Arhive pe categorii: provocările de luni

Aromele toamnei

de

Parfumul merelor fiind o aromă a toamnei, articolul de mai jos, preluat de pe blogul Micile Mizerii, merge şi în al doilea tabel al Jocului Cuvintelor cu numărul 226.

Micile Mizerii

Letiţia(triumfătoare, uitându-se pe ecranul laptopului Matildei peste umărul ei): Ana are mere!

Daniela(tresărind şi lăsându-şi jos mobilul pe care scria ceva rânjind): Poftim?!

Letiţia(râzând): Noi nu poftim, dar, dacă pofteşti tu, pune-ţi pofta-n cui! Mama n-are mere!

Matilda(sec): A avut. Doi sâni ca două mere…

Baba Gaga(către tanti Tina, strâmbând din nas şi făcându-şi cruce în acelaşi timp): Tino, când se-mbătară astea?

Matilda şi Letiţia(într-un glas): Noi?!

Tanti Tina (nedumerită, lăsându-şi cartea jos): Ce? Ce e?

Letiţia (arătând spre laptopul Matildei): Ana are mere!

Tanti Tina(către Matilda): Ce scrii acolo, sor-meo?

Matilda: Nu scriu, citez! Ce, nu recunoşti propoziţia care-a făcut abecedarul celebru?

Letiţia: Sau pe care-a făcut-o abecedarul celebră!

Matilda(fluturându-şi mâna a nepăsare): Totuna! (Rânjind): Mai ales că merge şi cu Sarmalele Reci! Tocmai am dat de combinaţie, da’…

Vezi articolul original 725 de cuvinte mai mult

Trăim sperând…

de

Trăim sperând că o să fie soare
Deşi sub nori sunt prizonieri azi zorii.
Trăim sperând că vom primi o floare
Reală, printre vise iluzorii.

Trăim sperând că o să fie pace
Pe un tărâm de-nverşunate-orgolii.
Trăim sperând să urce, din băltoace,
În aer, suav, parfumul de magnolii…

…   …   …

Aş putea continua astfel noapte de noapte, dar mi s-a dezacordat chitara viselor. Cândva, pe fiecare strună îşi avea casa câte o perlă. Acum mai păstrează doar câte un par, suspendat spre a se legăna bezmetic, aruncând peste pământ arc după arc de umbră nefolositoare. Aşa că nu mai are voce decât pentru a le aduce mulţumire amatorilor de jocuri ale cuvintelor care trec pe aici şi pentru a-i invita să călătorească şi pe celelalte căi pornite din tabelul lui Eddie.

Parfum…

de

Parfumul unui film… Sau al unei cărţi…

Îmi privesc biblioteca – plină cu din ce în ce mai multe cărţi cărora încă n-am avut timp să le întorc rând pe rând filele – cum îşi priveşte un avar comoara şi-mi trece prin gând, prin gândul o clipă distras de zgomotele agresive ale bulevardului de dincolo de geamurile deschise, că nu, eu n-am asociat niciodată un film sau o carte cu un parfum, oricât de copleşit mi-ar fi fost sufletul de mireasma – sau miasma – unor sentimente de departe, apropiate de mine de imagini, de sunete, de cuvinte, de o privelişte sau alta din imaginaţia aprinsă de slove.

Mă întorc zadarnic în timp cu paşi de ceasornic, rămân degeaba când şi când locului, ca o placă uzată de patefon care repetă obsedant o frază muzicală, căci nu găsesc nicio sticluţă de parfum pe care s-o asociez cu vreo poveste de pe o peliculă sau dintre două scoarţe de carte.

Aşa că renunţ, îmi trec degetele peste o blaniţă caldă, care toarce arhaic, mâţeşte, şi mă gândesc că, uite, am izbutit totuşi să răspund cumva la dubla provocare a Jocului Cuvintelor, tangentând-o şi pe cea lansată de Clubul Condeielor Parfumate.  Pe urmă îmi amintesc că, în decursul jocurilor mele de-a Superblogul, am scris, aici şi aici, despre parfumuri nemirosite de mine niciodată (pe cel primit ca premiu l-am dăruit cuiva în stare să-l aprecieze) şi, bizar sau nu, asta mă îmboldeşte cumva să vă arăt totuşi şi fotografia unei sticluţe de parfum. Pare să fie mostră, am găsit-o printre lucrurile rămase în urma mătuşii mele cu ochi albaştri şi o păstrez fiindcă, fără să o deschid, simt parfumul zilelor mele de fetiţă cu patru mame (cele trei în plus fiind două mătuşi şi o bunică). E un parfum asociat cu filmul vieţii mele. 🙂

Puma albă

de

Îţi arunci capa zdrenţuită peste coroana de aur de pe perniţa de purpură, îţi torni licoarea din flacon, miraculosul extract de plante cărora numai vrăjitoarele le cunosc numele, peste strania schiţă sângerie de pe mâna muşcată, vezi cum i se închide şi i se albeşte, rând pe rând, fiecare dungă de carne vie, apoi iei harfa şi cânţi. Cânţi despre clipele în care tu şi puma, fără a fi actori, aţi îngrozit spectatorii, întreaga ta escortă, de la scribul cu mapa sub braţ până la mai marele vânătorilor, cu ghioaga pe umeri. Cânţi înainte de a scrie în tainicul tău jurnal despre inima muşcată de sabie a sălbăticiunii. Scrii că ai iubit-o când a azvârlit în apa albă, albă ca rochia ei, o floare roşie, roşie ca fluturele vrăjit din iarbă. Credea că face-o vrajă care-o să şteargă din amintirea ta păcatul ei. Dar a şters-o pe ea din rândul oamenilor, i-a dat gheare perfide ca minciuna sfruntată şi colţi cruzi ca iubirea calpă. Pentru că vrăjitoarele care cunosc numele tuturor văzutelor şi nevăzutelor sunt în slujba ta, le hrăneşti cu susur de harfă şi cu suflete de femei prefăcute. Scrii că ai iubit-o şi când ai înfipt-o în inima ei nestatornică pe vrăjitoarea preschimbată în sabie. Scrii că ai lăsat puma să-ţi muşte mâna în clipa când şi-a pierdut sufletul, ca să ştie că încă o mai iubeai.

Ştiu tot ce face maiestatea ta imperială, şi tu ştii acum că ştiu. Ştii că sunt mai puternică decât bătrânele tale călăreţe de mături, că am pătruns în ele şi că licoarea lor ţi-a închis rănile, ajutându-mă să pătrund în tine.

Nu mai am trup, am trupuri.
Nu mai am suflet, stăpânesc suflete.
Sunt puma albă din sufletele negre.
Fiara din om, fiara din oameni.

Cine sunt

de

  – „reblogat” pentru Jocul Cuvintelor 151

https://www.facebook.com/gand.vis.1/posts/623970224442874

ropot de secunde...

Dincolo de numele meu,
adevărat sau inventat,
sunt şi-am fost eu şi doar eu,
trudind neîncetat
ca să-mi fie mintea, mereu,
un loc cât mai… curat! 🙂

curatenie
După o vizită la Vienela, adaug şi 21 de cuvinte care, dincolo de nume, m-ar putea descrie… oarecum şi întrucâtva. 😛 🙂

Ca s-aflaţi ce se găseşte dincolo de alte nume, clic aici.

Vezi articolul original

Unsprezece pisici au mare nevoie de ajutor

de

VERONICISME

V-am mai vorbit, aici, despre moştenirea noastră: casă bună de băgat în reparaţii capitale, soacră, câine bătrâior, 11 pisici (4 mari şi 7 mici).

Recent, lucrurile s-au schimbat – s-a agravat starea soacrei.

Nu, nu e pe moarte. E doar mai puţin mobilă, are nevoie de cineva puternic şi priceput care s-o poată sălta, spăla, schimba. N-avem bani pentru azil sau pentru plata unui ajutor, dar am găsit o rudă de departe – şi vecină de aproape – cu experienţă şi apetenţă pentru casă.

Prin urmare, îi lăsăm pe mână soacra, casa, câinele şi pisicile – pentru care nuare o apetenţă deosebită. Am stabilit c-o să le hrănească (o să avem grijă şi noi s-aducem daruri comestibile pentru ele când vom vizita soacra) şi-o să le lase în camera soacrei şi în pod, la căldura hornului. E o viaţă ceva mai bună decât a unei pisici maidaneze/tomberoneze –…

Vezi articolul original 728 de cuvinte mai mult

Pelerinul

de

Jocul nostru cel de toate săptămânile trage din nou să moară. De-aia m-am gândit să mă fac luntre şi punte ca să pun, de bine, de rău, mâna pe tastatură, dar nu ca acoperământ, cum îi e uneori motanul – blajin, părând să se simtă de minune pe post de icoană a nevinovăţiei, aducătoare de iubire în orice ochi de mamă adoptivă bipedă.

Însă toate ideile întrezărite mi se par vechi, răsuflate, şi, decât să scriu ceva cu parfum desuet, de clişeu duios, mai bine-mi salt degetele de pe taste şi-mi trimit gândul pe tărâmul muzelor, în pelerinaj. Sper că va fi bine primit şi se va întoarce revigorat.

Un pod fără sfârşit

de

Un moment surprins şi întipărit în memoria telefonului (mai nou, fotografiez când simt nevoia să aplaud la scenă deschisă natura – sau Creaţia fără cabină de montaj) s-a potrivit cu tema jocului cuvintelor: „un pod fără sfârşit”.

Cu o asemenea anvergură, fireşte că, din balcon, nu l-am putut cuprinde în cadru, dar toată lumea ştie că podul ROGVAIV n-are sfârşit. Şi nici început. Punctul de pornire şi destinaţia îi lipsesc cu desăvârşire.

Oare greşesc spunând că faptul e.… simptomatic? Că nu-ţi trebuie vreo calificare specială ca să-ţi treacă prin cap că e vorba de un criteriu ce defineşte fantasma? Fantasma fascinantă*?

* Văzduh perturbat spre a se înrudi cu fascinanta Fată Morgana, fascinantul curcubeu e pod celest peste „apa morţilor”, trasat cu viteza optimismului de aripa albă a unui înger care nu ştie să moară, ci doar să străbată un purgatoriu acvatic, plătindu-le un tribut efemer refracţiei, reflexiei şi difuziei.