De la îngrădire la mi minor, via Pandalie

Azi o să vorbim despre faptul că mă simt îngrădită, ceea ce nu-mi face nicio plăcere, deşi recunosc că un om normal n-ar trebui să fie deranjat de atâta lucru. Pentru cei care nu înţeleg de ce am spus „atâta lucru”, menţionez că îngrădirea în cauză mi se trage de la sacul în care mi se lăfăie lenea de dimineaţa devreme până noaptea târziu, un sac pe care nu se potriveşte, singurel, adică de la sine şi fără efort din partea mea, niciunul dintre peticele pe care le luminează duzina de săptămâna asta (parola, inteleg, faptul, ingradita, confratele, troneaza, deranjat, tarziu, placere, lumineaza, lafaie, singurel). Poate că m-aş fi făcut că nu le văd, dar n-am putut, căci tronează, toate douăsprezece, atât de în largul lor la confratele Vienela!

Da, ştiu, nu se zice „confratele” Vienela. Dar care e femininul pentru confrate? Confratelă? Confrăţoaică? Consoră? Consolă? Consorelă? Consuela? Con…?

Mili

Mili, cu sediul blogosferic aici

Am cerut părerea unui amic de-al meu, motanul Pandalie, care cugetă din când în când pe un blog obscur, dar mi-a zis că el nu ştie decât femininul pentru parol, care e parolă, şi pe cel pentru Papă, care e păpiţă (cu p mic, că el e misogin). Păpiţă cu cărniţă, pen’ că el nu e nici vegan, nici vegetarian. Zice că l-a ferit bunul D-zeu de boli din astea, însă mai roade câte un fir de iarbă, că e ţais/fain/mişto/cool să fii omnivor. Şi-ar vrea să ştie ce papă Mili a Renăţicăi, de care tocmai s-a îndrăgostit. De Mili, nu de Renăţica, fiindcă preferă femininele cu patru picioare, sau măcar cu trei, ca Neaga scăunica, care şi-a păstrat locul în inima lui largă, poliamoroasă şi multigamă. Sau multiamoroasă şi poligamă. Gama mi minor, că Mili e încă minoră.

Şi gata, mai departe o să scrie, poate, vreodată, în vreo carte.

Guest post: Din nou despre vecini

V-am vorbit cândva despre vecinul Gore.
Astăzi, ca exerciţiu* de îmbinare a unor cuvinte impuse cu care e relativ greu să scrii un text scurt unitar, am să vă vorbesc despre vecinul Vasile, zis Vax, care mă enervează cu:

  1. regionalismele lui: gioc, nu mă mai gioc;
  2. argotismele lui: ocheală, ciupeală;
  3. nenorocita aia de minge, cu care face ţeasta lui câte un meci de ping-poc azvârlind-o în toţi pereţii, de parcă ăia ar avea mare nevoie de redecorare cu noroi din bălţile în care-o tot scapă; de fapt, e eveniment când n-o scapă unde e mizeria mai mare;
  4. zilnic pomenitul lui buget limitat, pe care dă vina când sună pe la toate uşile din mahala să ceară bani cu împrumut;
  5. vocea lui de tenor răguşit cu care cântă, fals, „primăvară, muma noastră” când scoate capul pe fereastră ca să respire aerul proaspăt din miez de noapte;
  6. aroganţa prostească pe care-o crede cel mai potrivit ambalaj pentru propria nesimţire (păcat că nici pentru una, nici pentru alta nu se plăteşte impozit – şi fiindcă ăştia, de-alde el, nu plătesc, barem anual, câte-o amendă usturătoare pentru simplul fapt că au venit pe lume).

* Exerciţiul a mai fost practicat şi de alţi câţiva… jucăuşi, înscrişi cu toţii într-un tabel găzduit de Eddie.

Jurnalul motanului Pandalie – 13 – Lepşuială duzinită sau duzină lepşuită

Vă invit pe blogul meu:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

M-am gândit să duzinesc şi eu[1], ca toată lumea din tabelul ăsta. Şi, în acest scop, m-am autoservit c-o leapşă primită de un motan adevărat, Grigori Gheorghevici, zis şi Grişka, de la un club de pisici adevărate.

1. Ultima carte citită. Cum fu?

Moaşă-sa pe gheaţă, nu-mi aduc aminte decât că mă luă ameţeala! Că era scrisă prea mărunt. Şi cică poţi să umbli de la un pol la altul, cruciş şi curmeziş, fără să găseşti pe undeva ochelari pentru pisici. 😦

2. Citatul preferat.

Nu duce securea la tulpina copacului care te-a adăpostit de furtună. (Nicolae Iorga)

3. De ce blog? De cât timp?

Fiindcă n-am o coşmelie reală, trăiesc într-o poveste, m-am gândit că un blog ar însemna spaţiu locativ în plus. S-a întâmplat după ce-a apărut cartea şi-au zis unii că le-a plăcut.

4. Locul preferat din univers.

Sub cupola cerului.

5. Care este ultima…

Vezi articolul original 317 cuvinte mai mult

Jurnalul motanului Pandalie – 5 (altă însemnare consemnată în tabelul duzinii de cuvinte)

Vă invit la mine acasă, să-mi citiţi jurnalul şi cugetările.

Iaca o mostră:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Ştiţi ce ţi se poate întâmpla când, aşa cum am păţit-o io[1], după ce-ai fost om şi ţi-ai văzut doi spermatozoizi căpătând înfăţişare omenească – unu’ de idiot (Fane) şi altu’ de inginer (Nelu) –, te transformi într-un felis catus sapiens sapiens, însurat c-o fostă muiere tâmpiţică, preschimbată la rându-i în scăunel cu trei picioare? (Ăstuia nu ştii cum îi zice pe latineşte, da’ ştii că pe el îşi fac veacu’, cu profundă dragoste filială, numai şi numai bucile cărnoase ale idiotului.)

Ei bine, te trezeşti într-o bună după-amiază, când e somnu’ pisicesc mai dulce şi mai dulce, într-o succesiune de urlete din ce în ce mai disperate, trâmbiţate de un glas sumbru:

– Aa-a-aaaaa! Ajutooor, oameni buuuni! Să-ăăă-riii-ţi!!!

Şi tu, deşi nu mai eşti om, sari din somn cu mustăţile zbârlite, temându-te c-o să vezi degetul descărnat al ăleia cu coasa arătând către unu’ dintre…

Vezi articolul original 551 de cuvinte mai mult

Antrenamentele motanului Pandalie – 5 – Similitudine

Din ciclul “Pandalie pe lângă SuperBlog 2014 – toamna”:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Participare neoficială la SuperBlog, proba 5:

smartTVDoamne Dumnezeule al bipezilor şi patrupezilor, cât de mult mi-am dorit în copilărie – pe când eram un reprezentant tipic al speciei umane – un televizor alb-negru! Şi cât de mult a durat până când şi-a făcut familia mea unul cadou! Şi ce mult îmi doresc în prezent – când sunt un reprezentat atipic al mâţelor răzgâiate – unul SMART 3D!

E musai să-i arăt lui Nelu niscaiva oferte şi să-l hipnotizez cu o poruncă simplă, banală: „cumpără acum„! Dar ar fi cazul să-l hipnotizez definitiv şi irevocabil, ca să nu-mi spună că, această jucărioară costând, după standardele lui, un purcoi de bani, s-ar cuveni să-i trag tare cu advertorialele, să găsesc în fiecare lună câte cinci – sau chiar zece – plătite c-o sută de lei bucata. Că nu cred că-mi stă în puteri s-ating o asemenea cifră de afaceri, dar… cine ştie? Nu sunteţi cumva…

Vezi articolul original 6 cuvinte mai mult

Antrenamentele motanului Pandalie – 4 – La optsprezece ani

Din ciclul “Pandalie pe lângă SuperBlog 2014 – toamna”:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Participare neoficială la SuperBlog, proba 2:

Am primit maşina la optsprezece ani.
— Tinere vitezoman, mi-au spus tata şi mama,
Go fuck yourself dac-o calci la podea,
Că pentru-amenzi nu ne-au rămas bani.

Vezi articolul original

Antrenamentele motanului Pandalie – 3 – În casa noastră nu se epilează nimeni

Din ciclul “Pandalie pe lângă SuperBlog 2014 – toamna”:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Participare neoficială la SuperBlog, proba 4:

În casa noastră nu se epilează nimeni. Adoptarea acestui obicei ar fi o aberaţie într-o comunitate alcătuită din trei bărbaţi, un motan şi un scăunel cu trei picioare!

E drept că Ilian, care a fost cândva femeie[1], îşi priveşte cu oarecare jale părul bogat de pe fluierele picioarelor, dar, fiindcă oricum nu cântă la ele, nu săvârşeşte nici sacrilegiul jumulirii!

Însă, în amintirea vremurilor trecute, cumpără din când în când aşa-numitele „uleiuri după epilat”, pe care le lasă, destupate, pe etajera din baie, răspândind miresme/miasme insuportabile pentru un motan ca mine şi pentru un mascul păros ca Nelu. Numai lui Fane i se par arome apetisante! Era cât pe ce să dea un flacon peste cap! Noroc că l-am observat la timp şi, smulgându-i cu colţii mei personali un smoc de păr – cu piele cu tot – de pe fluierul…

Vezi articolul original 149 de cuvinte mai mult

Antrenamentele motanului Pandalie – 2- Parfumul vânătorului

Din ciclul “Pandalie pe lângă SuperBlog 2014 – toamna”:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

Participare neoficială la SuperBlog, proba 1:

Cu parfum de vânător
Ai farmec fulgerător.
Căprioara nu se zbate,
Cade ca zdreanţa pe spate.

Aşa sună prima versiune. În versiunea a doua, versul 4 este „Sufocată stă pe spate”- dar pentru asta n-am găsit poză. Şi sunt presat de timp, de-acum e un musai să pândesc deschiderea frigiderului; instinctul meu de vânător îmi spune că înăuntru s-ar putea să fi apărut, ca prin farmec, o halcă de carne macră. Nu de căprioară, de scroafă, că p-aia a tăiat-o nea Tase din capu’ străzii, de teamă că-i prea bătrână şi nici gerovitalu’ n-o mai ajută s-apuce Ignatu’.


  • căprioara din imagine a fost capturată de-aici.

Vezi articolul original

Jurnalul motanului Pandalie – 1 – Introducere

Pentru cazul că doriţi să-l cunoaşteţi mai bine pe motanul Pandalie, care a fost – şi va mai fi – invitat şi reblogat pe aici, vă invit să citiţi primul articol din jurnalul său, scris înainte ca mai sus-amintitul motan să-şi fi dobândit o identitate în blogosferă:

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

(cu o duzină de cuvinte impuse)

Dacă mi-aţi citit povestea, ştiţi că am fost cândva un om de valoare şi de acţiune – tehnician-proiectant, adică 😛 Ştiţi şi că m-am transformat în motan în ultima zi a anului 2000, când aşteptamMagnificul Moment al Sfârşitului alături de toţi cei care-mi împărtăşeau credinţa – ni se spunea „Propovăduitorii Sfârşitului Lumii”. Sperând din tot sufletul că de Clipa cea Mare nu ne mai despărţeau decât câteva minute, am fost atât de copleşiţi de emoţii şi de presimţirea apropiatei beatitudini, încât ne-am pierdut şi echilibrul, şi coeziunea interioară, şi coerenţa macroformei materiale. Am intrat într-o stare de confuzie care a atins paroxismul doar preţ de o fracţiune de secundă – suficient pentru a ne pune în situaţia de a nu mai putea regăsi decât un echilibru parţial stabil în aceste forme improprii, dar care, pe moment, ne-au fost cel mai uşor accesibile……

Vezi articolul original 360 de cuvinte mai mult

Guest post: Fane, tabla şi ţigla

Sunt tot eu, motanul Pandalie. Ilie Pandalie. Cu ai mei Fane şi Nelu – asta ca să-i înşir în ordine alfabetică, nu ca să-ncep cu ăl mai prost.

Eu unul îmi fac siesta – pe draga de Neaga – cu mult mai dragă mie în tăcuta ei formă de scăunel cu trei picioare! Numai că ăilalţi doi, Fane şi Nelu, nu tac. Fane e însetat de cunoaştere, iar Nelu pare dispus să-i potolească setea.

— Ce-i aia ţiglă? întreabă Fane.

Nelu, ca de obicei instalat pe canapea, cu laptpopul în poală, îi face semn să vină lângă el.

— Uite, bă, îi spune, cam mârâit, există o chestie care se cheamă dexoline. Tastezi aici „ţiglă” şi te lămureşti.

Şi Nelu tastează, iar Fane citeşte silabisind:

— „Miez cleios din pâine; slănină; pământ cleios.”

Eu nu pot să nu miaun, nedumerit, iar Nelu se holbează la ecran, cu gura căscată. Şi izbucneşte în râs.

— Pfi, am greşit! Am scris „tiglă” în loc de „ţiglă”!!!

Tastează din nou, şi Fane silabiseşte iarăşi:

— „Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele.”

Eu miaun aprobator, dar Fane se scarpină-n cap, nemulţumit.

— Ce e, bă? întreabă Nelu.

— Păi, zice Fane, ce legătură are ţigla cu tabla şi cu metalele?

— Poftim?! se strâmbă Nelu.

— Păi eu am găsit undeva, aici – şi Fane bate cu degetele lui de obicei unsuroase în ecran, ferindu-se cu îndemânare când încearcă Nelu să-l plesnească peste mână – scris fără virgulele şi căciulile astea de le tot pui tu, tabla tip tigla suceava şi tigla metalica suceava.

— Daaa? zice Nelu. Asta ai găsit? Şi ce-ai căutat?

— Tablă de la Suceava.

— Păi ce treabă ai tu cu tabla şi cu Suceava? întreabă Nelu.

Fane ridică din umeri.

Dar eu, care nu l-am citit pe Freud, dar am auzit de el, ştiu răspunsul. În copilărie, când a fost la rudele de la Suceava, după cum vă povesteam mai deunăzi, Fane nu şi-a scos doar dinţii de lapte când a călcat pe greblă. Şi-a rupt şi-un picior, după ce s-a urcat (el ştie cum!) în vârful acoperişului de tablă al grajdului şi şi-a dat drumul la vale, ca pe tobogan. Şi, îmi spun eu, dacă oamenii ăia ar fi avut tablă tip ţiglă, poate -cine ştie? – nu mai aluneca atât de fain tontu’, ca să cadă pe bolovanii din curtea lor, tot ca bolovanu’! Ei, dacă, dacă…, meditez, încovrigându-mă pe scăunel, ce cuvânt e „dacă” ăsta…

Şi, pierzându-mă în reverie, pierd şi savanta explicaţie despre legătura dintre tablă şi ţiglă pe care i-o oferă Nelu lui Fane. Dar, dacă sunteţi curioşi, puteţi să căutaţi pe net şi singuri, nu-i aşa?