Explicaţie

„Captura de ecran” de mai sus e un comentariu referitor la precedentul meu articol de pe acest blog. Şi nu e prima oară când mă „bănuieşte” cineva de subtilităţi (a se vedea partea subliniată) care mă depăşesc.

De aceea am să vă spun care e reţeta mea pentru jocul cu duzina de cuvinte şi cum am aplicat-o în cazul articolului adus în discuţie.

Mai întâi iau cele 12 cuvinte cu copy-paste şi mi le pun sub nas.

Pe urmă caut două sau mai multe cuvinte care se pot asocia, folosindu-se ca să spui, eventual, ceva neaşteptat.

Aici mi s-a pus pata pe „falangă”.

Falangă – greci în luptă – armată. Atacă ceva „inflamat” (alt cuvânt din duzină).

Armata anticorpilor atacă un buboi.

Nu, nu-mi place, altceva.

Buboi – umflătură – munte – vulcan. Buboi – puroi – lavă.

În mintea mea, „lava” şi „alb” sunt cuvinte asociate. Iar vulcanul scuipă şi foc. Foc roşu. Cele două culori din tema de luni: „excentricitate în alb-roşu”.

Excentricitate – excentric – „personaj turbat” (alte două cuvinte din duzină).

Excentricul, un personaj turbat, conduce falanga care atacă un vulcan în erupţie.

Şi gata, încep să scriu la nimereală, îndesând cât mai multe dintre celelalte cuvinte ale duzinii – că trebuie să iasă ceva.

Şi iese oarece, ajung la bătrânii înţelepţi cărora le place să vorbească.

Vorbă – cuvinte – litere – „parfumul literelor” (tema poveştii parfumate).

Adică de ce n-aş amesteca-o şi pe ea?

Şi o amestec: parfumul literelor roşii pe hârtie albă. Dar e prea simplu, dă-i cu bla-bla: sângele sufletului, parfumul vieţii, alambicul creaţiei.

Tadaam!

Şi cu asta basta, plus „carioca” şi „scap”, cuvintele care-mi rămăseseră de căruţă, băgate în finalul explicativ, cu linkuri.

Aşa mi-au ieşit trei (duzină, provocare, poveste parfumată) dintr-o lovitură.

Fără mesaje absconse, a fost un joc, nimic mai mult.

Excentricităţi în alb-roşu

Falanga sacră atacă muntele, un soi de buboi gigantic, inflamat, din care se scurge, roşu cu alb, puroiul arzător, pesemne infiltrat în adâncurile planetei de o molimă blasfematoare. În fruntea luptătorilor-lecuitori, cu armuri ignifuge şi săbii magice, e un personaj turbat, general şi mag într-un singur haidamac bizar, magnific în uniforma albă cu roşu şi în imprudenţa lui, numită nesăbuinţă de înţelepţii care nu dau importanţă unor erupţii minore, din pustietate, pentru că înţeleg adevăratul mers al lumii, filmul în care se ştiu incluşi de o inteligenţă astrală. Sunt bătrâni cu bărbi albe, robe roşii şi ocheane puternice. Privesc prin ele, minunându-se şi schimbând între ei cuvinte, mai întâi despre decăderea lumii într-un misticism excentric, apoi despre vrute şi nevrute, pur şi simplu pentru că le place aroma cuvintelor rostite şi parfumul literelor roşii scrise pe albul hârtiei. Da, roşii, căci sunt sângele sufletului şi au parfumul vieţii, al sentimentelor distilate în alambicul creaţiei.

De aceea am scris şi eu, aici, cu o roşie cariocă virtuală, nevrând să scap ocazia de a îmbiba câteva excentricităţi în alb-roşu cu câţiva stropi din parfumul literelor adunate într-o duzină de cuvinte. 😛

O duzină minus una

Adică o duzină minus una de întrebări preluate de la Vienela:

  1. Liber/ă prin viață sau răsfăţat/ă într-o colivie de aur?
    Liberă.
  2. Zi sau noapte?
    Noapte. Noaptea eşti mai liber – dacă ai lanterna la tine.
  3. Cafea sau ceai.
    Cafea. E mai amară, aşa, ca esenţa de viaţă omenească, că doar nimeni nu trăieşte fericit până la adânci bătrâneţe.
  4. Numeşte trei obiecte și trei fiinţe fără de care viaţa e pustie.
    Un adăpost de vreme rea, cărți, ciocolată. Eu, El, Motanul.
  5. Îţi place să dăruieşti sau să primeşti?
    Ambele, aproape în aceeaşi măsură, cu o uşoară înclinaţie către primire.
  6. Iubeşti copiii? Dar ei pe tine?
    Da. Da.
  7. Ieri sau mâine?
    Mâine. Ieri s-a dus în neant. Dar îl prefer pe Azi.
  8. Îţi surâde ideea de a aduna în paginile unei cărţi poveştile tale, trăite sau imaginate?
    Da.
  9. Dai şi fugi sau lupţi până la capăt?
    Depinde. Nu există reguli, doar situaţii.
  10. Carte sau film?
    Carte. (Car’te de-aici dacă-ţi plac mai mult filmele!*)
  11. Un cuvânt care te reprezintă.
    Joacă.

* Glumesc, fireşte. 🙂

O zi ca oricare alta…

… adică miercurea fără cuvinte

De la îngrădire la mi minor, via Pandalie

Azi o să vorbim despre faptul că mă simt îngrădită, ceea ce nu-mi face nicio plăcere, deşi recunosc că un om normal n-ar trebui să fie deranjat de atâta lucru. Pentru cei care nu înţeleg de ce am spus „atâta lucru”, menţionez că îngrădirea în cauză mi se trage de la sacul în care mi se lăfăie lenea de dimineaţa devreme până noaptea târziu, un sac pe care nu se potriveşte, singurel, adică de la sine şi fără efort din partea mea, niciunul dintre peticele pe care le luminează duzina de săptămâna asta (parola, inteleg, faptul, ingradita, confratele, troneaza, deranjat, tarziu, placere, lumineaza, lafaie, singurel). Poate că m-aş fi făcut că nu le văd, dar n-am putut, căci tronează, toate douăsprezece, atât de în largul lor la confratele Vienela!

Da, ştiu, nu se zice „confratele” Vienela. Dar care e femininul pentru confrate? Confratelă? Confrăţoaică? Consoră? Consolă? Consorelă? Consuela? Con…?

Mili

Mili, cu sediul blogosferic aici

Am cerut părerea unui amic de-al meu, motanul Pandalie, care cugetă din când în când pe un blog obscur, dar mi-a zis că el nu ştie decât femininul pentru parol, care e parolă, şi pe cel pentru Papă, care e păpiţă (cu p mic, că el e misogin). Păpiţă cu cărniţă, pen’ că el nu e nici vegan, nici vegetarian. Zice că l-a ferit bunul D-zeu de boli din astea, însă mai roade câte un fir de iarbă, că e ţais/fain/mişto/cool să fii omnivor. Şi-ar vrea să ştie ce papă Mili a Renăţicăi, de care tocmai s-a îndrăgostit. De Mili, nu de Renăţica, fiindcă preferă femininele cu patru picioare, sau măcar cu trei, ca Neaga scăunica, care şi-a păstrat locul în inima lui largă, poliamoroasă şi multigamă. Sau multiamoroasă şi poligamă. Gama mi minor, că Mili e încă minoră.

Şi gata, mai departe o să scrie, poate, vreodată, în vreo carte.

Lănţişorul de argint

Ca fapt divers:

Ca noi toţi, am pe facebook o serie de prieteni ale căror postări nu apar înşiruite pe lănţişorul de argint al fluxului meu de noutăţi cu lunile sau chiar cu anii.

Iar în actualul context al protestelor stradale, m-am abţinut, ca românul imparţial, şi să postez pe tema asta, şi să comentez şi să dau like-uri la postările prietenilor mei virtuali din ambele tabere. Nu, nu mi-am „făcut curat” în listă. Atâta vreme când nu devine agresiv la adresa mea din acest motiv, nu vreau să rup relaţiile cu nimeni din pricina convingerilor politice, mai ales că ale mele sunt cum sunt. 😛 😆

Ei bine, în situaţia prezentată mai sus, în flux îmi apare, de vreo trei zile, unul dintre absenţii de până acum. E din acelaşi oraş cu mine, îl cunosc personal (am fost colegi de serviciu), dar facebook-ul nu mi-a mai arătat postările lui niciodată. Şi nici acum nu mi le aduce în flux pe toate, ci numai şi numai pe cele prin care îşi îndeamnă, cu vehemenţă, prietenii să iasă în stradă, sau le oferă filmări „live”. (A mai postat şi altceva zilele astea; o ştiu fiindcă am făcut, de curiozitate, o incursiune pe „peretele” lui.)

Aşa stând lucrurile, nu e oare firesc să mă întreb dacă nu cumva lănţişoriul postărilor pe care mi le pune sub nas sus-numitul program de socializare e din argint calp? Şi nu e firesc să mă întreb cine şi de ce l-o fi falsificând*?


Despre lănţişoare de argint au mai scris şi vor mai scrie şi alţii. Îi găsiţi pe blog la Eddie, în al doilea tabel.


* Ca să n-avem vorbe – termenul e metaforic, ca şi chestia cu lănţişorul de argint.  Nu vreau să zic că postările din flux sunt false, ci doar că algoritmul regimului preferenţial s-a schimbat într-un mod care trezeşte suspiciuni.