Viaţa e o vrajă; iubirea e o vrajă; bătrâneţea e o luptă dinainte pierdută, moartea e o exorcizare – scapă Pământul de povara umbrelor vii.
Olena e stăpâna unei umbre vii; umbra e vraja vieţii ei; e vraja iubirii; e viaţa ei. Fără umbră, Olena nu e nimic – nimic mai mult decât o târâtoare oarbă, informă, cu sufletul schilodit. Oare EL poate iubi o oloagă?
Cine e EL? EL e viaţa ta.
Cine e Olena? Olena e viaţa LUI.
Îşi poate EL dori o viaţă schilodită?
Nu poate, ştii că nu poate. Ştii că trebuie s-o schilodeşti pe Olena. Trebuie să-i iei umbra!
Şi nici nu e greu. E cel mai simplu lucru din lume! Ca să-i iei umbra, trebuie să-i iei lumina! Ai văzut vreodată umbre în beznă?
Ai văzut vreodată ceva în beznă?
Cum invoci bezna?
Ştii că e de-ajuns s-o momeşti cu ceva. Şi o zgripţuroaică bătrână ţi-a spus că zborul e momeala care nu greş niciodată. Bezna urăşte aripile înălţate spre lumină, urăşte umbra zborului fluturată pe pământ.
Te îmbraci în negrul beznei, ţi-l tragi chiar şi în susul degetelor, al braţelor, le laşi cuprinse de moliciunea mănuşilor până dincolo de cot.
Ai fi putut să-ţi pui o rochie cu mâneci lungi, cu guler înalt, ţi-ai fi putut ascunde faţa sub o voaletă neagră…
Dar e nevoie şi de alb, albul atrage zborul, în căutarea luminii albe se avântă aripile spre înalt.
Le chemi, şi păsările zboară către tine…
Îi arăţi beznei zborul lor, şi bezna se adună în nouri şi-aleargă către tine, vălătuc…
Aleargă către tine, dar tu trebuie s-o trimiţi către Olena, nu? Umbra Olenei trebuie ucisă, nu umbra ta!
Cum trimiţi bezna către Olena?
Ei bine, o trimiţi primind-o mai întâi în tine!
Dar cum poate să-ncapă în tine atâta beznă?
Ca s-o primeşti trebuie să te multiplici, şi cifra multiplicării e 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul urii şi cercul iubirii, şi tu eşti locul unde ura şi iubirea se întretaie, şi te multiplici pe cercuri, 8 şi iar 8, subţiindu-te mai întâi şi apoi îngroşându-te… Continuă lectura
ropot de secunde... 