Anacondeiere… feminină

Uneori am un chef nebun de joacă… de anacondeiat. 🙂 (Clic pe linkul din stânga, dacă nu pricepeţi despre ce vorbesc.)

Azi mi l-a stârnit acest clip:

Şi, după ce m-a ajutat jupânul Google să găsesc, aici, tot textul laolaltă, iată ce-a ieşit:

Mi-e gheaţă-n suflet,
frig, ca în mormânt,
pân’ ce faci tu pârjol
cu un cuvânt
din suflet rupt,
din sufletu-ţi arzând.

Mă strânge
disperarea-n gheare lungi,
şi ţip, şi vii
cu forţa-ţi s-o străpungi;
cu mângâieri
durerea mi-o alungi
şi vorba-ţi bună
mi-e pe răni balsam,
iar şoapta-ţi, când
mă strângi la piept,
zdrobeşte tot ce-i
spaimă, rău, nedrept.

Cu teamă mă târăsc
pe gol pâmânt,
şi neîncrederi vin
şi-n mine plâng,
până ce-mi prinzi
de umeri, noi,
aripi ce ştiu
de-ncrederea în doi,
spre-a mă sui pe vânt
şi pe cuvânt,
stăpânind totul,
totul cutezând.

Îţi sunt femeie
când doresc alint,
îţi sunt femeie când
greşesc sau frâng,
şi-mi eşti bărbat
când poţi să nu mă cerţi,
când, fiindcă mă iubeşti,
poţi să îmi ierţi
orice, oricând, oricât,
privindu-mă mereu
ca la-nceput
şi îmbrăcând inima mea,
întreagă,
cu-un suflet care
de al meu se leagă.

---

COMPLETARE (14.02.2019)

Iată anacondeierea şi în versiune sonoră: