Anacondeiere… feminină

Uneori am un chef nebun de joacă… de anacondeiat. 🙂 (Clic pe linkul din stânga, dacă nu pricepeţi despre ce vorbesc.)

Azi mi l-a stârnit acest clip:

Şi, după ce m-a ajutat jupânul Google să găsesc, aici, tot textul laolaltă, iată ce-a ieşit:

Mi-e gheaţă-n suflet,
frig, ca în mormânt,
pân’ ce faci tu pârjol
cu un cuvânt
din suflet rupt,
din sufletu-ţi arzând.

Mă strânge
disperarea-n gheare lungi,
şi ţip, şi vii
cu forţa-ţi s-o străpungi;
cu mângâieri
durerea mi-o alungi
şi vorba-ţi bună
mi-e pe răni balsam,
iar şoapta-ţi, când
mă strângi la piept,
zdrobeşte tot ce-i
spaimă, rău, nedrept.

Cu teamă mă târăsc
pe gol pâmânt,
şi neîncrederi vin
şi-n mine plâng,
până ce-mi prinzi
de umeri, noi,
aripi ce ştiu
de-ncrederea în doi,
spre-a mă sui pe vânt
şi pe cuvânt,
stăpânind totul,
totul cutezând.

Îţi sunt femeie
când doresc alint,
îţi sunt femeie când
greşesc sau frâng,
şi-mi eşti bărbat
când poţi să nu mă cerţi,
când, fiindcă mă iubeşti,
poţi să îmi ierţi
orice, oricând, oricât,
privindu-mă mereu
ca la-nceput
şi îmbrăcând inima mea,
întreagă,
cu-un suflet care
de al meu se leagă.


COMPLETARE (14.02.2019)

Iată anacondeierea şi în versiune sonoră:

Faună de apartament

Am citit poezia lui Dan, mi-am adus aminte de o fotografie şi nu m-am putut abţine, am încropit un soi de anacondeiere.

Pisica-ţi miorlăie eclectic, sărind peste un fir de lână

Precum un saltimbanc ţicnit, care şi-a cam ieşit din mână,

Pe când tu te holbezi, extatic, la musca ce-ţi înoată-n ciorbă,

Iar la desert încerci să intri, timid, cu câinele în vorbă,

Fiindcă îţi pare explorabil creierul lui de lup idilic,

Iar în privirea lui blajină întrezăreşti ceva sibilic.

Apoi pisica desluşeşte în glasu-ţi un ascuns însemn

Şi în spinare ţi se urcă fără s-aştepte alt îndemn.

– Hai, vira ancora, amice, pare să-ţi spună, cu-a sa coadă,

Spre alt aliniament dă-i bice, că-n locul ăsta am eu treabă.

Textul merge la duzina de cuvinte şi la HAPPY WEEKEND! – Ediţia 39.