Aromele toamnei

Parfumul merelor fiind o aromă a toamnei, articolul de mai jos, preluat de pe blogul Micile Mizerii, merge şi în al doilea tabel al Jocului Cuvintelor cu numărul 226.

Micile Mizerii

Letiţia(triumfătoare, uitându-se pe ecranul laptopului Matildei peste umărul ei): Ana are mere!

Daniela(tresărind şi lăsându-şi jos mobilul pe care scria ceva rânjind): Poftim?!

Letiţia(râzând): Noi nu poftim, dar, dacă pofteşti tu, pune-ţi pofta-n cui! Mama n-are mere!

Matilda(sec): A avut. Doi sâni ca două mere…

Baba Gaga(către tanti Tina, strâmbând din nas şi făcându-şi cruce în acelaşi timp): Tino, când se-mbătară astea?

Matilda şi Letiţia(într-un glas): Noi?!

Tanti Tina (nedumerită, lăsându-şi cartea jos): Ce? Ce e?

Letiţia (arătând spre laptopul Matildei): Ana are mere!

Tanti Tina(către Matilda): Ce scrii acolo, sor-meo?

Matilda: Nu scriu, citez! Ce, nu recunoşti propoziţia care-a făcut abecedarul celebru?

Letiţia: Sau pe care-a făcut-o abecedarul celebră!

Matilda(fluturându-şi mâna a nepăsare): Totuna! (Rânjind): Mai ales că merge şi cu Sarmalele Reci! Tocmai am dat de combinaţie, da’…

Vezi articolul original 725 de cuvinte mai mult

Trăim sperând…

Trăim sperând că o să fie soare
Deşi sub nori sunt prizonieri azi zorii.
Trăim sperând că vom primi o floare
Reală, printre vise iluzorii.

Trăim sperând că o să fie pace
Pe un tărâm de-nverşunate-orgolii.
Trăim sperând să urce, din băltoace,
În aer, suav, parfumul de magnolii…

…   …   …

Aş putea continua astfel noapte de noapte, dar mi s-a dezacordat chitara viselor. Cândva, pe fiecare strună îşi avea casa câte o perlă. Acum mai păstrează doar câte un par, suspendat spre a se legăna bezmetic, aruncând peste pământ arc după arc de umbră nefolositoare. Aşa că nu mai are voce decât pentru a le aduce mulţumire amatorilor de jocuri ale cuvintelor care trec pe aici şi pentru a-i invita să călătorească şi pe celelalte căi pornite din tabelul lui Eddie.

Parfum…

Parfumul unui film… Sau al unei cărţi…

Îmi privesc biblioteca – plină cu din ce în ce mai multe cărţi cărora încă n-am avut timp să le întorc rând pe rând filele – cum îşi priveşte un avar comoara şi-mi trece prin gând, prin gândul o clipă distras de zgomotele agresive ale bulevardului de dincolo de geamurile deschise, că nu, eu n-am asociat niciodată un film sau o carte cu un parfum, oricât de copleşit mi-ar fi fost sufletul de mireasma – sau miasma – unor sentimente de departe, apropiate de mine de imagini, de sunete, de cuvinte, de o privelişte sau alta din imaginaţia aprinsă de slove.

Mă întorc zadarnic în timp cu paşi de ceasornic, rămân degeaba când şi când locului, ca o placă uzată de patefon care repetă obsedant o frază muzicală, căci nu găsesc nicio sticluţă de parfum pe care s-o asociez cu vreo poveste de pe o peliculă sau dintre două scoarţe de carte.

Aşa că renunţ, îmi trec degetele peste o blaniţă caldă, care toarce arhaic, mâţeşte, şi mă gândesc că, uite, am izbutit totuşi să răspund cumva la dubla provocare a Jocului Cuvintelor, tangentând-o şi pe cea lansată de Clubul Condeielor Parfumate.  Pe urmă îmi amintesc că, în decursul jocurilor mele de-a Superblogul, am scris, aici şi aici, despre parfumuri nemirosite de mine niciodată (pe cel primit ca premiu l-am dăruit cuiva în stare să-l aprecieze) şi, bizar sau nu, asta mă îmboldeşte cumva să vă arăt totuşi şi fotografia unei sticluţe de parfum. Pare să fie mostră, am găsit-o printre lucrurile rămase în urma mătuşii mele cu ochi albaştri şi o păstrez fiindcă, fără să o deschid, simt parfumul zilelor mele de fetiţă cu patru mame (cele trei în plus fiind două mătuşi şi o bunică). E un parfum asociat cu filmul vieţii mele. 🙂

Puma albă

Îţi arunci capa zdrenţuită peste coroana de aur de pe perniţa de purpură, îţi torni licoarea din flacon, miraculosul extract de plante cărora numai vrăjitoarele le cunosc numele, peste strania schiţă sângerie de pe mâna muşcată, vezi cum i se închide şi i se albeşte, rând pe rând, fiecare dungă de carne vie, apoi iei harfa şi cânţi. Cânţi despre clipele în care tu şi puma, fără a fi actori, aţi îngrozit spectatorii, întreaga ta escortă, de la scribul cu mapa sub braţ până la mai marele vânătorilor, cu ghioaga pe umeri. Cânţi înainte de a scrie în tainicul tău jurnal despre inima muşcată de sabie a sălbăticiunii. Scrii că ai iubit-o când a azvârlit în apa albă, albă ca rochia ei, o floare roşie, roşie ca fluturele vrăjit din iarbă. Credea că face-o vrajă care-o să şteargă din amintirea ta păcatul ei. Dar a şters-o pe ea din rândul oamenilor, i-a dat gheare perfide ca minciuna sfruntată şi colţi cruzi ca iubirea calpă. Pentru că vrăjitoarele care cunosc numele tuturor văzutelor şi nevăzutelor sunt în slujba ta, le hrăneşti cu susur de harfă şi cu suflete de femei prefăcute. Scrii că ai iubit-o şi când ai înfipt-o în inima ei nestatornică pe vrăjitoarea preschimbată în sabie. Scrii că ai lăsat puma să-ţi muşte mâna în clipa când şi-a pierdut sufletul, ca să ştie că încă o mai iubeai.

Ştiu tot ce face maiestatea ta imperială, şi tu ştii acum că ştiu. Ştii că sunt mai puternică decât bătrânele tale călăreţe de mături, că am pătruns în ele şi că licoarea lor ţi-a închis rănile, ajutându-mă să pătrund în tine.

Nu mai am trup, am trupuri.
Nu mai am suflet, stăpânesc suflete.
Sunt puma albă din sufletele negre.
Fiara din om, fiara din oameni.

Cine sunt

ropot de secunde...

Dincolo de numele meu,
adevărat sau inventat,
sunt şi-am fost eu şi doar eu,
trudind neîncetat
ca să-mi fie mintea, mereu,
un loc cât mai… curat! 🙂

curatenie
După o vizită la Vienela, adaug şi 21 de cuvinte care, dincolo de nume, m-ar putea descrie… oarecum şi întrucâtva. 😛 🙂

Ca s-aflaţi ce se găseşte dincolo de alte nume, clic aici.

Vezi articolul original