Nimic mai dureros…

Nimic nu e mai dureros decât să vezi că unii, în nevindecabila lor prostie, îşi închipuie că poliloghia de mai sus poate ajuta cu ceva un bolnav de cancer!

Credeţi că vindecă pe cineva? Că face vreun medic sau vreo asistentă să îngrijească vreun bolnav cu mai mult zel, cu mai multă dăruire? Că aduce în contul vreunui bolnav sau al familiei lui mai mulţi bani pentru medicamente? Că poate consola pe cineva căruia cancerul i-a răpit o fiinţă dragă?

Anunțuri

Explicaţie

„Captura de ecran” de mai sus e un comentariu referitor la precedentul meu articol de pe acest blog. Şi nu e prima oară când mă „bănuieşte” cineva de subtilităţi (a se vedea partea subliniată) care mă depăşesc.

De aceea am să vă spun care e reţeta mea pentru jocul cu duzina de cuvinte şi cum am aplicat-o în cazul articolului adus în discuţie.

Mai întâi iau cele 12 cuvinte cu copy-paste şi mi le pun sub nas.

Pe urmă caut două sau mai multe cuvinte care se pot asocia, folosindu-se ca să spui, eventual, ceva neaşteptat.

Aici mi s-a pus pata pe „falangă”.

Falangă – greci în luptă – armată. Atacă ceva „inflamat” (alt cuvânt din duzină).

Armata anticorpilor atacă un buboi.

Nu, nu-mi place, altceva.

Buboi – umflătură – munte – vulcan. Buboi – puroi – lavă.

În mintea mea, „lava” şi „alb” sunt cuvinte asociate. Iar vulcanul scuipă şi foc. Foc roşu. Cele două culori din tema de luni: „excentricitate în alb-roşu”.

Excentricitate – excentric – „personaj turbat” (alte două cuvinte din duzină).

Excentricul, un personaj turbat, conduce falanga care atacă un vulcan în erupţie.

Şi gata, încep să scriu la nimereală, îndesând cât mai multe dintre celelalte cuvinte ale duzinii – că trebuie să iasă ceva.

Şi iese oarece, ajung la bătrânii înţelepţi cărora le place să vorbească.

Vorbă – cuvinte – litere – „parfumul literelor” (tema poveştii parfumate).

Adică de ce n-aş amesteca-o şi pe ea?

Şi o amestec: parfumul literelor roşii pe hârtie albă. Dar e prea simplu, dă-i cu bla-bla: sângele sufletului, parfumul vieţii, alambicul creaţiei.

Tadaam!

Şi cu asta basta, plus „carioca” şi „scap”, cuvintele care-mi rămăseseră de căruţă, băgate în finalul explicativ, cu linkuri.

Aşa mi-au ieşit trei (duzină, provocare, poveste parfumată) dintr-o lovitură.

Fără mesaje absconse, a fost un joc, nimic mai mult.

Lănţişorul de argint

Ca fapt divers:

Ca noi toţi, am pe facebook o serie de prieteni ale căror postări nu apar înşiruite pe lănţişorul de argint al fluxului meu de noutăţi cu lunile sau chiar cu anii.

Iar în actualul context al protestelor stradale, m-am abţinut, ca românul imparţial, şi să postez pe tema asta, şi să comentez şi să dau like-uri la postările prietenilor mei virtuali din ambele tabere. Nu, nu mi-am „făcut curat” în listă. Atâta vreme când nu devine agresiv la adresa mea din acest motiv, nu vreau să rup relaţiile cu nimeni din pricina convingerilor politice, mai ales că ale mele sunt cum sunt. 😛 😆

Ei bine, în situaţia prezentată mai sus, în flux îmi apare, de vreo trei zile, unul dintre absenţii de până acum. E din acelaşi oraş cu mine, îl cunosc personal (am fost colegi de serviciu), dar facebook-ul nu mi-a mai arătat postările lui niciodată. Şi nici acum nu mi le aduce în flux pe toate, ci numai şi numai pe cele prin care îşi îndeamnă, cu vehemenţă, prietenii să iasă în stradă, sau le oferă filmări „live”. (A mai postat şi altceva zilele astea; o ştiu fiindcă am făcut, de curiozitate, o incursiune pe „peretele” lui.)

Aşa stând lucrurile, nu e oare firesc să mă întreb dacă nu cumva lănţişoriul postărilor pe care mi le pune sub nas sus-numitul program de socializare e din argint calp? Şi nu e firesc să mă întreb cine şi de ce l-o fi falsificând*?


Despre lănţişoare de argint au mai scris şi vor mai scrie şi alţii. Îi găsiţi pe blog la Eddie, în al doilea tabel.


* Ca să n-avem vorbe – termenul e metaforic, ca şi chestia cu lănţişorul de argint.  Nu vreau să zic că postările din flux sunt false, ci doar că algoritmul regimului preferenţial s-a schimbat într-un mod care trezeşte suspiciuni.

Să dau drumul la televizor, să nu dau…?

Să dau drumul la televizor, să nu dau…?

„Pulsul naţiunii” se poate lua şi de pe facebook, ba chiar şi din DEX:

dex

tariceanuDar acu’ mi-s curioasă să aflu ce-o fi zis alde Tăriceanu – deşi s-ar cuveni să traduc ce-au zis alde Dalinar, Kaladin, Shallan
Că, indiferent ce „gaşcă de penali” conduce, io tot din traduceri trăiesc, nu se gândesc niciunii să reducă vârsta de pensionare, s-o repună în vigoare pe aia dinainte de „rivuluţie”. Aici şi acum e mai bine să le dai ajutoare sociale tinerilor, ca să stea degeaba, şi să ţii bătrânii la muncă. E mai bine să nu facă tinerii armata, dar să fie boşorogii mobilizabili până la 62 de ani. Şamd. 😛

Ţara asta are muuulte bube-n cap şi câte-o şleahtă „penală” în fiecare partid. Acu’ e drept că unii dintre „penali” îs mai proşti decât alţii. Că vorba aia, „câinii latră, ursul trece”, dar, când îi vede prea întărâtaţi, ursul dăştept abrogă dracului OUG-ul schimbă dracului traseul. :mrgreen:

Da’ io casc oricum gura de pe margine, lăsându-i pe „tinerii frumoşi şi liberi” (dintre care unii sunt foaaarte zeloşi când e vorba să vâre toţi bătrânii în aceeaşi oală şi să-i împroaşte cu venin) să-şi aleagă viitorul: o dictatură a mieilor, sau o ţâră de anarhie, sau o democraţie revigorată, în care mieii ies şi la vot, nu doar la proteste, sau… etc. Nu pot decât să sper că vor alege unul în care să am parte de pensie.

Mai bine pozez motanul!

Am scris asta pe blogul Vienelei şi, fiindcă acolo nu era frumos să mă-ntind la vorbă pe lângă subiect, spun pe tarlaua mea că nici măcar atunci când zic eu c-am făcut-o „aşa cum merită s-o fac”, de pildă ca aici, aici sau aici, n-a avut rost să mă ostenesc. La ce bun să-mi pierd timpul scriind pentru nici măcar o duzină de cititori?

Mai bine traduc, citesc şi pozez motanul.

lungila

Mai bine mai târziu decât niciodată

De obicei răspund la toate comentariile. Pun măcar un zâmbăreţ din ăsta 🙂 ca replică, dacă n-am timp sau nu-mi trece prin tărtăcuţă nimic care s-ar potrivi.

Dar uneori pur şi simplu reuşesc să nu văd câte un comentariu decât după ce, vorba unui banc din care nu-mi mai amintesc decât poanta, „calul plecase”. Dar, conform principiului „mai bine mai târziu decât niciodată” – dacă „târziul” nu sare de-un an,  răspund când descopăr în sfârşit comentariul cu pricina, ca în exemplul de mai jos.

intarziere