[Într-o] noapte de aprilie

Într-o noapte de aprilie, am dat întâmplător peste rezultatele concursului „fan fiction” (apropo, mi-ar plăcea să citesc şi povestea trimisă la concurs de Vienela) şi una dintre cele două povestiri premiate mi-a adus aminte de o elucubraţie de-a mea de anul trecut, pe care o rebloghez.

Menţionez şi că pe tema „noapte de aprilie” au mai scris, pe bune, nu ca mine, toţi cei pe care-i veţi găsi în tabelul lui Eddie.

ropot de secunde...

– La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
Asta nu ştii tu, Jon Snow! Mintea ta n-o să priceapă,
Fiindcă nu te luminează, măi băiete, nici-o rază,
Eşti un puşti care nu ştie nici s-auză, nici să vază!

– O, tu nici visezi, bătrâne, câte lucruri am ghicit
Când m-am depărtat de Zid, şi-am iubit, şi am trăit!
Iar când m-am întors să apăr ăst hotar al lumii mici,
Zidul care înconjoară muşunoaie de furnici,
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ce-şi ucid de generaţii prieteni, şi părinţi, şi fraţi,
Am ştiut că, pân’ m-oi pierde, ca o umbră-n întuneric,
Am să lupt pentru mai bine, chiar de e un vis himeric!
Nu pot…

Vezi articolul original 66 de cuvinte mai mult

Personajele SuperBlogului meu

Cu alte cuvinte, recapitulând şi sintetizând, acestea sunt personajele cu care vă veţi întâlni, aici, pe durata SuperBlogului, adică în următoarele două luni:

1 – Doamna Lili

• Neapărat „doamna”. Zisă şi „Pretinsa”: pretinsă scriitoare (în devenire), pretinsă coborâtoare dintr-o veche stirpe boierească (al cărei  nume e un secret impus de „modestia” ei), pretinsă văduvă.
• Patroana unei făbricuţe din provincie, pe care-a pus mâna prin mijloace nu tocmai curate.
• Încă tânără (38 de ani), cu rotunjimi  încă ferme, cu mult lipici la bărbaţi.
• Cu mulţi bărbaţi în viaţa ei.  Primind cadouri generoase de la unii, generoasă ea însăşi cu alţii.

Călătorind

Călătorind. Călătorind prin viaţă. Fără bagaje stânjenitoare de genul nevestei, copiilor, prieteniilor sincere, scrupulelor. Aşa a ajuns la 82 de ani, o vârstă la care, deh, ţi se întâmplă să te descrie unii cam aşa:

Însă lui, desigur, nu i se potriveşte: nu e aristocrat, ci doar fraudocrat; averea lui nu datează nici măcar de două decenii şi, pentru el, orice are importanţă. A avut grijă s-ajungă cetăţean canadian. Îi plac băncile din Occident, le consideră mult mai sigure (chiar şi pe cele din parcuri!), îi plac spectaculoasele stranietăți ale lumii de dincolo de ocean…

Această prezentare necesită JavaScript.

… Şi-i plac fetiţele dulci şi vinurile demiseci din patria mumă – de la porţile Orientului. Toate vinurile (plus alte derivate deţinătoare de alcool), dar nu toate fetiţele. E topit numai după doamna Lili – pe lângă el o fetiţă, la cei 38 de anişori ai ei.  Cu ea încă mai poate să danseze, cu ea ar vrea să valseze în umbra morţii, fapt pentru care ar răsplăti-o, trecând-o, pe ea şi numai pe ea, în testament. Căci cu ea şi numai cu ea ar fi dispus să se-nsoare acum, la sfârşitul călătoriei.

Dar asta cu nişte condiţii: dacă şi numai dacă renunţă la toţi hăndrălăii ei, la vrăji şi la Mâţa Neagră.

Cam multe renunţări, îşi spune doamna Lili, revoltată. Şi tulburată în acelaşi timp. Căci, călătorind cu Boşorogul în aceeaşi barcă, ar putea încălca intedicţia o dată şi bine, încropind o vrajă care să-i imprime călătoriei lui către lumea de dincolo o viteză superluminică. Numai că, întreabă imaginile trimise în mintea ei de Mâţa Neagră – unde ea însăşi e o pisică mare, având coada împodobită cu un lanţ de aur de care-atârnă fostul adăpost de tablă al unor bucăţi de peşte conservat, ţi-ai putea continua călătoria pe drumul vieţii trăgând după tine tinicheaua morţii lui, chiar dacă nimeni în afară de noi două nu i-ar auzi zăngănitul?

---

Şi, cu aceasta, v-am prezentat şi ultimul personaj al miniromanului pe care voi încerca să-l ţes peste urzeala SuperBlogului.

Iar despre călătorii de diverse soiuri au mai scris şi alţii. Găsiţi toate linkurile în tabelul lui Eddie.

E toamnă iar…

 

E toamnă iar… Anul e un partener previzibil. Fără mutări surpriză. Le repetă conştiincios, nu te face niciodată mat.

Şahistul zâmbeşte, amuzat de propriul său gând, şi se ridică încet de pe bancă, plimbându-şi privirea în lungul aleii. Oameni ioc, flori puţine, sărăcăcioase…

      

În parcul din urbea lui provincială, toamna miroase a pustiu.

Mda, îşi spune, dar… Doar n-am venit în parc să fur flori. E piaţa plină.

În piaţă, toamna miroase a culoare.

Însă Şahistul nu vrea să cumpere flori. Ar fi un gest banal, previzibil. Şi el vrea s-o facă pe doamna Lili mat.

A cunoscut-o la Lacul Sărat (ea îşi adusese la tratament bunica, el îşi însoţea tatăl), într-o toamnă cu miros de nămol, de sare şi de benzină. Maşina lui era albă, a ei era roşie…

Roşie ca focul pasiunii care i-a unit în vreme ce-au admirat împreună înserarea, lacul pustiu, dărăpănăturile, construcţiile neterminate, câinii vagabonzi…

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Oare ce i-ar putea dărui în amintirea acelei toamne peste care s-au aşternut alte nouă? În amintirea parfumului ei deosebit?

Parfum… Da, o sticluţă de parfum cu efluvii de toamnă pastelată, plină de căldura pasiunii…

Mda, dar parfumurile sunt scumpe, şi el are o familie de întreţinut, copii nu sunt încă destul de mari, încă mai e dator să le plătească pensia alimentară.

În schimb, Colecţionarul are parfumuri. Colecţionează şi aşa ceva. Oare ce nu colecţionează omul ăla?

Femei. Asta nu colecţionează. Se mulţumeşte, şi el, tot cu doamna Lili. Care, în schimb, colecţionează bărbaţi!

Însă Colecţionarul ar vrea s-o cucerească. Definitiv. S-o cucerească ei doi. La urma urmelor, un menaj a trois ar fi de preferat harababurii din viaţa ei de acum!

Aşa că i-ar putea oferi un cadou împreună. Colecţionarul a făcut deja trei propuneri:

Această prezentare necesită JavaScript.

Iar el, Şahistul, ar trebui s-aleagă. Să aleagă parfumul. El, pentru care parfumurile sunt o necunoscută! Şi să-şi aleagă viitorul, încă şi mai derutant decât parfumurile! Pentru viitor, variantele nu sunt doar trei, ci patru:

1. doamna Lili lăsată de capul său, femeie a tuturor bărbaţilor pe care şi-i doreşte, împărţindu-se între ei aşa cum doreşte;
2. doamna Lili numai pentru el şi Colecţionar;
3. doamna Lili numai pentru el, făcută mat printr-o mutare ingenioasă;
4. doamna Lili dispărută din viaţa lui de funcţionar liniştit, cu un post călduţ la Casa de Pensii, cu existenţa măcinată numai şi numai de partidele de sah.

Dar o partidă de şah e floare la ureche pe lângă partida asta, pe care-o joacă cu viaţa, în care cel mai fericit rezultat nu poate fi decât … pat.

Patul doamnei Lili, îmbibat, pentru el, un bărbat de 50 de ani care se crede raţional, cu mireasma primăverii… Numai în sufletul lui e toamnă. E toamnă iar… Zi după zi…

---

Înscriu această descriere a Şahistului, al cincilea şi penultimul personaj al viitorului meu roman superblogărit, în tabelul Mirelei, alături de alte articole dedicate toamnei şi parfumurilor ei.

 

Duzină de cuvinte – De dragoste şi despre Mâţa Neagră

„Duzina de cuvinte” îl inspiră pe  Poetul Nebun de multă vreme. E drept că n-a fost pe fază de la începuturi, i-a scăpat prima ediţie, dar, de la a doua încoace, urmăreşte jocul cu religiozitate.

Aşa se face că astăzi, inspirat de aceleaşi 12 cuvinte care le-au fost muze tuturor „duzinarilor” înscrişi în tabelul lui Eddie, i-a dedicat doamnei Lili o scurtă poezie (nu din cale-afară de reuşită, dar, eh, intenţia contează):

Mi-am înfrânt, iubito, lenea, iar şi iar,
De câte ori sorbit-am vinul din pahar.
Şi-apoi: START! A început o viziune
Destul de bizară, ţi-o spun pe bune:

Eram furtun, zău, şi-n diagonală
Traversam o pagină albă, goală.
Lungan îngâmfat, mă credeam şef de clan,
Măreţ dictator zi de zi, an de an.
Dispreţuiam, trufaş, munca-n echipă,
Pân’ ce-am fost tăiat c-o foarfecă,-n pripă.
Iar când îmi jeleam făptura debilă
M-ai strâns, iubito,-n doi colaci, cu milă.

Şi-aşa învăţat-am că dragostea ta
Îmi poate reface şi dubla viaţa!

 

Furtun, furtun, cugetă Mâţa Neagră a doamnei Lili, ascultându-l şi – vă rog să mă credeţi! – înţelegându-l pe Poetul care declamă cu aplomb şi pasiune, tot atât de gălăgios ca o echipă de muieri bârfitoare – cele patru vecine de apartament care se autoinvită la o cafea şi la un pahar de vorbă, în chip de combinări de patru luate, de regulă, câte trei. Una e mereu omisă, rezervându-i-se un rol măreţ, de creatură pe care-o foarfecă, fără milă, cuvintele micului clan de ţaţe prezente, sub bagheta de dirijor îngâmfat a gazdei.

Iar doamna Lili – iarăşi vă rog să mă credeţi! – recepţionează întotdeauna gândurile pisicii. I se conturează în minte sub forma unor imagini, uneori animate, care umplu treptat o pagină după alta, înşiruindu-se, cel mai adesea, în diagonală. Şi, în actuala viziune emisă de bătrâioara felis catus (pe negritura deprinsă de de zece ani cu torsul o cheamă Felisca şi i se spune, pe scurt, Fely), apare furtunul unui irigator vechi, ridicat de doamna Lili la rangul de şarpe târât manual prin apartament şi fugărit per [patru]pedes de mâţa încântată, care ştie, din start, că va fi lăsată să-şi înfigă în el ghearele şi colţii.

Furtun, repetă Fely, şi peste obiectul adus de ea în mintea colocatarei sale bipede cade o umbră tuciurie, înainte de a fi sfâşiat de un atacator nevăzut. Fiindcă Mâţa Neagră nu-l poate suferi pe Poetul Nebun. Pentru simplu motiv că individul o ignoră aproape cu desăvârşire, iar în rarele cazuri când e nevoit să se refere la ea o numeşte taraploşniţă!

Dorinţele fierbinţi se-ndeplinesc cu galbeni şi arginţi

Îndeplineşte-ţi
toate visele fierbinţi
cu galbeni şi-arginţi!

Nu e singurul haiku scris de Poetul Nebun, dar e singurul care-i place Colecţionarului, adică omului care colecţionează orice. Chiar şi sigle, celebre şi insignifiante deopotrivă. Printre care, la loc de cinste o ţine, uite, pe asta:

Dar ştiţi de ce?

Simplu. Pentru că el colecţionează orice, iar ORICE se cumpără cu BANI! 😛

Şi cum face rost de bani un colecţionar înrăit?

Simplu. Deschide Google şi tastează credit nevoi personale, fiindcă, dintre nevoile lui personale, cea mai importantă se cheamă A COLECŢIONA!

Şi cine-l ajută să şi-o satisfacă?

— Oferte sunt din belşug, i se destăinuie el doamnei Lili. Dar am ales AVBS credit.

— De ce? întreabă ea, îngustându-şi ochii, brusc interesată, căci are, ca tot omul, o slăbiciune (nu întotdeauna mărturisită) pentru ochiul dracului.

— Greu de spus, motivele sunt multe, răspunde el, trecând pe îndelete în revistă colecţia nurilor ei. Dar cred că m-a influenţat calculator credit.

Ea înalţă întrebător din sprâncene.

— Ei, surâde el, mângâind din priviri picioarele ei lungi, generos etalate, e, pur şi simplu, o aplicaţie. Disponibilă numai pentru smartphone-urile Android sau iOS – care nu-mi lipsesc din colecţie! Am instalat-o, şi nu-mi mai rămâne decât să-mi calculez creditul şi să-l solicit, direct de pe telefonul mobil. Apropo, rânjeşte apoi, uneori mă-ntreb dacă-n ţara asta chiar nu mai ştie nimeni că „apply for” înseamnă „a solicita”!

Dar pe doamna Lili subtilităţile lingvistice o lasă rece.

— E chiar atât de simplu? se miră ea. M-aş descurca şi eu?

— Bineînţeles! râde el. Descarci aplicația GRATUIT, introduci codul unic 1234, îți calculezi creditul necesar și îl soliciţi. Asta e toată procedura pe care trebuie s-o aplici! Şi poţi primi chiar şi 88.000 de lei. O sumă frumoasă, potrivită pentru o faptă bună – sau pentru o plăcere vinovată.

— Eh, oftează ea, ce sunt faptele bune? Mai ales în zilele noastre, când recunoştinţa e o floare din ce în ce mai rară? Pe când o plăcere vinovată…

Şi zâmbeşte, lingându-se alene pe buzele rujate din belşug. Şi e rândul Colecţionarului să o privească întrebător.

— Păi, ştiu şi eu? se alintă ea. Poate că… aş pleca într-o vacanţă… într-o vacanţă de vis. Alături de un om… drag mie, tandru şi totodată pasional…

Colecţionarul îi sărută, tandru şi totodată pasional, mâna întinsă către el.

— Draga mea, poate că asta o fi fiind plăcere vinovată, dar e şi faptă bună în acelaşi timp!

— ?

— Păi nu-ţi dai seama că ai ferici un bărbat oferindu-i… o colecţie de nopţi fierbinţi?

Ea râde scurt, gutural, fluturându-şi alene genele lungi.

— Dar tu? îl întreabă apoi. Ce ai alege, fapta bună, sau plăcerea vinovată?

— A, răspunde el, fără să stea pe gânduri, şi la mine ar fi şi una şi alta. Ca plăcere vinovată, mi-aş mări colecţiile. Iar ca faptă bună, aş avea în vedere, mai ales şi mai ales, două dintre ele. Pe cea de câini şi pe cea de pisici. Aş putea găzdui mai mulţi maidanezi blănoşi în cele două case de la ţară, le-aş putea oferi condiţii mai bune… Înţelegi?

— Da, zâmbeşte doamna Lili, uşor dezamăgită fiindcă nici plăcerea lui vinovată, nici fapta bună n-au nicio legătură cu ea.

Dar, ce să-i faci? Astea sunt slăbiciunile lui: colecţiile şi alinarea sufletelor de pripas. Şi banii, fără de care n-ar fi decât un linge-vis…

---

Şi am încălecat pe-o şa şi, vorbindu-vă, aşa, despre cel de al treilea personaj alături de care veţi călători pe cărările superblogărite ale acestui blog, am participat şi la concursul AVBS CREDIT, organizat de Alina.

Poetul nebun

— Era tăiată în două. Secţiune longitudinală. Din creştet până între… degetele mari ale picioarelor. Tăietură perfectă. Netedă. Perfect spălată de sânge.

O lipiseră de canaturile uşii. Cu faţa la mine, cu jumătatea ei din dreapta în dreapta mea, cu jumătatea stângă în stânga. Îmbrăcată în rochie de seară, şi ea perfect tăiată în două, cu un muc de ţigară încă aprins în colţul din dreapta al gurii, făcând cu ochiul stâng, cu verigheta pe deget, cu degetele celor două mâini încleştate unele de altele. Oprindu-mă să intru în dormitor. Cele două jumătăţi ale soţiei mele nu voiau să mă lase s-ajung în patul conjugal…

Doamna Lili îl priveşte pieziş.

— Taci, mă! Tu n-ai fost însurat niciodată. Sau m-ai minţit când ai spus că n-ai fost?

El îşi pune revolta în degetele trecute vijelios prin păr.

— Eu nu mint, doamna mea. N-am fost, sigur că n-am fost. Dar lui nu-i pasă. Îmi trimite în vise, mereu, aceeaşi nevastă. Şi aceeaşi copii. Spânzuraţi, decapitaţi, traşi pe roată, arşi, mumificaţi. Copiii pe care nu i-am avut niciodată. Şi aceeaşi părinţi. Evisceraţi, ca peştii proaspăt curăţaţi, cu burta despicată, căscată. Părinţii pe care nu i-am avut niciodată.

Doamna Lili îl priveşte pieziş.

Poetul – ea îi spune Nebunul – râde strâmb, sorbindu-şi cu sete cafeaua, deja răcită, şi sorbind din ochi decolteul adânc al doamnei Lili, deja înfierbântată.

— Pe care nu i-am cunoscut niciodată, subliniază el, cu un oftat. Sunt copil găsit, şi găsesc că aşa e mai bine. Pentru că nevasta mea n-o să aibă soacră. Nu va fi decât el, nemernicul, părintele coşmarilor şi al coşmeliei!

Doamna Lili îl priveşte pieziş.

— Care el? Care coşmelie? Cu coşmarurile mă declar pusă în temă.

— El. Vântul. Cu vântul vine cuvântul. Cu vântul suntem mereu alături, adiere sau taifun, sau aer stătut, parşiv, sufocant. Cuvântul omniprezent vibrează în aer, de la mine către tine, de la tine către mine. Cuvântul e coşmelia care se leagănă odată cu vântul. Cuvântul nepereche – spune el, lipindu-şi alene palma dreaptă de piept – pereche, adaugă, ridicând bărbia ei cu degetele mâinii stângi.

Doamna Lili îl priveşte pieziş.

— Ascultă, continuă el, şi începe să declame:

Captez turnataţie, torent de creaţie,
Luptă modelatoare de graţie,
Elavatuire în betealambic,
Univers cu bocancoră, cubic,
Abscons, secretacic, sorbituminat,
De perenglote perpetuu-ncărcat;
În sălicedru-i iau seva de portocalandru,
Spre a te iubi, scorburatino, sincer şi tandru,
Spre a-ţi anoduli setos coloanagrama,
Pe faţă-aşternându-ne, clară, arama.

Doamna Lili îl priveşte cu un zâmbet pieziş. Cuvintele nepereche pereche sunt una dintre multele lui slăbiciuni. În plus, e jucăuş, copilăros, mincinos, macabru, egoist, oportunist, nerealist. Artist. Aiurit, atavic, afemeiat, amoral.

Amantologic.

---

Poetul Nebun, al doilea personaj alături de care veţi călători, a fost adus în scenă cu ajutorul duzinii de cuvinte.

Doamna Lili

Dacă o să mă-nsoţiţi în călătoria despre care vorbeam, trebuie să ştiţi că, de fapt, veţi călători împreună cu personajele mele.  Poate că e deja timpul să le cunoaşteţi.

Şi trebuie s-o cunoaşteţi mai întâi pe ea. Pe Lili. Doamna Lili. Neapărat „doamna”. Zisă şi „Pretinsa”: pretinsă scriitoare (în devenire), pretinsă coborâtoare dintr-o veche stirpe boierească (al cărei  nume e un secret impus de modestia ei), pretinsă văduvă, pretinsă vrăjitoare (deşi gurile rele spun că vrăjile chiar nu îi sunt străine, dovadă fiind şi mâţa aia, a ei, neagră ca o cioară).  Încă tânără, cu rotunjimi  încă ferme, cu mult lipici la bărbaţi. Cu mulţi bărbaţi în viaţa ei.  Primind cadouri generoase de la unii, generoasă ea însăşi cu alţii. Internaută înfocată, dependentă de cumpărăturile făcute din fotoliu. Şi, ca urmare, pasionată de popasurile pe MyMan.ro, pe care le începe întotdeauna mângâind din priviri cuvintele cu tentă aurie din stânga sus: „Cadouri pentru bărbaţi cu stil”. Pentru că „stilul se dobândeşte”, susţine ea, „adică poţi să îl primeşti cadou!”. Altfel spus, ea una înlocuieşte cele cinci cuvinte ajunse pe ecranul din faţa ochilor săi cu alte şapte: „Cadouri stilate pentru bărbaţi demni de stilat”.

De pildă, Poetului Nebun i-a oferit statueta cabrată a unui unicorn, iar Şahistului… Offf,  cadoul pe care i-l pregăteşte lui îi dă de gândit. E aproape gata să pună „în coş” statueta „Gânditorului” lui Rodin. Însă Venus din Milo e parcă mai ispititoare, cu braţele ei lipsă. Tocmai datorită braţelor ei lipsă – e trup fără apărare, la discreţie, aşa cum ştie doamna Lili că-i place lui…

Mda, numai că Venus e una singură, pe când un set de şah are 32 de piese, adică tot atâtea statuete din lemn, nu-i aşa? Şi statuetele îi plac ei!

Da, îi plac foarte mult statuetele, dar, când îi poposesc ochii pe setul cu pricina, doamna Lili soarbe din priviri mai ales măsuţa, cu tabla ei de sah din lemn de trandafir. Mult mai frumoasă decât cea moştenită de la bunica, meşterită cu migală de străbunicul şi dăruită de ea Colecţionarului. Singura dată când a făcut cadou ceva „din casă”, lăsând un gol inestetic în colţul holului de la intrare şi unul sângerând în inima ei.

Un rău ireparabil?

Nu, un rău pe care-o să-l repare păstrând acum măsuţa pe care tocmai o comandă. Şahistul se va mulţumi cu piesele. Un pasionat ca el trebuie să găsească o tablă oriunde, să poată juca şi chiar şi fără ea. Ba chiar şi fără piese! 😛

Nu?

Eh, doamna Lili va afla cu siguranţă răspunsul. Cândva, în viitorul apropiat. Şi tot atunci îl vom afla şi noi, dintr-un viitor articol, dedicat Şahistului.