Nu ştiu dacă rubrica „reflexii în oglindă” va mai reveni sau nu pe blogul gazdă, dar, fiindcă tocmai am constatat că şi-a mai adus şi altcineva aminte de ea, pun mai jos două imagini reflectate.
30.05.2017
11.06.2017
– pentru Jocul Cuvintelor (nr. 132)
Am primit un ping. Care se vrea aprobat. Dar nu-l aprob, şi iată de ce:
Articolul cu link către mine, plasat pe un blog numit „Jurnalul Anei”, e copiat, cuvinţel cu cuvinţel, de la Vienela. Iar Aniţa şmecheriţa a trântit sub articol menţiunea „text copiat”, fără să se ostenească să mărturisească de unde e copiat, ca şi cum cu asta, gata, şi-ar fi spălat toate păcatele.
Of, of, of şi văleleu… 😦
ACTUALIZARE (08.06.2017 – 19:17):
Numita Ana a şters mai întâi (în jur de ora 15:00) articolul link-uit mai sus – şi alte câteva.
Iar acum blogul nu mai există.
— Tinere, crede-mă că-ţi vorbesc cu respect şi consideraţie, ca între colegi de breaslă; şi, mai presus de orice, cu sinceritate, fiindcă e întotdeauna mai sănătos să afli adevărul, exprimat cu claritate, decât una dintre numeroasele variante ale contrariului său.
Pune-ţi aşadar armura peste orgoliu şi ascultă-mă.
„Femeia din tablou”, romanul tău de debut, n-are nevoie de nicio modificare. Îl poţi azvârli aşa cum e! Nu-şi merită locul sub soare. 
E maculatură, ca şi „Care e ţeava ta?”, chestia aia pe care-ai lansat-o de curând. Pen’ că n-ai resurse! Eşti un biet scrib, scriitor n-o să fii niciodată!
Amatorilor de literatură de calitate le recomand „Tabelul lui Eddie”, o culegere de folclor WEB contemporan – în foileton.
Ilustrator coperţi:
http://funny.pho.to/
… în lipsa unei fotografii de sezon pentru miercurea fără cuvinte
Caruselul timpului a fost… comprimat.
S-a întâmplat în vremuri imemoriale, când a impus-o economia de energie.
De fapt, modul de alimentare a fost omis când i-au întocmit noul prospect, scris într-un cod cu grave carenţe în exprimare.
Dar cui îi trebuie material documentar pentru o rablă?! Căluţii s-au deprins să scape din dispozitivele de fixare şi pleacă cu tine în zbor, fiecare în alt ritm, care-ncotro. Numai că toate drumurile lor duc în acelaşi loc şi de foaaarte multă vreme n-a mai avut niciun călăreţ destul noroc ca să nu-şi piardă sufletul în locul ăla, lăsând în şa doar jalnicele-i rămăşiţe pământeşti.
Olé!
Olele! Care furaşi nemurirea, breee?! Cui i-o vânduşi, neamuleee?!
