Dependenţe şi iar dependenţe…

Simt o ziaolă înconjurându-mă… Spiralată, catifelată şi caldă. O ziaolă mi-a absorbit efluviile, s-a îndrăgostit de ele, a devenit dependentă de ele… Şi de mine!

E cea mai frumoasă ziaolă din tot crângul. Desigur, eu n-o pot vedea. Ochii mei, toţi cei cincizeci de ochi ai mei, văd numai şi numai neîncetata translaţie trudnică prin loess a rădăcinilor mele lungi, subţiri, poroase şi păroase.

Dar crengile zvelte şi subţiri de gaong privesc de sus. Văd toate ziaolele multicolore. Iar eu aud crengile, le-am auzit dintotdeauna lăudându-se… slăvindu-se…  Însă acum cântă mlădiindu-se altfel, foşnindu-şi altfel frunzele lungi, străvezii. Acum o laudă pe ea, pe ziaola mea. Îi ridică în slăvi frumuseţea, îi preamăresc culorile suave, îi pizmuiesc transparenţa, îi jinduiesc frăgezimea…

Până aici n-aţi înţeles nimic, nu-i aşa? Totul vi s-a părut abscons, aberant, un soi de ablaţie a realismului istorisirii, sau poate un soi de abandon al raţiunii, de abrogaţie a logicii…  Ei bine, presupun că era firesc să vi se pară astfel, deoarece eu trăiesc într-o lume diferită de a voastră[1]! Dar nu întrutotul diferită. Mi-ar fi plăcut să difere printr-o absenţă a ispitelor, dar e tot atât de plină de tentaţii (i)rezistibile[2]. Şi, credeţi-mă, ştiu ce vorbesc – nimeni nu cunoaşte slăbiciunile firii omeneşti mai bine decât mine, Marele Mag Tadalim, absolvent al Înaltei Academii de Magie Alb-Neagră şi sfetnic imperial de taină, dar, altminteri, om ca toţi oamenii.

Om ca toţi oamenii, dar dependent de ceva care nu le accesibil tuturor oamenilor. Pentru că eu, Marele Mag Tadalin, sunt dependent de… posesie. Îmi place să posed alte trupuri, nu mă simt om – şi mag – dacă nu trec măcar prin vreo cinci în fiecare zi!

Dimineaţa mi-o încep îndreptându-mi de obicei atenţia către crâng. Şi intru uneori, ca astăzi, în trupul dagdului, al aromatului arbore umblător dăruit de zei cu cincizeci de ochi care ştiu cum să vadă rădăcinile şi ţărâna silicoasă. Iar alteori mă strecor într-un trup de ziaolă şi savurez senzaţiile ei de iederă zburătoare, sau într-un trunchi lucios şi înalt de gaong, ca să sorb lumina zorilor, căzută pieziş pe frunze cântăreţe.

Pe urmă, mai către prânz, mă strecor într-un trup de iepure marsupial. Pentru că-mi plac provocările, şi e o provocare părăsirea lui înainte a se preschimba în leş sub colţi de vulpe-vampir şi înainte de a mi se preschimba propriul suflet într-un abur abundent, înălţat, odată cu ultima suflare a iepurelui, neauzit şi nezărit, către norii pufoşi. Şi ies întotdeauna la timp ca să intru în trupul vulpii, şi apoi cu greu îmi pot abate atenţia de la dulceaţa sângelui sorbit cu lăcomie…

Dar nimic nu se compară cu posesia altui trup omenesc, cu clipa contopirii vremelnice cu o altă minte, clipa în care o citeşti fulgerător, gând abreviat după gând abreviat.

Şi, dintre toate corpurie omeneşti, cel mai mult îmi place să-l posed pe al lui Curcubeu, bufonul regal. Sper că, în final, o să-nţelegeţi de ce-mi place trupul lui pipernicit, galben de gras :P… Trupul lui de pitic şarlatan care ştie să se facă, la comandă, verde de ciudă, albastru de inimă rea şi roşu de furie. Şi care a amestecat oranjul, indigoul şi violetul – laolaltă numeroase culori şi nuanţe intermediare – în vânătăile generoase pe care şi le-a pictat sub ochi, cu o vopsea de neşters. Spune că sunt semne de doliu – după simţul umorului; căci, în loc să se mulţumească să râdă unii de prostia altora, oamenii îşi sparg nasurile, punându-şi vânătăi adevărate pe pomeţii obrajilor.

Poate că oamenii sunt dependenţi de violenţă, mă gândesc eu uneori, posedându-i trupul care face tumbe. Sau poate că gândul ăsta e al lui, poate că eu îl ascult numai; şi poate că sunt dependent de tumbe.

Şi poate că-mi place bufonul fiindcă e singurul pe care-l las să intre-n trupul meu în timp ce mă aflu într-al lui. Da, facem schimb de trupuri şi-l trimit pe el la sfat de taină cu împăratul, în timp ce eu fac giumbuşlucuri în iatacul împărătesei.  Pentru că eu am simţul umorului, şi pentru că împărăteasa e frumoasă… şi dependentă de sex – cu pitici 👿

Ei, gata, v-am dezvăluit deja prea multe. Restul… rămâne pe altă dată. Azi vă mai spun doar cât de mult îmi place să dorm în trup de motan. Poate că-s dependent şi de dulcea lene pisicească…

fotomodel: motanul Grişka, dependent de cutii

---

[1] Dacă sunteţi dependenţi de curiozitate şi vreţi să ştiţi cum am ajuns să ne intersectăm, daţi un clic aici (atunci şi numai atunci când o s-aveţi timp să vă plimbaţi ochii peste 4509 caractere – cu tot cu spaţii).

[2] Corespondenta mea din lumea voastră mi-a spus că „Tentaţii (i)rezistibile” e titlul unui film despre dependenţa de sex – o comedie probabil savuroasă dac-a reuşit să impresioneze o vrăjitoare de talia ei, care, pe deasupra, mai e şi o hoaşcă atât de bătrână încât pentru ea sexul nu mai există decât printre iţele încurcate ale propriilor vise erotice. Incredibil, dar adevărat, acestea continuă s-o bântuie; şi mai e şi dependentă de ele, şi le notează într-un carneţel şi-o bate gândul să le pună chiar şi pe un blog, cu care speră să rupă inima târgului blogosferei şi să câştige, eventual, următoarea ediţie a SuperBlogului.  Sau poate c-o s-o remarce vreun producător de seriale TV şi-o să-i transforme ţesătura dezlânată a viselor într-un succes mai răsunător decât Urzeala Tronurilor 

---

Dezvăluirile magului Tadalim au fost consemnate aici – special pentru a patra probă a concursului SuperBlog din toamna anului 2013, sponsorizată de Programs4Media &  – de mine, Matilda, dependentă de scris, de SF (speculative fiction), de blogărit şi de duzina de cuvinte, încântătorul (după părerea mea) joc al clubului psi: şi, ca urmare a acestei ultime dependenţe, am inserat în text şi cele 12 cuvinte (dependente de începutul ab) ale rundei din sâmbăta asta.