Ceva cu şah

Lipsa diacriticelor mă pune uneori în încurcătură. Pe pildă, acum nu ştiu dacă tema jocului cuvintelor cu numărul 129 e „şah-mat” sau „şah-mâţ”, după cum îmi dă de bănuit poza din oferta inspiratoare a lui Eddie:

Dar nu mă cramponez de această întrebare, fiindcă mi-am adus subit aminte că am scris cândva ceva în care era amestecat jocul de şah, aşa că rebloghez trăsnaia în cauză.

Cât despre inserarea duzinii de cuvinte impuse, scot din schemă orice orgoliu şi recunosc că muzele mele n-au spaţiu pentru aterizare – presupun că se impune un soi de resetare a softurilor de acces, pentru care nu pot apela la agenţi specializaţi, fiindcă nu există. Şi nu e nici de domeniul vreunui vrăjitor, fie el şi celebru. N-am de ales, trebuie s-o fac personal – într-o bună zi. Acum simt că n-am potenţial decât pentru îngurgitarea unei porţii de îngheţată.

Micile Mizerii

Deoarece am primit o invitaţie specială, intru în camera mezinei mele, care mai nou îşi spune Letiwitch, de la Letiţia vrăjitoarea, pentru simplu fapt, zice ea, că această chestie englezească sună infinit mai bine decât o combinaţie neaoşă, de genul Letitoarea – sau Letoarea! Intru şi văd pe podea două găleţi, una goală şi una plină, iar pe masă două clepsidre minuscule, alcăror conţinut, grăunţe de nisip captive între paranteze de sticlă, stă grămadă în bolurile de la bază.
În prima clipă mă întreb, ireal de calmă, de unde le are, şi cât a dat pe ele, şi de unde are banii pe care i-a dat ele – căci îmi permit să sper că nu le-a plătit în natură, cu n rostogoliri în aşternuturile vreunui puştan de bani gata; şi zic „puştan” cu speranţa că n-are peste cincizeci de ani!
Dar întrebarea e înlocuită de alte nedumeriri când…

Vezi articol original 404 cuvinte mai mult

Călătoria unui melc cu cochilie de duzină către parfumul dansului

Cândva, credeam că pot să scriu orice, incluzând orice duzină de cuvinte. Îmi veneau idei peste idei, cădeau peste mine ca o avalanşă înfuriată, inspiraţia era magica mea licoare de toate zilele şi de toate nopţile şi umpleam cu ea sticluţe după sticluţe – al căror conţinut trebuia supravegheat ca să nu intre cumva în clocot de dans nebun şi să dea pe-afară, conturând simboluri lacustre bizare.

Din bătrânul creier al universului, ideile mai vin şi acum către mine, dar altfel… Cum să vă spun? Imaginaţi-vă călătoria unui melc. Da’ a unui melc obosit, nu glumă. Un melc a cărui viteză tinde asimptotic la zero, şi asta printre gardieni ostili, fanatici, adevărate componente de coşmar presărate pe un drum pe lângă care urcuşul pe trompa unui elefant nervos ar fi floare la ureche.

Sau floare la cochilie, cine ştie?

Cine ştie ce să scrie, de pildă, despre parfumul dansului ?  

Până când ajunge melcul cu idei noi vă pozez unele vechi, care se furişează pâş-pâş încoace şi în care s-au prins în dans miresme de dragoste neîmpărtăşită, de despărţire, de ploaie…

traducerea unei poezii incluse în romanul „Destinul Bufonului” (Robin Hobb)



Nu mai ştiu de unde am şutit gif-urile. Le-am stocat de mult pe computer, dar nu mi-a dat prin cap să notez sursele. E posibil ca unele să fi fost avataruri pe diverse forumuri, dar nu bag mâna-n foc.
Doar melcul e nou venit – de aici – în colecţia mea.

Acestea fiind zise, mă duc să dansez cu motanul: 

Poveste de decembrie

Rebloghez cu titlu schimbat, pentru o a doua participare la jocul cuvintelor. 🙂

VeroVers

.

Nu ştiu cum, ce zeu, ce vânt,
Sau ce dor, ce fel de gând
Te-a mânat în viaţa mea –
Rege printre fulgi de nea…

.

Albii fulgi s-au mistuit…
Ai rămas şi ne-am iubit
Zi de zi, în ceas târziu…
Dar de m-ai iubit – nu ştiu!

.

Ani s-au dus, alunecând…
Alţi fulgi s-au topit, pe rând…
Eşti al meu… dar tot nu ştiu
De-mi dai suflet ori pustiu!

.

Simt doar, verde, ochiul tău
Oglindit în ochiul meu.
Sub blândeţea lui m-ascund,
Pisiceşte ghemuind

.

Trupul meu – să-l strângi la piept;
Şi atunci simt cum, încet,
Fulguieşte-asupra mea
Dorul tău… sau vraja ta!

25 februarie 1987

24.12.2015 Am citit cele de mai sus şi m-am gândit că am ceva gata scris pentru tema de luni a Jocului Cuvintelor. 🙂

Vezi articol original

Femeie ratată

Fiind vorba (tangenţial) şi despre vot, m-am gândit să rebloghez, că e (tangenţial)… de sezon. 😛

VERONICISME

Am scris cele de mai jos mai demult, pe un blog pe care nu prea se-nghesuie lumea să-l citească şi pe care probabil că-l paşte desfiinţarea. În fine, nu vreau să zic că pe ăsta s-ar înghesui cititorii ca diaspora la centrele de vot (poate şi unde alea fură prea puţine iar blogurile mele continuă să fie prea multe), vreau doar să zic că între timp se mai schimbă câte ceva şi mă vopsii de două ori (acum mi-s în curs de reîncărunţire, pe ultima sută de metri) şi că în clipa de faţă mă simt aşa, Hahi (cum îmi zicea tata, de la hahaleră) în toată puterea cuvântului – poate şi fiindcă afară e nor de prea mult timp, poate şi fiindcă în casă e prea linişte: jumătatea conjugală la serviciu, motanul la programul de aghioase pe dulap, vecinii tăcuţi, nimeni nu găureşte pereţii, nu repară nimic, nu ascultă manele şi…

Vezi articol original 308 cuvinte mai mult

Norocul şi pisica neagră

Pisica neagră nu mi-a purtat noroc la superblogăreală, când am inclus-o în articolul reblogat mai jos.
Dar mie încă îmi place advertorialul meu de atunci (conform principiului „şi cioara zice că puiul ei e frumos” 😛 )

(Pentru asocieri mai izbutite ale norocului cu pisica neagră, clicuiţi linkurile din tabelul lui Eddie.)

ropot de secunde...

În loc de motto:

sursa imaginii şi a dialogului

Îngăduiţi-mi să mă prezint. Sunt Fely, şi niciodată nu mint când dictez, ca acum, câte-un discurs menit să ia parte la un concurs numit SuperBlog de ani mulţi, de când atrage bipezi adulţi, amatori să culeagă, într-o toamnă „fierbinte”, de pe taste cuvinte.

Sunt, după cum se vede-n poza alăturată, o felină mirobolantă, cu ochi imenşi, fascinanţi, hipnotizanţi, uneori terifianţi.

Dar, după cum aţi învăţat la şcoală, aparenţele-nşeală!

În realitate, credeţi-mă, sunt cumsecade, drăgăstoasă, blândă şi mieroasă – mai ales când cer, cu un mieunat, să-mi fie din şifonier eliberat trupul mlădios, după un popas somnoros pe raftul cu prosoape pliate, pluşate. Dar – miao! – sunt numai aparent curate, nu sunt sterilizate! Iar eu sunt sensibilă, sunt stilată, sunt o pisică aristocrată. Microbii mă oripilează, ştiu că prin lume gravitează, că aerul îl infestează, că pot ce nici…

Vezi articol original 442 de cuvinte mai mult

Duzină de cuvinte inventate: Scorburatino

Săptămâna asta n-avem „duzină de cuvinte” Aşa că rebloghez una veche. 🙂

VERONICISME

(Amintiri din alt univers, influenţate de ultimul roman tradus)

Ieri m-am întors din capitală. Am terminat cura de dezintoxicare în betealambic. Am ieşit de-acolo simţindu-mă alt om, aşa că n-am făcut drumul pe vitezostradă, ci pe Coloanagrama. E un traseu secretacic, mai lung, dar foarte pitoresc. De sub pavajul sorbituminat răsar, ici şi colo, anoduli. Superbi, dar extrem de prudenţi, aşa că n-ai prea mult timp să-i admiri. Te văd de departe şi fie că se retrag dedesubt, în perenglote, fie se pregătesc cât ai clipi de elevatuire şi îţi planează apoi, graţioşi, deasupra capului. Asta numai până la prima turnataţie. Pe urmă, flora stradală lipseşte aproape cu desăvârşire. Vezi numai rareori câte un salicedru sau câte un portocalandru. Salicedrii cresc pe margine, sunt uşor de ocolit, şi ramurile lor chiar te ajută s-o faci, te ghidează, sunt în stare să-i dea comenzi…

Vezi articol original 156 de cuvinte mai mult