Ping-ul trădător

Am primit un ping. Care se vrea aprobat. Dar nu-l aprob, şi iată de ce:

Articolul cu link către mine, plasat pe un blog numit „Jurnalul Anei”, e copiat, cuvinţel cu cuvinţel, de la Vienela. Iar Aniţa şmecheriţa a trântit sub articol menţiunea „text copiat”, fără să se ostenească să mărturisească de unde e copiat, ca şi cum cu asta, gata, şi-ar fi spălat toate păcatele.

Of, of, of şi văleleu… 😦


ACTUALIZARE (08.06.2017 – 19:17):
Numita Ana a şters mai întâi (în jur de ora 15:00) articolul link-uit mai sus – şi alte câteva.
Iar acum blogul nu mai există.

Elucubraţie… colegială

—  Tinere, crede-mă că-ţi vorbesc cu respect şi consideraţie, ca între colegi de breaslă; şi, mai presus de orice, cu sinceritate, fiindcă e întotdeauna mai sănătos să afli adevărul, exprimat cu claritate, decât una dintre numeroasele variante ale contrariului său.
Pune-ţi aşadar armura peste orgoliu şi ascultă-mă.
„Femeia din tablou”, romanul tău de debut, n-are nevoie de nicio modificare. Îl poţi azvârli aşa cum e! Nu-şi merită locul sub soare. E maculatură, ca şi „Care e ţeava ta?”, chestia aia pe care-ai lansat-o de curând. Pen’ că n-ai resurse! Eşti un biet scrib, scriitor n-o să fii niciodată!




Amatorilor de literatură de calitate le recomand „Tabelul lui Eddie”, o culegere de folclor WEB contemporan – în foileton.

Ilustrator coperţi:
http://funny.pho.to/

Caruselul timpului

Caruselul timpului a fost… comprimat.

S-a întâmplat în vremuri imemoriale, când a impus-o economia de energie.

De fapt, modul de alimentare a fost omis când i-au întocmit noul prospect, scris într-un cod cu grave carenţe în exprimare.

Dar cui îi trebuie material documentar pentru o rablă?! Căluţii s-au deprins să scape din dispozitivele de fixare şi pleacă cu tine în zbor, fiecare în alt ritm, care-ncotro. Numai că toate drumurile lor duc în acelaşi loc şi de foaaarte multă vreme n-a mai avut niciun călăreţ destul noroc ca să nu-şi piardă sufletul în locul ăla, lăsând în şa doar jalnicele-i rămăşiţe pământeşti.

Olé!

Olele! Care furaşi nemurirea, breee?! Cui i-o vânduşi, neamuleee?!

Verde, cu şi fără

– pentru miercurea fără cuvinte
(clic pe poze pentru mărire)

verde fără flori, dar cu nori

acelaşi verde, cu aceiaşi nori

verde fără flori, dar cu oi

soare fără verde, dar cu petale

iaca şi florile

vedeta roşie

Ceva cu şah

Lipsa diacriticelor mă pune uneori în încurcătură. Pe pildă, acum nu ştiu dacă tema jocului cuvintelor cu numărul 129 e „şah-mat” sau „şah-mâţ”, după cum îmi dă de bănuit poza din oferta inspiratoare a lui Eddie:

Dar nu mă cramponez de această întrebare, fiindcă mi-am adus subit aminte că am scris cândva ceva în care era amestecat jocul de şah, aşa că rebloghez trăsnaia în cauză.

Cât despre inserarea duzinii de cuvinte impuse, scot din schemă orice orgoliu şi recunosc că muzele mele n-au spaţiu pentru aterizare – presupun că se impune un soi de resetare a softurilor de acces, pentru care nu pot apela la agenţi specializaţi, fiindcă nu există. Şi nu e nici de domeniul vreunui vrăjitor, fie el şi celebru. N-am de ales, trebuie s-o fac personal – într-o bună zi. Acum simt că n-am potenţial decât pentru îngurgitarea unei porţii de îngheţată.

Micile Mizerii

Deoarece am primit o invitaţie specială, intru în camera mezinei mele, care mai nou îşi spune Letiwitch, de la Letiţia vrăjitoarea, pentru simplu fapt, zice ea, că această chestie englezească sună infinit mai bine decât o combinaţie neaoşă, de genul Letitoarea – sau Letoarea! Intru şi văd pe podea două găleţi, una goală şi una plină, iar pe masă două clepsidre minuscule, alcăror conţinut, grăunţe de nisip captive între paranteze de sticlă, stă grămadă în bolurile de la bază.
În prima clipă mă întreb, ireal de calmă, de unde le are, şi cât a dat pe ele, şi de unde are banii pe care i-a dat ele – căci îmi permit să sper că nu le-a plătit în natură, cu n rostogoliri în aşternuturile vreunui puştan de bani gata; şi zic „puştan” cu speranţa că n-are peste cincizeci de ani!
Dar întrebarea e înlocuită de alte nedumeriri când…

Vezi articol original 404 cuvinte mai mult