Duzină de cuvinte – De dragoste şi despre Mâţa Neagră

„Duzina de cuvinte” îl inspiră pe  Poetul Nebun de multă vreme. E drept că n-a fost pe fază de la începuturi, i-a scăpat prima ediţie, dar, de la a doua încoace, urmăreşte jocul cu religiozitate.

Aşa se face că astăzi, inspirat de aceleaşi 12 cuvinte care le-au fost muze tuturor „duzinarilor” înscrişi în tabelul lui Eddie, i-a dedicat doamnei Lili o scurtă poezie (nu din cale-afară de reuşită, dar, eh, intenţia contează):

Mi-am înfrânt, iubito, lenea, iar şi iar,
De câte ori sorbit-am vinul din pahar.
Şi-apoi: START! A început o viziune
Destul de bizară, ţi-o spun pe bune:

Eram furtun, zău, şi-n diagonală
Traversam o pagină albă, goală.
Lungan îngâmfat, mă credeam şef de clan,
Măreţ dictator zi de zi, an de an.
Dispreţuiam, trufaş, munca-n echipă,
Pân’ ce-am fost tăiat c-o foarfecă,-n pripă.
Iar când îmi jeleam făptura debilă
M-ai strâns, iubito,-n doi colaci, cu milă.

Şi-aşa învăţat-am că dragostea ta
Îmi poate reface şi dubla viaţa!

 

Furtun, furtun, cugetă Mâţa Neagră a doamnei Lili, ascultându-l şi – vă rog să mă credeţi! – înţelegându-l pe Poetul care declamă cu aplomb şi pasiune, tot atât de gălăgios ca o echipă de muieri bârfitoare – cele patru vecine de apartament care se autoinvită la o cafea şi la un pahar de vorbă, în chip de combinări de patru luate, de regulă, câte trei. Una e mereu omisă, rezervându-i-se un rol măreţ, de creatură pe care-o foarfecă, fără milă, cuvintele micului clan de ţaţe prezente, sub bagheta de dirijor îngâmfat a gazdei.

Iar doamna Lili – iarăşi vă rog să mă credeţi! – recepţionează întotdeauna gândurile pisicii. I se conturează în minte sub forma unor imagini, uneori animate, care umplu treptat o pagină după alta, înşiruindu-se, cel mai adesea, în diagonală. Şi, în actuala viziune emisă de bătrâioara felis catus (pe negritura deprinsă de de zece ani cu torsul o cheamă Felisca şi i se spune, pe scurt, Fely), apare furtunul unui irigator vechi, ridicat de doamna Lili la rangul de şarpe târât manual prin apartament şi fugărit per [patru]pedes de mâţa încântată, care ştie, din start, că va fi lăsată să-şi înfigă în el ghearele şi colţii.

Furtun, repetă Fely, şi peste obiectul adus de ea în mintea colocatarei sale bipede cade o umbră tuciurie, înainte de a fi sfâşiat de un atacator nevăzut. Fiindcă Mâţa Neagră nu-l poate suferi pe Poetul Nebun. Pentru simplu motiv că individul o ignoră aproape cu desăvârşire, iar în rarele cazuri când e nevoit să se refere la ea o numeşte taraploşniţă!