Boşorogul berbant

Azi, dulce-a vieţii mele căprioară,
Am început să cred că amândoi
Lăsăm în fiecare ceas să moară
Câte-un sărut ce-ajunge la gunoi.

Ni-e puşculiţa plină de ratări,
Călcăm sub cizme strune de chitară,
Avem un rucsac plin cu întrebări
Şi logica începe să ne doară.

Pentru că, uite, facem din ţânţar
Nu armăsar, ci chiar un elefant!
Stingem vatra pasiunii în zadar,
Certându-ne pentru un moş berbant.

Încă necunoscutul poet căruia îi place să-şi spună Arald Dlara ridică stiloul, îi priveşte lung peniţa, îl închide. Netezeşte cu palma hârtia parfumată, găsită în sertarul biroului doamnei Lili. Par-fu-ma-tă. Ca BB, Boşorogul Berbant. S-au întâlnit în faţa porţii şi moşul mirosea ca o drogherie şi mergea ţanţoş, ca şi cum ar fi fost într-adevăr plin de farmec. Oare chiar nu-şi dădea seama că, fără maşina aia supercalifragilistică şi fără conturile din bănci, n-ar fi avut niciun haz? Caraghiosul! Matusalemicul vânător de fuste! E drept că se ţine bine. După cum arată, nu-i dai optzeci şi doi de ani. Nu-i dai nici măcar şaptezeci. E cel mai frumos babalâc pe care l-a văzut Arald vreodată, dar… În viaţa lui Lili sunt deja prea mulţi bărbaţi şi fără el!

Desigur, o femeie cu mai mulţi bărbaţi – care se împarte între mai mulţi bărbaţi fără să-i aparţină niciunuia – e, pentru Arald, partenera ideală. O femeie care nu jinduieşte după un soţ cu acte-n regulă nici măcar în cel mai ascuns cotlon al sufletului său. Aranjamentul e comod, fără nicio obligaţie, şi totuşi… totuşi ar prefera să se afle pe primul loc în ierarhia preferinţelor ei, să fie masculul dominat, masculul alfa.

Probabil de-aia îi scriu poezii, se gândeşte. Fiindcă toţi ceilalţi – Colecţionarul, Şahistul, Boşorogul – par să nu fi auzit în viaţa lor de rimă, ritm şi măsură.

Dar toate au o măsură! Pe care nu e bine s-o întreci. Cu alte cuvinte, după ce s-a uitat chiorâş la Boşorogul care l-a privit în acelaşi stil, Arald traversat curtea îngustă din faţa vilei – bine măcar că n-are şi câine, se mulţumeşte cu taraploşniţa aia de mâţă neagră, cu ochi de bufniţă – a sunat, Lili a deschis personal, el a luat-o în braţe, ea s-a lipit de el, cum îi stă în obicei, dar, fiindcă, aşa cum NU se-ntâmplă de obicei, nu purta papucii cu toc, a ajuns cu nasul în subţioara lui şi…

Şi i s-a smuls imediat din braţe.

— Miroşi ca un ţap!

— Adică a desfrâu? a glumit el, făcându-i cu ochiul.

— Adică a transpiraţie împuţită! l-a repezit ea.

— Adică a sudoare, draga mea, a corectat-o el. Aşa cum trebuie să miroasă un bărbat adevărat, în putere. Numai boşorogii se scaldă-n arome, ca s-alunge mirosul de moarte!

— Te rog, fără aluzii răutăcioase la adresa lui Costi! Un bărbat de vârsta lui e de-admirat fiindcă se îngrijeşte astfel!

Arald şi-a îngăduit un zâmbet strâmb.

— Mă-ntreb dacă, la vârsta lui, se mai poate numi bărbat!

Lili s-a tras cu un pas înapoi şi l-a măsurat cu ochi îngustaţi.

— Am spus fără aluzii răutăcioase! Şi-acum ai de ales: pleci acasă sau în baie, să faci un duş. Imediat! Pe urmă poate-o să… stăm de vorbă!

Cu asta i-a întors spatele, a urcat scările şi, peste o clipă, s-a auzit trântindu-se uşa dormitorului ei de la etaj.

Iar uşa cămăruţei de sub scară s-a deschis o clipă mai târziu, ca la comandă, şi Rada, mătuşa şi menajera doamnei Lili, a apărut cu un prosop mare pe braţ.

— Poftim, a spus, întinzându-i-l, e curat. Lili mi-a zis de mai multe ori că nu-i place cum miroşi! Şi-acu, dac-ai avut ghinion şi-a fost pe-aici parfumatul ăsta de nea Costică taman înaintea ta… Draga de ea te-a luat la rost, nu s-a mai putut ţine. C-oi fi matale băiat încă tânăr, frumuşel şi bun de gură, da’ uneori e nevoie de mai mult…

Bun de gură… Aşa descrie proasta de babă talentul poetic, şi-a spus Arald, după duşul făcut în grabă, deschizând uşa dormitorului doamnei Lili.

Numai că ea adormise. Cu Fely, Mâţa Neagră, alături. Şi, profitând de faptul că n-o vedea stăpâna, jivina afurisită l-a stupit, arcuindu-se, cu coada zbârlită. Iar lui i s-a părut că a mai auzit şi un alt zgomot, i s-a părut că statueta grea al lui Cupidon, de pe etajera cu cărţi, se clătina, şi-a amintit poveştile vecinilor, care susţineau că pisica doamnei Lili poate face uneori pietrele să zboare…

Nişte prostovani, se gândise atunci. Nişte invidioşi, care pun succesul ei în afaceri pe seama unor urzeli necurate. Cum e cu putinţă s-o creadă vrăjitoare, să creadă că mâţa e telepată, că le are cu telekinezia…?

Însă pe urmă parcă s-a mişcat şi lustra, şi nu, nu era cutremur… Oare pisica aia care nu putea să-l sufere era într-adevăr în stare să…? Sau de vină era amestecul de whisky şi bere cu care se delectase nu cu mult înainte?

Oricare ar fi fost adevărul, Arald s-a retras tiptil, hotărându-se să se refugieze în biroul doamnei Lili, pentru o scurtă… reculegere.

Iar reculegerea înseamnă, pentru el, poezie… Chiar dacă, la repezeală, versurile ies uneori cam şchioape.

Mda, îşi continuă el cugetările, dar ei îi vor plăcea cu siguranţă… Poezia a fost dintotdeauna arma lui de vânătoare… Dar toate au o măsură şi fiecare are etalonul lui şi… Cum a zis baba? A, da: „uneori e nevoie de mai mult”.

Şi Boşorogul are mai mult, nu? Ce are el şi n-am eu? De ce-i ia ea apărarea? „Fără aluzii răutăcioase la adresa…” La adresa mumiei! Cu ce se-mbălsămează ăsta?

Încă necunoscutul poet Arald simte că a transpirat din nou, din belşug, şi de ciudă, şi din cauza aerului închis din mica încăpere, îmbâcsit de aroma prea multor beţişoare parfumate. Oftează, împinge foaia cu versuri într-o parte, trage laptopul deschis al doamnei inimii sale (şi a inimilor altora) mai aproape. Poate dau de corespondenţa ei cu moşul!

Moşul! Moşul! Moşul!

Cuvântul îi răsună dureros în minte, ca un dangăt sonor de clopot…

Şi chiar bate un clopot!

Bate a mort.

În biserica de vizavi e un mort.

Îmbălsămare! Mumie!

Fără aluzii răutăcioase la adresa… mumiei!

Mumie! Mumie! Mumie!

Împart inima unei femei vii cu o mumie.

Împart dragostea unei femei nu tocmai normale cu o mâţă paranormală. Cu o mâţă de vrăjitoare!

Arald se ridică brusc, mototoleşte hârtia pe care şi-a scris versurile, lasă ghemotocul pe tastatura laptopului deschis şi pleacă…

Trece absent prin casa care miroase a Costi, a mumie, a mort, a…

A frumuseţe.

E frumoasă fata cu care dă nas în nas în pragul uşii de la intrare. Fina doamnei Lili. O cunoaşte, a mai văzut-o de multe ori, dar…

De ce n-a mai văzut că e atât de frumoasă?

E frumoasă chiar şi când strâmbă din nasul ei desăvârşit, aflat la înălţimea subţiorii lui.

— Miroşi a desfrâu, domnule Dlara, râde ea.

— Adică put? oftează el, regretând că, după duş, a ignorat deodorantul de pe etajera din baie.

— Nu, dar ai un miros… acru, de ţap. Încep s-o înţeleg pe naşa Lili. Şi pe mine mă excită uneori mirosul ăsta.

… … …

— … spre ghinionul lui,  continuă bunica, trecându-şi visătoare mâna prin părul alb, m-a prins chiar într-unul din momentele când mirosul ăla mă excita… şi când el unul îşi dorea o consolare. Spun ghinion fiindcă aşa şi-a pierdut libertatea de… ţap desfrânat, aşa a pierdut-o pe naşa Lili, aşa se face că încă-l mai consolez şi acum…

Deşi…

O să plece pe lumea ailaltă neconsolat, fiindcă n-a reuşit să afle ce parfum folosea moşul berbant… Moşul care s-a stins, subit, chiar în seara aia; l-a speriat de moarte (realmente!) mâţa neagră (ţicnită jivină!) care nu-i putea suferi pe iubiţii bipedei sale; i-a sărit în cap, stupind furioasă, taman când o săruta cu foc pe naşa.

Cu foc, cu ultima lui scânteie de viaţă…

De-aia aprindem deseori candela în amintirea „mumiei îmbălsămate”, a „moşului berbant” căruia, la urma urmelor, îi datorăm fericirea noastră!



COMPLETARE ULTERIOARĂ:

Şi totuşi am dat de un parfum 🙂

Dacă pe ăsta îl folosea moşul? Dacă parfumul a atras pisica?

Sau dacă l-a atacat fiindcă nu tolera un alt…. parfum de pisică?

Reclame

16 gânduri despre „Boşorogul berbant

  1. Haha – geniala povestea. Intai o plasasem pe la anii 50 asa, apoi cand cu laptopul s-a rupt putin firul dar l-am lipit la loc rapid cu superglue 😀 .
    Mi-a placut tare mult 😛 .
    [ Mosul Parfumat de Katy Perry- lolz, cred si eu ca a reactionat pisica neagra :))) ]

    Apreciat de 1 persoană

    • Laptopul mi-a rămas din advertorial – acolo trecusem la cătat deodorante cu Google.
      Abia în dimineaţa asta m-am gândit că aş fi putut să-l scot – dar, fiindcă povestea fusese deja citită de mai multe persoane, l-am lăsat până una-alta acolo. 🙂

      Nu e sigur că ăla a fost parfumul moşului – l-am pus doar ca presupunere uşchită. 😀

      P.S. Povestea nu se poate plasa în anii 50 – pe-atunci pe-aici trona dictatura proletariatului, Lili nu putea fi femeie de afaceri, cu casă mare şi menajeră. Dacă aveai mai multe camere decât considera Partidul că-ţi trebuie, îţi repartiza nişte necunoscuţi în spaţiul locativ. 😛
      Dar, fără laptop, cred că s-ar putea plasa prin anii 30. 🙂

      Apreciază

  2. Plina de imaginatie asa cum te stiu!
    Daca vad o sticluta de genul acesta, mai c-as lua-o. Sunt in stare sa-mi iau un recipient dupa cum arata chiar daca ii arunc continutul ulterior. Desi parfumelul ar putea fi placut! 🙂
    Toate cele frumoase si spornice! Cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ce haioasă, ce poveste plină de ironie și umor, de romantism desuet și, hai să recunoaștem, parfum! Că-i de țap (neispășitor!), că-i de Costi, de mumie, dar și de Purr de Katie Perry, care are o sticluță absolut fantastică, e doldorora de ”miroasne”! Fiică-mea și-a cumpărat parfumul numai pentru flacon, dar nu-i rău nici conținutul, bun iarna, are ceva vanilie și santal.
    Ești genială, am spus eu că în club avem scriitori buni și sigur nu am greșit. Fraza asta e epocală:”Numai că ea adormise. Cu Fely, Mâţa Neagră, alături. Şi, profitând de faptul că n-o vedea stăpâna, jivina afurisită l-a stupit, arcuindu-se, cu coada zbârlită.”! Toate mâțele lumii sunt concentrate în câteva cuvinte! 😉 🙂
    Imaginația ta e fără limite și ai mijloacele necesare pentru a o pune în aplicare! Felicitări, m-am bucurat să citesc! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Imi amintesc advertorialul. A facut ceva valuri. Dar l-am recitit cu mare bucurie de parca nu as fi facut-o vreodata. Ai un mod de a scrie care pe mine ma ia cu fiori; treci prin tot felul de stiluri mult mai usor decat as….trece eu strada, imi permit o gluma. Ce mai! Ma bucur ca azi mi-am facut timp sa imi aduc aminte de ce mereu am fost bucuroasa ca am intalnit o lume aparte, in virtualul asta, cu toate inconvenientele lui si cu fiecare gust amar ce mai persista, cateodata.

    De știam, imi luam și eu, in tinerete, o felina cum era Fely sau cum e Fifi a mea. Cine stie pe cine speria, de ma mai scapa de niscaiva incurcaturi pe care, acum, nici cu peria de sarma nu le mai scot de la capitolul amintiri.

    Zi frumoasa, Matilda!

    Apreciat de 1 persoană

    • Am recurs la advertorial din lipsă de timp. Mi-am amintit că e cu parfum şi m-am gândit că merge refolosit, că nu l-a citit foarte multă lume când l-am publicat.

      Mie mi-ar plăcea o mâţă neagră, dar… n-a fost să fie. 🙂 Soacră-mea a avut cândva un motănel negru care-mi era drag şi care trăgea la mine, dar a preferat să-l dea prin vecini şi să păstreze un frate de-al lui, mai bleguţ, dar alb, cu doar câteva pete tărcate.

      O zi frumoasă îţi doresc şi eu, Adriana!

      Apreciat de 1 persoană

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.