Un ajutor nepreţuit

Azi, dulce-a vieţii mele căprioară,
Am început să cred că amândoi
Lăsăm în fiecare ceasmoară
Câte-un sărut ce-ajunge la gunoi.

Ni-e puşculiţa plină de ratări,
Călcăm sub cizme strune de chitară,
Avem un rucsac plin cu întrebări
Şi logica începe să ne doară.

Pentru că, uite, facem din ţânţar
Nu armasar, ci chiar un elefant!
Stingem vatra pasiunii în zadar,
Certându-ne pentru un moş berbant.

Încă necunoscutul poet căruia îi place să-şi spună Arald Dlara ridică stiloul, îi priveşte lung peniţa, îl închide. Netezeşte cu palma hârtia parfumată, găsită în sertarul biroului doamnei Lili. Par-fu-ma-tă. Ca BB, Boşorogul Berbant. S-au întâlnit în faţa porţii şi moşul mirosea ca o drogherie şi mergea ţanţoş, ca şi cum ar fi fost într-adevăr plin de farmec. Oare chiar nu-şi dădea seama că, fără maşina aia supercalifragilistică şi fără conturile din bănci, n-ar fi avut niciun haz? Caraghiosul! Matusalemicul vânător de fuste! E drept că se ţine bine. După cum arată, nu-i dai optzeci şi doi de ani. Nu-i dai nici măcar şaptezeci. E cel mai frumos babalâc pe care l-a văzut Arald vreodată, dar… În viaţa lui Lili sunt deja prea mulţi bărbaţi şi fără el!

Desigur, o femeie cu mai mulţi bărbaţi – care se împarte între mai mulţi bărbaţi fără să-i aparţină niciunuia – e, pentru Arald, partenera ideală. O femeie care nu jinduieşte după un soţ cu acte-n regulă nici măcar în cel mai ascuns cotlon al sufletului său. Aranjamentul e comod, fără nicio obligaţie, şi totuşi… totuşi ar prefera să se afle pe primul loc în ierarhia preferinţelor ei, să fie masculul dominat, masculul alfa.

Probabil de-aia îi scriu poezii, se gândeşte. Fiindcă toţi ceilalţi – Colecţionarul, Şahistul, Boşorogul – par să nu fi auzit în viaţa lor de rimă, ritm şi măsură.

Dar toate au o măsură! Pe care nu e bine s-o întreci. Cu alte cuvinte, după ce s-a uitat chiorâş la Boşorogul care l-a privit în acelaşi stil, Arald traversat curtea îngustă din faţa vilei – bine măcar că n-are şi câine, se mulţumeşte cu taraploşniţa aia de mâţă neagră, cu ochi de bufniţă – a sunat, Lili a deschis personal, el a luat-o în braţe, ea s-a lipit de el, cum îi stă în obicei, şi, fiindcă, aşa cum NU se-ntâmplă de obicei, nu purta papucii cu toc, a ajuns cu nasul în subţioara lui şi…

Şi i s-a smuls imediat din braţe.

— Miroşi ca un ţap!

— Adică a desfrâu? a glumit el, făcându-i cu ochiul.

— Adică a transpiraţie împuţită! l-a repezit ea.

— Adică a sudoare, draga mea, a corectat-o el. Aşa cum trebuie să miroasă un bărbat adevărat, în putere. Numai boşorogii se scaldă-n arome, ca s-alunge mirosul de moarte!

— Te rog, fără aluzii răutăcioase la adresa lui Costi! Un bărbat de vârsta lui e de-admirat fiindcă se îngrijeşte astfel!

Arald şi-a îngăduit un zâmbet strâmb.

— Mă-ntreb dacă, la vârsta lui, se mai poate numi bărbat!

Lili s-a tras cu un pas înapoi şi l-a măsurat cu ochi îngustaţi.

— Am spus fără aluzii răutăcioase! Şi-acum ai de ales: pleci acasă sau la baie, să faci un duş. Imediat! Pe urmă poate-o să… stăm de vorbă!

Cu asta i-a întors spatele, a urcat scările şi, peste o clipă, s-a auzit trântindu-se uşa dormitorului ei de la etaj.

Iar uşa cămăruţei de sub scară s-a deschis o clipă mai târziu, ca la comandă, şi Rada, mătuşa şi menajera doamnei Lili, a apărut cu un prosop mare pe braţ.

— Poftim, a spus, întinzându-i-l, e curat. Lili mi-a zis de mai multe ori că nu-i place cum miroşi! Şi-acu, dac-ai avut ghinion şi-a fost pe-aici parfumatul ăsta de nea Costică taman înaintea ta… Draga de ea te-a luat la rost, nu s-a mai putut ţine. C-oi fi matale băiat încă tânăr, frumuşel şi bun de gură, da’ uneori e nevoie de mai mult…

Bun de gură… Aşa descrie proasta de babă talentul poetic, şi-a spus Arald, după duşul făcut în grabă, deschizând uşa dormitorului doamnei Lili.

Numai că ea adormise. Cu Fely, Mâţa Neagră, alături. Şi, profitând de faptul că n-o vedea stăpâna, jivina afurisită l-a stupit, arcuindu-se, cu coada zbârlită. Iar lui i s-a părut că a mai auzit şi un alt zgomot, i s-a părut că statueta grea al lui Cupidon, de pe etajera cu cărţi, se clătina, şi-a amintit poveştile vecinilor, care susţineau că pisica doamnei Lili poate face uneori pietrele să zboare…

Nişte prostovani, se gândise atunci. Nişte invidioşi, care pun succesul ei în afaceri pe seama unor urzeli necurate. Cum e cu putinţă s-o creadă vrăjitoare, să creadă că mâţa e telepată, că le are cu telekinezia…?

Însă pe urmă parcă s-a mişcat şi lustra, şi nu, nu era cutremur… Oare pisica aia care nu putea să-l sufere era într-adevăr în stare să…? Sau de vină era amestecul de whisky şi bere cu care se delectase nu cu mult înainte?

Oricare ar fi fost adevărul, Arald s-a retras tiptil, hotărându-se să se refugieze în biroul doamnei Lili, pentru o scurtă… reculegere.

Iar reculegerea înseamnă, pentru el, poezie… Chiar dacă, la repezeală, versurile ies uneori cam şchioape.

Mda, îşi continuă el cugetările, dar ei îi vor plăcea cu siguranţă… Poezia a fost dintotdeauna arma lui de vânătoare… Dar toate au o măsură şi fiecare are etalonul lui şi… Cum a zis baba? A, da: „uneori e nevoie de mai mult”.

Şi Boşorogul are mai mult, nu? Ce are el şi n-am eu? De ce-i ia ea apărarea? „Fără aluzii răutăcioase la adresa…” La adresa mumiei! Cu ce se-mbălsămează ăsta?

Încă necunoscutul poet oftează, împinge foaia cu versuri într-o parte, trage laptopul deschis al doamnei inimii sale (şi a inimilor altora) mai aproape. Poate dau de corespondenţa ei cu moşul!

Neh! Ţi-ai găsit! Lili nu e fraieră, ştie că, într-o casă prin care se foiesc uneori în voie – dar aproape niciodată în acelaşi timp – mai mulţi bărbaţi rivali, nu e indicat să-ţi memorezi parolele pe un laptop în faţa căruia poate nimeri unul dintre ei.

Tot ce poate face Arald e să ceară părerea maestrului Google (masculul alfa al Internetului!) asupra farmecului masculin. Şi iată ce zice jupânul:

captură ecran 1

De aici, clic cu clic, ajunge la Antiperspirant Deodorant Gerovital H3 Men. Adică anti miros de ţap, îşi traduce, în gând, cu o strâmbătură, după care, mânat de curiozitate, dă şi clicul care-l ajută să afle „totul despre această gamă”.

Ia te uită, e şi cremă antirid! Hm, Boşorogul Berbant foloseşte probabil aşa ceva cu religiozitate, îşi spune, începând să-nţeleagă de ce pare cu mai bine de zece ani mai tânăr afurisitul de nea Costică, alias Costi. Nu i-ar mai muri mulţi înainte şi dar-ar toţi sfinţii să mai trăiască trei zile, cu aia de alaltăieri! captură ecran 2Dar eu unul încă nu-s o fosilă zbârcită, conchide apoi, trecând cu un clic mai departe, la produsele pentru îngrijirea corpului.

Şi comandă antiperspirantul deodorant îmboldit de o revelaţie de moment: Când pleci la vânătoare, o astfel de armă în plus poate fi un ajutor nepreţuit. Văd că nimereşte ţinta chiar şi la vârsta a treia! Trebuie s-o folosesc neapărat! Că doar n-am ajuns cel mai fraier, îmi pot face şi eu rost de-un parfum proaspăt şi persistent!


  • Text scris pentru SuperBlog 2014 şi pentru duzina de cuvinte.
  • Imaginile sunt capturi de ecran, a doua fiind preluată de pe site-ul sponsorului probei.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 80 de puncte

Anunțuri

8 gânduri despre „Un ajutor nepreţuit

  1. Pingback: Liliana, ce frumoasă ţi-e blana! | ropot de secunde...

  2. Pingback: Declaraţie de intenţie | ropot de secunde...

  3. Pingback: Eu la SuperBlog 2014 (toamna) | ropot de secunde...

  4. Pingback: Poveste fără sfârşit | VeroVers

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s