Garantat sută la sută

Aşa stând lucrurile, am ajuns la concluzia că, acum un an şi ceva,  am scris, aici, sub titlul „Garantat sută la sută”, un soi de advertorial adaptabil.

Şi, ca dovadă, l-am modificat după cum urmează:

 

— A fost odată…

— Măi băiatule, eu sunt vrăjitoare, nu o fetiţă pe care trebuie s-o adormi. Ai venit aici ca să-mi spui basme?

— Îţi spun ce vreau, că de-aia te plătesc cu bani frumoşi! Da’ nu-s basme, am început aşa fiindcă sună mai romantic… Şi eu am intenţii romantice…

— Vrei să mă ceri de nevastă? râse baba cu ochi de buhă, arătându-şi proteza dentară.

— Nu, vreau să mă-nsor cu fata împăratului, răspunse tânărul, cu toată seriozitatea.

— A împăratului rromilor? Că altul nu ştiu să fie pe-aproape…

— Taci dracului, babo, şi-ascultă-mă! se enervă tânărul. Despre împăratul ăsta, e drept că nu tot atât de vestit ca Ginghis Han, am citit într-o carte veche; a trăit acum o mie cinci sute cincizeci şi şapte de ani, într-un castel dintr-un loc pe care-o să ţi-l arăt pe hartă…

— Şi vrei să te-nsori cu mumia fiic…? nu reuşi baba să se-abţină, dar privirea lui de-a dreptul furioasă o făcu să-şi înghită restul întrebării batjocoritoare.

— Împăratul cu pricina, reluă tânărul, e mare colecţionar. A colecţionat haine vechi, pinteni, bice, ochelari de cal, colţi de mistreţ, halbe de bere (c-aveau şi pe vremea aia) şi multe altele. Dar, dintre toate, e mort după lenjerii de pat. Numai că, vezi tu, le-a adunat pe cele mai bune şi mai frumoase din lumea lui, şi acum vrea altceva. Cu totul altceva.

Baba îl măsură cu ochii îngustaţi.

— Şi ce legătură are asta cu fiică-sa?  Auzi, băiatule, cred c-ai greşit când ai venit încoace, trebuia să te duci la psihiatru…

— Babo, mă laşi să termin? Şpilul e că împăratul a dat sfară-n ţară că-i dă fata de soţie (o frumuseţe de fată!) şi jumătate din împărăţie (o imensitate de împărăţie!) celui care-i aduce, pentru patul nupţial, ceva frumos ca un vis, sau măcar ca un tablou pictat de-un penel de maestru!

— Da, şi? Ce vrei de la mine?

— Cum ce vreau?! Să mă trimiţi, cu tot cu cele două cuverturi de pat 3D pe care le-am cumpărat, în trecut, la împăratul ăsta. Fiindcă sunt sigur c-o să fie încântat – garantat sută la sută! Ce zici, poţi?

— Pot, răspunse vrăjitoarea. Garantat sută la sută. Dar numai cu una singură. Uite, cu asta cu lebede. Te gândeşti unde vrei s-ajungi, te-arunci în ea ca-n lac, cu capul înainte, şi soseşti la destinaţie cât ai clipi, cu cuvertură cu tot.

— Bine, zise tânărul, cred c-o singură cuvertură e de-ajuns. Pe-a doua poţi s-o păstrezi ca amintire.

— Dar c-o să schimbi trecutul ştii? Cu această cuvertură a ta? Şi că, dacă schimbi trecutul, creezi o lume paralelă? Şi că, odată ce-ai creat-o, acolo rămâi, în vecii vecilor, amin! Nu te mai întorci niciodată aici, în timpul şi în lumea în care te-ai născut!

— Şi de ce-aş vrea să mă-ntorc?! Nu ţi-am spus că acolo o să fiu împărat?! Garantat sută la sută?! La ce bun să rămân aici, unde împăraţii nu mai sunt decât voievozi ai ţiganilor sau poveşti de adormit copiii?

EPILOG
Din nefericire, vraja n-a reuşit. Tânărul şi-a spart capul şi a rupt în două patul babei, pe care întinseseră cuvertura.

Însă, după ce l-a luat salvarea, baba adormit plângând (de ciudă) pe cuvertura pătată de sângele lui şi s-a trezit, a doua zi dimineaţă, tânără şi frumoasă ca o zână. Aşa că tânărul nostru s-a consolat luând-o de nevastă.

Şi au trăit fericiţi câteva sute de ani, reîntinerind în repetate rânduri cu ajutorul vechii cuverturi cu pete de sânge tot atât de vechi – până când le-au mâncat-o moliile, care-au întinerit la rândul lor. Garantat sută la sută!

 

Cu cele douăsprezece cuvinte îngroşate s-au mai jucat şi alţii.  Îi găsiţi la Eddie în tabel.

Anunțuri

6 gânduri despre „Garantat sută la sută

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s