Magistrala Versurilor Chinuite

Imprimantă!

Suprapus peste doza mea de lene, acest cuvânt impus, cules direct de la sursă, a făcut ravagii în modestul meu laborator de creaţie. Adică mi-a tras, de-a latul inspiraţiei, dungi şi iar dungi, ducând la decapitarea ei, inevitabilă când una i-a trecut – hârşti! – peste gât. Mireasma de vanilie şi ultima atingere de catifea a sufletului ei, pierit ca o nălucă, mi-au smuls un hohot de plâns copios. Nu era doar cea mai tare din parcare, ci şi singura din cartier! M-am pomenit brusc la o răscruce, am avut de ales între Calea Abandonului şi Magistrala Versurilor Chinuite – pe care vi se vor plimba ochii dacă veţi citi (pe riscul dumneavoastră!) cele ce urmează.

Din imprimantă-mi iese-un articol
Despre-un experiment ridicol
Eşuat în laborator. Serios
Vă spun c-a eşuat copios
Scăpând, spectaculos, pe uşa din dos,
O nălucă-n caftan de catifea
Real caftanul, ireală ea.

De-atunci, năluca noaptea se duce
Din cartier în cartier, spre-o răscruce
Care musteşte de dungi de lene.
Nu, nu le vede, le-adulmecă, nene!
A vanilie miroase, cică, lenea,
Vanilie răsuflată, din vremea
Când decapitarea se practica
Pentru cuvintele fără perdea.
Spuneau pe-atunci, cică: ut, ăcat,
Ictir, izdă, indic, ur, işat
Năluca jură că-i adevărat,
Că ştie ea, din sursă ocultă.
Căci ireală-i, dar nu şi incultă!

Acesta-i un ciot de poveste.
Mai urmează, mult mai este.
Dar forma sa versificată
Nu poate fi, zău, continuată,
Fiindcă din raţia mea de rime
(Trase de păr şi-oricum puţine),
Doar una mi-a rămas în mapă –
Pesemne pentru că e şchioapă.

O doză

Fiindcă despre desert am vorbit, cred că e loc de două vorbe şi despre băuturi.

Asta e doza mea de tulburel – doza de după o masă.

E bun, uşor dulceag şi uşor amărui.

Îmi place vinul alb, demisec. Aduce inspiraţie în capul sec – dacă numărul dozelor nu întrece măsura. 😀

Nu ştiu care e numărul limită – dincolo de care traducerile devin elucubraţii. Oricum deocamdată n-am cumpărat decât 5 litri de licoare – de probă. Şi a trecut proba cu brio.

Aceeaşi stare de spirit – cu alte cuvinte

„Inspiraţia mea a plecat – uţa, uţa, cu căruţa. Şi-a luat merinde: caise, nuci, un ou… Şi un flacon cu un singur antiinflamator, de-ajuns pentru mica buburuză înhămată la căruţ, dac-o avea dureri de spate. A luat şi-o făclie, ca să-i lumineze, la ceasul zborului de liliac, drumul prin iarba fiarelor, nemaicălcată de vreo altă roată.

Ea a plecat; eu am rămas – în aceeaşi stare de spirit ca un pix fără pastă…”

Asta am scris acum un an şi un pic. Azi îmi plâng lipsa de inspiraţie cu ajutorul altei duzini de cuvinte:

Inspiraţia mea a plecat. S-a parfumat cu oarece colonie, şi-a pus şi o pelerină – că azi-dimineaţă ploua, nu tare,  cum împroşti cu un furtun, dar câţiva stropi mărunţi treceau linia de sosire şi rămâneau să se odihnească pe asfalt. Căşti nu şi-a pus, că muzica nu-i e mai dragă decât izul de alge putrede. Dar îi e dragă cafeluţa – şi-a pregătit-o şi-a luat-o într-o sticlă de plastic. Şi-a pus în buzunar şi o cutiuţă cu bomboane de mentă. A zis că mie nu-mi trebuie, că-s dementă oricum şi încă nu s-a inventat pastila care ar putea să mă vindece.

Şi dusă a fost. Şi eu am rămas – în aceeaşi stare de spirit ca un analfabet care răsfoieşte un dicţionar

Stare de spirit

Inspiraţia mea a plecat – uţa, uţa, cu căruţa. Şi-a luat merinde: caise, nuci, un ou… Şi un flacon cu un singur antiinflamator, de-ajuns pentru mica buburuză înhămată la căruţ, dac-o avea dureri de spate. A luat şi-o făclie, ca să-i lumineze, la ceasul zborului de liliac, drumul prin iarba fiarelor, nemaicălcată de vreo altă roată.

Ea a plecat; eu am rămas – în aceeaşi stare de spirit ca un pix fără pastă…

Dar sunt în stare să copiez. Am scanat o felicitare. Adică vreo trei, dar am ales-o pe singura fără trimitere la păscut. Le-o adresez tuturor celor care-o vor vedea.

scan0003

Şi vă invit să citiţi ce-au scris, sau vor scrie, de – şi poate despre – sărbătoarea Paştilor, alţii, mai inspiraţi, adunaţi la Eddie, în două tabele.

SĂRBĂTORI FERICITE!!!

Tentativă de duzină

N-am inspiraţie, nici măcar un singur grăunte. În seara asta nu mă pot logodi cu cuvintele. Mă strecor printre ele ca un infirm fusiform, în simbioză ratată cu o pereche de catalige. O recunosc fără înconjur. Scriu din reflex, literele sunt reminiscenţa unor gânduri uitate, fiecare apăsare de tastă e un şoc inutil, o bilă imobilă lovită cu un tac frânt, o jalnică tentativă de a nu jertfi un obicei pe altarul numit renunţare.

Duzina de cuvinte: Înainte şi după… inspiraţie

Cioburi de chihlimbar

ÎNAINTE:

Deschid fereastra. Îmi place să stea deschisă, cât încă îmi mai pătrunde-n casă, în căuş de vânt blând, miros de frunză. Dar, odată cu el, nu intră nici măcar un mugur de idee, nici măcar o frântură de vers, aşa cum am sperat ieri, în fine, azi-noapte, c-o să se-ntâmple-n dimineaţa asta, dacă mă uit cu dor şi jind spre soare.

E linişte, afurisita de inspiraţie nu vrea să vină. Şi de data asta nu plagiez, nu pot să plagiez. Împrejurările mă obligă să renunţ – temporar, nu vă bucuraţi! 😛 – la acest nărav statornic, fiindcă în seara asta o să mă culc devreme, iar mâine o să plec de-acasă cu noaptea-n cap şi o să urc pe-ntreaga scară a timpului zilei fiind departe de aşa-zisa lume virtuala a blogărit-ului.

Dar nici să nu scriu nimic nu pot, îmi pare rău…

Vezi articol original 237 de cuvinte mai mult