Bile albe, bile negre…

Mda, vă uitaţi la fotografia mea – la superba mea fotografie! – şi vă spuneţi: „Ia, o pisică… Ce caută mâţa asta aici?” Apoi adăugaţi, râzând în barbă: „Cineva a-ncurcat urât borcanele! N-a priceput ce subiect atacăm azi!”

Ba s-avem iertare, stimabililor, toate borcanele sunt la locurile lor. Iar aparenţele, după cum ştiţi, înşeală! 😛

Nu sunt o pisică oarecare! Sau, ca să mă exprim cu mai multă acurateţe, nu sunt un motan oarecare. Sunt un extraterestru din specia catus felis sapiens sapiens, un exemplar extrem de inteligent, cu capacităţi telepatice ieşite din comun. Şi mă număr printre cei mai renumiţi experţi din serviciul Agenţiei de Turism Interplanetar Calea Lactee. Am sosit pe Terra în schimb de experienţă şi mă aflu sub oblăduirea unor bipezi cumsecade, care mă dau drept felină maidaneză adoptată pentru frumuseţea ochilor săi ceacâri (se vede în poză că-i am de culori diferite, da?), în timp ce fiul lor e pe planeta mea, unde o face pe bipedul de casă al părinţilor mei.

Împreună cu gazdele mele cutreier lumea – cred că se vede în poză şi cât de alert sunt în maşină, cu câtă atenţie şi curiozitate inspectez tot ce mă înconjoară. Colindăm din hotel în hotel, din cabană în cabană…

Dar, înainte de călătoria reală, mergem întotdeauna într-o expediţie virtuală, pe minunatul vostru Internet, care ne pune la dispoziţie site-urile unui număr considerabil de locuri de cazare.

Aşa se face că, în seara asta, ne-am ales drept obiectiv Vila Alpin din Straja.

Matilda, bipeda mea, dă un clic  – şi iată-ne pe site!

– Ia să vedem, zice ea, ne hotărâm sau nu să facem în iarna asta schi la Straja?

Eu nu-i răspund. Sunt prea ocupat să studiez prima pagină a site-ului…

Hm… Fundal alb. E oarecum impersonal, oarecum rece, dar… te duce cu gândul la zăpadă, pârtie, schi… dăm o bilă albă. Îmi place şi vila din poză, are mult roşu, o culoare plină de viaţă, de voioşie, sugerează acţiune… adică schi, alunecarea vertiginoasă pe pârtia albă… cu schiuri roşii pe pârtia albă… deci încă o bilă albă. În total două.

Bun… Ia să ne uităm mai sus: Crăciun 2013, Revelion 2014… Nu ne interesează, dar dăm un clic aşa, ca să ne facem o idee, în căutarea impresiei artistice… Care nu prea e, găsim nişte simple afişe… Aş fi vrut ceva mai vesel, mai viu, cu nişte poze – măcar cu câte o singură poză – de la petrecerile din anii trecuţi. Pentru lipsa lor dau, mhm, o jumătate de bilă neagră, nu-i o omisiune foarte gravă.

Şi trecem la… Paşte 2014. Ei uite, în paranteză fie spus, asta nu pricep eu la voi, bipezii din România. Adică… în calendarul vostru scrie „Sfintele Paşti”, nu? „Paşti”, nu „Paşte”!

– Lasă, nu te ambala, zice Matilda. E o greşeală pe care-o face foarte multă lume. Şi, ştii, aşa evoluează limba: greşelile de azi ajung în DEX-ul de mâine 😛

OK, mă las înduplecat, acord circumstanţe atenuante şi niciun fel de bilă. Şi nu deschidem afişul sărbătorii pascale, trecem la cel intitulat „o săptămână la munte”. Pentru că un sejur la Straja ne-ar interesa, iar o săptămână pare o durată potrivită.

Aşa, ia să vedem: preţul e accesibil – bilă albă; informaţiile sunt detaliate – bilă albă; au instalaţii de zăpadă artificială – bilă albă, pârtii de mai multe grade de dificultate, nocturnă – bilă albă.

Bilele albe sunt deja şase, iar noi revenim pe pagina principală, coborâm în josul ei şi descoperim un tur virtual al vilei. Bun, asta-mi place – două bile albe dintr-un foc, şi totalul se ridică la opt.

– Ia să-l vedem, zice Marius, bipedul meu. Dacă-mi place, îi duc la vară pe băieţii din echipa de baschet în cantonament la Straja. (Marius e profesor de sport.) Deschide sonorul, îi spune apoi Matildei.

Ea îi face pe plac, dar… dez-a-mă-gi-re… Coloana sonoră nu există. Păcat. Pe un fond muzical ar fi fost mai vesel, iar o prezentare verbală ar fi fost utilă şi ar fi putut adăuga sare şi piper. Dar n-avem parte nici de una, nici de alta. Bilă neagră. În rest, restaurantul e fain, vesel (cu mult roşu), merită o bilă albă; sala de conferinţe e spaţioasă, dar… i se alocă prea mult timp (jumătate de bilă neagră), prea mult timp în care ni se rotesc în faţa ochilor mese lungi şi goale şi nenumărate uşi; camera e super, aici e bine că-i vedem toate detaliile (jumătate de bilă albă); şi exteriorul oferă amănunte din belşug (încă o jumătate de bilă albă). Dar mai dăm o bilă neagră pentru pustietate – în restaurant, de exemplu, mi-ar fi plăcut să văd turişti la mese.

Cu un total de zece bile albe şi trei negre, trecem la galeria foto. Asta-mi place, poze multe, animaţie (bilă albă). Dar navigarea de la o poză la alta e greoaie, trebuie s-o închizi pe fiecare ca să mergi mai departe, eu aş fi preferat o trecere directă la fotografia următoare (jumătate de bilă neagră).

Acum avem unsprezece bile albe şi trei şi jumătate negre şi mergem să vedem cum stau lucrurile cu cazarea. Descoperim interioare care ne plac, iar informaţiile sunt suficiente – pentru bipezi (bilă albă). Dar pentru noi, patrupezii? Animalele de companie sunt bine-venite, sau nu? Şi, dacă da, în ce condiţii? Sigur, putem da telefon ca să ne interesăm, dar ar fi fost de preferat să existe informaţia pe site – pentru lipsa ei mai dau o bilă neagră (una întreagă, fiindcă e vorba de ceva care mă interesează în mod deosebit).

Avem aşadar douăsprezece bile albe şi patru şi jumătate negre şi continuăm:

– pentru rubrica „despre noi”, dăm o bilă albă;

– bilă albă şi pentru „promoţii”;

– câte o bilă albă pentru „pârtii de schi”, „parteneri” şi „contact”;

– câte două bile albe pentru „sala de conferinţă” şi „restaurant” – aici pozele sunt animate, au apărut oamenii!

Am ajuns la douăzeci şi una de bile albe şi mergem să răsfoim blogul. Dar n-avem mare lucru de citit, nu există decât două articole.  E drept că e un blog tinerel, doar de o lună, de aceea dau numai o jumătate de bilă neagră, ridicând numărul sferelor întunecate la cinci. Şi sper că voi putea să citesc pe blogul în cauză, cât de curând, opiniile turiştilor şi – de ce nu? – cele mai reuşite advertoriale scrise despre Vila Alpin de la Straja în cadrul concursului SuperBlog 2013 (la care participă şi articolul de faţă).

Ei, şi cu asta ne oprim, cu bilele albe câştigând detaşat (scor 21 la 5); site-ul ne-a trezit interesul aşa că… venim la tine, Vilă Alpin din Straja – dacă şi numai dacă sunt primit şi eu, extraterestrul deghizat în motan. Pentru că n-ar fi prima dată când stau la hotel, ia uitaţi-vă ce bine ştiu să mă-ncadrez în peisajul unei camere!

Anunțuri

21 de gânduri despre „Bile albe, bile negre…

  1. „greşelile de azi ajung în DEX-ul de mâine”- pare amuzant, dar de fapt este un adevar cu totul si cu totul stiintific. Stiicat de draga mi-=ai devenit de cand am citit asta? Ce Alpin, ce Straja ( desi, interesanta povestea cu bilele) …fraza cu greselile…m-a cucerit!

    Apreciază

  2. Pingback: Pa, SuperBlog… (adio, dar mă-ntorc la tine) | ropot de secunde...

  3. Pingback: Vila “Alpin” de la Straja sau “după ce ai vizitat site-ul îți mai vine să-i vizitezi?” – review site | blogvertorial

  4. Pingback: La final de SuperBlog | ropot de secunde...

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s