Ambalaj de duzină

— Să-ţi scrii doleanţa în stil doric, mi-a spus bătrânul dorobanţ.
Primeşti dolari dac-o să-mi placă, iar dacă nu, nu vezi un sfanţ.

— Moş dolofan în părţi dorsale, la ce-aş dori să-ţi fiu pe plac?
Ţi-e creierul ca dolomita şi-mi pari lovit cu-un dorn în cap!
Nu pot dormi cu tine-n vise, prin mintea-mi nu te vreau hoinar.
Când noaptea-i doldora de tine, ţin doliu dup-un alt coşmar!

Şi m-am certat cu el întruna.. şi-aiurea, cum fac când visez
C-am o duzină de cuvinte şi musai e s-o… ambalez.

Idee creaţă, cu 12 cuvinte impuse

Nu, nu mi se trage de la soare, nu m-a bătut în cap nici măcar astă-vară, în zilele când a fost prea insistent am purtat pălărie. Aşadar n-aş putea să spun cum de mi-a venit o asemenea idee.

Cert este că mi-a sunat în tărtăcută ca un clopoţel tratat cu bobârnace de niscaiva degete demente. Şi am tresărit ca o pisică somnolentă când simte miros de peşte.

Dacă n-aş fi avut nicio urgenţă la capitolul activităţi aducătoare de venituri, mi-aş fi ocupat timpul, jucându-mă, aşa, de amorul artei, de-a jurizatul SuperBlogului. Există o listă a blogurilor participante, n-ar fi fost greu să cotrobăiesc în căutarea articolelor publicate. Mi-aş fi pregătit tabele şi tabelaşe, aş fi ţinut cont de baremul propus de fiecare sponsor, şi treaba/joaca ar fi mers şnur. Mi-aş fi făcut propriul clasament şi m-aş fi distrat comparându-l în final cu cel oficial.

Aş fi putut să-l fac şi public, şi poate s-ar fi mobilizat diverse persoane „la arme cu frunze şi flori„, gata să mă altoiască virulent cu toporaşi, pardon, cu toporaşe verbale. :mrgreen:

Şi aş fi putut să-i ofer laureatului meu şi un premiu. Ceva mai mult decât poza lui râzăreaţă încadrată într-o potcoavă, dar nu cine ştie ce (un ghiocel care nu-nseamnă pentru toată lumea primăvară) – adică doar vreo carte sau două de pe stocul personal. Dacă şi numai dacă ar fi fost interesat.

Dar nu vă speriaţi, adică nu vărsaţi lacrimi de crocodil cu gândul la minţile mele plecate cu sorcova, că aşa ceva n-o să se-ntâmple. Deocamdată de-abia îmi găsesc timp să mă joc cu duzina de cuvinte (cele grase/groase de mai sus, cu care se vor mai juca cu alţii, pentru a se înscrie apoi într-un tabel).  Dar, dacă numitul SuperBlog o s-o mai ducă până când oi avea eu timp, poate o s-o fac şi p-asta. 😛 😆

Glasul nopţii

– pentru Jocul Cuvintelor, sezonul 2, episodul 59

— Cum se numeşte glasul nopţii, bunico?

— Nu ştiu, drăguţă… Noaptea nici n-are glas.

— Ba are. Se cheamă întuneric. Tu n-auzi întunericul?

— Nu, drăguţă.

— Da’ tu eşti surdă, bunico. Ca o botină.

— Se zice „surdă ca o ciubotă”, drăguță.

— Ba nu, se zice „proastă ca o ciubotă”, bunico.

— Adică bunică-ta e proastă?

— Da, dar bunică-mea ailaltă, nu tu. N-aveţi în comun prostia. Doar bătrâneţea. Şi câteva obiceiuri: vă faceţi vânt cu câte-un ziar, vă repeziţi să mă scăpaţi de câte-o scamă, rupeţi aţa cu dinţii în loc s-o tăiaţi cu foarfeca, vă supăraţi numai când ţip eu la mama, nu şi când ţipă ea la mine, vă stă-n gât colecţia mea de bilete de tren şi, ca să puneţi capac la toate, nici măcar nu vreţi să faceţi filozofie!

— Ei, drăguţă, ce mare filozofie şi filozofia asta? E ca un soi de tăvălug, îi vine unuia o idee şi-o dă de-a dura peste toate celelalte.

— Adică, bunico, tăvălugul e sistem de operare? Operare sub presiune?

— Auzi, drăguţă, da’ ţie nu ţie somn?

— Păi nu mi-e, bunico. Nu poate să-mi fie somn când dorm – şi visez că vorbesc în dodii cu tine. Fiindcă glasul nopţii e visul, nu-i aşa?

Plasa de protecţie

În fiecare noapte, în spatele pleoapelor închise, urc. Pe schelă. Schela e o spirală în jurul turnului. Turnul e rotund. Un cilindru înalt, avântat către înaltul cerului, către stele. L-au construit dintr-un material necunoscut nouă, un material al cărui secret s-a pierdut în negura timpului, ca şi motivul pentru care lipsesc ferestrele, balcoanele, uşile… Cei Vechi nu ne-au lăsat decât schela şi, zice-se, o intrare tocmai în vârf, o trapă către spirala scării interioare. La ea vreau s-ajung în fiecare noapte, şi în fiecare noapte dau greş. După ce am urcat, plină de speranţă, vreo nouă zecimi din întreaga înălţime, tocmai când încep să simt bucuria triumfului, îmi alunecă un picior, apoi celălalt, mâinile mele încearcă zadarnic să se agaţe de ceva… şi cad. Cad, pentru că oamenii ăia de demult, Cei Vechi, n-au pus în jurul schelei o plasă de protecţie!

Cad în fiecare noapte, plutesc încet către pământ, şi uneori mă opresc planând, privind… Privesc lumea, aşa cum o ştiu şi cum nu o ştiu, poate rătăcind uneori prin universuri paralele…

Azi-noapte am privit lumea – o lume – schimbându-se. Treceau coloane de refugiaţi, lăsând în urmă dâre adânci, stranii, pline de vise ucise, de aşteptări înşelate, de schele în jurul unor construcţii abandonate…

Şi în faţa lor erau schele. Alţii construiau pentru ei, urcau pe schele izolându-se de toate angoasele cu plase de protecţie.

— Le-au luat de la Romnets Corporation, mi-a spus cineva care plana, cred, alături de mine. Un bărbat pe care nu-l vedeam, dar căruia îi auzeam vocea. Sunt ideale, când le pui nu cad muncitori, nu cad obiectele pe care le scapă ei din mâini. Asigură şi protecţia împotriva radiaţiilor ultraviolete…

Violete violente, mi-am spus, cumva fără sens. Sau cu sens? Sensul în care cad florile aruncate cu tot cu ghivece…

— Plase din 100% poliamidă PA 6.6 de înaltă tenacitate sau din polietilenă cu nod, confecţionate la comandă, cu grosimea firului şi mărimea ochiului la alegere, a turuit vocea. Dacă vrei să treacă ghivecele prin ele, trec… Dar de ce-ai vrea? Nu e mai bine să treacă numai florile? Flori la scenă deschisă… Adică aplauze…

— Cine eşti ce tot vorbeşti? l-am întrebat, nedumerită. Eu vreau vise cu noimă, şi tu treci de la schele la aplauze…

— Cine sunt? Sunt mult aşteptatul Godot, m-am întrupat în Bucureşti, într-un Cafe-Teatru, cu plase de la Romnets ca decor… Am asimilat plasele, am asimilat protecţia… Ţi-o fac cadou… Mâine noapte, Turnul Celor Vechi va fi drapat într-o plasă din stele protectoare. Crede-mă!

A strigat ultimele cuvinte atât de tare încât m-am trezit. Iar acum mă duc să mă culc din nou, mai mult de curiozitate – ca să aflu dacă misterioşii constructori ai viselor mele au început sau nu să le doteze cu câte-o plasă de protecţie. Aş vrea să fie din raze de lună…

Cu gândul către Londra

De la o vreme încoace, trebuie să plec la piaţă cu o listă, altminteri sigur mă-ntorc în bârlog fără să cumpăr absolut tot ce-aveam de gând – şi tot ce-mi era necesar :mrgreen: Mai mult decât atât, lista asta trebuie pregătiră din timp – imediat ce descopăr că-mi trebuie ceva, îl trec acolo, fiindcă altminteri e posibil să plec de-acasă cu o listă incompletă. Iar acest „din timp” nu-nseamnă, de obicei, mai mult de o zi sau două, intervalul scurs între două „aprovizionări”. Însă, dacă ar însemna vreo doi sau trei ani, cred că aş scrie pe lista aia şi „bilete avion Bucureşti Londra”.

De ce am spus un an sau doi?

Fiindcă deocamdată nu pot pleca în niciun caz – pur şi simplu am prea mult de lucru. Totuşi, poate că asta s-ar rezolva cumva – ceva eforturi suplimentare, sau o decalare a termenelor de predare, sau cine ştie ce găselniţă ingenioasă m-ar scoate la liman, dar, din păcate, nu e singura problemă. N-aş vrea să plec singură, iar jumătatea mea conjugală are o scârbă de patron care nu dă concedii – sau n-a dat până anul ăsta, când s-a îndurat să-şi lase toţi angajaţii liberi o săptămână. Şi săptămâna aia e asta, săptămâna în care ne văruim apartamentul! 😛

Dar poate că la anu’, sau peste doi ani, eu o să-mi planific mai bine lucrările, iar dom’ patron o să priceapă că lucrează cu oameni, nu cu roboţi, şi că oamenii au nevoie de odihnă. Şi-atunci o să iau lista aia, o să văd scris acolo „bilete avion” şi o să intru pe net, de exemplu pe aerolines. ro, unde totul e simplu: găseşti pe site detaliile tuturor ofertelor, ai parte de consultanţă în ceea ce priveşte rezervarea biletelor şi cazarea, completezi un formular, şi cu asta basta. De toate detaliile se ocupă alţii, ţie nu-ţi mai rămâne decât să faci o listă a obiectivelor turistice: Turnul Londrei, Hampton Court, Hyde Park, Catedrala Sf. Paul, Palatul Buckingham – cu vestita schimbare a gărzii – şi câte şi mai câte…

Fireşte, e plăcută şi instructivă şi o călătorie cu gândul, de la o fotografie la alta…

… toate privite îndelung, până când ajungi să vezi în vise locuri în care n-ai fost niciodată, dar fără să renunţi la visuri, la speranţa că le vei vedea odată şi odată… 🙂

Război – stative – cocoş – borş – dragoste

S-a apropiat. Cu un siaj de femei dansând sarabanda cu sânii pe jumătate goi sub şal, cu fusta săltată mult de-asupra genunchilor şi ţinută, sul stâlcit, în mâna stângă. S-a oprit, şi ele-au râs şi şi-au aruncat şalurile, dar EL şi-a pus mâna streaşină la ochi şi s-a uitat lung la mine. Şi-atunci mi s-a părut că nu-l cunosc, că nu mai e EL, că e un sol din alte lumi, unde bărbaţi proslăvesc dragostea, nu pleacă la război, lăsând femeile la stative, să ţeasă scoarţe aspre şi lungi când nu pun carne la sărat şi scovergi la copt. Şi…

Şi n-a mai urmat nimic.

De aceea am tot dreptul să socot că m-a trezit cocoşul prea devreme. Şi că am tot dreptul să-i tai gâtul, să-i fac penele sul şi să le-arunc în foc, să le văd cum ard, uscându-se şi răsucindu-se ca nişte scovergi, să fac din carnea lui tânără un borş cu şal de zarzavaturi prinse într-o sarabandă clocotită, cu siaj sărat după gust. Socot c-o să fie gustos, chiar dacă reţeta mea nu e dintre scoarţe de carte răsfoită cu stânga când ţii în dreapta lingura de lemn. Şi c-o să dorm sătulă, uitând de stative, cu ploaia răpăind pe streaşină un marş al dorului de-un sol din lumea unde bărbaţii pun dragostea mai presus de război.


  • ograda cocoşului – aici
  • duzina nr. 38 din sezonul II – aici

Vacanţă de vis, nu numai în vis

Dup-un an prea lung, în care mi-a fost viaţa, mai mereu,
Numai muncă şi iar muncă, ceas de ceas, scurs, of, prea greu,
Mi s-a năzărit să plec – să petrec – într-o lume bizară,
Unde vulpile albe fac urme-n zăpadă din zori până-n seară…

Ce seară, care seară? Acolo vine doar noaptea polară…

Şi e, totuşi, un loc mult prea rece, pe un creştet de lume,
Prea pierdut în tăcere. Vreau, mai degrabă, un loc de renume.
Un palat al iernii, un loc de basm numit Palatul de Iarnă,
Din Sankt Petesburg, unde, vara, nopţi albe ştiu să se-aştearnă.

Mi-am mai plimbat cândva paşii timizi şi uimiţi prin lumea-i de vis,
Vacanţă specială a fost şi atunci, când greu ajungeai la Paris –
Am făcut fotografii alb-negru prin oraşele ţării ţarilor,

iulie 1974

M-a fermecat nopţi de-a rândul feeria din lumea metrourilor …

Poate c-ar fi interesant să mă-ntorc, după schimbări epocale,
Să plec tot acolo,-n sejur, cu CND Turism – Vacanţe Speciale.

Şi totuşi, şi totuşi, şi totuşi! Chiar are, poate avea rost
Să îmi petrec vacanţa pe nişte meleaguri pe care-am mai fost?

Da, vrute şi nevrute sunt altfel, între timp s-au schimbat,
Dar a rămas la fel tot ce-i artă: tablou, monument sau palat.
Alta însă sunt eu, nu mai am minijup şi-ochelari cu lentile rotunde,
Şi poate-ar fi cazul să plec altundeva. Nu? Dar nu, nu oriunde.
Am internet, am să-l cutreier, s-aleg, dintre multele destinaţii speciale,
Ceva care-i altfel, dar unde vacanţele-s tot poveşti colosale.

Şi răsfoiesc, răsfoiesc, imagini de vis pe ecran mi se plimbă,
Iar mintea mea ţese vacanţe, le-urzeşte şi-apoi le colindă.

 

„Of”, mi-am spus, la un moment dat, când nu eram nici măcar la jumătatea articolului destinat celei de a unsprezecea probe a SuperBlogului (pe care, între noi fie vorba, tocmai îl citiţi), „nu e chiar atât de uşor pui în versuri cel puţin şapte sute de cuvinte…”

Şi am închis pentru o secundă ochii, numai pentru o secundă, şi m-am trezit, furişându-mă, ca o pisică, afară din curtea socrilor, ca s-arunc gunoiul fără să mă vadă vecinii, fiindcă aşa se cuvenea. Nu ştiu de ce, era, parcă, o nouă lege…

Şi am ajuns la tomberoanele dintr-o margine de oraş fabulos, o patrie a zgârie-norilor…

Cu ochii zgâiţi la ei, am scăpat, nezărită de nimeni, de povara mea dezgustătoare, am lepădat-o lângă un dovleac spart, care-a rânjit…

M-am tras înapoi, speriată, am încercat să trec tot ce vedeam printr-un filtru al raţiunii, dar am preferat să mă-ntorc totuşi cu spatele către imaginea nefirească şi… n-am mai văzut curtea socrilor! În faţa mea era…

Era cer mult mai albastru, erau palmieri, erau umbrele.

— Vrei să rămâi la Palmyra? Pentru un sejur? m-a întrebat un bărbat frumos, făcându-mi cu ochiul, după ce şi-a aranjat freza şi şi-a răsucit mustaţa.

Aş fi rămas, dar… Neh, soţul meu e încă gelos, ar fi putut să afle… Şi poate că, în loc să mă las acostată de necunoscuţi, era bine să-i dau lui un telefon, să vină să mă ia cu maşina

M-am căutat prin toate buzunarele şi, când am constatat că n-aveam mobilul la mine, m-a luat cu frig. Deşi n-ar fi avut de ce, simţeam sub tălpi nisip fierbinte, dincolo de umbrele se vedea marea… Sau o fi fost oceanul?

— Batihan Beach, a spus tipul cu mustaţă. Vrei să rămâi aici?

Am intrat în panică. Individul mă urmărea, se ţinea scai de mine… O fi fost vreun psihopat?

— Ei, a spus el, nu mă privi de parc-ai vrea să mă omori cu pietre! Dacă nu-ţi plac, ia pensula, modifică-mă, tu eşti şefa. Eu sunt doar ghidul tău de vacanţă. Lucrez de ieri la CND Turism – Vacanţe Speciale. Numai în tura de noapte! Sunt asistent manager de destinaţii exotice de vis.

L-am privit nedumerită, probabil cu ochi foarte mari.

— Nu-ţi face griji, a râs ciudatul ghid, dacă ţi-e sete, bere se găseşte oricum, oricând. Sau poate eşti supărată că nu te-am întâmpinat cu flori? În cazul ăsta, ţi le culeg imediat de-aici, de pe malul lacului Balaton!

Şi, da, eram pe o pajişte, în stânga erau flori, multe flori, în dreapta era un lac, în faţă copaci verzi, cu frunziş des…

— Nu vreau flori, am spus, bosumflată ca un copil, vreau acasă…

— Acasă?! s-a mirat el. Ce să cauţi acasă?! Eşti într-o vacanţă de vis, te pot duce în 1617 locuri fantastice… Dar, dacă ţi-e somn, te poţi odihni, chiar acum, aici, la Sunny Beach, în Hotelul Planeta. Eu mă retrag, nu vreau să-ţi tulbur somnul…

Şi chiar a dispărut, şi chiar eram într-o cameră de hotel, spaţioasă, cu două paturi alăturate. Dar eu am ochit, habar n-am de ce, canapeaua. M-am aşezat pe ea, mi-am sprijinit capul de spătar…

Şi în poziţia asta m-am trezit, când afară tocmai mijeau zorii, pe canapeaua mea, de acasă, cu laptopul în poală, deschis – adică în hibernare! L-am trezit şi pe el şi, când i s-a luminat ecranul, mi-au apărut în faţă cele 1617 de fotografii din cronologie stocate de CND Turism – Vacanţe Speciale în pagina sa de facebook. Aşa că am găsit cu ce să-mi ilustrez articolul! Şi am şi de unde să-mi aleg o destinaţie exotică pentru o vacanţă reală. Numai că alegerea o să fie foaaarte grea, nu sunteţi de aceeaşi părere?

 


Muze ajutătoare: cele 12 cuvinte din duzina acestui sfârşit de săptămână.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 92 de puncte