Călătoria unui melc cu cochilie de duzină către parfumul dansului

Cândva, credeam că pot să scriu orice, incluzând orice duzină de cuvinte. Îmi veneau idei peste idei, cădeau peste mine ca o avalanşă înfuriată, inspiraţia era magica mea licoare de toate zilele şi de toate nopţile şi umpleam cu ea sticluţe după sticluţe – al căror conţinut trebuia supravegheat ca să nu intre cumva în clocot de dans nebun şi să dea pe-afară, conturând simboluri lacustre bizare.

Din bătrânul creier al universului, ideile mai vin şi acum către mine, dar altfel… Cum să vă spun? Imaginaţi-vă călătoria unui melc. Da’ a unui melc obosit, nu glumă. Un melc a cărui viteză tinde asimptotic la zero, şi asta printre gardieni ostili, fanatici, adevărate componente de coşmar presărate pe un drum pe lângă care urcuşul pe trompa unui elefant nervos ar fi floare la ureche.

Sau floare la cochilie, cine ştie?

Cine ştie ce să scrie, de pildă, despre parfumul dansului ?  

Până când ajunge melcul cu idei noi vă pozez unele vechi, care se furişează pâş-pâş încoace şi în care s-au prins în dans miresme de dragoste neîmpărtăşită, de despărţire, de ploaie…

traducerea unei poezii incluse în romanul „Destinul Bufonului” (Robin Hobb)



Nu mai ştiu de unde am şutit gif-urile. Le-am stocat de mult pe computer, dar nu mi-a dat prin cap să notez sursele. E posibil ca unele să fi fost avataruri pe diverse forumuri, dar nu bag mâna-n foc.
Doar melcul e nou venit – de aici – în colecţia mea.

Acestea fiind zise, mă duc să dansez cu motanul: 

Anunțuri

De la naftalină (8) – Parfumul inocenţei

verojurnal

Parfumul inocenţei are culoarea albastră a ochilor unui pui de pisică – felină în miniatură, cu urechi urieşeşti şi lăbuţe voiniceşti…

Parfumul inocenţei e pufos, precum coada expulzată din cutia de pantofi în care s-a cuibărit trupuşorul tigrat…

Parfumul inocenţei e profund, precum somnul la înălţime, alături de poveştile din cărţi pe care şi-au lăsat urma gălbuie mai multe decenii…

Vezi articol original

Parfumul florilor de munte

verojurnal

Parfumul florilor de munte se numără printre parfumurile din viaţa mea. Pentru că undeva există un sat…

… iar în sat există o casă în care stau socrii mei, şi florile din curtea lor…

…sunt la o zvârlitură de băţ de cele de pe poalele deluroase ale muntelui.

În aceeaşi casă a trăit cândva Iţic, un motan galben, isteţ şi lipicios. Poza e din ultima lui vară.

A lăsat în urmă o amintire cu parfum de flori de munte.  Parfumul care încă mai zăboveşte-n aer după ce ia ruginiul toamnei totul în stăpânire:


Mai multe flori de munte, toate parfumate, cresc aici, într-un tabel.

Vezi articol original

Noiembrie

Motto:

„Iti mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă…”
(Cincinat Pavelescu – Intimă)

Eu mi-amintesc, îmi amintesc, desigur.
Erai tăcut, timid, păreai nesigur,
Aşa cum nu te mai văzusem niciodată.
Iar faţa îţi era împurpurată.
Seara era tristă, de târzie toamnă,
Şi becul avea o lucire ce-ndeamnă
La sumbră visare. Alean şi suspin
Pluteau, cumva, în aer, din senin…

… … …


ACTUALIZARE (06.10.2016):

Fiindcă şi-a încheiat stagiul de advertorial, poezia s-a mutat aici, unde o puteţi citi da capo al coadă. 😛



Articol scris pentru Superblog şi pentru „provocarea de luni”, al cărei tabel se află aici.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 90 de puncte

Parfumul cuvântului (cu douăsprezece esenţe)

VeroVers

.

Cuvântul este pâinea mea,

Melancolie şi-ncântare,

Magnet ce-mi trage tâmpla grea, 

Perpetuu vis, mereu chemare.

 .

Parfumul lui ţese picturi

Pe-orice picior de plai de carte,

Tipar a pus, în vechi scripturi

Roase pe margine, aparte.

 .

Teluric, cald, e-o tulburare,

În moara lumii-nvârte graiuri;

Pe scara razelor de soare

Îşi suie stropii către raiuri…

.

29 august 2012


Dacă vă tentează, în ordine alfabetică:

  • aceeaşi duzină de cuvinte, altfel împletită, mergeţi la psi
  • acelaşi parfum al cuvântului, altfel perceput, mergeţi la Mirela

Vezi articol original

Povaţa vrăjitoarei

Regina mea,

eu, baba vrăjitoare,
te-ndemn să-ţi pui toţi peţitorii la-ncercare,
căci frumuseţea lor şi-al lor cuvânt
deopotrivă sunt înşelătoare.
Vezi dacă au curaj, înţelepciune,
şi de ispită dacă pot să stea deoparte,
de ştiu să preţuiască viaţa
făr-a se teme, însă, nici de moarte.

Arată-le-o sticluţă cu parfum
şi spune-le că-n ea-i esenţa vieţii
şi că tu trebuie s-o bei
în primul ceas al dimineţii;
şi că nu-i chip s-o sorbi oricum,
căci trupul tău nu poate s-o îndure
decât dacă se scaldă-n colb de drum
amestecat cu fructe de pădure
culese-n la amiază, de pe creste
de munte, când Celosia-nfloreşte.
Căci cel ce le adună făr’ de-o floare
strivită şi-ndesată-n buzunare,
pe creasta muntelui dă piept cu vântul
şi nu se ştie de-o avea scăpare.
Şi spune-le că vrei acele fructe,
că vrei să îţi aducă multe, multe.
Şi dă-le sfat să caute-n grădină,
şi să îşi rup-o floare înflorită,
ca să le fie viaţa ocrotită.
Dar nu le spune că-n grădina-aceea,
această floare nici n-a fost sădită.

Şi vezi care-o veni apoi să zică:
– Regină ştii, eu nu mai am răbdare,
m-am săturat să caut de nebun o floare.
Mă duc s-adun de sus acele fructe,
şi vai de vânt de m-o-nfrunta pe munte.

– Eşti curajos, voinice, să-i spui tu,
şi ai trecut de prima încercare,
iar de a doua o să fii scăpat,
chiar mâine, aşa socot, pe înserat,
când vei aduce fructele-n cărare,
să le strivim în colb, cu bucurie mare.

Iar sus, pe munte, printre fructe coapte,
am să aştept eu, vrăjitoarea, albă, ca de lapte,
şi străvezie, şi frumoasă,
crăiasă de basm, măsluită crăiasă.

– Voinicule, sunt fiica Vântului,
adusă de vraja Dorului…
Nu sunt Regina Parfumului,
pe ea las-o Păcatului!
Pe Killer Queen dă-o uitării,
eu sunt Regina Mării şi a Zării,
Regina Munţilor şi a Văilor,
Stăpâna Stihiilor şi a Zmeilor,
şi nu te pun la nicio-ncercare,
ci-ţi pun Regatul meu la picioare!

Şi vai şi-amar de-acela care
o să îmi dea crezare
şi-o să se lase ispitit,
de vorbele mele vrăjit!
Pentru c-o să chem vântul,
şi o să-l facă una cu pământul!

Dar celui ce-o să-mi spună:
– Piei, ispită!
O vreau pe Killer Queen,
mi-e singura iubită!
Aceluia-i voi da în dar
un sac cu fructe coapte,
gustoase, aromate.

Iar tu să-i spui, către seară,
cu fructele-n faţa-ţi când o să apară:
– Eşti înţelept, voinice,
de vreme ce-ai ajuns cu fructele aice!
Acum te mai aşteaptă o probă de foc,
şi sper s-o treci, sper să ai noroc…
Vreau să-mi aduci trei pietre de aur,
de pe Muntele Balaur,
şi să le storci apoi pentru mine,
să scoţi din ele esenţă de praline.

Şi dacă voinicul o să plece-n lume,
să caute-un munte cu-asemenea nume,
– un munte care nu există –
vom scoate câte o batistă,
să-i plângem soarta tristă.

Dar dac-o să-ţi spună:
– Regina mea,
nu-mi place când te-ntreci cu gluma!
Nu sunt bătaia ta de joc,
chiar dacă eşti frumoasă foc!
Rămâi cu bine
şi cumpără-ţi praline!
Tu să-i răspunzi:
– Stai! Nu pleca!
Ai câştigat! Voi fi soţia ta!!!


Articolul participă la
a şaptesprezecea probă a concursului SuperBlog 2013,
sponsorizată de

COSMETICS ROMANIA

Versuri, ţânţari şi parfum

 – Nu mai fi supărată, fetiţo! Pui tu mâna pe băiatul ăla până la urmă. Facem împreună un plan de seducţie. Dar, pentru început, hai să-ţi povestesc cum l-am cucerit pe taică-tu.

– Da, da, povesteşte-mi!

– S-a întâmplat la mare, la Mangalia, acasă la ai lui. Familia mea stătea în gazdă la familia lui pentru a treia vară consecutiv. A doua zi după ce sosiserăm, l-am găsit în curte, singur, citind sub bolta de viţă. Versuri. Îi plăceau poeziile, scria şi el din când în când câte una… Şi, fiindcă eram „înarmată”, i-am lăsat pe masă… opera mea, cizelată înainte de plecarea în vacanţă, două seri de-a rândul, fiindcă, deh, harul poetic nu m-a dat niciodată afară din casă! Apoi am fugit în cameră noastră, unde ai mei dormeau duşi. Ştii, îşi făceau siesta, „aţipelul” de după-amiază, cum îi zicea tata (furase cuvântul din „Săptămâna Nebunilor” – a lui Eugen Barbu). Iar din cameră am tras cu ochiul pe geam, să văd ce face făt-frumos al meu, dacă-mi citeşte versurile. Uite, le ţin minte şi acum:

Îmi pare rău când eşti departe.
Ştiu, te-ndoieşti că-mi pare rău.
Nu spun că plâng şi zi, şi noapte,
Că fără tine-mi este greu.
Nu eşti tu totul pentru mine
Şi nu ştiu dacă te iubesc.
Dar îmi lipseşti, mi-e dor de tine!
De ce? Răspunsul… nu-l găsesc.

Ştiu doar c-aş vrea să-mi fii alături,
Să râzi şi să mă strângi în braţe!
De dor mă răsucesc sub pături
Dorul mă chinuie, nu tace!
Şi-s dese clipe când la tine
Îmi zboară gândul, fără preget…
O, de-aş putea ca lângă mine
Să te aduc cu-un semn din deget!

– Sunt frumoase, mamă, adică mie îmi plac… Deşi, ca logică, te cam contrazici: nu ţi-e greu fără el, dar ţi-e dor, te răsuceşti sub pături…

– Da’ ce voiai, să spun chiar aşa, pe şleau, că-s topită după el? …. Şi, oricum, Scarlett O’Hara avea dreptate (parca-ai citit „Pe Aripile Vântului”), bărbaţilor nu le plac femeile prea deştepte, trebuie să-i laşi întotdeauna să se simtă ei mai cu moţ, ascultă ce-ţi spun… Mie-mi prinde bine şi la serviciu, toţi colegii sunt gata să m-ajute, deşi m-am urâţit simţitor…

– Da, mi-ai mai spus, mamă… Dar… l-ai dat gata cu o poezie?

– Ei, sigur că nu… A fost doar prima vrajă, potrivită cu gusturile lui, din arsenalul meu de super-puteri! Fiindcă, înţelegi tu, cine spune că bărbaţii se-ndrăgostesc de un suflet frumos nu ştie ce vorbeşte! Ăsta e un mit! Nu-ţi văd sufletul decât după ce-i vrăjeşti cu trupul tău, cu parfumul tău, cu vorbe în doi peri, cu priviri dulci… Când l-am văzut că lasă foaia cu versuri jos şi zâmbeşte, am ieşit şi eu din cameră, numai în costum de baie… Şi mi-am pus un picior pe scaunul de lângă el, fiindcă nişte ţânţari cumsecade mă pişcaseră de gambă, exact la ţanc! Parcă i-aş fi învăţat eu! „Cum suportaţi insectele astea afurisite? Uite ce mi-au făcut!” m-am plâns, îndemnându-l (cu un semn din deget :)) s-arunce o privire. Iar el m-a privit lung, a înghiţit în sec… Nu te uita la grăsimea mea de-acum, fetiţo, pe-atunci eram aproape o mare frumuseţe – şi ştiam că picioarele erau punctul meu forte! Aşa că, după ce-a mai înghiţit încă de două ori în sec, taică-tu şi-a făcut curaj, a râs şi m-a luat în braţe. „Parcă asta-ţi doreai, nu?” mi-a şoptit la ureche. Şi pe urmă a adăugat: „Ah, şi ce frumos îţi miroase părul!” Mă dădusem cu cel mai bun parfum al mamei. Şi nici măcar nu era Super Playboy! Ehe, dacă l-aş fi avut pe vremea aia! Nu mi-ar mai fi trebuit nimic, tăticul tău mi-ar fi ciugulit imediat din palmă! Aşa, am avut nevoie de toată vacanţa ca să-l vrăjesc pe de-a-ntregul. Însă pentru tine, draga mea, vom cumpăra mai întâi şi mai întâi parfumul! Hai să intrăm chiar acum pe net, să-l alegem!

Articolul participă la a opta probă a concursului SuperBlog 2013,
sponsorizată de

COSMETICS ROMANIA