Strigare

Sunt arhitectul propriului destin, ca în poveşti.

Dar, spre a unui trainic edificiu înălţare,

Se ştie, arhitectului îi trebuie ajutoare.

De-aceea strig: Constructorule! Hei, tu unde-mi eşti?!

Anunțuri

Cine sunt

ropot de secunde...

Dincolo de numele meu,
adevărat sau inventat,
sunt şi-am fost eu şi doar eu,
trudind neîncetat
ca să-mi fie mintea, mereu,
un loc cât mai… curat! 🙂

curatenie
După o vizită la Vienela, adaug şi 21 de cuvinte care, dincolo de nume, m-ar putea descrie… oarecum şi întrucâtva. 😛 🙂

Ca s-aflaţi ce se găseşte dincolo de alte nume, clic aici.

Vezi articol original

Unsprezece pisici au mare nevoie de ajutor

VERONICISME

V-am mai vorbit, aici, despre moştenirea noastră: casă bună de băgat în reparaţii capitale, soacră, câine bătrâior, 11 pisici (4 mari şi 7 mici).

Recent, lucrurile s-au schimbat – s-a agravat starea soacrei.

Nu, nu e pe moarte. E doar mai puţin mobilă, are nevoie de cineva puternic şi priceput care s-o poată sălta, spăla, schimba. N-avem bani pentru azil sau pentru plata unui ajutor, dar am găsit o rudă de departe – şi vecină de aproape – cu experienţă şi apetenţă pentru casă.

Prin urmare, îi lăsăm pe mână soacra, casa, câinele şi pisicile – pentru care nuare o apetenţă deosebită. Am stabilit c-o să le hrănească (o să avem grijă şi noi s-aducem daruri comestibile pentru ele când vom vizita soacra) şi-o să le lase în camera soacrei şi în pod, la căldura hornului. E o viaţă ceva mai bună decât a unei pisici maidaneze/tomberoneze –…

Vezi articol original 728 de cuvinte mai mult

Pelerinul

Jocul nostru cel de toate săptămânile trage din nou să moară. De-aia m-am gândit să mă fac luntre şi punte ca să pun, de bine, de rău, mâna pe tastatură, dar nu ca acoperământ, cum îi e uneori motanul – blajin, părând să se simtă de minune pe post de icoană a nevinovăţiei, aducătoare de iubire în orice ochi de mamă adoptivă bipedă.

Însă toate ideile întrezărite mi se par vechi, răsuflate, şi, decât să scriu ceva cu parfum desuet, de clişeu duios, mai bine-mi salt degetele de pe taste şi-mi trimit gândul pe tărâmul muzelor, în pelerinaj. Sper că va fi bine primit şi se va întoarce revigorat.

Un pod fără sfârşit

Un moment surprins şi întipărit în memoria telefonului (mai nou, fotografiez când simt nevoia să aplaud la scenă deschisă natura – sau Creaţia fără cabină de montaj) s-a potrivit cu tema jocului cuvintelor: „un pod fără sfârşit”.

Cu o asemenea anvergură, fireşte că, din balcon, nu l-am putut cuprinde în cadru, dar toată lumea ştie că podul ROGVAIV n-are sfârşit. Şi nici început. Punctul de pornire şi destinaţia îi lipsesc cu desăvârşire.

Oare greşesc spunând că faptul e.… simptomatic? Că nu-ţi trebuie vreo calificare specială ca să-ţi treacă prin cap că e vorba de un criteriu ce defineşte fantasma? Fantasma fascinantă*?


* Văzduh perturbat spre a se înrudi cu fascinanta Fată Morgana, fascinantul curcubeu e pod celest peste „apa morţilor”, trasat cu viteza optimismului de aripa albă a unui înger care nu ştie să moară, ci doar să străbată un purgatoriu acvatic, plătindu-le un tribut efemer refracţiei, reflexiei şi difuziei.

Elucubraţie… colegială

—  Tinere, crede-mă că-ţi vorbesc cu respect şi consideraţie, ca între colegi de breaslă; şi, mai presus de orice, cu sinceritate, fiindcă e întotdeauna mai sănătos să afli adevărul, exprimat cu claritate, decât una dintre numeroasele variante ale contrariului său.
Pune-ţi aşadar armura peste orgoliu şi ascultă-mă.
„Femeia din tablou”, romanul tău de debut, n-are nevoie de nicio modificare. Îl poţi azvârli aşa cum e! Nu-şi merită locul sub soare. E maculatură, ca şi „Care e ţeava ta?”, chestia aia pe care-ai lansat-o de curând. Pen’ că n-ai resurse! Eşti un biet scrib, scriitor n-o să fii niciodată!




Amatorilor de literatură de calitate le recomand „Tabelul lui Eddie”, o culegere de folclor WEB contemporan – în foileton.

Ilustrator coperţi:
http://funny.pho.to/