SuperBlog toamna 2013 – premii pentru locul 5

Iată-le, extrase din lista oficială publicată de organizatorii concursului:

5

Ropot de secunde…

  • 600 lei cash
  • ştampilă personalizată şi produse papetarie StampileOnline.ro
  • parfum şi bijuterie Killer Queen – COTY
  • apa AQUA Carpatica livrată la domiciliu, pentru 3 luni
  • voucher Nemira 80 lei
  • premiu “Fan Brânză surpriză”

Plus, zice-se, o surpriză de la „Moş Toyota” (agende, calendare – din câte a răsuflat 🙂 )

Două dintre premii au sosit deja, după cum se vede mai jos:

premiul de la Aqua Carpatica

premiul de ŞtampileOnline.ro



Completare (18.12.2013):

premiul de la Nemira ( voucher de 80 de lei, plus  19 lei ai mei, dintre care 14 pentru transport)

cadou de la Toyota



Completare (20.12.2013):

Iată şi premiul de la COTY  –  n-am desfăcut cutia, eu nu mă dau în vânt după parfumuri. dar ştiu cui să i-l fac cadou de Crăciun 🙂

A sosit însoţit de diplomă (pe care mi-ar fi plăcut mai mult să scrie Matilda şi să fie trecut şi locul din clasament).

 



Completare (23.12.2013):

Şi, în sfârşit, iată şi premiul „Fan Brânză Surpriză”, care mi-a făcut o surpriză: s-a rătăcit pe traseu şi a ajuns abia azi, în loc să fi sosit vineri, pe 20, cum fusesem anunţată printr-un sms. ( Fapt pentru care adresez „mulţumiri” firmei Fan Courier 😛 )

Anunțuri

„Are, da, şi caş, şi urdă…”

„- Ziua bună, babă Floare!
– La Neacşu, cu demâncare.
– Da ce, babo, ori eşti surdă?
– Are, da, şi caş, şi urdă.”

Versurile sunt dintr-o carte care se chema „Snoave şi Ghicitori”. Mama mi le citea înainte de a fi învăţat eu însămi buchile. Dar cum se numea oare snoava asta în versuri? Şi ce s-o fi ales de carte? Îmi aduc aminte doar că se jerpelise, că îi lipseau copertele…

Însă nu numele are importanţă, ci faptul că, datorită ei, am asociat pentru prima oară versurile cu… brânza. V-am povestit aici, pe blogul ăsta, cât de mofturoasă sunt. Dar ce-mi place – adică brânza – îmi place până-n pânzele albe (dus-întors)! Titlul ales de Delaco Distribution SA pentru proba cu numărul 19 din concursul Superblog 2013 (pe care o sponsorizează şi pentru care scriu acest articol) mi se potriveşte, fără nicio exagerare, ca o mănuşă: „Sunt fan brânză, susţin şi semnez!”

Bun, o să spuneţi, adică tu te declari fan al brânzeturilor, iar noi trebuie să te credem pe cuvânt? Cum susţii şi cum semnezi? Te-ai filmat înfulecându-le? Şi chiar şi aşa, de unde ştim noi că eşti tu în filmul ăla? Ne-arăţi şi poza din buletin?

Nu, nu m-am filmat. O să fac altceva. Nefind doar fan brânză, ci şi mare amatoare de versuri (citite şi, mai ales, scrise – după puterile mele; cred c-aţi remacat că şi pe blogul ăsta sunt foarte multe), o să profit de descoperirea că am două pasiuni ce se pot îmbina, că rimele pe care-mi place să le încropesc în momente de răgaz pot vorbi despre plăcerea cu care savurez eu sau cu care savurează alţii acest aliment gustos, hrănitor şi atât de diversificat.

Pentru că există tot soiul de brânzeturi, nu? Aşa cum există şi tot soiul de poezii: rondele, sonete, balade, epigrame, acrostihuri, ode… şi aşa mai departe.

Ei bine, eu am decis să mă folosesc aici o parte dintre ele, toate semnate de mine, ca să-mi susţin pasiunea pentru brânză.

Încep, aşadar, cu o epigramă:

Se zice că în raiul lui Alah
Sunt munţi enormi de pilaf.
Dar, pentru mine, raiul ideal
E plin cu munţi de caşcaval!

Continui cu:

– o poezie în stilul popular:

Lele, lele, dragă leliţă,
Mie nu-mi da halviţă,
Adu brânza de oi,
S-o mâncăm amândoi.
Fă mămăligă pe vatră
Şi-adu brânza de capră,
Dă-mi caş dulce-ori sărat
Şi-n zori şi pe înserat.
Şi urdă vreau, din belşug,
Când mă întorc de la plug,
Şi fă-mi plăcinte pufoase,
Cu brânză grasă, gustoase,
Că zi şi noapte mi-e dor,
Să văd cum le scoţi din cuptor!

– un acrostih:

Calea-i lungă pân’ la stână.
Am umblat o săptămână!
Şi-aş mai umbla încă şapte
Ca să mânc caş şi zi şi noapte!
Am ajuns dup-un drum lung.
Vreau şi urdă să mănânc!
Aduceţi şi jintiţa,
Lăcomia mea o vrea!

– un haiku:

Doresc uneori
să gust ceva minunat:
caş gras, frământat…

Şi închei cu o odă adresată caşcavalului (preferatul meu, cred că v-aţi dat seama :)):

O, tu, brânză-fluier, caş-caval,
Cântec pentru mioare,
Pentru ciobani savoare,
Pentru mine-ncântare,
Te ador, gustul tău mă inundă, e-un val
De plăcere care abundă,
Îl preţuiesc secundă cu secundă!

O, tu, cel cu multe nume, caşcaval
Delaco, Penteleu, Rucăr, Dalia
Atât de bine îţi stă pe felia
Mea de pâine, eşti fenomenal!
Eşti alimentul ideal!
Aş fi în stare să te mănânc ceas de ceas
În toate zilele care mi-au mai rămas!

Ei bine, oda e, ca să zic aşa, în lucru, în sensul că vreau să-i aduc îmbunătăţiri, s-o apropii de perfecţiune. Dar sper că vă place ideea – la fel de mult cum îmi place mie caşcavalul! 🙂

Taifas

TIGRESA (cu capul sprijinit pe spatele primitor, pufos şi mătăsos al Negresei şi cu ochii pe jumătate închişi, cântă încetişor, torcând un pic după fiecare strofă, probabil fiindcă simte nevoia unui refren):

Zână albă, zână mică,
Călătoare printre stele,
Nu ţi-e niciodată frică
C-o să te pierzi printre ele?

Nu mai sunt atât de mică.
Şi nu-s zână, sunt o zee,
Sunt isteaţă şi voinică,
Şi cunosc Calea Lactee.

Şi să ştiţi că nu-mi pierd drumul
Nici măcar în miez de noapte,
Căci mirosuri cu duiumul
Mă conduc spre miez de lapte!

În cele şapte zile ale Festivalului Laptelui Brânzit, cântecelul ăsta răsună în toate cotloanele Cetăţii Şoarecilor, iar tânăra şoricioaică albă care joacă rolul zânei dansează pe o scenă din brânză şi-i dăruieşte fiecărui fan al ei câte-o prăjiturică frumoasă şi gustoasă, cu miez de lapte

Şi se spune că, pe urmă, toţi şoarecii care s-au îndopat cu brânzica asta plină de calciu şi fosfor sunt mai deştepţi („calciul e bun şi pentru creier, nu doar pentru oase” – aşa se zice) şi, din păcate, mai greu de vânat…

NEGRESA: Ei, mie-mi plac şi oasele, şi şoarecii…

TIGRESA: Ştiu, când furi picioare de pui mănânci repede-repede toată carnea, ca s-ajungi la os…

NEGRESA: Eu nu fur, draga mea… Iau tot ce lasă bipezii pe masă…

TIGRESA: Nu lasă pentru noi, n-ai văzut că de fiecare dată se supără…?

NEGRESA: Dar nu-i ţine mult, torsul nostru suav şi ochii noştri verzi alungă orice supărare… În plus, e vina lor că nu ţin şoareci în casă… De-aia suntem nevoite să vânăm ce putem, picioare de pui şi alte alea… (Cască, şi Tigresa îi urmează exemplul. Apoi îşi plimbă limba peste bot cu încetineală nostalgică şi reia conversaţia miorlăită): Tu, Tigreso, da’ cetatea aia a şoarecilor din povestea ta chiar există? Şi, dacă există, ai idee cât de departe-o fi? Că mi-ar plăcea să gust din şoricioaica albă, şi mai sunt şi fan brânză pe deasupra…

TIGRESA (oftând pisiceşte): Eiii, draga mea, cred că e numai o poveste, şi-atât. Însă miezul de lapte chiar există, şi e delicios, că de-aia mi-am şi amintit povestea…

NEGRESA (dându-şi urechile pe spate): Există? Şi ştii că e delicios? De unde ştii?

TIGRESA: Bipezii au uitat o cutie deschisă, pe jumătate plină, pe masa din bucătărie… M-am ospătat înainte de a veni să moţăi aici… (Îndatoritoare, cu ochii la ghearele care-ncep să iasă de sub perniţele Negresei): Dar a rămas şi pentru tine, deşi nu chiar atât de mult cât am mâncat eu… Du-te repede, până nu se-ntoarce vreun biped acasă!


  • Taifas inspirat de „miez de lapte” şi  destinat  celei de a cincea probe a concursului SuperBlog 2013 (la care sunt luate în considerare şi comentariile, de aceea îi rog pe cititori să-şi spună părerile)
  • Sponsor:  Delaco 
  • Fotomodele: regretatele Tigruţa şi Negusa; îmi place să cred că acum se delectează cu miez de lapte în raiul pisicilor 🙂