Cele cinci membre ale grupului „Bârfa noastră cea spre fiinţă” (botezat astfel, nu fără răutate, de încă necunoscutul poet Arald Dlara) au ajuns la Straja, la Vila Alpin. La o oră matinală, când cei mai mulţi dintre oaspeţii vilei încă n-au venit la micul dejun, trei dintre ele sunt în sala de mese. Adică Matilda şi Adela stau singure într-un colţ, în faţă cu câte-o cană de cafea fierbinte, iar doamna Lili e la altă masă, din capătul opus al sălii, alături de doamna Camelia şi de domnul Mihai, gazdele pe care şi le-a ales grupul pentru cantonamentul de la Straja. Lili îi ascultă pe cei doi părând numai ochi şi urechi, răspunde surâsurilor lor bonome zâmbind încântată, cu gura până la urechi, şi notează din când în când câte ceva într-un carneţel, fapt care pare să-i amuze pe administratorii vilei.
Delia şi Nina lipsesc, pentru că, după părerea Ninei, e păcat să nu faci câţiva paşi în dreapta şi-n stânga înainte de micul dejun, ca să admiri, în lumina zorilor, telescaunul şi cele două pârtii cu nocturnă, aflate la mai puţin de-o zvârlitură de băţ.
Mobilul Matildei sună. Ea şi-l scoate din buzunar fără grabă – şi-a dat seama că e un sms, nu un apel direct – şi-l aşează tacticoasă în faţă şi pare să se-ntrebe dacă să deschidă sau nu mesajul. În cele din urmă se hotărăşte, îl parcurge hlizindu-se, apoi i-l citeşte Adelei, declamând cu patos:
— „Fată frumoasă, chip de lumină,
Mâine am să vin,
Pentr-un teambuilding, la cină,
La Straja, la Vila Alpin.”
Adela o priveşte chiorâş.
— „Fată frumoasă, chip de lumină”? Cine dreacu îţi scrie ţie aşa ceva? Că, dacă tot o dăm pe versuri, „fost-ai, lele, cât ai fost, da’ acu eşti lucru prost”!
Râd amândouă, fiecare din alt motiv.
— Nu recunoşti stilul, dorinţa de a imita ce-au creat alţii?! se miră Matilda. E de la numitul Doru, zis Arald Dlara.
De data asta, Adela se strâmbă şi mai urât.
— Te-ai ţicnit de tot, babo? Îi furi iubitul lui Lili? Şi puştiulică ăla ce-a găsit la tine?
— La mine s-ar putea să găsească până la urmă vreo două palme, că mă calcă destul de des pe nervi, râde Matilda. Dar poezioara asta e pentru Lili.
Adela tace, dar privirea ei nedumerită ţine loc de o mie de cuvinte.
— Lili a trecut de alaltăieri la abonament şi mi-a dat mie cartela ei aproape nouă; pentru că nu-i place s-arunce nimic, iar eu sunt adepta principiului „ia când îţi dă şi fugi când te-aleargă”. Şi s-ar părea că cedarea numărului de telefon nu i-a fost anunţată junelui Arald. Asta-i toată filozofia, explică Matilda.
Râd amândouă, amândouă din acelaşi motiv. Dar, o clipă mai târziu, Adela se strâmbă din nou.
— Cu alte cuvinte, geniul ăla pustiu vine mâine aici, să ne strice cheful? se ridică, nervoasă. Trebuie să facem ceva! Să… să vorbim cu doamna Camelia, cu domnul Mihai, să-i rugăm să nu-l primească!
— Stai jos, şuieră Matilda, trăgând-o de mânecă. Cum îţi trece prin cap că nişte oameni atât de primitori cum par ei şi cum am auzit, de la doi prieteni de-ai lui Lili, că şi sunt, ar putea refuza pe cineva?
— Păi vila are şi ea un număr de locuri de cazare, nu? Să spună că sunt ocupate!
— Draga mea, zice Matilda, cu un oftat, oamenii primitori şi cumsecade nu spun minciuni, nici măcar ca să scape de gura unei băbătii nebune, ca tine. Şi mai au cel puţin un loc liber.
— Da’ tu de unde ştii? întreabă Adela, aşezându-se fără tragere de inimă.
— Aseară a sosit un grup – nişte tineri, cu şeful lor gras. Şi o fătucă vorbăreaţă, care zicea c-o cheamă Alina, mi-a povestit că unul dintre ei a trebuit să rămână acasă, tocmai şi-a dus soţia la maternitate, are-un copil nerăbdător, care vrea să iasă-n lume la numai şapte luni după ce-a fost pus la dospit.
— Ei, comentează Adela, bine că n-a păţit omul vreun necaz. Da’ cum scăpăm noi de necazul nostru?
— De Arald? râde Matilda. Simplu: îi spune Lili că n-are ce căuta aici, să ne strice team building-ul.
— Auzi, zice Adela, în şoaptă, trăgându-se mai aproape, eu vreau să-ţi spun ceva, ţie şi numai ţie, că, deşi eşti rea de gură, am văzut că poţi să ţii un secret.
— Ce secret?
— Păi, m-aţi luat cam repede şi mărturisesc că n-am prea priceput, ce treabă avem noi cu team buildingul? Ce fel de echipă consolidăm? Ce facem noi în echipă, în afară de niscaiva bârfă şi câte-un joc de cărţi?
— Suntem echipa lui Lili, consultantele şi consilierele ei. O ajutăm să scrie un roman, care se va numi, probabil, „Chip de lumină”. (Bag de seamă că junele Arald e ceva mai bine informat decât tine!) Iar aici ne documentăm, acţiunea se va desfăşura, în mare parte, în locul ăsta.
— De ce tocmai în locul ăsta?
— Pentru că e pitoresc şi vizitat de multă lume, pentru că în apropiere sunt locuri cu mireasmă de mister şi, mai ales, pentru că în zonă, adică în staţiunea Straja şi pe Vârful Straja, sunt canale energetice, căi de legătură cu diverse piramide energetice din lume. De aici titlul romanului, „Chip de lumină”, înţelegi?
— Pă… ăăă…i, se bâlbâie Adela, nu prea sunt… familiarizată cu aşa ceva.
— Nici noi, dar am venit încoace tocmai ca să ne familiarizăm. Subiectul e trăsnet pentru un roman, ca şi decorul natural, ca şi ambianţa din vilă. Oricum, Lili discută acum cu gazdele noastre despre canalele astea energetice, a zis c-o să-i roage pe doamna Camelia şi pe domnul Mihai să-i povestească tot ce ştiu despre ele, să-i spună dacă, datorită lor, au trăit vreo experienţă deosebită. Şi vrea să le ceară permisiunea să-i ia drept modele pentru două personaje din roman – pozitive, fireşte.
— Toate bune şi frumoase, admite Adela, dar care e rolul nostru? Ce facem noi în… echipa noastră?
— Păi, în primul rând, căutăm personaje negative.
— Poftim?!!!
— Păi ce poveste e aia fără personaje negative, dragă?! Nimeni nu citeşte o simplă înşiruire de fapte şi descrieri idilice. E nevoie de partea întunecată a lucrurilor, de un rău care trebuie stârpit, ceea ce generează acţiunea, conflictul, suspansul. Iar noi, nişte cusurgioaice şi nişte bârfitoare patentate…
— Poftim?!!!
— Zi că nu-i aşa!
Adela nu zice, şi Matilda continuă.
— Noi suntem în stare să vedem rău din oricine, să facem dintr-un mic defect o catastrofă. Aşa c-o să studiem pe toată lumea venită-n vacanţă sau în team building la munte şi o s-alegem modele pentru personajele malefice, exagerând defectele într-o măsură suficientă pentru ca originalul să nu poată fi niciodată identificat. Şi, în paralel, o să facem fotografii, multe fotografii, ca surse de inspiraţie pentru descrierile din roman. O să-ncepem, musai, cu câteva grupuri care se-ncarcă energetic pe Vârful Straja.
După care o să trecem la peisajele superbe din preajmă.
Şi n-o să neglijăm nici team building-ul la Straja în viziunea altora.
Şi o să întoarcem acasă cu materiale din belşug pentru roman şi, în paranteză fie spus, şi cu nişte reţete pe care-o să le cer eu de la doamna Camelia, c-aici, judecând după ce-am auzit şi după cina de aseară, se mănâncă fantastic de bine! Şi-o să-nvăţăm şi să colaborăm şi să nu ne mai bârfim între noi – fiindcă în lume sunt atâţia alţi oameni, nu?
Matilda râde, însă Adela cade pe gânduri.
— Păi, zice ea, nu suntem cam bătrâne ca să mai învăţăm ceva?
— Păi tu n-ai auzit că omu’ cât trăieşte învaţă? Şi noi trăim, nu? Eşti cumva de altă părere?
— Sunt de părere că viaţa ta e-n pericol dacă mă mai iei mult peste picior, se strâmbă Adela. Însă, adaugă după o clipă de gândire, dacă treaba merge bine, poate-nvaţă şi Arald ăla că e mult mai corect să numească grupul nostru Chip de Lumină. Eu aş putea să fiu Chip de Lumină Unu, tu Chip de Lumină Doi…
— Ei, hai să fim echitabile şi noi măcar o singură dată-n viaţă şi s-o numim pe Lili Chip de Lumină Unu. Dar acum ia termină tu cu prostiile, că uite câtă lume s-a aşezat la masa aia! E momentul să-ncepem studiul, să alegem modele de personaje. Să le prelucrăm, să le deformăm în stilul echipelor de babe bârfitoare! Deci cască ochii şi ciuleşte urechile!
Articol scris pentru SuperBlog 2014 şi ilustrat cu poze de pe site-ul Vilei Alpin, sponsorului probei 16.
__________________________________
__________________________________
Nota primită: 97 de puncte
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Pantofi…
LILI (mândră): Cea mai bună din toată şcoala! E supranumit „copilul minune”. Iar ai lui sunt… Oare nu ţi-am mai spus că sunt agenţi de asigurări? La prânz, când mi l-a adus pe năzdrăvanul ăsta mic, soră-mea mi-a dat de înţeles că le-ar surâde să se-angajeze la MediHelp Internaţional, pentru că e cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate cu acoperire internațională. Şi m-a sfătuit (râde) să-mi iau o vacanţă de la magazinele online şi să intru mai bine pe 
ropot de secunde... 