Parfum…

Parfumul unui film… Sau al unei cărţi…

Îmi privesc biblioteca – plină cu din ce în ce mai multe cărţi cărora încă n-am avut timp să le întorc rând pe rând filele – cum îşi priveşte un avar comoara şi-mi trece prin gând, prin gândul o clipă distras de zgomotele agresive ale bulevardului de dincolo de geamurile deschise, că nu, eu n-am asociat niciodată un film sau o carte cu un parfum, oricât de copleşit mi-ar fi fost sufletul de mireasma – sau miasma – unor sentimente de departe, apropiate de mine de imagini, de sunete, de cuvinte, de o privelişte sau alta din imaginaţia aprinsă de slove.

Mă întorc zadarnic în timp cu paşi de ceasornic, rămân degeaba când şi când locului, ca o placă uzată de patefon care repetă obsedant o frază muzicală, căci nu găsesc nicio sticluţă de parfum pe care s-o asociez cu vreo poveste de pe o peliculă sau dintre două scoarţe de carte.

Aşa că renunţ, îmi trec degetele peste o blaniţă caldă, care toarce arhaic, mâţeşte, şi mă gândesc că, uite, am izbutit totuşi să răspund cumva la dubla provocare a Jocului Cuvintelor, tangentând-o şi pe cea lansată de Clubul Condeielor Parfumate.  Pe urmă îmi amintesc că, în decursul jocurilor mele de-a Superblogul, am scris, aici şi aici, despre parfumuri nemirosite de mine niciodată (pe cel primit ca premiu l-am dăruit cuiva în stare să-l aprecieze) şi, bizar sau nu, asta mă îmboldeşte cumva să vă arăt totuşi şi fotografia unei sticluţe de parfum. Pare să fie mostră, am găsit-o printre lucrurile rămase în urma mătuşii mele cu ochi albaştri şi o păstrez fiindcă, fără să o deschid, simt parfumul zilelor mele de fetiţă cu patru mame (cele trei în plus fiind două mătuşi şi o bunică). E un parfum asociat cu filmul vieţii mele. 🙂