Garantat sută la sută

– A fost odată…

– Măi băiatule, eu sunt vrăjitoare, nu o fetiţă pe care trebuie s-o adormi. Ai venit aici ca să-mi spui basme?

– Pe banii mei îţi spun ce vreau! Da’ nu-s basme, am început aşa fiindcă sună mai romantic… Şi eu am intenţii romantice…

– Vrei să mă ceri de nevastă? râse baba, arătându-şi proteza dentară.

– Nu, vreau să mă-nsor cu fata împăratului, răspunse tânărul, cu toată seriozitatea.

– A împăratului rromilor? Că altul nu ştiu să fie pe-aproape…

– Taci dracului, babo, şi-ascultă-mă! se enervă tânărul. Despre împăratul ăsta am citit într-o carte veche, a trăit acum o mie cinci sute cincizeci şi şapte de ani, într-un loc pe care-o să ţi-l arăt pe hartă…

– Şi vrei să te-nsori cu mumia fiic…? nu reuşi baba să se-abţină, dar privirea lui de-a dreptul furioasă o făcu să-şi înghită restul întrebării batjocoritoare.

– Împăratul ăsta, reluă tânărul, trăia într-o ţară a livezilor şi ducea o viaţă foarte sănătoasă, aşa că sucurile de fructe nu-i lipseau niciodată de la micul dejun. Numai că, acum o mie cinci sute cincizeci şi şapte de ani, i-a murit storcătorul şi, după ce l-a-ngropat…

Baba îl măsură cu ochii îngustaţi.

– I-a murit storcătorul, zici? Şi el l-a îngropat?!… Auzi, băiatule, cred c-ai greşit când ai venit încoace, trebuia să te duci la psihiatru…

– Babo, mă laşi să termin? Şi nu-mi mai spune „băiatule”, mă cheamă Andrei – şi ştiu ce vorbesc.  Storcătorul lui era un uriaş, ultimul uriaş de pe Pământ, care strivea fructele în mâini cât ai clipi, pricepi? Şi, după ce-a murit, nema storcătoare cu presare la rece! Şi, cred că-ţi dai seama, pe vremea aia n-aveau pe-acolo niciun magazin online, în fine, n-aveau nici un fel de magazine cu produse electrocasnice… Aşa că împăratul a dat sfară-n ţară că-i dă fata de soţie (o frumuseţe de fată!) şi jumătate din împărăţie (o imensitate de împărăţie!) celui care-i oferă o soluţie de stoarcere a fructelor la fel de de eficientă ca pumnul uriaşului.

– Da, şi?

storcator Hurom– Şi eu am cumpărat storcătoare Hurom, uite-aşa, ca ăsta, îi explică tânărul, desfăcând cutia pe care-o ţinea în braţe şi punând un storcător pe masă, sub nasul vrăjitoarei. Sunt aparate de ultimă generaţie, storcesc orice: rădăcinoase, legume, frunze, fructe, te ajută să prepari lapte de soia şi de migdale… Şi folosesc o tehnologie recent patentată de Hurom, numită LSTS (Low Speed Type Screw, dacă pricepi engleza), ca să-i ofere utilizatorului un suc cu gust natural, culoare originală, mai multe vitamine, enzime şi nutrienţi…

– Bine, bine, scuteşte-mă de detaliile tehnice, zise baba, lingându-se totuşi pe buze. Zi-mi ce vrei de la mine.

– Cum ce vreau?! Să mă trimiţi, cu tot cu cele zece storcătoare de fructe pe care le-am cumpărat, în trecut, la împăratul ăsta. Fiindcă sunt sigur c-o să fie încântat – garantat sută la sută! Ce zici, poţi?

– Pot, răspunse vrăjitoarea. Garantat sută la sută. Numai că, bagă bine la cap, ăia n-aveau curent electric…

– Parcă nu te interesau detaliile tehnice, râse Andrei. Nu-ţi face griji, ştiu să construiesc centrale eoliene…

– Da’ c-o să schimbi trecutul ştii? Cu storcătoarele şi cu centralele tale? Şi că, dacă schimbi trecutul, creezi o lume paralelă? Şi că, odată ce-ai creat-o, acolo rămâi, în vecii vecilor, amin! Nu te mai întorci niciodată aici, în timpul şi în lumea în care te-ai născut!

– Şi de ce-aş vrea să mă-ntorc?! Nu ţi-am spus că acolo o să fiu împărat?! Garantat sută la sută?! Mai bine zi cât mă costă serviciile tale.

– Păi…, ezită baba. Păi, ştii ce? Lasă-mi storcătorul ăsta, că împăratului tău i-or fi ajungând şi numai nouă bucăţi!

Epilog
N-am de unde să ştiu ce s-a-ntâmplat cu tânărul, acolo, în lumea lui paralelă, dar am toate motivele să cred că lucrurile au mers după placul său. Însă, garantat sută la sută, bătrâna vrăjitoare duce de-atunci o viaţă mult mai sănătoasă, fiindcă savurează sucuri de fructe şi legume în absolut toate dimineţile!

Noutăţi de ultimă oră
Vrăjitoarea tocmai a primit, pentru prima oară de când se ştie, un mesaj din trecutul unei lumi paralele: Marele Mag Tadalim, sfetnicul de taină al Marelui Împărat Andrei Întâiul, îi explică unde să trimită, pentru început, încă vreo trei duzini de storcătoare Hurom şi îi promite că, în schimbul lor, o s-o aprovizioneze cu fructe exotice, numai bune pentru sucuri dătătoare de puteri magice, pe tot restul vieţii. (Asta pe lângă lingourile de aur pe care le-a văzut materializându-se, încetul cu încetul, pe masa ei din bucătărie!)

Textul participă la a doua probă a concursului SuperBlog 2013, sponsorizată de MarketOnline.ro

14 gânduri despre „Garantat sută la sută

  1. Garantat suta la suta juriul va fi incantat de povestea aceasta. Ma intreb daca producatorului i-a trecut vreodata prin cap ca storcatoarele Hurom vor inspira atatia oameni si ii vor face sa se gandeasca la imparati. :)))

    Apreciază

  2. ..eu sunt uimită de mulţii împăraţi deveniţi storcătoare sau dând regate pentru storcătoare. Dincolo de asta…ai un stil unic, plăcut şi cred că văd povestea de dinaintea storcătorului. Succes!

    Apreciază

  3. Pingback: Ochelarii minune | ropot de secunde...

  4. Pingback: Dependenţe şi iar dependenţe… | ropot de secunde...

  5. Pingback: Pa, SuperBlog… | ropot de secunde...

  6. Pingback: La final de SuperBlog | ropot de secunde...

  7. Pingback: Garantat sută la sută | ropot de secunde...

  8. Pingback: Mi s-a sucit | VERONICISME

Ce părere ai?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.