Arhive pe etichete: parodii

Crutoane şi creioane

de

Acest titlu de psi-luneală m-a dus cu gândul la o parodie care m-a amuzat în tinereţe:

Guerlain a botezat parfumul cu chiloţi
“Voila pourquoi j’aimais Rosine” fără chiloţi…
… etc

Nu vedeţi care e legătura?

Păi, uite, eu m-am gândit să iau crutoanele şi creioanele şi să i le aplic în acelaşi stil – fie-mi iertat! – Luceafărului lui Eminescu. Dar nu intenţionez să transcriu aici toată parodia rezultată, o să mă rezum la o mostră:

Iar ea, vorbind cu el în somn cu crutoane,
Oftând din greu suspină cu creioane:
– O, dulce-al nopţii mele Domn cu crutoane,
De ce nu vii tu? Vină cu creioane!

Cobori în jos, luceafăr blând, cu crutoane,
Alunecând pe-o rază cu creioane,
Pătrunde-n casă şi în gând cu crutoane
Şi viaţa-mi luminează cu creioane!

Apoi, prin asociaţie de idei, de la Eminescu ajung, via „Împărat şi Proletar”, la:

Crutoane – pâinea uscat-a bogatului;
Creioane – deliciul săracului,
ros în dinţi
de poeţi făr’ de-arginţi.

Oricum, pe mine nu m-au tentat niciodată crutoanele, dar încă-mi mai plac creioanele, deşi acum tropotesc pe taste când vreau să-mi plantez visele-n glastre…

Dragoste la conac… (parodie)

de

– reblogare – de AICI

Într-o ceartă, soţia: Abia aştepţi ziua când voi închide ochii, nenorocitule!
Soţul: Nu ochii, gura aştept s-o închizi!
(caricatură preluată de pe Ciocoflender)

 

Frosa vine, sol de pace, c-o batistă-n făcăleţ.
Doamna, strâmb privind la dânsa, o întreabă cu dispreţ:
– Ce vrei, tu?
– Eu? Bună pace! Da’, de n-o fi cu bănat,
Domnu’ ar vrea ca să vă vază. Da mă jur pe ochi că-i beat.

La un semn, deschisă-i uşa şi s-apropie de pat
Domnul, ce-are ochii tulburi, mersul tare legănat.
– Tu eşti beat!
– Sunt beat, vezi bine!
– Şi-aşa vii să-ţi ceri iertare?!
Vrei s-auzi cum o să-ţi cadă vorbe grele în spinare?.
– Deh, oricare mi-ar fi gândul, fiindcă totuşi am sosit,
Ai putea, c-o sărutare, să-mi urezi: Bine-ai venit!
Însă adevărul, scumpo, e că nu vrei să mă ierţi
Fiindc-ai chef să ţipi la mine şi cu mine să te cerţi,
Toată ziua bună ziua cicăleala ta-mi stă-n cale,
Afişată ca dovadă de preţ a iubirii tale…
Azi spui una, mâine alta… Ce e scris şi pentru mine,
Bucuros le-oi duce toate, fiindcă toate-s de la tine…
– Taci! Când lumea mi-e deschisă, crezi că mult o să mai pot
Să te-aştept o noapte-ntreagă ca să-mi vii beat ca un porc?
Păi tu nici visezi, bărbate, câţi în cale mi s-au pus,
Toţi având maşini la scară, cont la bancă în Apus.
Toţi miniştrii cu renume, generalii toţi s-adună
Serenade să îmi cânte în senine nopţi cu lună.
Şi nu am decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Pentru ca dintr-înşii unul imediat să vină-ncoace!
Mai alalteri, la Popeasca, n-ai văzut tu câţi s-au strâns
Şi se tot suceau în juru-mi c-ochi beliţi şi glasul stins?
Am văzut a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Şi-am ştiut că-n scurtă vreme o să bei plângând în barbă,
Căci de mâine, bărbăţele, te las dracului pomană
La bordel te du, de-acuma, fără să-ţi mai fie teamă!
Nu rânji, că nu uit totul dacă-mi dai vreun pandantiv!
Crezi că-n drum spre fericire mă-mpiedec de-un beţiv?
– De-un beţiv – de ce nu, scumpo? – căci beţivul ce priveşti
Nu e om de rând, de vreme ce spuneai că îl iubeşti.
Eu ca tine nu mă laud, dar nu-mi pasă de-mi faci vânt.
Bani să am! Curve ca tine din belşug sunt pe pământ!

Dar abia tăcu sărmanul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Se cutremură conacul şi ferestrele se zdruncin!
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Rău pe Domnu’ năucindu-l, perne vin de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…
Domnu-njură, iar cucoana scoate-un strigăt de bătaie.
Şi la dânsul se repede ca şi leul în turbare,
Cu papucul îl plezneşte tot mai tare şi mai tare!

probabil 1974

El Mârţan… (parodie)

de

– reblogare – de AICI

Motto:
“I did it my way”

La paşa vine un ţigan
Cu jegul strâns pe el de-un an.
– Sunt, paşă, neam de om cretin
Şi de la Ciorogârla vin
Să-l vând pe El Mârţan.

Ţiganii toţi răsar din cort
Să vadă cum mârţoaga-mi port
Târâş de frâu, căci ea la trap
Nu merge nici de-i dau în cap –
Şi nu i-aş da nici mort.

Dar plozii mei de foame mor
Şi n-am, mânca-ţi-aş, nici un chior.
De-amar de post îndelungat,
Mă tem că-mi crapă ochi-n cap;
Şi mi-e de crâşmă dor.

Pierdut-am bănişorii toţi.
Dă-mi alţii, paşă, ştiu că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Eu mi-s sărac,
Da tu ai gologani în sac!
Din ei dă-mi câţi socoţi!

Trăgea mârţoaga, dând ocol,
De frâu-i, un crâmpei de ţol.
Şi tace paşa. Tot rânjind,
Cănita-i barbă netezind,
Stă mut, cu ochi-n gol.

– Ţigane,-un sac de-arginţi primeşti?
– Holeo, mânca-ţi-aş, zgârcit eşti!
Galbeni vedeam în visul meu!
Ptiu, să te bată Dumnezeu!
Ca dracu tu plăteşti!

Dar sacu-l ia, cu ochii plini
De zâmbet şi lucind senini.
De-acum, cu-arginţii căpătaţi,
Trăi-va ca şi ăi bogaţi,
N-o cere la străini.

Nu va mai sta sub cort, în fum,
Nici n-o mai tâlhări pe drum.
Cu ţuică fiartă s-o-ntrema,
Căci va avea şi el ce da
La crâşmă de acum!

El strânge sacul mai cu foc,
Pleacă spre crâşma lui Boboc,
Aleargă dus de-un singur gând.
Dar brusc se-ntoarce, tremurând,
Ca prostu’ stă pe loc.

Se uită lung la sac şi-i pal
De parcă s-a-necat la mal.
Mârţoaga şi-o priveşte drept
Şi, pe furiş, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtu-i mustăcind
Şi-n rara-i coamă îngropând
Obrajii-i negri: – Văleleu –
Şopteşte-ncet – ce, fleţul meu,
Credeai că eu te vând?

Nu te vor duce la război,
Să mori ca boul între boi.
Acu’ am bani, nu mi-s sărac;
S-o ştergem, frate, că un sac
De-arginţi avem cu noi!

probabil 1974

Şi dacă… (parodie)

de

– reblogare – de AICI

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca să ştii că minte n-am
Şi că vorbesc în dodii.

Şi dacă stele bat în lac,
Adâncu-i luminându-l,
E ca să ştii c-am mâţa-n sac
Şi-mi umblă razna gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
Şi iese-n luciu luna,
E ca să pot să urc în nuc
Dacă se-ngroaşă gluma.

probabil 1973