Jurnal de pandemie cu cântec – Cui îi fac semafoarele cu ochiul? – 18.02.2020, ora 3:15 (guest post)

E ora trei şi-un sfert şi totul e bine.

Nimeni nu mişcă-n front – aşa cum aţi ordonat, să trăiţi…, zice cotoroanţa noctambulă, fără convingere.

Cariera de babă cloanţă în slujba legii nu-i de nasul ei – nu îndeplineşte niciun criteriu, a descoperit asta citind un ceaslov vechi şi….

Şi uite că mişcă! Cineva încalcă ordonanţele! E lumina aia galbenă – acolo, în poze, la izolare* în cercuri, după ce a capturat-o camera foto!

clic pentru mărire

Galbenul intermitent al semafoarelor veghează lângă trecerile de pietoni. Privegheaţi lângă privighetori! Adică lângă zebre, mda. Zebrele alea… neînsufleţite.

Sufletele – nu ale zebrelor – pleacă în dangăt de clopot. Or fi bătut clopotele? În Vinerea Mare, la biserica din stânga şi la a din dreapta (care e în poză)?

Or fi bătut, maică. Nu le-am auzit, mi-s o cotoroanţă modernă, aveam căşti în urechi, îmi tropăiau degetele pe taste, îmi dansau ideile pe curba viselor, pe câmp, prin cânepă indiană…

Canabis…

Bis… Bis! Bis!

Bătăi din palme…

Bătăi de clopot…

Da’ pentru cine să bată? Clopotele, da, ele. Pentru cine bat clopotele, Mitică?

Cui îi fac semafoarele cu ochiul, Mitică? Mitica batjocură ironie a sorţii! Semafoare zvăpăiate lângă treceri de pietoni pustii! Dacă lumina era roşie, ar fi fost învăpăiate? Ha?

Ha, ha, ha!

Roşu înseamnă interdicţie, nu-i aşa?
Ei. las’ că nu-i SARSailă*** chiar atât de negru, nu pentru mine, că mi-s cotoroanţă tânără, nu de-aia… 65+. Scriu declaraţie şi m-am dus! La cumpărături, carevasăzică.  Intru, în ceas tihnit, în prăvălii supermarketuri aproape pustii, nu mi-s condamnată la cele două ore de aglomeraţie de la amiază.

Condamnată? Mvaaai! Am vrut să zic protejată. Ca să fim chit, primiţi, vă rog, umilele mele scuze. Chitesc că aşa se cade. Cu scuze.

Scuze, acuze… Îmi plac rimele!

Şi ghicitorile:
Cui îi fac semafoarele cu ochiul? Pe cine ademenesc în noapte?
Dă-mi mâna, vino cu mine, la mine… sau la ci darem la mano

Ademenire** în noapte, în pustietatea fără virusuri… căci mai toţi purtătorii lor dorm, cu organe cu tot.  Cu organele de ordine. Organele de miel sunt în drob, sunt deja în drob. Ura, drăguţa mea, drobul e gata!

Da’ vasele-s murdare… Ca şi creierii nespălaţi! Ha!

Ha, ha, ha!

Ura, drăguţa mea, pe circumvoluţiuni murdare aleargă gânduri iscoditoare…. Aleargă libere!

Ura, drăguţa mea, gândurile sunt libere! Nu-i chip să le pui în cămaşă de forţă, nu cu una, cu două – nici măcar cu nouă!

Ura, drăguţa mea… Ura!
De urat aş mai ura, că urările sunt gata. Îmi permit să le refolosesc, sunt puse la păstrare, la un clic distanţă – clic aici – dar clicuiţi mâine, că-s urări pentru prima zi a Sfintelor Paşti. Sper că nu v-aţi uitat ca mâţa-n calendar, adică aţi avut ochi de văzut că acolo stă scris Paşti, nu Paşte, da?

De păscut, mă paşte un pui de somn, ca întotdeauna când se crapă de ziuă.

clic pentru mărire

Numai semafoarelor nu le e somn, l-am prins şi-n poza asta pe unul făcând cu ochiul în plină pustietate, de parc-ar fi în mijloc de codru popor des, nu de pandemie, când pe străzi e penurie de trecători, nu puzderie!

Cui îi fac semafoarele cu ochiul, Mitică, în lumea guvernată de mitica frică? Se legendara spaimă de a morţii faimă…

Spaima peste care trece realismul macabru:

…. spaima peste care trece, simţindu-se cu pe deplin triumfătoare, credinţa:

Dar:
Viaţă înaintea morţii. Putere înaintea slăbiciunii. Călătorie înaintea destinaţiei. E primul ideal al Cavalerilor Radianţi, păstrat în Arhiva Luminii de Furtună. Ajungeţi la ea pe Calea Regilor.

Asta dacă nu cumva preferaţi şerpii şi păsările cântătoare în locul cavalerilor. Puteţi găsiţi astfel de vieţuitoare într-o baladă.

E o baladă despre foame şi frică, despre război şi răzbunare, despre dictatură şi revoltă, despre sentimentalism şi sânge rece, despre compasiune şi egoism, despre sete de dragoste şi sete de putere, despre viaţă şi moarte. E o istorisire plină de cântece – adică de versurile lor. 😛

Vreo două sunt melodii vechi (cu versurile sunt mai mult sau mai puţin modificate, ca să se potrivească în poveste).

Eu cam atât am acum de spus, plus


Cuvintele grase (ceas, ceaslov, calendar, criteriu, camp, canepa, cariera, curba, camasa, chip, chit, camera) au venit dintr-un joc de-al lor, de-al cuvintelor, cel cu numărul 243.

Dacă ţineţi musai să comentaţi, se poate.  Şi se prea poate să-mi fie lene să vă răspund. Sau silă, dac-o să mă călcaţi pe vreo bătătură – pe aia de la degetul mijlociu al mâinii drepte, care încă mai e acolo, deşi de mână scriu din ce în ce mai rar.



* – ştiu, trebuia să-i zic lockdown, păcatele mele de babă conservatoare! Da’ sper că lumea bună încă mai cunoaşte şi echivalentul românesc al cuvintelor de import, made in USA, aia care conduce, actualmente, până şi-n topul COVID-19 – deşi cârcotaşii zic că trişează. (Oricum, cu „guest post” am intrat şi eu în rândul lumii. 😛 😆 )

** – ademenirea doar până la fereastră are mari sorţi de izbândă

 

*** – asta nu-i de-a mea, am furat-o de-aici:

 

Jurnal de pandemie – statistici oficiale – 17.04.2020, ora 23:00

Clic pe imagini pentru mărire



Rumegaţi pe îndelete şi trageţi concluzii – dar nu aici. Eu am vrut doar să pun cap la cap un tablou al întregii stări de fapt (cu date preluate din surse oficiale), nu să deschid un forum de discuţii.

Aromele toamnei

Parfumul merelor fiind o aromă a toamnei, articolul de mai jos, preluat de pe blogul Micile Mizerii, merge şi în al doilea tabel al Jocului Cuvintelor cu numărul 226.

Micile Mizerii

Letiţia(triumfătoare, uitându-se pe ecranul laptopului Matildei peste umărul ei): Ana are mere!

Daniela(tresărind şi lăsându-şi jos mobilul pe care scria ceva rânjind): Poftim?!

Letiţia(râzând): Noi nu poftim, dar, dacă pofteşti tu, pune-ţi pofta-n cui! Mama n-are mere!

Matilda(sec): A avut. Doi sâni ca două mere…

Baba Gaga(către tanti Tina, strâmbând din nas şi făcându-şi cruce în acelaşi timp): Tino, când se-mbătară astea?

Matilda şi Letiţia(într-un glas): Noi?!

Tanti Tina (nedumerită, lăsându-şi cartea jos): Ce? Ce e?

Letiţia (arătând spre laptopul Matildei): Ana are mere!

Tanti Tina(către Matilda): Ce scrii acolo, sor-meo?

Matilda: Nu scriu, citez! Ce, nu recunoşti propoziţia care-a făcut abecedarul celebru?

Letiţia: Sau pe care-a făcut-o abecedarul celebră!

Matilda(fluturându-şi mâna a nepăsare): Totuna! (Rânjind): Mai ales că merge şi cu Sarmalele Reci! Tocmai am dat de combinaţie, da’…

Vezi articolul original 725 de cuvinte mai mult

Trăim sperând…

Trăim sperând că o să fie soare
Deşi sub nori sunt prizonieri azi zorii.
Trăim sperând că vom primi o floare
Reală, printre vise iluzorii.

Trăim sperând că o să fie pace
Pe un tărâm de-nverşunate-orgolii.
Trăim sperând să urce, din băltoace,
În aer, suav, parfumul de magnolii…

…   …   …

Aş putea continua astfel noapte de noapte, dar mi s-a dezacordat chitara viselor. Cândva, pe fiecare strună îşi avea casa câte o perlă. Acum mai păstrează doar câte un par, suspendat spre a se legăna bezmetic, aruncând peste pământ arc după arc de umbră nefolositoare. Aşa că nu mai are voce decât pentru a le aduce mulţumire amatorilor de jocuri ale cuvintelor care trec pe aici şi pentru a-i invita să călătorească şi pe celelalte căi pornite din tabelul lui Eddie.