Nu e numai una. Am un teanc! 🙂 Un teanc de ilustrate cu imagini din mileniul trecut. 🙂
Îmi propusem să le scanez pe toate şi să le pun pe un alt blog. Dar m-am oprit după a doua rundă – şi din lipsă de timp, dar şi din lene. Poate o să continui cândva… Deocamdată le pun şi aici pe cele scanate atunci.
Circul KLUDSKY – 1932
Târgu Mureş – Piaţa Trandafirilor
Târgu Mureş
Căile către alte ilustrate prăfuite se găsesc la Eddie, în al doilea tabel.
Scriu şi iar scriu (adică bat câmpii) pe n-şpe bloguri, şi las praful virtual (mai sus, în titlu, l-am numit naftalină) să se aştearnă peste cuvintele mele tropotite pe taste, şi aproape că le dau uitării, şi uneori le regăsesc (mai mult sau mai puţin din întâmplare) şi îmi plac – evident că îmi plac, căci sunt ale mele şi se zice că până şi cioara spune că puiul ei e frumos! 😛 😆
Şi, dacă îmi plac, le iau de pe un blog (de aici şi de aici), le desprăfuiesc şi le aduc pe altul (adică mai jos), preschimbându-le din text în imaginea textului pe pergament – ca să nu zic că n-am schimbat nimic! 😛
Nimic nu e mai dureros decât să vezi că unii, în nevindecabila lor prostie, îşi închipuie că poliloghia de mai sus poate ajuta cu ceva un bolnav de cancer!
Credeţi că vindecă pe cineva? Că face vreun medic sau vreo asistentă să îngrijească vreun bolnav cu mai mult zel, cu mai multă dăruire? Că aduce în contul vreunui bolnav sau al familiei lui mai mulţi bani pentru medicamente? Că poate consola pe cineva căruia cancerul i-a răpit o fiinţă dragă?
Cele 12 cuvinte impuse de jocul de-a duzina par uneori să-ţi ceară – cu încăpăţânare de pistrui care nu vor nici în ruptul capului să-ţi părăsească nasul! – să ataci un anumit subiect. Eu una nu le dau ascultare aproape niciodată, îmi asum rolul de Păcălici pus pe farse inofensive şi le strecor într-un textuleţ care tratează cu totul şi cu totul altceva.
Nici azi n-am chef să scriu despre vreo păcăleală şi n-am optimism în peisaj. Am doar de tradus. Cărţi. Şi îmi spun, cu umor amar, că am reuşit din nou să ajung în criză de timp, mi-am oferit din nou obişnuitul (de la o vreme) „privilegiu”: am iar de tradus o carte în plus, una care nu încape în… termen. Sau poate încape, dacă trag tare şi-mi las, ca singură activitate suplimentară delectantă, îngurgitarea rezervelor de prăjituri şi ciocolată din frigider.
Da, ştiu, asta îngraşă. Şi aşa ajungem la păcăleala familiei – pentru bărbatul meu: are 20 (douăzeci) de kilograme de nevastă în plus faţă de alea pe care le-a acceptat cu muuulţi ani în urmă, semnând în registrul stării 
civile! Mă-ntreb dacă poate vedea în ele tot atâtea cadouri! Şi presupun că mai există ceva care nu i se pare amuzant: scăderea numărului de fire de păr natural aduse de el în familie cu de 20 de ori câte n bucăţi, unde n face parte din N (mulţimea numerelor naturale) şi are o valoare… considerabilă!
Trebuie să menţionez că i-au mai rămas totuşi câteva – spre deliciul unei anumite pisici cu veleităţi de coafeză. (Pardon, uitasem că acum, de când s-au urcat, pe lângă mâţe, şi toate scroafele-n copac, se zice „hairstylist”.)
Şi uite aşa v-am păcălit – şi m-am păcălit. 😛 Am zis că n-am chef să scriu despre nicio păcăleală şi când colo… 
Cândva, credeam că pot să scriu orice, incluzând orice duzină de cuvinte. Îmi veneau idei peste idei, cădeau peste mine ca o avalanşă înfuriată, inspiraţia era magica mea licoare de toate zilele şi de toate nopţile şi umpleam cu ea sticluţe după sticluţe – al căror conţinut trebuia supravegheat ca să nu intre cumva în clocot de dans nebun şi să dea pe-afară, conturând simboluri lacustre bizare.
Din bătrânul creier al universului, ideile mai vin şi acum către mine, dar altfel… Cum să vă spun? Imaginaţi-vă călătoria unui melc. Da’ a unui melc obosit, nu glumă. Un melc a cărui viteză tinde asimptotic la zero, şi asta printre gardieni ostili, fanatici, adevărate componente de coşmar presărate pe un drum pe lângă care urcuşul pe trompa unui elefant nervos ar fi floare la ureche.
Sau floare la cochilie, cine ştie?
Cine ştie ce să scrie, de pildă, despre parfumul dansului ? 
Până când ajunge melcul cu idei noi 
vă pozez unele vechi, care se furişează pâş-pâş încoace 
şi în care s-au prins în dans miresme de dragoste neîmpărtăşită, de despărţire, de ploaie…
traducerea unei poezii incluse în romanul „Destinul Bufonului” (Robin Hobb)
Nu mai ştiu de unde am şutit gif-urile. Le-am stocat de mult pe computer, dar nu mi-a dat prin cap să notez sursele. E posibil ca unele să fi fost avataruri pe diverse forumuri, dar nu bag mâna-n foc.
Doar melcul e nou venit – de aici – în colecţia mea.
Acestea fiind zise, mă duc să dansez cu motanul: 
