Uite aşa!

Citisem, cu mult timp în urmă – destul de mult ca să se poată aşterne pe îndelete uitarea – oda închinată sarmalei de Păstorel Teodoreanu.

„Cum s-ar defini sarmaua?

Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…

Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înalţat în cerul gurii.

O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
și se-nfăşoară în varză ca în valuri de cadână.

O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatară principală ţine-n spaţiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.

Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini… sarmaua!!!”

Dar leac de cojocul uitării se găseşte întotdeauna! Cu alte cuvinte, am reascultat această savuroasă descriere cu nici 24 de ore în urmă, recitată, la radio, în noaptea de Revelion. Şi ştiţi ce mi-am spus după ce s-a încheiat?

Uite, aşa trebuie să scrii ca să câştigi SuperBlogu’! 😀

Credeţi că există vreun juriu care să nu dea pentru asta 100 de puncte? 🙂