O zi ca oricare alta…

… adică miercurea fără cuvinte

Duzină & leapşă

După jucăria de alaltăieri (un singur text, mai mulţi autori), am trecut la altceva, oarecum similar, care s-ar putea numi, de pildă, „citeşte şi scrie mai departe”. Numai că de data asta nu mă mai pot juca de una singură. 🙂 Iată de ce:

Folosind cuvintele duzinii de săptămâna asta, am scris un început de poveste (că la începuturi lăsate baltă mă pricep cel mai bine). Însă cu ăsta aş vrea jucăm leapşa 🙂 – adică vă rog să-l continuaţi. Începeţi cu un link către acest prin episod, scrieţi-l pe următorul (trebuie să aibă între 50 şi 150 de cuvinte) şi invitaţi pe altcineva să preia ştafeta, adică înceapă cu link către episodul scris de dv. şi să adauge, la rândul său, un alt episod (respectând de asemenea limitele – minim 50 şi maxim 150 de cuvinte). Şi aşa mai departe.

Iar după ce aflaţi că s-a scris o continuare (sau mai multe) adăugaţi, la sfârşitul episodului dv., un link către ea/ele.

Aţi dedus deja că nu e o problemă dacă, într-o anumită etapă (sau în mai multe) textul e preluat de mai multe persoane şi continuat – fireşte – în mod diferit. Ar fi chiar foarte interesant de văzut pe câte căi diferite o poate apuca povestea – dacă va fi aşa, o să le ţin undeva evidenţa.  (Pe parcurs, oricine poate scrie mai multe fragmente, cu condiţia să nu fie consecutive.)

Mai jos sunt cele 144 de cuvinte ale mele. Oricine doreşte poate intra în joc, scriind o continuare (am rugămintea să-mi lase un comentariu aici şi să respecte regulile de mai sus), dar eu trimit invitaţii speciale (fără nicio supărare dacă nu sunt acceptate) către Vienela, Suzana, psi, Petru Racolta, Claudia.


Etui Calmar Eter (Calmy pentru prieteni) şi-ar lepăda, ca pe un balast detestabil, toate cele trei prenume care, stându-i alături de numele de familie ca bigudiurile pe chelie, i-au preschimbat certificatul de naştere în maculatură şi au fost cât pe ce să-i servească drept paşaport către demenţă. Dar nu poate, căci, dovedindu-se un meseriaş încărcător de belele pe greabăn de creştin fraged, prevăzătorul său tată, popa Manole Furtun, mare iubitor de alcool şi de nume care nu se regăsesc pe paleta spălăcită numită calendar,  s-a dus glonţ de la botez la notar şi a trântit o clauză în testament: orice schimbare, totală sau parţială, a numelui din certificatul de naştere înseamnă dezmoştenire, e zidul despărţitor dintre fiul denaturat şi „casa a mare” din centru, mândria târgului şi darul înaintaşilor, pe care orice reprezentant al clanului Furtun îl pune (paradoxal!) mai presus de darul beţiei.



Claudia a scris deja episodul 2

Puteţi scrie un alt episod 2, sau puteţi trece direct la episodul 3, continuând povestea pe firul început de ea.


A apărut şi  a doua variantă a episodului 2, scrisă de Suzana.

Cartea unui om obişnuit

Micile Mizerii

Baba Gaga(într-o clipă de lipsă de senilitate):

Cartea unui om obişnuit e viaţa lui, inspirată de îngerii şi demonii călăuzitori, scrisă de liberul arbitru personal şi corectată de hazard. Dacă omul iese cumva, cât de cât, din anonimat, fragmente din ea ajung, cenzurate de cine vrei şi de cine nu vrei, sub ochii altor oameni. Dacă nu, e citită oricum, integral, la Judecata de Apoi.


Tanti Tina:

Aş vrea să am – să fi avut – curaj să joc totul pe o singură carte, cartea unui om obişnuit, care ştie că numai cine riscă poate câştiga. Dar n-am atins niciodată gradul de ţicneală necesar şi suficient pentru aşa ceva.


Matilda:

Nu-mi scriu cartea de ţicnit om obişnuit , mi-o risipesc pe bloguri, pentru mai puţini ochi decât mi-aş dori, dar nu contează, chiar şi un singur cititor înseamnă mai mult decât niciunul. Şi ştiu că n-o să mi-o adune…

Vezi articol original 138 de cuvinte mai mult

Cartea omului obişnuit

Cartea omului obişnuit, de celebritate lipsit, cu cod numeric personal şi o poză departe de ideal şi-aproape de realitate, e cartea de identitate.

Unii mai au în dotare, în mai multe exemplare, şi câte-o carte de vizită, pe care nu ezită să le-o dea, cu generozitate, persoanelor însemnate, adică de mare însemnătate, cu care relaţiile se cer cultivate.

Alţii mai au şi carte de căpătâi, pe care pun mâna, întâi şi-ntâi, când simt nevoia să se-adape, pe nerăsuflate, din înţelepciunea unor minţi luminate.

Iar cartea maşinii stă, printre acte, pentru automobilul proprietate evident personală – e o hârţoagă oficială.

Cât despre cartea de muncă – nu se mai poartă; e o hârţoagă moartă.

Ar mai fi şi „ultima carte”, şi „cartea cea mare” – ai parte uneori, când rişti cu disperare.

Dar cine are carte nu prea mai are parte – decât dacă-şi scoate din mânecă asul, trişând fără scrupule când e cazul.

Această prezentare necesită JavaScript.