Parfum…

Parfumul unui film… Sau al unei cărţi…

Îmi privesc biblioteca – plină cu din ce în ce mai multe cărţi cărora încă n-am avut timp să le întorc rând pe rând filele – cum îşi priveşte un avar comoara şi-mi trece prin gând, prin gândul o clipă distras de zgomotele agresive ale bulevardului de dincolo de geamurile deschise, că nu, eu n-am asociat niciodată un film sau o carte cu un parfum, oricât de copleşit mi-ar fi fost sufletul de mireasma – sau miasma – unor sentimente de departe, apropiate de mine de imagini, de sunete, de cuvinte, de o privelişte sau alta din imaginaţia aprinsă de slove.

Mă întorc zadarnic în timp cu paşi de ceasornic, rămân degeaba când şi când locului, ca o placă uzată de patefon care repetă obsedant o frază muzicală, căci nu găsesc nicio sticluţă de parfum pe care s-o asociez cu vreo poveste de pe o peliculă sau dintre două scoarţe de carte.

Aşa că renunţ, îmi trec degetele peste o blaniţă caldă, care toarce arhaic, mâţeşte, şi mă gândesc că, uite, am izbutit totuşi să răspund cumva la dubla provocare a Jocului Cuvintelor, tangentând-o şi pe cea lansată de Clubul Condeielor Parfumate.  Pe urmă îmi amintesc că, în decursul jocurilor mele de-a Superblogul, am scris, aici şi aici, despre parfumuri nemirosite de mine niciodată (pe cel primit ca premiu l-am dăruit cuiva în stare să-l aprecieze) şi, bizar sau nu, asta mă îmboldeşte cumva să vă arăt totuşi şi fotografia unei sticluţe de parfum. Pare să fie mostră, am găsit-o printre lucrurile rămase în urma mătuşii mele cu ochi albaştri şi o păstrez fiindcă, fără să o deschid, simt parfumul zilelor mele de fetiţă cu patru mame (cele trei în plus fiind două mătuşi şi o bunică). E un parfum asociat cu filmul vieţii mele. 🙂

5 gânduri despre „Parfum…

  1. Ai creat o combinatie minunata! Nu stiu ce parfumel e in sticluta, dar seamana perfect cu o sticluta cu mir. Tocmai am realizat ca e noul joc.Tare m-ar tenta un doi in unu! 🙂
    O saptamana frumoasa cu bucurii si spor! Cu drag! ❤ 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Am două sticluţe identice, cu parfumuri diferite. N-au etichete şi eu nu mă pricep deloc, nu le recunosc după miros.
      Cred că sunt nişte mostre, care se dădeau cu ani în urmă cu nu mai ştiu ce revistă pe care-o cumpăra mătuşa mea.
      Frumoasă să fie şi săptămâna ta, dragă Suzana!

      Apreciază

    • Şi la mine se leagă de orice altceva în afară de parfumuri. 🙂
      De exemplu, pentru mine „Pe aripile vântului” înseamnă banane. În timp ce o citeam pentru prima oară, am mâncat prima banană din viaţa mea. 🙂 (În anul ăla – nu mai ştiu care, cred că eram eu prin liceu – a reînceput importul lor. Ai mei cred că nu mai mâncaseră banane dinainte de ’44.)

      Apreciază

  2. Pingback: Parfum… | VERONICISME

Ce părere ai?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.