pe care le ţin minte
de când eram copil cuminte
şi pentru unul primit mai târziu,
când ai venit – ce fistichiu! –
din seninul dinspre seară,
într-o zi caldă, de vară,
ca să-mi aduci un ghem de blană vie,
ce ştie să miaune şi să zgârie.
Şi sper să vii din nou în decembrie,
având în sac câte ceva din ce-mi trebuie,
adică acele cărţi pe care îmi doresc
cel mai mult şi mai mult să le citesc,
spor din belşug la oricare traducere,
o droaie de muze cu minţi agere,
zămislitoare de rime sprintene,
şi, nu numai ca fapt divers,
talent cât al lui Charles Dickens
şi Oscar Wilde la un loc!
Plus sănătate şi noroc.
(Plus note mari la SuperBlog,
pentru care scriu, acum,
tot ce am de gând să-ţi spun.
Pe astea ţi le cer în avans,
fiindcă în toamnă m-am prins în dans.)
Şi, ştii, Moşule, aş mai vrea
şi-o pensie, mai mare, aşaaa,
când o fi vremea să trăiesc din ea…
Şi pe moşneagul meu cu musteţe
mereu alături, să mă răsfeţe
până la adânci bătrâneţe.
Iar fiindc-ai uitat să ne dai
(deşi nu mă-ndoiesc că aveai)
şi nouă copii şi nepoţi
(cum ai lăsat şi laşi pe la toţi),
ţine minte măcar c-avem un motan
şi oferă-i un chiolhan
la sfârşitul de an!
Şi cu asta, Moş Crăciun,
scrisoarea în plic mi-o pun,
o lipesc cu întâia ninsoare
şi o timbrez cu dor de sărbătoare!
Tributar T-ului
– pentru duzina de cuvinte
Am trecut, trecem, vom trece,
trecători temerari
pe treptele toamnei,
tren tunător, trepidaţii în treacăt…
Tremurul tâmplelor în tandem,
tic-tac tacticos, tainică treabă,
trudă-n tăceri, tălăzuire-n tabieturi,
trei în trepied, trei în triunghi,
trei în trening,
trudă-n trapez,
talgere teanc în trapeză…
Talgere, tamburine, tobe,
tromboane…
taraf…
talangă…
tărăboi, tămbălău, tumefiere,
triumfuri, tangenţe…
tipare, temeri, tactici…
tinereţe…
Toate-au trecut, le trecem, vor trece…
Tâmpeniile tândălesc,
totuşi,
temeinic,
tembelism tributar timpului.
„Cănuţă, om sucit”…
Eu sunt Matilda, om sucit 😛
Adică – motanul e de vină!
Îmbătat de succesul de 99 de puncte al preferinţelor sale de birotică şi papetărie, Grişka a promis că, poate – cine ştie? – îmi mai dictează câte un articol, măcar la o parte din probele SuperBlogului.
Şi, după cum observaţi, a preluat controlul tastaturii – pentru orice eventualitate! 
Monologul motanului
Guest post, adică redau cu fidelitate (sunt traducătoare cu experienţă şi mi-am luat masteratul în pisiceasca modernă) tot ce mi-a dictat motanul:
Eu sunt sufletist, Matildo, mă ataşez de orice. Uite, cel mai mult îmi place când îţi uiţi (sic! şi sâc!) pe masă portofelul! Mă lipesc de el cât ai clipi, după cum se vede în poza în care te-ai grăbit să mă imortalizezi! 😛 Oare-ai vrut să mă şantajezi, să mă faci să par oribil de materialist?
Nu ştiu ce-ai avut de gând, darrr…
Dar ştiu că toţi prietenii mei cunosc adevărul: eu sunt sincer, şi-atât. Nu umblu niciodată cu minciuna, detest tot ce e fals, tot ce e amăgire, tot ce e faţadă măsluită! Recunosc că am o slăbiciune pentru bani – am aflat că-i poţi schimba pe orice, chiar şi pe diverse chestii ca alea, multe şi mărunte, pe care le ţii pe birou – şi care se află pe locul doi (după bani, adică) în topul preferinţelor mele – era să zic în ţopul, dar m-am corectat la timp, pentru că vreau să fac impresie bună, m-am prins că ţi-ai înscris blogul într-un concurs. (Crezi că într-o casă se poate întâmpla ceva fără să afle pisica?)
Acuma, ca să nu semăn vrajbă între obiectele care fac obiectul (sic!) acestui monolog, ar trebui să vorbesc – elogios, evident! – despre toate, dar… mi-e peste poate! (Ştiu să fac şi versuri – sper că se bagă de seamă.) Prin urmare, am să mă rezum la primele trei, cele mai dragi mie, la trei lucruşoare pe care le adăpostesc cu mare plăcere sub arcada sufletului meu (asta o spun ca să vadă că le am şi cu metaforele!).
Dar să trec la subiect:
Cel mai mult şi mai mult îmi plac pixurile, toate pixurile, dar preferatul meu e ăla cu ballpoint roşu – roşu ca zgărdiţa mea cea de toate zilele! Îmi place până şi o parte din numele lui – ballpoint. Nu, nu mă duc cu gândul la vreun bal, în primul rând fiindcă nu mă interesează niciun condur de domniţă, iar în al doilea, fiindcă sunt bun şi la limbi străine şi engleza e preferata mea – deci: ball = minge, balon, sferă. Vasăzică obiect care se dă de-a dura!!! Pentru că, recunosc, am şi slăbiciuni, îmi place tot ce se rostogoleşte – aşa cum se rostogoleşte şi pixul, dacă ştii să-l pocneşti cu lăbuţa cum se cuvine! Dar uneori aş vrea să-l şi ling puţin – să-i fac şi lui toaleta, aşa cum mi-o fac mie! Prin urmare şi în paranteză fie spus, aş vrea să-mi garantezi că nu e toxic! Te rog să-mi dai asta-n scris – poţi folosi chiar pixul ăsta! Şi, apropo de scris, îmi place grozav când scrii cu el, pe listuţele alea cu care pleci la piaţă, „papa pisi”.
Ei, hai că m-am lungit cam mult cu vorba – la următoarele două produse de birotică şi papetărie (mă pricep şi la denumiri din astea… savante) o să fiu mai succint.
În al doilea rând, ador teancurile de hârtie de copiator – sunt o pernă ideală, mai bună decât cărţile deschise pe care mi le pui la dispoziţie ca să mă pozezi pe urmă cu capul pe ele! Ai putea să plasezi prin casă cât de multe (cât mai multe topuri de hârtie, despre ele vorbesc, da?) în cât mai multe locuri! Că îţi permiţi, m-am uitat în catalogul online – preţul e ac-ce-si-bil!
Bun – aici am fost concis, cum mi-am propus. Trec la obiectul numărul trei. Care este… Mrrrm, mi-e cam greu să mă hotărăsc, dar am să mă opresc totuşi la… rola de scotch! Şi cred că ai ghicit de ce, nu? Fiindcă şi ea se dă de-a dura, dar altfel decât pixul. În plus, e şi un simbol al roţii… al roţii de caşcaval, de exemplu, pentru că trebuie să ne gândim întotdeauna şi la mâncare! Caşcaval = mâncare pentru şoareci. Şoa-reci! Miaooo!!! Îmi lasă botul apă!
Fii aşadar drăguţă şi prezintă-te cu ceva de-ale botului, adică de-ale gurii (în jargonul vostru de bipezi)! Şi pe urmă o să fiu şi eu drăguţ şi-o să-ţi dau voie să trimiţi articolul ăsta la a noua probă a concursului Superblog 2013, aia sponsorizată de StampileOnline.ro.
Apropo, nu ştiu prea bine de ce, dar mi-ar plăcea să ai şi o ştampilă! Ştiu că nu-ţi trebuie, că tu nu eşti între-prinzătoare privată (deşi privată ai :P, e locul ăla unde stă tăviţa mea cu nisipel). Dar eu sunt între-prinzător de şoareci! (Adică intru între ei şi-i prind!) Aşa că fac o comandă specială! (În afara concursului, nu alergăm după doi şoareci iepuri deodată!) Vreau o ştampilă în formă de şoarece, care să chiţăie şi s-alerge prin casă! Şi, dacă s-ar putea… Hei, nu râde de mine fiindcă mă ling pe şi pe lângă mustăţi! Dacă s-ar putea, aş vrea să lase pe hârtie urme de lapte şi să fie şi comestibilă, cu gust de şoarece fraged… S-ar putea numi şoarmpilă… Sau şoarempilă, că-i mai uşor de pronunţat. Sau ştamrece… ştamoarece… În fine, numele nu-i foarte important…
A, şi ca să se ştie şi că ştiu tot, şi că noi doi avem aceleaşi preferinţe, menţionez că şi ţie îţi plac:
1. pixurile, fiindcă le foloseşti cel mai des, ţii unul până-n şi-n geantă:
2. hârtia de copiator, fiindcă o pui în chestia aia pe care-o numeşti imprimantă şi care ştie să facă şi copii xerox:
3. rola de scotch, fiindcă-ţi trebuie ca să lipeşti bancnotele rupte pe care ţi le dau ăia de la piaţă în chip de rest (şi tu le iei fiindcă eşti cu capu-n traistă, deşi la cumpărături te duci cu sacoşa 😛 ):
Miao, era să uit! Poţi să trimiţi articolul şi la duzina de cuvinte, adică să-l înscrii în tabelul mâţului pervazier, pentru care am de asemenea o slăbiciune 🙂
fotomodel: motanul din dotare
Şi dacă… (parodie)
– reblogare – de AICI
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca să ştii că minte n-am
Şi că vorbesc în dodii.
Şi dacă stele bat în lac,
Adâncu-i luminându-l,
E ca să ştii c-am mâţa-n sac
Şi-mi umblă razna gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
Şi iese-n luciu luna,
E ca să pot să urc în nuc
Dacă se-ngroaşă gluma.
probabil 1973
ropot de secunde... 