Jurnal de pandemie cu cântec – Cui îi fac semafoarele cu ochiul? – 18.02.2020, ora 3:15 (guest post)

E ora trei şi-un sfert şi totul e bine.

Nimeni nu mişcă-n front – aşa cum aţi ordonat, să trăiţi…, zice cotoroanţa noctambulă, fără convingere.

Cariera de babă cloanţă în slujba legii nu-i de nasul ei – nu îndeplineşte niciun criteriu, a descoperit asta citind un ceaslov vechi şi….

Şi uite că mişcă! Cineva încalcă ordonanţele! E lumina aia galbenă – acolo, în poze, la izolare* în cercuri, după ce a capturat-o camera foto!

clic pentru mărire

Galbenul intermitent al semafoarelor veghează lângă trecerile de pietoni. Privegheaţi lângă privighetori! Adică lângă zebre, mda. Zebrele alea… neînsufleţite.

Sufletele – nu ale zebrelor – pleacă în dangăt de clopot. Or fi bătut clopotele? În Vinerea Mare, la biserica din stânga şi la a din dreapta (care e în poză)?

Or fi bătut, maică. Nu le-am auzit, mi-s o cotoroanţă modernă, aveam căşti în urechi, îmi tropăiau degetele pe taste, îmi dansau ideile pe curba viselor, pe câmp, prin cânepă indiană…

Canabis…

Bis… Bis! Bis!

Bătăi din palme…

Bătăi de clopot…

Da’ pentru cine să bată? Clopotele, da, ele. Pentru cine bat clopotele, Mitică?

Cui îi fac semafoarele cu ochiul, Mitică? Mitica batjocură ironie a sorţii! Semafoare zvăpăiate lângă treceri de pietoni pustii! Dacă lumina era roşie, ar fi fost învăpăiate? Ha?

Ha, ha, ha!

Roşu înseamnă interdicţie, nu-i aşa?
Ei. las’ că nu-i SARSailă*** chiar atât de negru, nu pentru mine, că mi-s cotoroanţă tânără, nu de-aia… 65+. Scriu declaraţie şi m-am dus! La cumpărături, carevasăzică.  Intru, în ceas tihnit, în prăvălii supermarketuri aproape pustii, nu mi-s condamnată la cele două ore de aglomeraţie de la amiază.

Condamnată? Mvaaai! Am vrut să zic protejată. Ca să fim chit, primiţi, vă rog, umilele mele scuze. Chitesc că aşa se cade. Cu scuze.

Scuze, acuze… Îmi plac rimele!

Şi ghicitorile:
Cui îi fac semafoarele cu ochiul? Pe cine ademenesc în noapte?
Dă-mi mâna, vino cu mine, la mine… sau la ci darem la mano

Ademenire** în noapte, în pustietatea fără virusuri… căci mai toţi purtătorii lor dorm, cu organe cu tot.  Cu organele de ordine. Organele de miel sunt în drob, sunt deja în drob. Ura, drăguţa mea, drobul e gata!

Da’ vasele-s murdare… Ca şi creierii nespălaţi! Ha!

Ha, ha, ha!

Ura, drăguţa mea, pe circumvoluţiuni murdare aleargă gânduri iscoditoare…. Aleargă libere!

Ura, drăguţa mea, gândurile sunt libere! Nu-i chip să le pui în cămaşă de forţă, nu cu una, cu două – nici măcar cu nouă!

Ura, drăguţa mea… Ura!
De urat aş mai ura, că urările sunt gata. Îmi permit să le refolosesc, sunt puse la păstrare, la un clic distanţă – clic aici – dar clicuiţi mâine, că-s urări pentru prima zi a Sfintelor Paşti. Sper că nu v-aţi uitat ca mâţa-n calendar, adică aţi avut ochi de văzut că acolo stă scris Paşti, nu Paşte, da?

De păscut, mă paşte un pui de somn, ca întotdeauna când se crapă de ziuă.

clic pentru mărire

Numai semafoarelor nu le e somn, l-am prins şi-n poza asta pe unul făcând cu ochiul în plină pustietate, de parc-ar fi în mijloc de codru popor des, nu de pandemie, când pe străzi e penurie de trecători, nu puzderie!

Cui îi fac semafoarele cu ochiul, Mitică, în lumea guvernată de mitica frică? Se legendara spaimă de a morţii faimă…

Spaima peste care trece realismul macabru:

…. spaima peste care trece, simţindu-se cu pe deplin triumfătoare, credinţa:

Dar:
Viaţă înaintea morţii. Putere înaintea slăbiciunii. Călătorie înaintea destinaţiei. E primul ideal al Cavalerilor Radianţi, păstrat în Arhiva Luminii de Furtună. Ajungeţi la ea pe Calea Regilor.

Asta dacă nu cumva preferaţi şerpii şi păsările cântătoare în locul cavalerilor. Puteţi găsiţi astfel de vieţuitoare într-o baladă.

E o baladă despre foame şi frică, despre război şi răzbunare, despre dictatură şi revoltă, despre sentimentalism şi sânge rece, despre compasiune şi egoism, despre sete de dragoste şi sete de putere, despre viaţă şi moarte. E o istorisire plină de cântece – adică de versurile lor. 😛

Vreo două sunt melodii vechi (cu versurile sunt mai mult sau mai puţin modificate, ca să se potrivească în poveste).

Eu cam atât am acum de spus, plus


Cuvintele grase (ceas, ceaslov, calendar, criteriu, camp, canepa, cariera, curba, camasa, chip, chit, camera) au venit dintr-un joc de-al lor, de-al cuvintelor, cel cu numărul 243.

Dacă ţineţi musai să comentaţi, se poate.  Şi se prea poate să-mi fie lene să vă răspund. Sau silă, dac-o să mă călcaţi pe vreo bătătură – pe aia de la degetul mijlociu al mâinii drepte, care încă mai e acolo, deşi de mână scriu din ce în ce mai rar.



* – ştiu, trebuia să-i zic lockdown, păcatele mele de babă conservatoare! Da’ sper că lumea bună încă mai cunoaşte şi echivalentul românesc al cuvintelor de import, made in USA, aia care conduce, actualmente, până şi-n topul COVID-19 – deşi cârcotaşii zic că trişează. (Oricum, cu „guest post” am intrat şi eu în rândul lumii. 😛 😆 )

** – ademenirea doar până la fereastră are mari sorţi de izbândă

 

*** – asta nu-i de-a mea, am furat-o de-aici:

 

Nimic mai dureros…

Nimic nu e mai dureros decât să vezi că unii, în nevindecabila lor prostie, îşi închipuie că poliloghia de mai sus poate ajuta cu ceva un bolnav de cancer!

Credeţi că vindecă pe cineva? Că face vreun medic sau vreo asistentă să îngrijească vreun bolnav cu mai mult zel, cu mai multă dăruire? Că aduce în contul vreunui bolnav sau al familiei lui mai mulţi bani pentru medicamente? Că poate consola pe cineva căruia cancerul i-a răpit o fiinţă dragă?

Explicaţie

„Captura de ecran” de mai sus e un comentariu referitor la precedentul meu articol de pe acest blog. Şi nu e prima oară când mă „bănuieşte” cineva de subtilităţi (a se vedea partea subliniată) care mă depăşesc.

De aceea am să vă spun care e reţeta mea pentru jocul cu duzina de cuvinte şi cum am aplicat-o în cazul articolului adus în discuţie.

Mai întâi iau cele 12 cuvinte cu copy-paste şi mi le pun sub nas.

Pe urmă caut două sau mai multe cuvinte care se pot asocia, folosindu-se ca să spui, eventual, ceva neaşteptat.

Aici mi s-a pus pata pe „falangă”.

Falangă – greci în luptă – armată. Atacă ceva „inflamat” (alt cuvânt din duzină).

Armata anticorpilor atacă un buboi.

Nu, nu-mi place, altceva.

Buboi – umflătură – munte – vulcan. Buboi – puroi – lavă.

În mintea mea, „lava” şi „alb” sunt cuvinte asociate. Iar vulcanul scuipă şi foc. Foc roşu. Cele două culori din tema de luni: „excentricitate în alb-roşu”.

Excentricitate – excentric – „personaj turbat” (alte două cuvinte din duzină).

Excentricul, un personaj turbat, conduce falanga care atacă un vulcan în erupţie.

Şi gata, încep să scriu la nimereală, îndesând cât mai multe dintre celelalte cuvinte ale duzinii – că trebuie să iasă ceva.

Şi iese oarece, ajung la bătrânii înţelepţi cărora le place să vorbească.

Vorbă – cuvinte – litere – „parfumul literelor” (tema poveştii parfumate).

Adică de ce n-aş amesteca-o şi pe ea?

Şi o amestec: parfumul literelor roşii pe hârtie albă. Dar e prea simplu, dă-i cu bla-bla: sângele sufletului, parfumul vieţii, alambicul creaţiei.

Tadaam!

Şi cu asta basta, plus „carioca” şi „scap”, cuvintele care-mi rămăseseră de căruţă, băgate în finalul explicativ, cu linkuri.

Aşa mi-au ieşit trei (duzină, provocare, poveste parfumată) dintr-o lovitură.

Fără mesaje absconse, a fost un joc, nimic mai mult.

Lănţişorul de argint

Ca fapt divers:

Ca noi toţi, am pe facebook o serie de prieteni ale căror postări nu apar înşiruite pe lănţişorul de argint al fluxului meu de noutăţi cu lunile sau chiar cu anii.

Iar în actualul context al protestelor stradale, m-am abţinut, ca românul imparţial, şi să postez pe tema asta, şi să comentez şi să dau like-uri la postările prietenilor mei virtuali din ambele tabere. Nu, nu mi-am „făcut curat” în listă. Atâta vreme când nu devine agresiv la adresa mea din acest motiv, nu vreau să rup relaţiile cu nimeni din pricina convingerilor politice, mai ales că ale mele sunt cum sunt. 😛 😆

Ei bine, în situaţia prezentată mai sus, în flux îmi apare, de vreo trei zile, unul dintre absenţii de până acum. E din acelaşi oraş cu mine, îl cunosc personal (am fost colegi de serviciu), dar facebook-ul nu mi-a mai arătat postările lui niciodată. Şi nici acum nu mi le aduce în flux pe toate, ci numai şi numai pe cele prin care îşi îndeamnă, cu vehemenţă, prietenii să iasă în stradă, sau le oferă filmări „live”. (A mai postat şi altceva zilele astea; o ştiu fiindcă am făcut, de curiozitate, o incursiune pe „peretele” lui.)

Aşa stând lucrurile, nu e oare firesc să mă întreb dacă nu cumva lănţişoriul postărilor pe care mi le pune sub nas sus-numitul program de socializare e din argint calp? Şi nu e firesc să mă întreb cine şi de ce l-o fi falsificând*?


Despre lănţişoare de argint au mai scris şi vor mai scrie şi alţii. Îi găsiţi pe blog la Eddie, în al doilea tabel.


* Ca să n-avem vorbe – termenul e metaforic, ca şi chestia cu lănţişorul de argint.  Nu vreau să zic că postările din flux sunt false, ci doar că algoritmul regimului preferenţial s-a schimbat într-un mod care trezeşte suspiciuni.

Să dau drumul la televizor, să nu dau…?

Să dau drumul la televizor, să nu dau…?

„Pulsul naţiunii” se poate lua şi de pe facebook, ba chiar şi din DEX:

dex

tariceanuDar acu’ mi-s curioasă să aflu ce-o fi zis alde Tăriceanu – deşi s-ar cuveni să traduc ce-au zis alde Dalinar, Kaladin, Shallan
Că, indiferent ce „gaşcă de penali” conduce, io tot din traduceri trăiesc, nu se gândesc niciunii să reducă vârsta de pensionare, s-o repună în vigoare pe aia dinainte de „rivuluţie”. Aici şi acum e mai bine să le dai ajutoare sociale tinerilor, ca să stea degeaba, şi să ţii bătrânii la muncă. E mai bine să nu facă tinerii armata, dar să fie boşorogii mobilizabili până la 62 de ani. Şamd. 😛

Ţara asta are muuulte bube-n cap şi câte-o şleahtă „penală” în fiecare partid. Acu’ e drept că unii dintre „penali” îs mai proşti decât alţii. Că vorba aia, „câinii latră, ursul trece”, dar, când îi vede prea întărâtaţi, ursul dăştept abrogă dracului OUG-ul schimbă dracului traseul. :mrgreen:

Da’ io casc oricum gura de pe margine, lăsându-i pe „tinerii frumoşi şi liberi” (dintre care unii sunt foaaarte zeloşi când e vorba să vâre toţi bătrânii în aceeaşi oală şi să-i împroaşte cu venin) să-şi aleagă viitorul: o dictatură a mieilor, sau o ţâră de anarhie, sau o democraţie revigorată, în care mieii ies şi la vot, nu doar la proteste, sau… etc. Nu pot decât să sper că vor alege unul în care să am parte de pensie.

Mai bine pozez motanul!

Am scris asta pe blogul Vienelei şi, fiindcă acolo nu era frumos să mă-ntind la vorbă pe lângă subiect, spun pe tarlaua mea că nici măcar atunci când zic eu c-am făcut-o „aşa cum merită s-o fac”, de pildă ca aici, aici sau aici, n-a avut rost să mă ostenesc. La ce bun să-mi pierd timpul scriind pentru nici măcar o duzină de cititori?

Mai bine traduc, citesc şi pozez motanul.

lungila