Boşorogul berbant

Azi, dulce-a vieţii mele căprioară,
Am început să cred că amândoi
Lăsăm în fiecare ceas să moară
Câte-un sărut ce-ajunge la gunoi.

Ni-e puşculiţa plină de ratări,
Călcăm sub cizme strune de chitară,
Avem un rucsac plin cu întrebări
Şi logica începe să ne doară.

Pentru că, uite, facem din ţânţar
Nu armăsar, ci chiar un elefant!
Stingem vatra pasiunii în zadar,
Certându-ne pentru un moş berbant.

Încă necunoscutul poet căruia îi place să-şi spună Arald Dlara ridică stiloul, îi priveşte lung peniţa, îl închide. Netezeşte cu palma hârtia parfumată, găsită în sertarul biroului doamnei Lili. Par-fu-ma-tă. Ca BB, Boşorogul Berbant. S-au întâlnit în faţa porţii şi moşul mirosea ca o drogherie şi mergea ţanţoş, ca şi cum ar fi fost într-adevăr plin de farmec. Oare chiar nu-şi dădea seama că, fără maşina aia supercalifragilistică şi fără conturile din bănci, n-ar fi avut niciun haz? Caraghiosul! Matusalemicul vânător de fuste! E drept că se ţine bine. După cum arată, nu-i dai optzeci şi doi de ani. Nu-i dai nici măcar şaptezeci. E cel mai frumos babalâc pe care l-a văzut Arald vreodată, dar… În viaţa lui Lili sunt deja prea mulţi bărbaţi şi fără el!

Desigur, o femeie cu mai mulţi bărbaţi – care se împarte între mai mulţi bărbaţi fără să-i aparţină niciunuia – e, pentru Arald, partenera ideală. O femeie care nu jinduieşte după un soţ cu acte-n regulă nici măcar în cel mai ascuns cotlon al sufletului său. Aranjamentul e comod, fără nicio obligaţie, şi totuşi… totuşi ar prefera să se afle pe primul loc în ierarhia preferinţelor ei, să fie masculul dominat, masculul alfa. Continuă lectura

Reclame

Îndemn

Secvenţe de viaţă cu parfum de levănţică, la care ţii prea mult ca să laşi uitarea să le acopere cu glod sau cu praf negru de cărbune, îţi foşnesc în amintire ca vântul prin stuf. S-au uscat ca nişte coceni de porumb aruncaţi în şant, adică în adâncul unei circumvoluţiuni, şi poartă patina vremii, grea ca un vagon de pietriş. Şi cine poate supravieţui sub o asemenea greutate? Ţi-ai umplut memoria cu reproduceri ale timpului mort, ai preschimbat-o în cimitir… Întoarcerea în trecut e o obsesie, un drog periculos. Când amintirile sunt singurele care te mai încântă, eşti ca o babă cu poala plină de pisici, dar uitată de oameni, ruptă de ei… Întoarce-te în prezent, ridică-l cel puţin la înălţimea trecutului fascinat, dacă eşti în stare. Şi chiar dacă nu poţi, dacă prezentul e cu culoar strâmt, cu tavanul scund, târăşte-te prin el privind mereu spre viitor!


Cu cele douăsprezece cuvinte îngroşate s-au mai jucat şi alţii. Îi găsiţi pe toţi aici.